Decizia nr. 8056/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)/a2
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 8056/2012
Ședința publică de la 12 O. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. Al H.
Judecător M. B.
Judecător G.-A. N.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de către debitoarea SC C. I. S. PRIN ADMINISTRATOR S., împotriva sentinței civile nr. 588/(...), pronunțată în dosarul nr. (...)/a2 al T.ui B.-N., privind și pe intimat O. R. C. DE PE L. TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD, intimat U. I. ÎN C. A. J. AL D. SC C. I. S., intimat D. G. A F. P. B. N., având ca obiect contestație.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că nu s-a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar aferente recursului promovat.
La data de 9 octombrie 2012 s-a înregistrat întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului.
Se constată că nu s-a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferente recursului formulat, deși recurenta a fost legal citată cu mențiunea achitării acestora, sub sancțiunea anulării recursului ca netimbrat, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare de la fila 4.
Raportat la această împrejurare, în considerarea dispozițiilor art. 137 alin
1 C.pr.civ. raportat la art. 20 alin 1-3 din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G.
32/1995, Curtea, din oficiu, invocă excepția nelegalei timbrări a recursului și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 588 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...)/a2 al T.ui B.-N. s-a respins ca fiind neîntemeiată contestația formulată de către debitoarea contestatoare SC C. I. S. împotriva tabelului definitiv întocmit de administrator judiciar S. U. S. B., privind înscrierea în tabelul de creanță a creditorului D. G. A F. P. B.-N.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, debitoarea
SC C. I. S.
În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina debitoarei recurente obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 60 lei, iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr. 32/1995 timbru judiciar în sumă de 0,15 lei.
În temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 146/1997 recurenta a fost înștiințată să achite în contul bugetului local al unității administrativ teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal, sumele datorate cutitlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr.
146/1997.
Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de (...) (f. 4), lipsind taxa judiciară de timbru în sumă de 60 lei și timbru judiciar în sumă de
0,15 lei, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Anulează ca netimbrat recursul declarat de SC C. I. S., împotriva sentinței civile nr. 588/(...), pronunțată în dosarul nr. (...)/a2 al T.ui B.-N., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
{ F. |
Președinte, S. Al H. | Judecător, M. B. | Judecător, G.-A. N. |
Grefier, A. B. |
}
Red.M.B./dact.L.C.C.
2 ex./(...) Jud.fond: I. P.
← Decizia nr. 5676/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 3138/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
---|