Decizia nr. 2895/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. (...)/a1

DECIZIA CIVILĂ NR.2895/2012

Ședința din data de 09 aprilie 2012

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : M. S.

JUDECĂTOR : C. P.

JUDECĂTOR : A. M. C.

G. : L. F.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta SC D. S. prin lichidator judiciar P. I. I. împotriva sentinței civile nr.4922 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., în contradictoriu cu intimata SC D. S., având ca obiect procedura insolvenței - deschiderea procedurii simplificate.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

P.cedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

S-a făcut cauzei, după care Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 din L. nr.8. este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr.4922 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui M. s-a respins cererea lichidatorului judiciar P. I. I., de deschidere a procedurii simplificate a falimentului debitoarei SC D. S.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că S.C. D. S., a fost dizolvată de drept potrivit art. 237 aliniatul 1 litera b din L. nr.31/1990 M, iar prin Î. nr.

7974 din (...) a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, pronunțată în dosarul nr. 42268/(...) s-a numit lichidatorul în persoana P. I. I.

Unicul temei al cererii de deschidere a procedurii simplificate de insolvență invocat de către lichidatorul îl constituie eșecul demersurilor la care a recurs pentru a intra în posesia actelor constitutive, a actelor contabile și a bunurilor societății și pentru a lua legătura cu reprezentanții societății, elemente care ar atrage incidența cazului de deschidere a procedurii reglementat de art. 3 pct. 25 și art. 33 alin. 6 din L. nr. 8..

Potrivit art. 260 alin. 4 din L. nr. 31/1990 „În termen de 60 de zile de la numire, lichidatorul trebuie să depună la oficiul registrului comerțului, pentru menționare în registrul comerțului, un raport privind situația economică a societății. Dacă, potrivit raportului, debitorul îndeplinește condițiile pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență, lichidatorul are obligația de a solicita deschiderea acestei proceduri în termen de 15 zile de la data depunerii raportului";.

Lichidatorul nu a invocat și cu atât mai puțin nu a dovedit starea de insolvență a SC D. S. prin care potrivit art. 3 pct. 1 din L. nr. 8. se înțelege

„acea stare a patrimoniului debitorului care caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile";.

D. procedurii simplificate de insolvență în temeiul art. 2701din L. nr.

3]/1990 care stabilește că în cazul în care societatea aflată în lichidare este în stare de insolvență, lichidatorul este obligat să ceară deschiderea procedurii insolvenței, supunând acestei proceduri și societăților comerciale cu privire la care s-a dispus dizolvarea, nu conține dispoziții derogatorii pentru aceste societăți.

În consecință rămân supuse condițiilor legale generale prevăzute de L. 8.

și anume: 1) debitorul să facă parte din categoriile enumerate la art. 1 alin. 2 din L. nr. 8.; 2) existența unei creanțe certe, lichide și exigibile de mai mult de

90 de zile; 3) lipsa/insuficiența disponibilităților bănești pentru stingerea creanței, ultimă condiție care definește însăși insolvența și care este esențială așa cum reiese din ansamblul reglementării cuprinse în L. nr. 8..

Aceste condiții trebuie întrunit cumulativ indiferent de titularul cererii având ca obiect deschiderea procedurii cu atât mai mult în cazul în care cererea este formulată de către lichidator potrivit art. 260 alin. 4 din L. nr. 31/1990, text de lege care face trimitere expresă „îndeplinirea condițiilor pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență";.

Astfel, s-a concluzionat că în cazul unei cereri formulate de lichidator în baza art. 2701din L. nr. 31/1990 stare de insolvență se apreciază tot în condițiile Legii nr. 8., care la art. 3 alin. 1 prevede faptul că, insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile.

Art. 27 din L. nr. 8. instituie obligativitatea pentru debitor de a se adresa tribunalului cu o cerere pentru a fi supus dispozițiilor legii insolvenței.

Acest text de lege este pe deplin aplicabil și în cazul debitorului dizolvat aflat în faza de lichidare, cu lichidator numit prin încheierea judecătorului delegat la O. R. C.

Este fără nici o îndoială că un drept corelativ unei obligații trebuie exercitat cu bună credință cu excluderea oricărui abuz.

Raportat la singura creanță declarată, la cuantumul acesteia 38.146 lei, nu s-a justificat admiterea cererii lichidatorului.

În situația de față, lichidatorul nu a invocat și nici nu a dovedit starea de insolvență motiv pentru care cererea va fi respinsă potrivit dispozitivului.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs lichidatorul judiciar P. I. I. solicitând modificarea sentinței și rejudecând cauza, admiterea cererii de deschidere a procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoarei SC D. S.

Recurenta apreciază că instanța a reținut faptul că lichidatorul judiciar nu a dovedit starea de insolvență a SC D. S., prin care, potrivit art.3 din L. 8., se înțelege „acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile.

Pentru a dovedi starea de insolvență a unei societăți se impune a se cunoaște aspectul financiar al acesteia, pe de-o parte, și creanța pe care nu are capacitatea de a acoperi.

Menționează faptul că lichidatorul judiciar a notificat debitoarea la sediul declarat, însă demersurile de a intra în posesia documentelor contabile și a listelor prevăzute de art.28 din L. 8., au rămas fără rezultat. În aceste condiții,lichidatorul judiciar nu se poate pronunța asupra existenței unei creanțe sau a cuantumului acesteia și a capacității, respectiv, incapacității debitoarei de a o achita.

Consideră că este esențial a se reține că, prin respingerea cererii introductive de deschidere a procedurii de faliment împotriva debitoarei, nu s-a stabilit, aspectul care primează, apreciază recurenta, că nu există creanțe. Arată că inexistența creanței bugetare nu atrage, implicit, lipsa unei alte categorii de creanțe. D. procedurii ar implica, pe lângă notificările către creditorii bugetari, notificarea creditorilor-furnizori de utilități, notificarea în ziar și notificarea prin buletinul procedurilor de insolvență, deci o serie de modalități de identificare a unor posibili creditori.

Față de cele învederate, având în vedere prev.art.1 alin.2 lit.e și art.3 pct.1, pct.25 din L. 8., apreciază că cererea sa de deschidere a procedurii simplificate a falimentului este întemeiată.

Analizând recursul declarat Curtea reține următoarele:

Lichidatorul judiciar P. I. I. prin cererea înregistrată sub număr de mai sus, a solicitat admiterea cererii de deschidere a procedurii simplificate și intrarea în faliment împotriva debitoarei SC D. S.

În motivarea cererii se arată SC D. S., a fost dizolvată de drept potrivit art. 237 aliniatul 1 litera b din L. nr. 31/1990, iar prin încheierea nr.7974/(...), pronunțată în dosarul nr. 42268/(...) a judecătorului delegat la O. R. C. de pe lângă Tribunalul Maramureș, s-a numit lichidatorul P. I. I.

De la data numirii, lichidatorul a făcut demersurile necesare pentru intrarea în posesia actelor constitutive și a actelor contabile ale societății comerciale, demersuri rămase fără rezultat datorită faptului că administratorul statutar nu a putut fi găsit, iar sediul societății comerciale nu este la adresa din registrul comerțului.

Potrivit art.3 alin.1 lit.a din L. nr.8., insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienta fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, iar insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori.

Potrivit art. 379 alin. 3 și 4 C.pr.civ., creanța certă este creanța a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul și este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță (…).

Curtea observă că în speță recurenta nu a făcut dovada existenței unei creanțe certe și exigibile a cărei neplată să justifice susținerea unei insolvențe prezumate sau iminente a debitoarei.

După cum corect a reținut judecătorul sindic, lichidatorul debitoarei nu a depus înscrisuri care să confirme existența unor creanțe ce să îndeplinească cerințele art.379 C.pr.civ. astfel că în mod corect a respins cererea formulată.

Mai mult, afirmarea unor creanțe ale debitoarei nu pot justifica starea de insolvență a debitoarei astfel cum este ea definită prin art.3 alin.1 lit.a din L. nr.8., ca acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienta fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către recurentă ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. raportat la art.8 din L. nr.8. îl va respinge și va menține în întregime hotărârea recurată

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge recursul declarat de debitoarea SC D. S. prin lichidator judiciar P. I. I. împotriva sentinței civile nr.4922 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui M., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

P.nunțată în ședința publică din 9 aprilie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI G. M. S. C. P. A. M. C. L. F.red.M.S./A.C.

2 ex. - (...)jud.fond.P. M.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 2895/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)