Decizia nr. 10568/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)/a1
DECIZIA CIVILĂ Nr. 10568/2012
Ședința de la 11 D. 2012
Completul compus din: PREȘEDINTE C. I. Judecător D. P. Judecător A.-I. A. Grefier M. N. Țâr
Pe rol judecarea recursurilor declarate de SC M. B. S. și B. Z. împotriva sentinței civile nr. 3299 din data de (...) în contradictoriu cu intimații SC G. I. S. prin administrator judiciar E. I., SC M. B. S. prin administrator judiciar I., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată deschiderea procedurii.
La data de (...) se înregistrează din partea recurenților cerere de renunțare la judecata .
La data de (...) se înregistrează din partea intimatei - întâmpinare.
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 04 decembrie 2012, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 3299 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. C. s-a admis cererea formulată de creditorul S. M. B. S. O., prin administrator judiciar E. I., pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei S. M. B. S. O., constatându-se că sunt îndeplinite cerințele Legii nr. 85/2006.
La termenul de judecată din data de 11 decembrie 2012, C.ea a constatat că la data de (...) s-a înregistrat la dosar o cerere din partea pârâtului B. Z., în calitate de administrator statutar al S. M. B. S. O., prin care învederează faptul că renunță la recursul promovat împotriva sentinței civile nr. 3299/(...) pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, întemeiată pe dispozițiile art. 264 Cod pr.civ.
Potrivit art. 246 C.pr.civ. reclamantul poate renunța oricând la judecată, fie verbal fie prin cerere scrisă. Cererea pârâtului recurent se circumscrie dispozițiilor legale menționate.
În consecință, în temeiul art. 246 C.pr.civ., se va constata că pârâtul recurent a renunțat la judecarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Ia act de renunțarea la judecarea recursului declarat de S. M. B. S. și B. Z. împotriva sentinței civile nr. 3.299 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 decembrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, C. I. D. P. A. A. I.
GREFIER
M. ȚÂR
Red.A.A.I./(...). Dact.H.C./2 ex. Jud.fond:S.Ivănescu.
← Decizia nr. 6785/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 5214/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
---|