Decizia nr. 8186/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)*

D. CIVILĂ Nr. 8186/2012

Ședința ata de 17 O. 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR D. M. JUDECĂTOR F. T. GREFIER D. C.

Pe rol soluționarea recursului declarat de contestatoarea B. SA împotriva sentinței civile nr. 2528 din data de (...) pronunțată de T. S. C., în dosarul nr. (...)*, în contradictoriu cu debitoarea SC D. C. S. PRIN LICHIDATOR J. R.&P. S., având ca obiect - contestație la raportul de activitate.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de a doua strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta practicianului în insolvență Fărăianu Ramona, care depune împuternicire la dosar, lipsind recurenta.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

De la dosar lipsește dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferent recursului promovat.

Prin Serviciul Registratură, la data de (...) lichidatorul-judiciar al SC D. C.

S. a depus la dosar întâmpinare, în două exemplare, însoțite de înscrisuri.

C.ea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din

Constituție, art.8 din L. nr.8. și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Raportat la lipsa dovezii care atestă plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferente recursului declarat, C.ea din oficiu, invocă excepția netimbrării demersului promovat și pune în discuția părților prezente excepția invocată.

Reprezentanta practicianului în insolvență solicită admiterea excepției, cu consecința anulării recursului ca netimbrat.

În ipoteza depunerii dovezii privind plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar până la închiderea ședințe de judecată reprezentanta lichidatorului solicită respingerea recursului pentru motivele evocate în cuprinsul întâmpinării, pe care le susține în totalitate și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca temeinică și legală.

C.ea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

În subsidiar, în situația în care această obligație va fi îndeplinită până la momentul închiderii dezbaterilor, C.ea va reține cauza în pronunțare și în privința recursului promovat.

C.EA

Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.2528 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...)* al T.ui S. C. a fost respinsă contestația formulată de S. B. P. S.A împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar R. & P. I. prin raportul de activitate depus în dosarul nr.(...) la data de (...).

Pentru a dispune astfel s-a reținut că raportul de activitate înregistrat în dosarul nr. (...) la data de (...) și publicat în BPI nr. 2980/(...), lichidatorul judiciar a arătat că au ost înregistrate cereri prin care promitenții cumpărători solicită încheierea contractelor de vânzare cumpărare în formă autentic și că în urma verificării documentelor s-a constatat că acestea îndeplinesc prevederile art. 931 din L. nr. 8..

Conform art. 21 din L. 8., administratorul judiciar va depune lunar un raport cuprinzând descrierea modului în care și-a îndeplinit atribuțiile, precum și o justificare a cheltuielilor efectuate. Raportul se depune la dosarul cauzei, iar un extras se publică în Buletinul procedurilor de insolvență. Debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori, precum și orice persoană interesată pot face contestație împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar. C. trebuie să fie înregistrată în termen de 3 zile de la depunerea raportului.

Creditoarea SC B. SA a criticat măsura lichidatorului judiciar de a face aplicarea dispozițiilor art. 931din L. nr. 85/2005, susținând că nu au fost analizate condițiile prevăzute de lege și că măsura lichidatorului judiciar poate afecta dreptul de ipotecă al creditoarei.

Este adevărat că în raportul de activitate întocmit de lichidatorul judiciar nu sunt identificați promitenții cumpărători care au formulat cereri de vânzare a apartamentelor acre au format obiectul promisiunilor de vânzare cumpărare, însă judecătorul sindic va analiza motivele contestației având în vedere contractele de vânzare cumpărare care au ost încheiate, verificând incidența dispozițiilor art. 931din L. nr. 8..

Conform dispozițiilor art. 931din L. 8., obligațiile rezultând dintr-un antecontract de vânzare-cumpărare cu dată certă, anterioară deschiderii procedurii, în care promitentul-vânzător intră în procedură, vor fi executate de administratorul judiciar sau lichidator la cererea promitentului-cumpărător, dacă prețul contractual a fost achitat integral sau poate fi achitat la data cererii, iar bunul se află în posesia promitentului-cumpărător, prețul nu este inferior valorii de piață a bunului și bunul nu are o importanță determinantă pentru reușita unui plan de reorganizare.

Judecătorul sindic reține că din copiile contractelor de vânzare cumpărare autentificate depuse la dosar(f.8-60) rezultă că lichidatorul judiciar a vândut apartamentele aflate în patrimoniul debitoarei în favoarea cumpărătorilor Vanea Nastasia, Cocian Mitruc, Gorgan L., G. B., Vereș I., Cozma Ștefan B., Gligor V. M., Rus Cristian Simion, Tufiș Corneliu, Ciucaș Florin, Szekely Istvan-Elemer, Ciucaș Florin. În cuprinsul actelor autentificate de vânzare cumpărare se menționează care au fost actele anexe ale contractelor, respectiv antecontractele de vânzare cumpărare încheiate anterior datei deschiderii procedurii insolvenței, acte juridice care sunt identificate ca având dată certă, procesele verbale de predare primire a apartamentelor și procesele verbale de recepție la terminarea lucrărilor. De asemenea, notarul public a menționat că prețul apartamentelor a fost achitat anterior încheierii actelor autentice, fiind menționate și documentele de plată.

Judecătorul sindic reține, astfel că în cauză sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 931din L. 8. și că în ceea ce privește actele autentice de vânzare cumpărare încheiate în mod corect lichidatorul judiciar a apreciat îndeplinirea condițiilor impuse de art. 931din L. 8..

Din dispozițiile art. 931din L. 8. rezultă care sunt condițiile care trebuie îndeplinite pentru ca administratorul judiciar să procedeze la executarea obligațiilor rezultând din antecontractele de vânzare cumpărare cu dată certă, anterioară deschiderii procedurii. Chiar dacă nu există un acord din partea creditorului garant cu privire la vânzare, acest lucru nu poate împiedica vânzarea bunurilor. În cazul vânzărilor realizate în condițiile art. 931din L. 8. este incidentă regula generală instituită de art. 53 din lege conform căreia bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidator, în exercitarea atribuțiilor sale prevăzute de legea falimentului, sunt dobândite libere de orice sarcini, inclusiv ipoteci. Prevederile art. 53 din L. 8. instituie o normă generală conform căreia bunurile înstrăinate de administratorul judiciar în cursul procedurii insolvenței sunt dobândite libere de sarcini, iar în situația în care dispozițiilor art. 93 indice 1 din L. 8. nu cuprind nici o excepție de la această regulă, înseamnă că

și bunurile vândute ca urmare a executării obligațiilor rezultând din antecontractele de vânzare cumpărare se vor dobândi libere de sarcini.

Faptul că în favoarea creditoarei SC B. SA este înscris un drept de ipotecă asupra imobilelor care urmează a fi vândute promitenților cumpărători nu prezintă relevanță deoarece ca urmare a deschiderii procedurii insolvenței față de debitoare, devin aplicabile normele speciale instituite de L. 8., iar vânzarea bunurilor ipotecate se face cu respectarea prevederilor art. 53 din lege.

Împotriva soluției arătate a declarat recurs B. S.A arătând că instanța trebuia să aibă în vedere datele, actele și dovezile pe care se întemeia intenția de a lua măsura încheierii contractelor de vânzare-cumpărare. Or în caz contrar instanța nu poate susține că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.93/1 din

L. nr.8. întemeindu-se doar pe niște acte întocmite ulterior momentului în care a formulat contestația.

Afirmațiile notarului public care a perfectat contractele de vânzare- cumpărare în forma autentică că există aceste documente nu sunt o probă care să dovedească existența neîndoielnică a acestor documente. Prin urmare nici cele reținute de acesta nu pot fi apreciate ca suficiente pentru ca instanța să poată pronunța o hotărâre temeinică și legală.

Chiar dacă s-ar ignora aspectul că debitoare nu mai deține capacitatea de folosință pentru a avea drepturi și obligații urmare a executării unor antecontracte de vânzare-cumpărare perfectate anterior deschiderii procedurii, jurdecătorul sindic respingând contestația tot a interpretat și a aplicat greșit legea.

A. în cartea funciară este înscrisă în favoarea sa o interdicție de înstrăinare și grevarea în ceea ce privește imobilul din localitatea F. situat pe str. S. nr,23 înainte de perfectarea antecontractelor care a fost instituită de către debitoare în favoarea reclamantei până în momentul rambursării datoriei ce rezultă din contractul de credit.

Totodată potrivit principiului opozabilității față de terți a contractului prin care a fost instituită această interdicție de înstrăinare și grevare în favoarea reclamantei terții sunt obligați să respecte situațiile juridice create prin acest contract și deci sunt obligați să respecte interdicția de înstrăinare.

In aceeasi ordine de idei, implicit si judecatorul sinidic este obligat sa nu valideze o masura a lichidatorului J. prin care se incalca legea_ Intrucat, asa cum spune si literatura de specialitate, nerespectarea unei clauze de inalienabilitate se sanctioneaza cu nulitatea relativa a actului prin care s-a realizat incalcarea clauzei de inalienabilitate"", la initiativa persoanei interesate.

În urma perfectarii contractelor de vanzare-cumparare din aceste tranzactii nu ar mai intra m patrimoniul debitoarei sumele de bani constituind pretul integral pentru care au fost instrainate imobilele, din care subscnsa sa isi poatarecupera creanta garantata prin ipotecarea imobilelor situate pe str. S., nr.23, loc. F., () asemenea situatie ar frauda dreptul de lpoteca constituit in favoarea subscrisei, putand rezulta in lipsirea de continut a acestui drept, Or, aceasta garantie reala a fost constituita in favoarea subscrisei intocmai pentru a ne asigura ca in ipoteza in care debitoarea nu restituie sumele de bani datora te, subscrisa isi va putea recupera creanta in urma valorificam obiectului garantie!" Asadar, prin perfectarea contractului de vanzare cumparare subscrisei i se stinge dreptul de ipoteca și aceasta tara ca subscrisa sa se fi indestulat in prealabil din intregul pret obtinut in urma instrainarii imobilului care este grevat de dreptul de ipoteca.

Prin întâmpinarea depusă s-sa solicitat respingerea recursului arătând că în cuporinsul contractelor de vânzare-cumpărare notarul public arată clar documentele care constituie anexe ale contractelor, printre acestea re găsindu-se și actele prevăzute de art. 93 indice 1, în speță antecontractele de vânzare- cumpărare, dovada datei certe, cererea formulată de către promitenții cumpărători de încheiere a contractelor în formă autentică, dovezile privind plăta, respectiv dovada posesiei.

De asemenea, arată că, notarii publici și celelalte instituții prevăzute la art. 5 din L. 36/1995, care desfășoară activitate notarială, au obligația să verifice ca actele pe care le instrumentează să nu cuprindă clauze contrare legii și bunelor moravuri în cazul în care actul solicitat este contrar legii și bunelor moravuri, notarul public va refuza întocmirea lui.

Dacă înscrisul prezentat are un conținut îndoielnic, iar notarul public nu poate refuza instrumentarea actului, va atrage atenția părților asupra consecințelor juridice la care se expun și va face mențiune expresă în act.

Totodată, în conformitate cu prevederile Legii 36/1995, notaml public are obligatia să deslușească raporturile reale dintre părți cu privire la actul pe care vor sa-l încheie, să verifice dacă scopul pe care îl urmăresc este în conformitate cu legea și să le dea îndrumările necesare asupra efectelor lui juridice. De asemenea, el trebuie sa ceara părților, ori de câte ori este cazul, documentele justificative și autorizațiile necesare pentru încheierea actului sau, la cererea acestora, va putea obține el însuși documentația necesară. Actele din care rezulta drepturi ce urmează a fi supuse publicității mobiliare sau imobiliare se vor comunica de îndată, la locul unde se ține această evidență, de notarul public, care va face și demersurile necesare în numele titularilor pentru aducerea la îndeplinire a tuturor lucrărilor de publicitate.

A., ca urmare a celor prezentate mai sus, reiese fără putință de tăgadă faptul că, în virtutea atribuțiilor sale, notarul public are obligația de a verifica documentele supuse autentificării și temeiul de drept în baza căruia se întemeiază, în speța de față fiind vorba despre prevederile art. 9311 din L. 8.. Dovada faptului că verificările despre care face vorbire L. 35/1995 au fost realizate de către notarul public stă în anexele de la contractele încheia te, anexe care după cum afirmam mai sus cuprind toate documentele prevăzute de art. 9. din L. 8. ca fiind necesare pentru executarea antecontractelor.

La subpunctul II al recursului, B.P. SA învederează instanței faptul că, după intrarea debitoarei în faliment, aceasta nu mai deține capacitatea de folosință pentru a proceda la executarea unor contracte" invocându-se în acest sens prevederile art. 34 alin 2 și ale art. 51 din Decretul nr. 31/1954. În susținerea afirmațiilor sale, recurenta aduce în discuție prevederile art. 120 alin.

2 din L. 8. care statuează că "dacă vânzarea activelor se va face prin licitație publică, procesul-verbal de adjudecate semnat de lichidatorul judiciar constituie titlu de proprietate. C. legea impune pentru transferul dreptului de proprietate forma autentică, contractele vor fi perfectate de notarul public pe bazaprocesului-verbal de licitație". Aceste afirmații ale recurentei sunt neîntemeiate prin prisma unei corecte interpretări a dispozițiilor art. 9. din L. 8.. A., acest text de lege impune lichidatorului judiciar să execute, la cererea promitenților- cumpărători obligațiile rezultate din antecontracte de vânzare-cumpărare cu dată certă anterioară deschiderii procedurii, dacă și celelalte condiții imperative ale textului de lege amintit mai sus sunt îndeplinite. Prin urmare, rezultă fără putință de tăgadă faptul că, L. 8., lege specială, derogatorie de la dreptul comun prevede expres că executarea acestui tip de antecontracte poate fi făcută inclusiv în cazul intrării debitoarei, promitentă-vânzătoare, în faliment, executarea urmând a fi realizată de către lichidatorul judiciar. Mai mult decât atât, aceste operațiuni nu pot fi asimila te, așa cum susține recurenta, cu continuarea activității debitoarei.

În acest sens s-a pronunțat și C.ea de A. C. prin D. 846/(...) într-o speță asemănătoare" (anexa II).

În cadrul subpunctul III al recursului, B. P. SA invederează instanței învestite cu soluționarea recursului faptul că prin încheierea contractelor de vânzare cumpărare în formă autentică ar frauda dreptul de ipotecă constituit în favoarea recurentei, lipsindu-l de conținut, în acest sens fiind amintite prevederile art. 1746-1815 din Codul Civil și Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Având în vedere prevederile art. 149 din L. 8. care statuează fără loc de interpretare faptul că "Dispozițrile prezentei legi se completează, în măsura compatibilitătii lor, cu cele ale C. de procedură civilă, C. civil, C. comercial și ale Regulamentului (CE) (...) referitor la procedurile de insolvență, publicat în

Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 160 din 30 iunie 2000" rezultă în mod clar că dispozițiile Legii Insolvenței se completează cu normele de drept doar în măsura compatibilității lor.

Raportat la scopul urmărit prin însăși introducerea art. 9., (protecția socială a promitenților cumpărători aflați, teoretic, pe o poziție inferioară prin raportare la un creditor care beneficiază de garanții) și scopul general al Legii

Insolvenței, acela de a permite acoperirea pasivului debitorului prin participarea împreună la urmărirea și colectarea creanțelor tuturor creditorilor recunoscuți

(inclusiv a promitenților-cumpărători și nu numai a creanței recurentei) consideră că instanța de fond a făcut aplicarea corectă a legii. Consecventa urmăririi acestui scop declarat al legii rezultă inclusiv din faptul că au fost instituite anumite condiții expres și limitativ prevăzute pentru posibilitatea executării antecontractelor și anume "pretul contractual a fost I D. nr. 846/(...) a

Curții de A. C. achitat integral sau poate fi achitat la data cererii, iar bunul se află în posesia promitentului- cumpărător, pretul nu este inferior valorii de piată a bunului; bunul nu are o importantă determinantă pentru reușita unui plan de reorganizare". După cum limpede se poate observa, printre condițiile referitoare la bunul aflat în posesia promitentului-cumpărător nu se regăsește vreuna care să impună ca bunul să nu facă obiectul vreunei interdicții de înstrăinare/ grevare, ci doar să nu aibă o importanță determinantă pentru reușita unui plan de reorganizare. Prin urmare, rezultă că, în concepțiunea Legii 8., orice bun care nu este indispensabil re organizării poate ieși din patrimoniul societății debitoare.

Nu în ultimul rând învederăm instanței faptul că, recurenta afirmă că în lipsa unei protecții adecvate acordate creditorului garantat în concordanță cu prevederile art. 39 din L. 8. măsura de aplicare a art. 93"1 și art. 53 din L. 8. este nelegală. Contrar acestor susțineri, învederăm instanței faptul că în cazul de față însăși legea instituie excepții de la principiile enunța te, iar instanțele nu potdenatura sensul clar și explicit al unui text legal special, derogatoriu de la normele de drept comun. A. art. 53 din L. 8., care prevede că bunurile înstrăina te (fără distincție în funcție de etapa procedurii sau modul de înstrăinare) de administratorul / lichidatorul judiciar, în exercițiul atribuțiunilor sale prevăzute de lege (deci inclusiv în exercițiul atribuției prevăzute de art. 93"1), sunt dobândite libere de orice sarcini, ipoteca fiind enumerată exemplificativ.

Verificând regularitatea sesizării la (...) în temeiul art.137 C.pr.civ. coroborat cu art.11, art.20 din L. nr.146/1997, art.9 din OG nr.32/1995 C.ea a pus în discuție excepția anulării ca netimbrate a recursului.

În acest sens se reține că în conformitate că cu dispozițiile art.11 din L. nr.146/1997 s-a stabilit în sarcina recurentei obligația achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 60 lei iar conform art.1 din OG nr.32/1995 timbru judiciar de

0,15 lei.

În temeiul art.20 alin.2 din L. nr.146/1997 recurenți au fost înștiințați să achite sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din L. nr. 146/1997.

Prin art. 1 din L. nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-au conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de (...) (f. 8 dosar), că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență disp. art. 20 alin. 1 și 3 din L. nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Anulează ca netimbrat recursul declarat de B. S.A împotriva sentinței civile nr. 2528 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...)* al T.ui S. C. pe care o menține în întregime.

D. este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 17 octombrie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

M. H. D. M. F. T.

Red.F.T./S.M.D./2 ex./(...)

GREFIER D. C.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 8186/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)