Decizia nr. 3138/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. 3284.(...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 3138/2012

Ședința a 24 A. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE : C. I.

JUDECĂTOR : D. P.

JUDECĂTOR : A.-I. A. GREFIER : M. N. ȚÂR

Pe rol judecarea recursului declarat de debitoarea SC B. R. S. împotriva sentinței comerciale nr. 783 din (...) pronunțată de către

Tribunalul Bistrița Năsăud în contradictoriu cu intimații SC B. R. S. PRIN LICHIDATOR J. U. I., BC I. S. R. SA - S. B., având ca obiect procedura insolvenței contestație la tabelul preliminar de creanțe.

La apelul nominal, făcut în cauză, la prima și la a doua strigare se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat nu este legal timbrat lipsind taxa judiciară de timbru în valoare de 60 de lei și nu are aplicat timbru judiciar în valoare de

0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din L. nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Totodată, reține că deși citată recurenta cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 60 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 aferente judecării căii de atac nu și-a îndeplinit această obligație.

Motiv pentru care, invocă din oficiu, în temeiul art.137 C.pr. civilă coroborat cu art.20 alin.3 din L. nr.146/1997 excepția nelegalei timbrări și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.

C U R T E A:

Prin sentința comercială nr.783 pronunțată la data de (...) de T. B.-N. în dosarul nr.3284.(...), a fost respinsă ca tardivă contestația formulată de debitoarea SC B. R. S. B. împotriva tabelului preliminar al creanțelor sub aspectul cuantumului creanței creditoarei B. C. I. S. R. SA.

Debitoarea SC B. R. S. B. a declarat recurs împotriva sentinței.

Dovada de îndeplinire a procedurii de citare confirmă împrejurarea că recurentei i-a fost adusă la cunoștință obligația de achitare a taxei judiciare de timbru în valoare de 60 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei în conformitate cu dispozițiile art.19 din L. nr.146/1997.

Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești [...] sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani potrivit prevederilor art.1 din L. nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Dispozițiile art.11 din L. n. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru statuează: Cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din: taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabila în bani, soluționată de prima instanța.

Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determina o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului sa achite suma datorată pana la primul termen de judecata. In cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se tine seama de reducerea ulterioara.

Neîndeplinirea obligației de plata până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii în conformitate cu prevederile art.20 alin 3 din L. nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ prin D. nr. 935 din 18 octombrie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr.

146/1997 privind taxele judiciare de timbru a statuat că accesul liber la justiție nu înseamnă că acesta trebuie să fie în toate cazurile gratuit și în acest sens s-a reținut că art. 21 din Constituție nu instituie nicio interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și echitabil ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile Legii nr. 146/1997 nu aduc atingere statului de drept, democratic și social, demnității omului, drepturilor și libertăților cetățenilor sau altor valori supreme garantate prin L. fundamentală.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului amintește, în cauza Weissman și alții contra R., că nu a negat niciodată că interesul unei bune administrări a justiției poate justifica impunerea unei restricționări financiare a accesului unei persoane la un tribunal (Tolstoy-Miloslavsky, citat mai sus, pag. 80-81, §§ 61 și următoarele, și Kreutz).

Constatând că recurenta, deși legal citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru și a timbrului judiciar, nu a îndeplinit obligația de plată până la termenul stabilit astfel că urmează a se aplica sancțiunea anularii acțiunii în conformitate cu prevederile art. 20 alin. 3 din L. nr.

146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de SC B. R. S. B. împotriva sentinței comerciale nr. 783 din (...), pronunțată în dosarul nr. 3284.(...) al T.ui B. N., pe care o menține în întregime.

D. este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 24 aprilie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

I. C. P. D. A. A.-I.

GREFIER

ȚÂR M. N.

Red.CI Dact.SzM/2ex. (...)

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 3138/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)