Decizia nr. 1058/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)/a2

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1058/2012

Ședința de la 14 F. 2012

C.pletul compus din:

PREȘEDINTE C. I.

Judecător D. P.

Judecător A.-I. A.

Grefier M. N. Țâr

Pe rol judecarea recursului declarat de A. F. P. A M. C. - N. PRIN D. G. A F. P. A J. C. împotriva sentinței civile nr. 4067 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. C. în contradictoriu cu intimata SC D. S. S. PRIN LICHIDATOR J. S. C. V., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată închiderea procedurii.

La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea intimatului -. prin care se solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.

C.ea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar.

C U R T E A ,

Prin sentința civilă nr. 4067 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. C. s-a aprobat raportul final de activitate și situațiile financiare finale întocmite de lichidatorul judiciar C. I. DE I. S. C. V. în cadrul procedurii falimentului debitoarei SC D. S. S., J(...), CUI 8811857 și în consecință:

S-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei și radierea debitoarei din registrul comerțului.

A fost descărcat lichidatorul de îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.

S-a dispus notificarea prezentei sentințe tuturor creditorilor, debitoarei, lichidatorului, D. G. A F. P. A J. C. și O. R. C. DE PE L.

TRIBUNALUL CLUJ în vederea efectuării mențiunii închiderii procedurii și radierii.

În considerente se reține că prin raportul final depus la dosar la data de 8 iunie 2011, lichidatorul judiciar S. C. V. a solicitat închiderea procedurii falimentului debitoarei SC D. S. S., radierea debitoarei din evidențele O. R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj și descărcarea lichidatorului de îndatoriri și responsabilități.

Lichidatorul judiciar a învederat judecătorului sindic că prin sentința comercială nr. 3843/(...) s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului față de debitoarea SC D. S. S. In indeplinirea obligatiilor legale lichidatorul judiciar a procedat la valorificarea bunurilor identificate în patrimoniul debitoarei prin licitații publice, ultima licitație având loc la data de (...). Valoarea totală obținută din valorificarea bunurilor mobile s-a ridicat la suma de 8.859,84 lei + TVA, respectiv 10.650,84 lei, fiind întocmit raportul asupra fondurilor obținute din lichidare și un plan de distribuire parțială prin care s-a propus distribuirea sumei de 85.000 lei către foștii salariați ai debitoarei, fiecărui creditor din clasa salariaților fiind propus a se distribui sume proporționale cu procentul pe care fiecare creanță a fiecărui salariat o deține în totalul creanței salariale.

În vederea realizării drepturilor de creanță a debitoarei față de terți lichidatorul judiciar a exercitat acțiunea comercială ce a făcut obiectul dosarului nr.(...), prin sentința comercială nr.313/2009 modificată prin decizia nr.607 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.(...) fiind stabilite drepturi de creanță în cuantum de 194.646 lei.

Lichidatorul judiciar a arătat că tuturor creditorilor salariali li s-a solicitat prin scrisoare recomandată, anterior plăților, să indice datele necesare plății drepturilor cuvenite. Pentru actualizarea informațiilor privind creditorii salariali care nu au oferit datele necesare, la data de (...) lichidatorul judiciar i-a solicitat D. Județene de E. a P. C., prin adresa nr.13778/(...) comunicarea domiciliilor actuale ale persoanelor indicate în cuprinsul adresei. În pofida demersurilor lichidatorului judiciar au rămas nerevendicate sumele propuse în planul de distribuire pentru plata a 14 creditori salariali, sume care urmează a fi destinate acoperirii cheltuielilor de procedură.

În ceea ce privește suma de 4.358,57 lei rămasă după distribuire potrivit planului și comisioanelor aferente lichidatorul judiciar a arătat că aceasta va fi destinată cheltuielilor de procedură.

Lichidatorul judiciar a arătat că a fost realizată acoperirea cheltuielilor de procedură din averea debitoarei, au fost achitate parțial drepturile stabilite în favoarea creditorilor salariali în proporție de 17,26% din sumele cuprinse în tabelul creanțelor și parțial drepturile creditorului garantat în procent de 0,0., fiind nerealizate drepturile tuturor creditorilor chirografari, în patrimoniul debitoarei nemaiexistând bunuri și disponibilități bănești și nici sume de distribuit.

Lichidatorul judiciar a arătat că au fost parcurse toate etapele procedurale, iar în patrimoniul debitoarei nu mai există bunuri care ar putea fi valorificate în vederea îndestulării creditorilor înscriși la masa credală, astfel că consideră că nu mai există nici un temei pentru continuarea prezentei proceduri de faliment în formă simplificata, motiv pentru care solicită închiderea procedurii falimentului debitoarei.

Raportul final de activitate a fost publicat în BPI nr.6764/(...) (f.285-

286), afișat la ușa instanței la data de (...) (f.250), convocatorul adunării creditorilor fiind publicat în BPI nr.6640/(...) (f.287-288), împotriva raportului final nefiind formulate obiecțiuni conform prev. art.129 alin.2 din Legea nr.85/2006.

Ținând cont de faptul că în patrimoniul debitoarei nu există bunuri a căror valorificare să permită recuperarea pasivului debitoarei și deoarece procedura falimentului debitoarei astfel cum este reglementată de dispozițiile legale s-a derulat cu respectarea legii, judecătorul sindic a aprobat conform art.129 alin.2 din Legea nr.85/2006 raportul final și în baza prev. art.132 alin.2 din legea insolvenței a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC D. S. S.

În baza acelorași dispoziții legale, teza finală, s-a dispus radierea debitoarei din evidențele O. R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj.

În baza prev. art.135 din Legea nr.85/2006, sentința de închidere a procedurii a fost notificată lichidatorului, debitoarei, tuturor creditorilor, asociaților debitoarei și O. R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii radierii și închiderii procedurii.

În baza art.136 din același act normativ, lichidatorul a fost descărcat de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori sau asociați.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A. F. P. C.-N., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii raportului final al lichidatorului judiciar și a propunerii de închidere a procedurii falimentului debitoarei SC D. S. S.

În motivarea recursului se arată că prin sentința comercială nr.

4067/(...) pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj a fost aprobat raportul final întocmit de lichidator și s-a dispus închiderea procedurii insolvenței privind pe debitoarea SC D. S. S. și radierea acesteia din evidențele oficiului R. C..

Recurenta arată că nu a avut posibilitatea formulării obiecțiunilor la raportul final al lichidatorului judiciar, în condițiile în care acesta a fost înregistrat la creditorul fiscal la data de (...) deci la două zile după data convocării adunării creditorilor, fiind astfel încălcate prevederile art. 129 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței";.

Procedura insolvenței privind pe debitoarea SC D. S. S. nu putea fi închisă, deoarece recurenta a formulat la data de (...) o cerere prin care a solicitat înscrierea în tabelul creanțelor debitoarei și cu suma de 212.144 lei, cerere respinsă de judecătorul-sindic, însă sentința comercială prin care aceasta a fost respinsă nu a fost comunicată până în prezent, nici conform Codului de procedură civilă și nici prin publicarea în B. procedurilor de insolvență, pentru formularea recursului.

Față de cele mai sus arătate, solicită modificarea sentinței atacate în sensul respingerii raportului final al lichidatorului judiciar și a propunerii de închidere a procedurii falimentului debitoarei SC D. S. S.

Examinând recursul, curtea reține următoarele:

Potrivit art. 129 (1) din Legea nr. 85/2006 „lichidatorul va supune judecătorului sindic un raport final însoțit de situațiile financiare finale; copii de pe acestea vor fi comunicate tuturor creditorilor și debitorului și vor fi afișate la ușa tribunalului. Judecătorul sindic va convoca adunarea creditorilor în termen de maxim 30 zile de la afișarea raportului final.

Creditorii pot formula obiecții la raportul final cu cel puțin 5 zile înainte de data convocării";.

Din actele de la dosar rezultă că raportul final a fost publicat în B. Procedurilor de I. nr. 6764 din data de (...), convocatorul adunării creditorilor fiind publicat în B. Procedurilor de I. din (...). Mai mult, raportul final și convocatorul au fost comunicate creditorilor, inclusiv recurentei, prin poștă, potrivit borderoului din data de (...).

Raportat la data comunicării raportului, recurenta avea posibilitatea formulării obiecțiunilor în termenul prevăzut de lege și anterior pronunțării hotărârii recurate.

Deoarece în cauză, la raportul final prin care lichidatorul judiciar solicită închiderea procedurii falimentului debitoarei nu s-au formulat obiecțiuni în termenul legal, deși raportul final a fost publicat, comunicat și afișat potrivit prevederilor legale, în mod legal s-a dispus închiderea procedurii falimentului față de debitoarea SC D. S. S.

Pentru considerentele sus arătate, instanța în baza art.312(1) Cpr.civ, va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de A. F. P. C. N. împotriva sentinței civile nr. 4067 din (...) , pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. C. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER C. I. D. P. A. I. A. M. N. ȚÂR

Red. D.P. dact. GC

2 ex/(...)

Jud.primă instanță: C. C.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 1058/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)