Decizia nr. 4769/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 4769/2012

Ședința din data de 28 mai 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. S. JUDECĂTOR: C. P. JUDECĂTOR: A. M. C. G.: L. F.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta SC C. S. prin lichidator judiciar P. I. I. împotriva sentinței civile nr.312 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Maramureș, în contradictoriu cu intimata SC C. S., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

P.cedura de citare nu este legal îndeplinită cu intimata SC C. S.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

S-a făcut cauzei, după care Curtea verificând procedura de citare cu intimata SC C. S., constată că procedura de citarea este legal îndeplinită, debitoarea SC C. S. fiind citată la sediul lichidatorul judiciar P. I. I.

P.cedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4

C.pr.civ., Curtea constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 din L. nr.8. este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 312 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui

Maramureș a fost respinsă cererea de deschidere a procedurii simplificate de insolvență a debitoarei SC C. S., formulată în calitate de lichidator de către petenta P. I. I.

În considerente, se reține că societatea debitoare SC C. S. a fost dizolvată de drept în temeiul art. 237 alin. 1 lit. b din L. nr. 31/1990 republicată întrucât nu a depus până la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale, demarându-se astfel procedura de dizolvare și subsecvent cea de lichidare voluntară potrivit alin. 6 din L. nr. 31/1990 republicată.

Temeiul cererii de deschidere a procedurii simplificate de insolvență invocat de către lichidator îl constituie eșecul demersurilor la care a recurs pentru a intra în posesia actelor constitutive, a actelor contabile și a bunurilor societăți și pentru a lua legătura cu reprezentanții societății, precum și imposibilitatea stingerii creanței fiscale în cuantum de 31 lei înscrisă în fișa sintetică totală, elemente care ar atrage incidența cazului de deschidere a procedurii reglementat de art.3 pct. 25 și art. 33 alin. 6 din L. nr. 8..

Potrivit art. 260 alin 4 din L. nr. 31/1990 „În termen de 60 de zile de la numire, lichidatorul trebuie să depună la oficiul registrului comerțului, pentru menționare în registrul comerțului, un raport privind situația economică a societății. Dacă, potrivit raportului, debitorul îndeplinește condițiile pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență, lichidatorul are obligația de a solicita deschiderea acestei proceduri în termen de 15 zile de la data depunerii raportului";.

Noțiunea de insolvență este definită prin art. 3 pct.1 din L. nr. 8. ca fiind „. stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile";.

Scopul procedurii insolvenței constă în stingerea pasivului societății debitoare, însă pentru acoperirea unei creanțe în cuantum de 31 lei cheltuielile pe care le presupune realizarea efectivă a procedurii sunt considerabil mai mari.

Deschiderea procedurii simplificate de insolvență în temeiul art. 270 indice 1 din L. nr. 31/1990 care stabilește că în cazul în care societatea aflată în lichidare este în stare de insolvență, lichidatorul este obligat să ceară deschiderea procedurii insolvenței, supunând acestei proceduri și societățile comerciale cu privire la care s-a dispus dizolvarea, nu conține dispoziții derogatorii pentru aceste societăți.

În consecință rămân supuse condițiilor legale generale prevăzute de L. nr. 8. și anume: 1) debitorul să facă parte din categoriile enumerate în art. 1 alin. 1 și 2 din L. nr. 8.; 2) existența unei creanțe certe, lichide și exigibile de mai mult de 90 de zile; 3) lipsa/insuficiența disponibilităților bănești pentru stingerea creanței, ultimă condiție care definește însăși insolvența și care este esențială așa cum reiese din ansamblul reglementării cuprinse de L. nr. 8..

Aceste condiții trebuie întrunite cumulativ indiferent de titularul cererii și cu atât mai mult în cazul în care cererea este formulată de către lichidator potrivit art. 260 alin 4 din L. nr. 31/1990, text de lege care face trimitere expresă la ";. condițiilor pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență";.

Obligația lichidatorului de a sesiza instanța în cazul în care societatea aflată în lichidare este în stare de insolvență se impune a fi îndeplinită cu respectarea condițiilor și a termenelor prevăzute de art. 260 alin.3 din L. nr.

31/1990 coroborat cu art.27 din L. nr. 8..

Lichidatorul a sesizat judecătorul sindic cu mult după data la care a fost numit, deși avea obligația legală de a solicita deschiderea procedurii în termen de 15 zile de la data depunerii raportului privind situația economică a societății, raport pentru a cărui depunere se stabilește prin art. 260 alin.3 din L. nr. 31/1990 un termen de 60 de zile de la data numirii.

Pasivitatea lichidatorului sau a creditorilor societății în lichidare este sancționată de lege cu radierea societății potrivit art. 260 alin.10 din L. nr.

31/1990 dacă în termen de 3 luni de la expirarea termenului menționat la alin. (1) oficiul registrului comerțului nu a fost sesizat cu nicio cerere de radiere.

Interdicția radierii societăților comerciale cu datorii față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat precum și față de alți creditori cu care au litigii, aflate pe rolul instanțelor judecătorești operează numai în cazul societăților dizolvate în temeiul Legii nr. 314/2001 care nu are incidență în cauză.

Având în vedere cuantumul redus al singurei creanțe a cărei existență s-a probat în cauză, invocată ca temei al cererii formulate de către lichidatorcare potrivit art.723 Cod procedură civilă trebuie să își exercite drepturile procedurale potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege, nu se justifică demersul judiciar al acestuia.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs P. I. IPURL B. M., solicitând admiterea recursului formulat, admiterea cererii de deschidere a procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoarei S. C. S.

În motivarea recursului se arată că instanța a reținut faptul că lichidatorul judiciar nu a dovedit starea de insolvență a S. C. S., prin care, potrivit art. 3 din L. 8., se înțelege "acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile.

Pentru a dovedi starea de insolvență a unei societăți se impune a se cunoaște aspectul financiar al acesteia, pe de-o parte, și creanța pe care nu are capacitatea de a o acoperi. Lichidatorul judiciar a notificat debitoarea la sediul declarat, însă demersurile de a intra în posesia documentelor contabile și a listelor prevăzute de art. 28 din legea 8., au rămas rară rezultat. În aceste condiții, lichidatorul judiciar nu se poate pronunța asupra existenței unei creanțe sau a cuantumului acesteia și a capacității, respectiv, incapacității debitoarei de a o achita.

Prin fisa sintetica emisă de către A. F. P. rezulta faptul că debitoarea figurează cu obligații fiscale în cuantum de 21 lei.

Față de cele menționate mai sus, având în vedere prevederile art. 1 alin. 2 lit. e și ale art. 3 pct. 1, pct. 25 din L. nr. 8. modificată, consideră că cererea de deschidere a procedurii simplificate a falimentului împotriva acesteia este întemeiată.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, precum și a dispozițiilor art.304 C.proc.civ., curtea reține următoarele:

Potrivit art.3 alin.1 lit.a din L. 8., insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienta fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, iar insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori.

Or, în speță, s-a invocat neplata unei creanțe al cărei cuantum este de

21 lei și care nu justifică starea de insolvență a debitoarei astfel cum este definită de textul legal citat. Scopul procedurii fiind enunțat de dispozițiile art.2 din L. nr.8., în măsura în care suma invocată este redusă, curtea apreciază că este contrar interesului economic general să se dispună deschiderea procedurii insolvenței, cu toate consecințele ce decurg din aceasta, inclusiv necesitatea antrenării unor cheltuieli de procedură mai mari decât creanța pretinsă.

Mai mult, lichidatorul debitoarei nu a depus înscrisuri care să dovedească existența unor creanțe peste valoarea - prag prevăzută la art.3 pct.12 din lege, care să îndeplinească cerințele art.379 C.pr.civ. și a cărei neplată să justifice invocarea unei stări de insolvență prezumată sau iminentă a debitoarei, în condițiile în care nu judecătorul sindic trebuie să stabilească, din oficiu, dacă există creanțe, ci acestea trebuie să fie invocate în concret și dovedite de lichidatorul care solicită deschiderea procedurii.

Având în vedere considerentele expuse, Curtea apreciază că recursul este neîntemeiat, și, în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. raportat la art.8 din L.nr.8., îl va respinge, cu consecința menținerii în întregime a hotărârii recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de SC C. S. prin lichidator judiciar P. I. I. împotriva sentinței civile nr.312 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui

Maramureș pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

P.nunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI G. M. S. C. P. A. M. C. L. F.

Red. C.P./Dact. GC

2 ex/(...)

Jud. primă instanță: M. H.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 4769/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)