Decizia nr. 10113/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)/a2

DECIZIA CIVILĂ Nr. 10113/2012

Ședința de la 04 D. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE A.-I. A.

Judecător C. I.

Judecător D. P. Grefier M. N. Țâr

Pe rol judecarea recursului declarat de S. I. L. R. I. S. împotriva sentinței civile nr. 3098 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...)/a2 al Tribunalului Specializat C. în contradictoriu cu intimații SC B. E. S., SC B. E. S. PRIN ADMINISTRATOR J. R. L. S., având ca obiect contestație la tabelul preliminar.

Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 27 noiembrie 2012, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.

C U R T E A ,

Prin sentința civilă nr. 3098 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...)/a2 al Tribunalului Specializat C. a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația formulată de contestatoarea S. I.-L. R. I. S., împotriva tabelului preliminar al creanțelor împotriva averii debitoarei S. B. E. S. întocmit de administratorul judiciar R. L. S.

În considerente se reține că prin contestația formulată contestatoarea

SC I. L. R. I. SA a solicitat să se dispună înscrierea in tabelul preliminar al creanțelor împotriva averii debitoarei S. B. E. S. întocmit de administratorul judiciar R. L. S. și a creanței sale nescadente in suma de 23.662,58 lei, ce decurge din Contractul de leasing financiar nr. 19641/(...) si Contractul de leasing financiar nr. 27089/(...), ambele încheiate intre societatea debitoare, in calitate de U., si SC I.-L. R. I. SA, in calitate de F.

Contestatoarea a arătat că prin declarația de creanțe formulata in termenul legal, a solicitat inscrierea in tabelul de creanțe intocmit de administratorul judiciar atât a creanței certe, lichide si exigibile, cat si a creanței nescadente in suma de 23.662,58 lei, in temeiul dispozițiilor art. 64 alin. (4), art. 65 si art. 68 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei din coroborarea cărora rezulta ca aceste creanțe nescadente sau sub condiție vor fi admise provizoriu la masa credala si vor fi inscrise in tabelul de creanțe cu întreaga lor valoare insa, in cursul falimentului, orice distribuire de sume pentru astfel de creanțe se face cu respectarea dispozițiilor art. 125 din actul normativ indicat. În mod greșit, administratorul judiciar a refuzat inscrierea creanței nescadente in suma de

23.662,58 lei in tabelul preliminar al creanțelor debitoarei, motivat de faptulca "din declarația de creanța nu rezulta rezilierea contractelor de leasing". Or, chiar daca creanța este nescadenta, potrivit dispozițiilor art. 64 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, sumele nescadente "vor fi admise provizoriu la masa credala.

Aceste sume nu au fost indicate ca fiind certe, lichide, si exigibile si nici nu puteau fi indicate ca având aceasta natura, intrucat se circumscriu dispozițiilor legale cuprinse in art. 64 alin. (4) si art. 65 din Legea nr.

85/2006. Cererea de admitere a creanțelor trebuie formulata chiar daca acestea nu sunt stabilite printr-un titlu, creanțele nescadente sau sub condiție la data deschiderii procedurii urmând a fi admise provizoriu la masa credala.

In aceste condiții, contestatoarea a arătat că solicitarea sa de inscriere a creanței nescadente in tabelul preliminar al creanțelor debitoarei la ordinea de prioritate prevăzuta de art. 123 pct. 7 din Legea 85/2006, care se refera la creanțele reprezentând credite bancare, cu cheltuielile si dobânzile aferente, este întemeiata, deoarece potrivit dispozițiilor art. 64 alin. 4 din Legea 85/2006, chiar daca o parte a creanței este nescadenta la data deschiderii procedurii, administratorul judiciar trebuie sa inscrie in tabelul preliminar al creanțelor intreaga suma nescadenta de 23.662,58 lei. In același timp, suma de 23.662,58 lei nescadenta din totalul creanței solicitate trebuia sa fie inscrisa intr-o rubrica separata a creanțelor nescadente, pentru a nu fi afectata ordinea de preferința, deoarece potrivit art. 68 din lege, creanțele negarantate si părțile negarantate ale creanțelor garantate care nu sunt scadente la data inregistrarii cererii de admitere vor fi inscrise in tabelul de creanțe cu intreaga lor valoare, insa, in cursul falimentului, orice distribuire de suma pentru astfel de creanțe se va face cu respectarea dispozițiilor art. 125.

Prin declarația de creanță înregistrată la dosarul nr. (...) având ca obiect procedura insolvenței împotriva debitoarei S. B. E. S., contestatoarea

S. I.-L. R. I. S. a solicitat înscrierea în tabelul creanțelor împotriva averii debitoarei a unei creanțe certe, lichide și exigibile în sumă de 4.941,74 lei, și a unei creanțe nescadente, în sumă de 23.662,58 lei.

Creanța contestatoarei nu a fost înscrisă în tabelul preliminar al creanțelor împotriva averii debitoarei S. B. E. S. întocmit de administratorul judiciar R. L. S., care a arătat în cuprinsul raportului nr. 2249/(...) depus la dosarul nr. (...) la data de (...) că a notificat contestatoarei prin adresa nr.

1289/(...), cu privire la menținerea contractelor de leasing, iar debitoarea a plătit ultimele rate de leasing lunare în valoare de 4.941,74 lei și de 4.985,13 lei.

Prin contestația inițial formulată, contestatoarea a solicitat înscrierea creanței sale nescadente în cuantum de 23.662,58 lei în tabelul creanțelor, această contestație fiind ulterior precizată în ce privește cuantumul creanței nescadente, ca fiind de 10.935,45 lei, sumă cu privire la care contestatoarea a arătat că este compusă din 384,49 lei, conform unei facturi nescadente anexate contestației, în speță reprezentând valoarea reziduală prevăzută în contractul de leasing încheiat între părți, și din suma de 10.553,96 lei, reprezentând totalitatea ratelor de leasing nefacturate, rămase de plată până la sfârșitul perioadei de leasing în baza contractului de leasing financiar nr.

27089.

Judecătorul sindic a constatat, raportat la actele anexate declarației de creanță a contestatoarei, că între aceasta, în calitate de finanțatoare, și debitoare, în calitate de utilizatoare, au fost încheiate contractele de leasing financiar nr. 19641/0(...) și nr. 27089/(...). Prin adresa nr. 1289/(...),administratorul judiciar R. L. S. al debitoarei S. B. E. S. a notificat contestatoarei că înțelege să mențină cele două contracte de leasing financiar încheiate între aceasta și debitoare.

În ce privește suma de 384,49 lei reprezentând valoare reziduală, conform facturii nr. 13669987/(...) și contractului de leasing financiar nr.

19641/0(...), având în vedere dispozițiile art. 2 lit. c din O.G. nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, judecătorul sindic a reținut că aceasta nu reprezintă o creanță certă, urmând a fi datorată de către debitoare doar în cazul în care la finalul perioadei de leasing va opta pentru cumpărarea autoturismului obiect al contractului. Prin urmare este vorba despre o creanță nenăscută, iar nu despre o creanță nescadentă.

În ce privește suma de 10.553,96 lei, reprezentând totalitatea ratelor de leasing nefacturate, rămase de plată până la sfârșitul perioadei de leasing în baza contractului de leasing financiar nr. 27089/(...), judecătorul sindic a reținut că, urmare a menținerii acestui contract de leasing, ratele de leasing sunt datorate de către debitoare pentru fiecare lună în parte ca și echivalent al dreptului de folosință asupra autoturismului obiect al contractului, astfel că dreptul de creanță pentru fiecare rată de leasing în parte se naște în urma transmiterii dreptului de folosință asupra autoturismului de către contestatoare în beneficiul debitoarei, pentru fiecare lună calendaristică în parte. Obligația debitoarei de plată a ratei lunare de leasing avându-și cauza juridică în punerea la dispoziție de către contestatoare a folosinței bunului obiect al contractului de leasing, judecătorul sindic reține că dreptul de creanță al contestatoarei pentru reprezentând totalitatea ratelor de leasing nefacturate, rămase de plată până la sfârșitul perioadei de leasing în baza contractului de leasing financiar nr. 27089/(...) nu are caracter cert, nefiind născut la data deschiderii procedurii insolvenței, astfel că nu intră în categoria creanțelor nescadente prevăzută de art. 64 alin. 4 din Legea nr.

85/2006.

Împotriva sentinței a declarat recurs SC I.-L. R. I. SA solicitând admiterea recursului si modificarea in tot a Sentintei civile nr. 3. in sensul admiterii contestatiei la tabelul preliminar al creantelor debitoarei SC B. E. S. si, in consecinta, inscrierea creantei nescadente pe care o deține in baza Contractului de leasing financiar nr. 27089/(...) incheiat cu societatea debitoare.

În motivarea recursului arată că hotararea pronuntata este nelegala pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila, hotararea fiind lipsita de temei legal si fiind data cu aplicarea gresita a legii, deoarece contestatia formulata trebuia sa fie admisa si pe cale de consecința, sa se fi inscris in tabelul preliminar al creantelor intreaga smă nescadenta existenta la data deschiderii procedurii insolvenței, alcatuita din totalitatea ratelor de leasing nefacturate care urmau a fi datorate in baza Contractului de leasing financiar nr. 27089/(...) incheiat cu societatea debitoare SC B. E. S.

Contrar considerentelor hotararii criticate potrivit carora "(, .. ) dreptul de creanta al contestatoarei, reprezentand totalitatea ratelor de leasing nefacturate, ramase de plata pana la sfarsitul perioadei de leasing in baza contractului de leasing financiar nr. 27089/(...) nu are caracter cert, nefiind nascut la data deschiderii procedurii insolventei, astfel ca nu intra in categoria creantelor nescadente prevazuta de art. 64 alin. 4 din Legea nr.

85/2006. ", neemiterea de catre subscrisa a unor facturi pentru plata ratelor de leasing ramase de achitat nu inlatura caracterul cert al creantei, aceasta chestiune fiind una pur contabila si nu una juridica.

Asadar, gresit apreciaza instanta prin considerentele hotararii criticate ca aceasta creanta nescadenta reprezentand totalitatea ratelor de leasing nefacturate nu ar avea caracter cert si, prin urmare, nu poate fi inscrisa in tabelul de creante, cata vreme dispozitiile art. 64 din Legea nr. 85/2006 sunt clare in sensul ca toate creantele neexigibile, ca si cele afectate de o conditie nerealizata inca la data deschiderii procedurii si deci tot neexigibile, vor fi admise cu caracter provizoriu la masa credala, dar nu vor participa la distribuiri deopotriva cu celelalte creante, ci numai in masura admisa de lege.

In ce priveste determinarea naturii anterioare sau posterioare a unei creante fata de data deschiderii procedurii, aceasta se rezolva in raport de data nasterii creantei, si nu in raport de originea acesteia. Astfel, creanta constand in ratele de leasing ramase de achitat pana la sfarsitul perioadei de leasing, isi are originea in acceptarea contractului de leasing financiar, iar nasterea are loc dupa plata Bunului de catre F. catre Vanzator si predarea Bunului catre U..

In contextul celor mai sus precizate, creanta nescadenta este o creanta efectiv nascuta, fiind supusa declaratiei in termenul prevazut in hotararea de deschidere a procedurii insolventei.

Potrivit Legii nr. 85/2006, obligatia de a depune, in aceasta faza a procedurii, in termenul fixat conform art. 64 din lege, cererea de admitere a creantelor, incumba tuturor creditorilor ale caror creante s-au nascut anterior deschiderii procedurii. Asa cum a statuat doctrina in materie, cererea de inregistrare a creantei, ca natura juridica, este similara unei actiuni in justitie fapt pentru care creanta nescadenta declarata de recurentă trebuie să fie inscrisa in tabelul preliminar, acest drept putand fi valorificat numai in acest moment procesual deoarece, pe de o parte, art. 64 din Legea nr. 85/2006, modificata, obligați toti creditorii ale caror creante sunt anterioare datei deschiderii procedurii sa depuna cererea de admitere a creantei in termenul stabilit prin sentinta de declansare a procedurii, fiind admise provizoriu la masa credala si creantele nescadente sau sub conditie rezolutorie la data deschiderii, iar pe de altă parte, pentru ca aceasta creanta declarată derivă dintr-un raport juridic incheiat anterior declansarii procedurii concursuale, doar conditia exigibilitatii urmand sa se implineasca dupa aceasta data.

In mod gresit, prin hotararea criticata, s-a retinut ca administratorul judiciar corect a procedat la neinscrierea recurentei la masa credala cu suma nescadenta, desi este lesne de inteles ca in tabelul preliminar recurenta trebuie inregistrata nu doar cu o creanta scadenta, ci si cu suma de 10.553,96 lei care reprezintă o creanță nescadentă și nu "creanta viitoare", fiind neintemeiate apararile administratorului judiciar din cuprinsul întampinarii depusa la data (...), acesta interpretand eronat textul art. 64 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, care arata clar urmatoarele: "creantele nescadente sau sub conditie la data deschiderii procedurii vor fi admise provizoriu la masa credala si vor fi îndreptățite să participe la distribuiri de sume în măsura îngăduită de prezenta lege. ".

Asadar, considera ca apararea administratorului judiciar, reluata si in cadrul considerentelor hotararii criticate, in sensul ca suma nescadenta de

10.553,96 lei nu se cuvine a fi inscrisa in tabelul de creante al debitoarei intrucat contractul de leasing este în derulare, din conținutul Adresei nr.

1289/(...) rezultand că administratorul judiciar a optat pentru menținerea contractelor incheiate de debitor cu recurenta, astfel ca suma nescadenta nuar reprezenta o creanta certa "nefiind nascuta la data deschiderii procedurii insolventei", nu poate fi admisa.

Examinând recursul, instanța reține următoarele:

Contestatoarea SC I. L. R. I. SA a solicitat să se dispună înscrierea in tabelul preliminar al creanțelor împotriva averii debitoarei S. B. E. S. întocmit de administratorul judiciar R. L. S. și a creanței sale nescadente in suma de 23.662,58 lei, ce decurge din Contractul de leasing financiar nr.

19641/(...) si Contractul de leasing financiar nr. 27089/(...), ambele încheiate intre societatea debitoare, in calitate de U., si SC I.-L. R. I. SA, in calitate de F.

Potrivit art. 64 alin. (4) din Legea 85/2006 "Creanțele nescadente sau sub condiție la data deschiderii procedurii vor fi admise provizoriu la masa credală și vor fi îndreptățite să participe la distribuiri de sume în măsura îngăduită de prezenta lege". Conform acestui text, este permis creanțelor nescadente sa fie admise provizoriu la masa credala si sa participe la distribuirea de sume in procedura, insa acest drept este limitat, putand fi exercitat "în măsura îngăduită de prezenta lege". Limitarea dreptului de a participa la distribuiri este data de art. 68 din Legea 85/2006, care stipulează: "Creanțele negarantate și părțile negarantate ale creanțelor garantate care nu sunt scadente la data înregistrării cererii de admitere, vor fi înscrise în tabelul de creanțe cu întreaga lor valoare, însă, în cursul falimentului, orice distribuire de sumă pentru astfel de creanțe se va face cu respectarea dispozițiilor art. 125".

În cauză este necesar a se face distincție între creanțele scadente anterior deschiderii procedurii și cele scadente ulterior, cele din urmă fiind sub mențiunea de creanțe nescadente.

Faptul că scadența unei părți a ratelor din contractele de leasing se împlinește după deschiderea procedurii nu transformă acea parte a creanțelor din creanțe anterioare deschiderii procedurii în creanțe născute ulterior deschiderii procedurii, rezultate din continuarea activității debitoarei în accepțiunea art. 123 pct. 3 din Legea nr. 85/2006. Cele două situații se exclud, o creanță anterioară deschiderii procedurii nu poate fi în același timp și o creanță rezultată (născută) din continuarea activității debitorului.

Facturarea ratelor de leasing nu echivalează cu nașterea creanțelor, ci marchează momentul scadenței ratei.

Dimpotrivă, creanțele sunt născute în baza contractelor, anterior deschiderii procedurii.

Din calculul și actele depuse la dosar (f. 7) rezultă că totalul de plată pe care îl datorează debitoarea este de 9,234.71 lei, aceasta fiind creanța nescadentă cu care creditoarea va fi înscrisă în tabelul de creanțe.

Pentru considerentele sus arătate, instanța în baza art. 304 (9), art. 312 (3) C.pr.civ, va admite recursul declarat de S. I. L. R. I. S. împotriva sentinței civile nr. 3098 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...)/a2 al Tribunalului Comercial C. pe care o va modifica în sensul că va admite contestația la tabel și în consecință va dispune înscrierea creanței creditoarei S. L. R. I. SA în tabelul creanțelor debitoarei SC B. E. S. în cuantum de

9.234,71 lei ca și creanță nescadentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de S. I. L. R. I. S. împotriva sentinței civile nr.

3098 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...)/a2 al Tribunalului Comercial C. pe care o modifică în sensul că admite contestația la tabel și în consecință dispune înscrierea creanței creditoarei SC I. L. R. I. SA în tabelul creanțelor debitoarei SC B. E. S. în cuantum de 9.234,71 lei ca și creanță nescadentă.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. I. A. C. I. D. P. M. N. ȚÂR

Red. D.P. dact. GC

3 ex/(...)

Jud.primă instanță: V.L.Oros

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 10113/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)