Decizia nr. 2217/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)/a1

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2217/2012

Ședința de la 20 M. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE : A.-I. A.

JUDECĂTOR : C. I.

JUDECĂTOR : D. P. GREFIER : M. N. ȚÂR

Pe rol judecarea cererii de suspendare și a recursului declarat de SC E. H. S. împotriva sentinței civile nr.73 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. C. în contradictoriu cu intimatele SC M I. S., SC E. H. S. prin lichidator judiciar C. T. M. C., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată deschiderea procedurii- recurs.imp.S.73/2011 depus de SC E. H.

La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă av. N. R.-Octavian în reprezentarea intereselor recurentei, av. Tatiana Savitcaia în reprezentarea intereselor intimatei, SC M I. S. și practicianul în insolvență, dna. C. T..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este timbrat cu suma de 60 de lei reprezentând taxă judiciară de timbru și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea intimatei, SC M I I. S. -. prin care se solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.

La data de (...) se înregistrează din partea practicianului în insolvență- întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului și a cererii de suspendare.

C.ea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

La solicitarea instanței reprezentantul recurentei arată că nu înțelege să mai susțină petitul de suspendare formulat în cadrul recursului.

Solicită totodată, amânarea judecării cauzei, la un termen foarte scurt pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinărilor.

Instanța, înainte de luarea în discuție a oricărei cereri, invocă excepția de nulitate a recursului raportat la data la care au fost înregistrate motive de recurs, în raport de data declarării recursului.

Reprezentantul recurentei arată că a fost angajat în cauză ulterior declarării căii de atac, lăsând la aprecierea instanței să se pronunțe asupra acestei excepții.

Reprezentanta intimatei, SC M I I. S. arată că lasă la aprecierea instanței să se pronunțe asupra excepției.

Practicianul în insolvență solicită admiterea excepției nulității și anularea recursului declarat de către recurentă, motivele de recurs fiind depuse cu depășirea termenului legal.

C.ea reține cauza în pronunțare asupra motivului invocat.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 73 din 11 ianuarie 2012 pronunțată de T. S. C. s-a admis cererea pentru deschiderea procedurii insolvenței formulată de creditoarea SC M I. S. C.-N. în contradictoriu cu debitoarea SC E. H. S. și în consecință s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei.

A fost numit administrator judiciar provizoriu C.I.I. T. M. C. care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art.20 din Legea nr.85/2006.

S-a stabilit în sarcina debitoarei obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006 în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii. S-a dispus desemnarea administratorului special și ridicarea dreptului de administrare al debitoarei SC E. H. S.

S-a stabilit în sarcina debitoarei obligația de a pune la dispoziția administratorului judiciar toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.

S-a dat dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, sub sancțiunea prevăzută de art. 48 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, obligația de notificare revenind administratorului judiciar.

S-a dispus în sarcina administratorului judiciar obligația de a efectua notificările prevăzute de art. 61 din Legea nr. 85/2006.

S-a fixat termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor la data de 15 februarie 2012, termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de 1 martie 2012, termenul pentru depunerea contestațiilor cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute de lichidatorului judiciar în tabelul preliminar fiind de 5 zile de la publicarea tabelului preliminar in Buletinul Procedurilor de I. și termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 14 martie 2012.

S-a dispus în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, la fiecare termen de continuare a procedurii, potrivit art. 21 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

S-a dispus în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune raportul prevăzut de art. 54 din Legea nr. 85/2006 în termen de maxim 20 de zile de la data desemnării sale, cu obligația de a notifica creditoarea și debitoarea în cazul formulării unei propuneri de trecere a debitoarei în faliment în procedura simplificată și fixează termen pentru dezbaterea acestui raport pentru data de 22 februarie 2012.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs la data de 27 ianuarie 2012

(f.3) debitoarea SC E. H. S.

Recursul declarat în cauză nu a fost motivat în drept.

Instanța constată că debitoarea a depus motivele de recurs cu depășirea termenului legal de 7 zile prevăzut de art.8 din Legea nr.85/2006, respectiv la data de 10 februarie 2012 (f.8) în condițiile în carehotărârea recurată a fost comunicată debitoarei recurente la data de (...) potrivit procesului verbal de predare (f.81 dosar fond).

C.ea, în temeiul dispozițiilor art. 306 C.pr.civ., raportat la art.8 din

Legea nr.85/2006 din oficiu, a invocat excepția nulității recursului, motivată pe faptul că, a fost declarată calea de atac în termen legal, respectiv la data de (...) însă motivele de recurs nu au fost depuse în termenul de 7 zile prevăzut de legea specială, termen care se calculează de la data comunicării hotărârii, respectiv (...).

În urma examinării excepției, C.ea constată că aceasta este întemeiată, iar recursul precizat la data de (...) este nul ca nemotivat în termen legal.

Potrivit art. 303 C.pr.civ. recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. A. dispoziții se completează cu prevederile art.8 din Legea insolvenței, potrivit cărora termenul de recurs este de 7 zile de la comunicarea, hotărârii, termen înăuntrul căruia se impune a fi depusă și motivarea recursului.

Recurenta nu a depus motivele de recurs în termenul prevăzut de lege, hotărârea fiindu-i comunicată la data de (...) potrivit procesului verbal de predare (fila 81).

Sancțiunea care intervine este cea a nulității recursului potrivit dispozițiilor art. 306 alin. 1 C.pr.civ., astfel că în consecință , C.ea va constata nul recursul declarat de SC E. H. S. împotriva sentinței civile nr.

73 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...)al T.ui S. C. pe care o va menține în întregime.

PENTRU A. MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E :

Constată nulitatea recursului declarat de SC E. H. S. împotriva sentinței civile nr. 73 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...)al T.ui S. C. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

A. A.-I. I. C. P. D.

GREFIER

ȚÂR M. N.

Red.CI Dact.SzM/2ex. (...)

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 2217/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)