Decizia nr. 5676/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 5676/2012
Ședința publică de la 22 I. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE G.-A. N.
Judecător S. Al H.
Judecător M.-I. I.
Grefier A. B.
{ F. | }
S-a luat în examinare recursul declarat de R. C. împotriva sentinței civile nr.3836 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului Comercial C., privind și pe intimat SC T. A. S.-PRIN LICHIDATOR P. O. I., având ca obiect A. raspunderii conform art.138 din L. 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat A. L. în substituirea avocatului titular M. Gabiel Ovidiu pentru recurent, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. după care,
Reprezentanta recurentului depune la dosar delegația de substituire și învederează că nu are alte cereri de formulat.
Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, C.ea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, fără cheltuieli de judecată.
Totodată, solicită amânarea pronunțării în cauză pentru depunerea de concluzii scrise de către avocatul titular.
C.ea, după deliberare, apreciază că nu se impune amânarea pronunțării în cauză, raportat la motivele exprese invocate în cererea de recurs și, apreciind cauza în stare de judecată, o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
{ F. | }
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr.3836 din (...) pronunțată în doarul nr.(...) al Tribunalului Comercial C. s-a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar întreprinderea P. O. I. având ca obiect antrenarea răspunderii pârâtului R. C. și a fost obligată pârâta la suportarea pasivului debitoarei SC T. R. S. în cuantum
52.416 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
C. dispozițiilor art.138 din L. nr.85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art.138 lit.a-g. Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii, în timp ce încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului.
În cazul în care administratorii încalcă dispozițiile prevăzute de L. nr.31/1990 sau alte legi incidente ori săvârșesc în exercitarea mandatului fapte de natură a crea prejudicii, suntem în prezența unei răspunderi civile delictuale. În situația în care administratorii nu-și îndeplinesc sau își îndeplinesc în mod necorespunzător mandatul încredințat de acționari prin actul constitutiv sau prin hotărârile adunărilor generale se va putea angaja răspunderea acestora pe tărâm contractual.
Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere, presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art.3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Constatarea stării de insolvență constituie o condiție pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art.138 din L. nr.85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi.
Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților.
Judecătorul sindic a apreciat că fapta pârâtului poate fi încadrată în prev. art.138 lit.d din L. nr.85/2006, respectiv ținerea contabilității cu nerespectarea dispozițiilor legale în materie.
Judecătorul sindic a apreciat că în sarcina pârâtului poate fi reținută fapta de a nu ține contabilitatea, în condițiile în care nu a mai depus situațiile financiare la organelle fiscale încă din anul 2008.
În acest context, judecătorul sindic a considerat că pârâtului îi revenea, în calitate de administrator statutar, obligația de a-și îndeplini atribuțiile derivate din calitatea sa, administratorul fiind direct răspunzător de modul în care este ținută evidența contabilă, obligațiile sale reieșind cu claritate din disp. art.73 alin.1 lit.c și alin.2 ale Legii nr.31/1990.
Totodată, conform prev. art. 10 alin.1 din L. nr.82/1991 republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, care are obligația gestionării societății respective.
De asemenea, judecătorul sindic a constatat că probatoriul cu înscrisuri administrat în cauză se completează cu proba cu interogatoriul pârâtului, împrejurarea lipsei nejustificate a acesteia de la administrarea probei fiind apreciată, prin raportare la dispozițiile art.225 C.pr.civ., ca un început de dovadă, care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, făcând dovada deplină asupra temeiniciei cererii de chemare în judecată.
Astfel, judecătorul sindic a apreciat că în sarcina pârâtului poate fi reținută și săvârșirea faptei reglementate de art.138 lit.d din L. nr.85/2006, respectivneținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, faptă care a condus la producerea stării de insolvență a debitoarei.
De asemenea, având în vedere că evidențele contabile aferente anului 2008 aflate la dosarul cauzei (f.32) a rezultat că debitoarea are în patrimoniu bunuri care însă nu au fost identificate, judecătorul sindic a apreciat că în speță sunt întrunite cerințele pentru a se dispune angajarea răspunderii pârâtei conform prev. art.138 lit. e din L. nr.85/2006, operând prezumția că o parte din activul persoanei juridice a fost deturnat sau ascuns de către administratorul statutar.
Referitor la incidența prevederilor art.138 alin.1 lit. f din L. nr.85/2006, judecătorul sindic a reținut că deși a reținut contribuțiile personale ale salariaților la fondurile de asigurări sociale și, respectiv de sănătate, nu a virat sumele bugetului de stat, aspect ce reiese din declarația de creanță formulată în cauză de organul fiscal, folosind sumele respectiv în interesul societății. Mai mult decât atât nerespectarea acestor obligații de plată, a generat majorări și penalități de întârziere, ceea ce a condus la majorarea pasivului debitoarei.
Pentru toate considerentele expuse, judecătorul sindic a considerat că pârâtul se impune a fi obligat la suportarea pasivului debitoarei SC T. A. S. în cuantum de 52.416 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul R. C. solicitândadmiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței recurate în sensul respingerii cererii formulate de creditoare având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului, iar în subsidiar, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul diminuării sumei pentru care i s-a atras răspunderea.
În motivele de recurs se arată că pârâtul a cesionat părțile sociale pe care le deținea la SC T. A. S. la data de (...), deci, înainte de deschiderea procedurii insolvenței - (...) data înregistrării cererii creditorului privind deschiderea procedurii insolvenței și inainte de inregistrarea actiunii de atragere a raspunderii ((...))
Totodata, ca urmare a cesiunii partilor sociale, a pierdut calitatea de administrator al SC T. A. S., in favoarea noului asociat si unic administrator Vass Karoly .
La data de 0(...) , cand a semnat contractul de cesiune, a predat intreaga contabilitate, registrele si toate stocurile, mijloacele fixe, catre noul asociat- administrator .
La scurt timp a plecat in Italia, dând mandat avocatului a intocmit contractul de cesiune sa depuna actele la ORC C. pentru a finaliza procedura .
Prezumtia ca la societatea debitoare a tinut o contabilitate fictiva si ca recurentul ,în calitate de administrator a facut sa dispara unele documente, nu poate fi retinuta atat timp cat documentele de care se face vorbire au fost predate noului asociat-administrator.
Chiar si tinerea unei activitati fictive, disparitia unor documente contabile sau netinerea contabilitatii conform cu legea, nu au reprezentat activitati producatoare de prejudiciu si nu au putut favoriza starea de insolventa . Ilicitul imputat este ulterioar deschiderii procedurii insolventei si nu are nici o legatura cu starea de insolvabilitate a societatii.
L. 85/2006 reglementeaza raspunderea administratorului ca si o masura de exceptie, nu ca si o regula ( asa cum o vede Tribunalul Comercial Cluj).
Pornind de la aceasta conceptie a legiuitorului roman, este evident ca aceasta raspundere trebuie apreciata in mod restrictiv si ca ea nu poate fi antrenata decit in situatii de exceptie si nu in mod obinuit in procedura insolventei si doar cu respectarea stricta a conditiilor prevazute de lege a fi intrunite in mod cumulativ.
Pornind de la caracterul exceptional al acestei raspunderi L. 85/2006 prevede in art.138 ca raspunderea organelor de conducere poate fi antrenata doar pentru o parte din suma ce trebuie recuperata in procedura de faliment. A. nu este posibila in baza textului de lege invocat de catre reclamanta ca fundament al prezentei actiuni antrenarea raspunderii pentru intreaga suma pretinsa. De asemenea, acuzația că a folosit mijloace ruinatoare pentru a procura debitoarei fonduri, in scopul intarzierii incetarii de plati nu este fondată.
Deliberând C.ea reține următoarele :
L. insolvenței a integrat însă acestei răspunderi excepționale doar faptele ilicite enumerate limitativ în articolul 138, judecătorul sindic putând dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către administratorii care au cauzat starea de insolvență, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridica la încetarea de plăti; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăti; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
Norma sancționează, în unele dintre ipotezele sale, abuzul executivului, care a urmărit satisfacerea unui interes personal în detrimentul celui social, afectând prin conduita sa nu numai compania, ci și întreaga comunitate de interese din jurul acesteia.
Astfel, judecătorului sindic îi revine misiunea de a verifica regularitatea actelor de gestiune în raport cu interesul social și de a repera abuzul care a condus la instaurarea stării de insolvență, deoarece sarcina acoperirii pasivului poate atribuită doar acelor administratori care se fac vinovați de valorificarea capitalului întreprinderii conform interesului personal, ori care, prin politica de gestiune promovată, nu au urmărit protejarea interesului social, ci ocrotirea altor interese.
Interesul social și interesul personal al administratorului sunt două din limitele puterilor conferite acestuia prin lege și statut. Misiunea executivului este extrem de clară, aceea de a milita pentru „cauza"; interesului social, orice abatere de la obiectivul menționat trebuind atent cercetată, deoarece frauda constituie o importantă barieră pentru exercitarea prerogativelor de administrare.
Nu orice act contrar interesului social care a generat starea de insolvență poate justifica răspunderea pentru acoperirea pasivului.
Frauda ce poate fi imputată administratorului unei societăți aflate în insolvență este conturată doar de acțiuni cum sunt: ținerea unei contabilități fictive sau neconforme cu legea, distrugerea unor documente contabile; deturnarea, ascunderea unei parți din activul persoanei juridice ori mărirea în mod fictiv a pasivului acesteia; folosirea de mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; plata preferențială a unui creditor, în dauna celorlalți creditori, în luna precedentă încetării plăților; folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice în folosulpropriu, sau al altei persoane; continuarea, în interes personal, a unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăti; realizarea unor acte de comerț în interes personal sub acoperirea debitoarei.
Oricare alte acte contrare interesului social săvârșite de administrator cu intenție sau nu, în interes personal sau nu, care nu pot fi plasate în perimetrul determinat de art.138 nu contează în mecanismul răspunderii pentru acoperirea pasivului.
Până la urmă, chiar identificarea unor acte contrare interesului social care pot fi plasate în perimetrul determinat de art.138, dar care nu se află în raport de cauzalitate cu starea de insolvență, este lipsită de urmări în planul răspunderii pentru acoperirea pasivului. Mai mult, frauda poate căpăta expresie doar în cazul insuficienței activului. Această din urmă condiție privitoare la insuficiența activului surclasează oricare altă cerință.
Judecătorului sindic îi revine sarcina de a controla regularitatea, oportunitatea unui act în raport cu interesul social, numai dacă insuficiența activului pentru plata întregului pasiv a fost constatată.
Prin urmare, de lege lata , obligația de suportare a pasivului poate fi activată numai pentru anumite greșeli de gestiune săvârșite cu intenție, soarta celor comise din culpă fiind transferată jurisdicției de drept comun.
C. art. 138 lit d din L. nr.85/2006 o parte a pasivului debitorului ajuns în insolvență poate fi suportată de membrii organelor de conducere din cadrul societății care au cauzat starea de insolvență prin faptul că au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Evidențele contabile trebuie să reflecte acel „true and fair view"; la care se referă jurisprudența engleză, și anume o imagine fidelă a patrimoniului.
Prin urmare, creditorii, direct interesați în reconstrucția promptă și completă a patrimoniului debitoarei, sunt protejați față de datornicii, care nu respectă regulile de afaceri privitoare la conducerea evidențelor contabile în mod corect.
Noțiunea de evidențe ale debitorului include orice înscrisuri sau documente, care au destinația să asigure informarea despre starea economică și deciziile persoanei morale. În consecință, răspunderea administratorului pentru acoperirea pasivului intervine și atunci când se poate stabili o legătură de cauzalitate între starea de insolvență și acțiunea de falsificare ori dispariția evidențelor contabile, neavând relevanță dacă este vorba de partea de contabilitate generală, financiară sau de contabilitatea de gestiune-primară.
În mod firesc, se bucură de protecție legală toate înscrisurile care au menirea de a asigura informarea permanentă despre situația patrimonială a entității.
L. insolvenței are în vedere trei modalități alternative de săvârșire ale acestei faptei.
Într-o primă variantă, răspunderea pe acest temeiul art.138 lit. d operează, dacă se constată existența unui raport de cauzalitate între ajungerea debitoarei în stare de insolvență și faptul tinerii contabilității în mod fictiv.
În al doilea rând, pronunțarea unei decizii de condamnare este posibilă, dacă se constată existența unui raport de cauzalitate între intrarea debitoarei în incapacitate de plată și dispariția unor documente contabile.
În cea de a treia modalitate intervine conceptul, aparent mai generos, al evidențelor contabile întocmite cu nerespectarea prescripțiilor legale, răspunderea putând fi antrenată dacă se dovedește că starea de insolvență a fost determinată de neconducerea evidențelor societății conform legii.
Caracterul fictiv derivă din întocmirea evidențelor contabile sau completarea lor, prin: 1) consemnarea de date nereale, 2) omisiunea înscrierii unor operațiuni reale. Omisiunea inserării se referă la anumite date sau împrejurări care nu apar în conținutul înscrisului, deși acestea trebuiau să-și găsească locul în cuprinsul său. O astfel de inacțiune constituie o alterare a adevărului, ea reprezentând o lacună care se răsfrânge asupra întregului act, modificându-i conținutul, făcându-l să exprime o altă situație decât cea adevărată. De pildă, neînregistrarea unor mărfuri facturate. Atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului înseamnă consemnarea sau inserarea unor date sau împrejurări nereale. Atestarea trebuie să se refere la fapte sau împrejurări care au determinat întocmirea actului și care au avut un caracter mincinos, indiferent de numărul datelor sau împrejurărilor atestate. Evidența falsificată trebuie să fie una care are corespondent în realitate și să aibă aptitudinea de a fi utilizată în vederea producerii de efecte juridice, cum sunt denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare și elementelor de activ și pasiv ce se reflectă în bilanț .
Din evidențele Oficiului Registrului Comerțului rezultă că pârâtul B.
T. are calitatea de administrator al debitoarei . Recurentul susține că la data de
(...), cu zece zile înainte de data deschiderii procedurii, și-a cesionat părțile sociale pe care le deținea la SC T. A. S. în favoarea cesionarului Vass Karoly care a dobândit în baza contractului de cesiune, cu dată certă , calitatea de administrator. C. părților sociale nu a fost evidențiată în registrul de publicitate.
Este cunoscut faptul că încetarea funcției de administrator poate să provină urmare a unei demisii, revocări, prin expirarea duratei pentru care a fost atribuit mandatul, ori prin deces, dar încetarea funcției nu constituie un impediment în angajarea răspunderii. Nici încetarea funcției ca urmare a decesului nu poate fi o cauză exoneratoare de răspundere, după cum nici încetarea funcției urmarea unei demisii nu reprezintă neapărat o cauză menită să paralizeze acțiunea în acoperirea pasivului.
Este suficient ca situația care a dus la deschiderea procedurii insolvenței să fi fost creată sau să se fi agravat cât timp aceștia erau în funcție pentru ca răspunderea să poată fi angajată. Drept urmare, administratorul poate să fie condamnat să acopere pasivul dacă, deși demisionase înainte de încetarea plăților, acesta n-a adus la zi evidența contabilă, fapt care ar fi permis adoptarea unor măsuri de redresare și dacă legătura strânsă între greșeala de gestiune imputată și ajungerea entității în stare de insolvență a fost dovedită. În consecință, administratorii, ale căror funcții au încetat în momentul deschiderii procedurii colective, nu răspund decât dacă evenimentele care au cauzat insolvența nu erau prezente la data încetării prerogativelor, legislația actuală impunând demonstrarea unei legături de cauzalitate între fapta ilicită imputată și intrarea debitoarei în stare de insolvență.
Neregularitățile comise de administrator înaintea încetării funcției, ce nu sunt cauza dezechilibrului financiar al societății, întrucât acesta a apărut ulterior pierderii prerogativelor, nu sunt relevante sub aspectul angajării răspunderii.
D. neîndeplinirea formalităților de publicitate privitoare la desemnarea reprezentantului legal nu poate constitui o cauză exoneratoare de răspundere, acțiunea în răspundere putând fi exercitată și în contra administratorului a cărui numire nu a fost publicată, alta este situația neîndeplinirii formalităților legate de încetarea funcției. Ceea ce interesează în acest ultim caz este data încetării mandatului și nu aceea a îndeplinirii formalităților de publicitate. D. funcția de administrator a încetat înaintea de apariția situației care a condus la încetarea plăților, răspunderea nu poate opera.
În speță, intimatul a efectuat acte de administrare până la data când a înstrăinat părțile sociale care le deținea, cesiunea având loc după introducerea cererii de deschidere a procedurii, dar cu zece zile înainte ca hotărârea să fie pronunțată.
Recurentul afirmă că obligația referitoare la predarea actelor contabile revenea noului administrator care a preluat aceste documente la data cesiunii. În susținerea acestei apărări se prevalează de un înscris olograf fără dată certă care atestă că cesionarului i-au fost predate evidențele contabile.
C.ea împărtășește teza doctrinară conform căreia întinderea reparației va fi dată de mărimea pasivului, orice alte elemente, cum ar fi gravitatea faptei, natura funcțiilor îndeplinite sau valoarea reală a prejudiciului, fiind indiferente.
Concluzia se sprijină pe aceea că ajungerea societății în stare de insolvență justifică o răspundere patrimonială a administratorilor, potrivit teoriei riscului profit. Când societatea a ajuns în stare de insolvență, este firesc ca administratorului să i se atribuie povara datoriilor, fiindcă acolo unde a existat cândva un avantaj, trebuie să fie recunoscută și o obligație.
Din această perspectivă, răspunderea administratorului în procedura insolvenței poate fi calificată ca fiind o răspundere agravată.
În mod uzual, administratorul retras din funcție poate răspunde pe temeiul art.138 lit. d dacă retragerea nu a fost operată în Registrul comerțului, fiind inopozabilă terților și dacă fapta s-a săvârșit anterior pretinsei retrageri.
Controversele se nasc însă în legătură cu această răspundere, dacă încetarea funcției a avut loc ca o consecință a cesiunii părților de interes, deoarece în aceste contracte adesea se stipulează că documentele contabile au fost predate iar cesionarul-asociat și administrator la data deschiderii procedurii este de negăsit.
Atitudinea de neîncredere în autenticitatea, validitatea acestei tranzacții
(suspiciunea cu privire la contractul de cesiune ) poate fi justificată de înstrăinarea părților de interes doar la valoarea nominală, nedovedirea de către cedent a încasării în mod real a prețului, sistarea activității economice imediat după cesiune. Toate aceste simptome sunt prezente în cazul contractului de cesiune încheiat de reclamant.
Este adevărat că nu întotdeauna caracterul simbolic al prețului este și semnul fraudei. De exemplu, stipularea unui preț derizoriu, fără legătură cu valoarea reală a părților de interes poate constitui un motiv de nulitate, însă cesiunea, chiar la un preț simbolic, nu este afectată de această cauză de ineficacitate, atunci când corespunde valorii economice a drepturilor sociale, iar cesionarul și-a asumat obligația de a acoperi pasivul social, ori în contrapartidă s-a obligat la o altă prestație. Or, o astfel de asumare nu a existat însă în cazul cesiunii la care recurentul a consimțit. În opinia Curții, aceste semne constituie un indiciu obiectiv al prezumției judiciare că actul de cesiune nu s-a fundamentat pe o cauză licită , scopul mediat al încheierii convenției fiind transferul ilicit a obligației de predare a actelor contabile în favoarea noului administrator. Constatarea pe cale incidentă a acestei cauzei de ineficacitate era pe deplin admisibilă dat fiind regimul nulităților absolute. Gradul de îndatorare a debitorului era cunoscut la data cesiunii ,iar obligația de predare a documentelor contabile ,care ar fi permis o analiză reală a cauzelor insolvenței ,era iminentă. În consecință, există indicii suficiente care susțin ideea că reclamantul a recurs la aceste manopere pentru a se descărca aparent de obligația de a da socoteală pentru modul în care a condus contabilitatea până la data introducerii cererii de deschidere a procedurii. Cauzele insolvenței existau la data cesiunii, transferulavând loc cu numai zece zile înainte de deschiderea procedurii. Cu prilejul primei judecăți, recurentul avea posibilitatea de a oferi explicații cu privire la resorturile actului de cesiune ( fiind reprezentat legal citat cu mențiunea la interogatoriu) dar acesta nu a evocat nicio apărare cu privire la cesiune și contextul în care aceasta a intervenit. Formularea la acest moment procesual a acestor apărări apare lipsită de legitimitate cu atât mai mult cu cât o casare a hotărârii pentru administrarea de noi probe referitoare la cesiune nu mai este posibilă atât timp procedura a fost închisă.
Nu mai puțin adevărat este faptul că necesitatea dovedirii raportului de cauzalitate între ilicitul imputat pe această cale administratorului retras din funcție la data deschiderii procedurii și ajungerea debitoarei în stare de insolvență poate oblitera mecanismul răspunderii. C.ea împărtășește poziția concesivă a acelei jurisprudenței prin care acest efect poate fi contrabalansat și care a relevat că o astfel de cauzalitate nu poate fi decât prezumată, în lipsa totală a evidențelor contabile care să permită o determinare concretă a împrejurărilor în care s-a intrat în încetare de plăți. C. jurisprudenței citate, povara acestei legături nu poate fi transferată creditorilor atât timp cât din culpa administratorilor aceste cauze concrete nu au putut fi determinate.
În mod corect a reținut prima instanță că sunt întrunite condițiile antrenării răspunderii pentru fapta prevăzută de art. 138 lit. d din L. insolvenței. Reținerea acestui tip de ilicit justifică antrenarea răspunderii recurentului pentru întregul pasiv și face de prisos analiza apărărilor referitoare la art. 138 lit.f. din L. insolvenței .
Pentru aceste motive , în baza art.312 C.proc.civ C.ea va respinge recursul declarat de R. C. împotriva sentinței civile nr.3836 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului Comercial C., pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de R. C. împotriva sentinței civile nr.3836 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului Comercial C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 iunie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER G. A. N. S. AL H. M. I. I. A. B.red.S.Al H./A.C.
2 ex. - (...)jud.fond.Koșa N.
| ← Decizia nr. 1692/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 8056/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
|---|
