Decizia nr. 4788/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. (...)/a2

DECIZIE CIVILĂ NR.4788/2012

Ședința din data de 29 mai 2012

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE : M. S. JUDECĂTOR : C. P.

JUDECĂTOR : A. M. C.

GREFIER : L. F.

S-a luat în examinare recursul declarat de F. M. în calitatea de asociat unic al debitoarea SC F. C. S. și SC F. C. S. prin administrator special împotriva sentinței civile nr.6790 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Comercial C., în contradictoriu cu intimații SC M. S. și SC F. C. S. prin lichidator judiciar C. F. V. F. M., având ca obiect procedura insolvenței - înscriere la masa credală.

La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat avocat A. F. în substituire avocat C. D. pentru recurentă, lipsă fiind intimații.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 60 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.

S-a făcut cauzei, după care reprezentantul recurentei depune la dosarul cauzei un set de înscrisuri, respectiv o hotărâre, o declarație și note scrise (47-

50).

La solicitarea instanței de a preciza când a fost adoptată această hotărâre, reprezentantul recurentei că nu poate să răspundă întrucât această hotărâre nu este datată, însă a fost pronunțată ulterior deschiderii procedurii și că prin notele de ședință lichidatorul judiciar își invocă propria turpitudine potrivit art.3 pct.26 din Legea nr.85/2006.

De asemenea, arată că această hotărâre a fost adoptată după pronunțarea hotărârii din dosarul nr. (...) al T.ui Comercial C., fără a preciza o dată exactă, nu s-a trecut în scris și că a fost comunicată administratorului judiciar după deschiderea procedurii, înainte de promovarea recursului.

Totodată, arată că atașat hotărârii se află o declarație data de d-na F. M. prin care arată că își însușește recursul formulat în situația în care se apreciază că nu are calitate.

C., pune în discuție excepția lipsei calității procesuale active invocată de lichidatorul judiciar prin întâmpinare.

Reprezentantul recurentei solicită respingerea excepției conform celor două înscrisuri depuse iar în subsidiar solicită instanței să ia act de declarația de însușire a recursului dată de d-na F. M.

C. reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.

C U R T E A Deliberând reține că,

Prin sentința civilă nr.6790 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui

Specializat C. s-a definitivat creanța creditoarei SC M. S. și s-a dispus înscriereaacestei creditoare la masa credală a debitoarei SC F. C. S. cu o creanță chirografară în cuantum de 193.621,92 lei.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin contractul de închiriere nr. 1/(...) creditoarea SC M. S. a închiriat debitoarei SC F. C. S. utilajele și echipamentele menționate în anexa contractului (f.23 din dosarul cu declarații de creanță), bunurile închiriate fiind destinate desfășurării de către debitoare a activității de producere încălțăminte. Contractul a fost încheiat pentru o perioadă de o lună, iar cuantumul chiriei a fost stabilit la suma de 400 euro. La data de (...) se încheie un act adițional prin care părțile prelungesc perioada locațiunii până la data de (...) și stabilesc valoarea chiriei ca fiind 2.500 euro lunar. Părțile au stabilit că locatorul va emite o factură totală pentru chirie o dată la cinci luni, care va trebui plătită de locatar prin transfer bancar în termen de 7 zile de la data primirii acesteia.

Creditoarea a emis facturile fiscale nr. 14/(...) în valoare de 12.500 euro reprezentând contravaloarea chiriei pentru perioada iunie 2008-octombrie 2008, nr. 16/(...) în valoare de 400 euro reprezentând contravaloarea chiriei pentru luna mai 2008, nr. 17/(...) în valoare de 2.500 euro reprezentând contravaloarea chiriei pentru luna noiembrie 2008 și nr. 18/(...) în valoare de 2.500 euro reprezentând contravaloarea chiriei pentru luna decembrie 2008(f. 32-39 din dosarul cu declarații de creanță). Aceste facturi au fost transmise debitoarei prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, însă acestea au fost restituite expeditorului deoarece nu au fost preluate de debitoare de la oficiul poștal(f. 40-

48 din dosarul cu declarații de creanță).

Contractul de închiriere și actul adițional încheiat la data de (...) a fost semnat de domnul G. M. care avea calitatea de director general al debitoarei SC F. C. S.

Debitoarea a invocat faptul că aceste acte au fost semnate de o persoană care nu avea calitatea de a reprezenta societatea.

Prin hotărârea asociatului unic al SC F. C. S. adoptată la data de 2(...) a fost numit în funcția de administrator al debitoarei domnul M. G. D.(f. 136-140 din vol. I), anterior acestei date funcția de administrator revenit doamnei F. M. care avea calitatea și de asociat unic al debitoarei. D. F. M. a fost audiată în calitate de martor și a arătat că nu l-a împuternicit pe domnul G. M. să încheie contractul de închiriere al utilajelor și echipamentelor necesare confecționării articolelor de încălțăminte(f.261 din vol.I).

Din declarația martorului M. G. D.(f. 258 din vol. I), judecătorul sindic a reținut că acest martor, după ce a dobândit calitatea de administrator al debitoarei, a descoperit contractul de închiriere încheiat cu SC M. S., constatând că acest act era înregistrat în registrul de intrări al societății, însă nu era evidențiat în actele contabile ale societății. Martorul a arătat că a solicitat directorului general să dea lămuriri în legătură cu modul în care a fost încheiat acest contract. Din declarația aceluiași martor rezultă că utilajele care au format obiectul contractului de închiriere s-au aflat în posesia debitoarei, însă nu a existat un proces verbal de predare-primire a acestor bunuri. Martorul a arătat că a intenționat să predea bunurile închiriate proprietarului și că o parte din utilajele menționate în contractul de închiriere au fost folosite în activitatea de producție a debitoarei. De asemenea, martorul a arătat că nu a adus la cunoștința SC M. S. faptul că nu recunoaște valabilitatea contractului de închiriere, considerând că dacă persoana care a semnat contractul de închiriere nu avea dreptul să semneze acest act, atunci actul este lipsit de efecte juridice.

Din dispozițiile art. 394 c.com., act normativ în vigoare la momentul nașterii raportului juridic dedus judecății, a rezultat că mandatul dat prepusului unei societăți comerciale poate fi expres sau tacit, iar în ceea ce priveștemandatul expres pentru ca acesta să producă efecte față de terți este necesar să fie supus publicității. În lipsa îndeplinirii publicității mandatului expres, se aplică dispozițiile art. 395 c.com. conform cărora față de terți, mandatul se presupune a fi general și cuprinde toate actele necesare exercițiului comerțului pentru care este dat. Limitarea mandatului poate fi opusă terțului dacă se face dovada că acesta cunoștea limitarea la momentul încheierii actului juridic.

Judecătorul sindic a reținut că în cauză nu s-a făcut dovada faptului că s-a adus la cunoștința terților existența unui mandat expres acordat directorului general al societății debitoare în ceea ce privește încheierea actelor care aveau legătură cu activitatea debitoarei, după cum nu s-a făcut nici dovada faptului că SC M. S., prin reprezentanții săi legali, aveau cunoștință de faptul că pentru încheierea contractului de închiriere era necesar un mandat expres din partea administratorului debitoarei. Pe de altă parte, chiar și în ipoteza în care s-ar fi făcut dovada acestor împrejurări, se reține faptul că debitoarea a recunoscut actul încheiat de directorul general cu depășirea limitelor mandatului deoarece a folosit o parte din echipamentul închiriat pentru producția de încălțăminte. F. că acest contract nu a fost înregistrat în evidența contabilă a debitoarei, aspect confirmat și de martora G. R. care a avut calitatea de contabil al societății debitoare(f.260 din vol.I), nu prezintă relevanță în cauză, nașterea raportului juridic specific locațiunii nefiind condiționată de evidențierea în contabilitatea debitoarei a contractului de închiriere.

Astfel, apărarea formulată de debitoare în sensul că actul juridic încheiat cu SC M. S. nu produce efecte juridice față de debitoare este neîntemeiată, iar raportat la dispozițiile art. 969 c.civ. în forma care era în vigoare la momentul nașterii raportului juridic, debitoarea avea obligația de a plăti contravaloarea chiriei pentru perioada mai-decembrie 2008 în cuantum de 17.900 euro.

Prin contractul de închiriere s-a stabilit că plata chirie se va face în termen de 10 zile de la data facturării, iar prin actul adițional s-a stabilit că plata chiriei se va face în termen de 7 zile de la data primirii facturilor. Creditoarea a emis facturi fiscale pentru sumele care reprezentau contravaloarea chiriei și le-a trimis debitoarei prin scrisoare recomandată, însă corespondența trimisă nu a fost ridicată de reprezentanții debitoarei de la oficiul poștal. În condițiile în care scadența facturilor depindea de momentul la care se efectua transmiterea facturilor și intrarea acestora în posesia debitoarei, refuzul debitoarei de a primi aceste facturi este considerat de judecătorul sindic ca fiind abuziv și acest refuz de a intra în posesia facturilor nu poate fi opus creditoarei. M. M. V. a arătat că au existat situații în care corespondența adresată societăților care își aveau sediul pe str. C. nr. 62-64 din C.-N. (la această adresă fiind și sediul social al debitoarei) era lăsată la portar, însă nu ajungea efectiv la societățile care își desfășurau activitatea în aceeași clădire(f.259 din vol. I). Această împrejurare nu prezintă relevanță în cauză deoarece nu face referire expresă la corespondența transmisă de creditoare, iar dacă reprezentanții debitoarei dădeau dovadă de diligența necesară în executarea obligațiilor contractuale asumate ar fi trebuit să verifice modul în care erau expediate aceste facturi și motivul pentru care pentru un interval suficient de mare de timp nu au primit facturile aferente chiriei.

Față de considerentele reținute, judecătorul sindic a reținut că debitoarea nu a achitat contravaloarea chiriei pentru utilajele care i-au fost închiriate și nu a făcut dovada că anterior intrării în procedura insolvenței, ar fi predat creditoarei bunurile aflate în posesia sa, cauzând astfel creditoarei un prejudiciu prin lipsirea acesteia de folosința bunurilor. Valoarea prejudiciului cauzat creditoarei a fost stabilit în funcție de valoarea chiriei stabilite de părți prin contractul de închiriere, chiria reprezentând prețul folosinței și, având în vedere că debitoareanu a contestat această valoarea a prejudiciului, judecătorul sindic apreciază că valoarea prejudiciului pretins de creditoare a fost dovedită.

Față de considerentele reținute, judecătorul sindic, prin raportare la dispozițiile art. 73 și art. 3 pct. 16 din Legea nr. 85/2006 a definitivat creanța creditoarei SC M. S. și va dispune înscrierea acestei creditoare la masa credală a debitoarei SC F. C. S. cu o creanță chirografară în cuantum de 193.621,92 lei reprezentând contravaloarea chiriei datorate, respectiv echivalentul în lei la data deschiderii procedurii insolvenței a sumei de 17.900 lei și contravaloarea lipsei de folosință a bunurilor închiriate pentru perioada (...)-(...), respectiv echivalentul în lei la data deschiderii procedurii insolvenței a sumei de 27.500 euro(1 euro la data de (...)=4,2648 lei).

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs debitoarea SC F. C. S. prin administrator special solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței atacate în sensul respingerii cererii de creanță a creditoarei SC M. S.

În motivele de recurs se arată că apreciază că judecătorul sindic a aplicat greșit Ia speta dată dispozitiile arte 394 și 395 din C. comercial în vigoare

Ia acea dată între B. L., asociatul unic al S.C M. S., cea care a semnat Contractul de închiriere nr, 1/0(...) și Actul adițional datat la 0(...) și ginerele său GIOV ANARDI M., a existat o înțelegere fraudulosă de ruinare a S.C F. C. S. "T.", S.C MAG A S. reprezentată de soacra B. L., a știut că ginerele GIOV ANARDI MARCa nu mai putea la 0(...) să încheie un act adițional prin care să crească chiria a

2.500 EURO /lunar, în condițiile în care la 2(...) a fost numit administrator M." G. D..

În condițiile în care, S.C M. S. a cunoscut că mandatarul G. M. nu are puterea de a reprezenta S.C F. C. S. în ceea ce privește încheierea Actului adițional datat la 0(...), nu se poate prevala de un mandat tacit acordat acestuia și deci actul încheiat peste puterile acordate nu ne este opozabil.

Actul aditional datat la 0(...) nu are dată certă și, prin urmare, nu poate constitui titlu pentru o chirie de 2500 E. N. înregistrat în nici o evidență a debitoarei S.C F. C. S. și fiind contestat și sub acest aspect, Actul adițional datat la 0(...) nu are dată certă și, prin urmare, nu poate constitui un titlu valabil pentru obligația de plată a chiriei în cuantumul de 2500 E.

Mai arată că judecătorul sindic nu a analizat dacă în perioada vizată ce utilaje au fost folosite .

Apoi, la momentul preluării spațiului de producție, în urma falimentului S.C RO-IT PRODSERVIMPEX S., aici existau toate utilajele S.C M.S. Dintre aceste utilaje numai o parte au fost folosite, așa cum a reținut și judecătorul sindic din probatoriul administrat; în aceste condiții, este evident că și în situația în care am admite că cele două acte juridice sunt valabile nu puteau fi obligați la plata integrală a chiriei. Celelalte utilaje nefolosite au fost practic depozitate fără nici un ban într-un spațiu de producție închiriat de S.C F. C. S.

Contravaloarea lipsei de folosință a fost estimată greșit contravaloarea lipsei de folosință prin raportare la chiria de 2500 E.

Susținerea judecătorului sindic privind la "lipsa noastră de diligență" de a primi facturile este nefondată. În condițiile în care, așa cum am arătat, S.C M. S. nu trimitea lunar facturile privind plata chiriei ci în mod aleator, atunci nu i se poate imputa S.C F. C. S. faptul că "reprezentanții debitoarei ... ar fi trebuit să verifice modul în care erau expediate aceste facturi și motivul pentru care un interval suficient de mare de timp nu au primit facturile aferente chiriei.

Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 22 mai 2012 SC M. S. solicităîn principal,respingerea recursului ca fiind promovat de o persoană fără calitate procesuală activă în cauză; iar în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat;mentinerea în tot ca fiind legală a sentinței recurate și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate subscrisei cu prezentul litigiu.

Cu privire la exceptia lipsei calitătii procesuale active arată că se pune în acest caz problema drepturilor procesuale care pot fi exercitate de către asociatul unic al debitoarei (persoana fizică F. M.) printr-un administrator special (despre care nu se cunoaște când și cum a fost desemnat). Din momentul în care s-a dispus ridicarea dreptului de administrare al debitoarei (la data deschiderii procedurii insolvenței) și până în prezent (sau cel puțin până la promovarea recursului) nu a fost numit niciun administrator special în condițiile legii, cu atât mai mult cu cât eventuala numire a lui M. D. ar fi trebuit adusă la cunoștința lichidatorului judiciar și a judecătorului sindic încă de la data desemnării acestuia. Cu toate acestea, procedura insolvenței s-a desfășurat fără numirea/. administratorului special (în persoana lui M. D.) din partea vreunui asociat unic (persoană fizică) sau din partea debitoarei - persoană juridică S. .F. C." S., astfel cum rezultă din analiza înscrisurilor aflate până în prezent la dosarul cauzei. Din această perspectivă, consideră că recursul a fost înaintat de o persoană care nu are calitate procesuală activă, impunându-se astfel admiterea excepției invocate și drept consecință respingerea recursului.

C.F. V. F. M. în calitate de lichidator judiciar al SC F. C. S. prin întâmpinareadepusă la dosar în data de 25 mai 2012, solicită în principal respingerea recursului ca fiind promovat de către o persoană fără calitate procesuală activă în cauză, iar în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

Invederează faptul că numitul M. G. D. nu a fost desemnat în calitate de administrator special al debitoarei SC F. C. S. în conformitate cu dispozițiile art.18 din Legea 85/2006. Precizează că de la data deschiderii procedurii insolvenței în forma simplificată, data de la care a fost ridicat dreptul de administrare al debitoarei și până în prezent, asociatul unic al debitoarei, F. M., nu a desemnat un administrator specială în conformitate cu prevederile art.18 din Legea 85/2006 și nici nu a adus la cunoștința lichidatorului judiciar acest lucru.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041C.pr.civ., C. reține următoarele:

Este de principiu că potrivit normelor juridice instituite prin C. de procedură civilă, calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat, iar în situațiile juridice pentru a căror realizare calea justiției este obligatorie, calitatea procesuală activă aparține celui care se poate prevala de acest interes.

În speță, C. constată că ne aflăm în prezența unui recurs promovat de către numitul M. D. în calitate de administrator special al debitoarei SC F. C. S. și vizează o contestație la tabelul de creanțe al acesteia. Verificând înscrisurile existente la dosar, se poate observa că nu există dovada desemnării acestei persoane în calitate de administrator special al debitoarei, ipoteză confirmată și de către administratorul judiciar al acesteia.

În aceste condiții, reținând că debitoarea se află în procedura insolvenței, că dreptul de administrare al administratorilor statutari a fost ridicat iar o desemnare a unui administrator special nu a avut loc, C. va aprecia că excepția lipsei calității procesuale active invocate este fondată și urmează a fi admisă cu consecința respingerii recursului declarat.

La adoptarea acestei soluții, C. a reținut împrejurarea că nu s-a făcut dovada desemnării valabile a administratorului special în prezenta procedură.

Înscrisurile depuse (f.47, 48) în susținerea poziției procesuale de către asociatul debitoarei, numita F. M., nu sunt în măsură să ateste desemnarea valabilă a administratorului special, fiind fără dată certă, fără mențiunea conformității cuoriginalul, deși sunt doar fotocopii ale unor înscrisuri, astfel că instanța este îndrituită a aprecia că sunt constituite pro causa.

Apoi, pretinsa însușire de către asociatul debitoarei a recursului declarat nu poate constitui un motiv întemeiat pentru investirea instanței cu soluționarea recursului întrucât debitoarea se află în insolvență iar potrivit art.18 din Legea nr.85/2006, după deschiderea procedurii doar administratorul special poate formula contestații în cadrul procedurii, asociații/acționarii neavând calitate procesuală activă.

Pentru toate aceste considerente, C. va aprecia excepția invocată ca fiind întemeiată și va respinge recursul declarat urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale active.

Cât privește cererea creditoarei de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată, C. va constata că aceasta este nedovedită întrucât nu există înscrisuri care să ateste plata lor, astfel că cererea urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei calității procesuale active și

Respinge recursul declarat de debitoarea SC F. C. S. prin administrator special împotriva sentinței civile nr.6790 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al

T.ui Specializat C. pe care o menține în întregime.

Respinge cererea creditoarei de obligare la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 29 mai 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER M. S. C. P. A. M. C. L. F.red.M.S./A.C.

2 ex. - (...)jud.fond.Ivănescu S.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 4788/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)