Decizia nr. 1454/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. (...)/a1

DECIZIA CIVILĂ NR.1454/2012

Ședința din data de 27 februarie 2012

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : M. S. JUDECĂTOR : C. P. JUDECĂTOR : A. M. C.

GREFIER : L. F.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. V. împotriva sentinței civile nr.802 din 27 mai 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B. N., în contradictoriu cu intimații S. B. S. PRIN C. I. DE I. P. I. și M. V., având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 60 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.

S-a făcut cauzei, după care Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 din Legea nr.85/2006 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr.802 din 27 mai 2011 pronunțată de Tribunalul

Bistrița Năsăud în dosarul nr.(...)/a1, a fost admisă cererea acțiunea formulată de lichidatorul judiciar C. individual de insolvență P. I., împotriva pârâților M. V. și S. V.

Au fost obligați pârâții M. V. și S. V. să plătească, în solidar, din patrimoniul propriu, suma de 153.600 lei cu titlu de pasiv al debitoarei SC B. S. B.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică aflată în stare de insolvență, să fie suportat de către membrii organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație prin una din faptele enumerate limitativ de lege. A., în speță se invocă întrunirea ipotezelor legale prevăzute de alin.1 lit. a și e din textul de lege menționat (folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, respectiv deturnarea sau ascunderea unei părți din activul persoanei juridice ori majorarea în mod fictiv a pasivului acesteia).

În cauză, pârâții M. V. și S. V., administratori statutari ai SC B. S.

(societate comercială aflată în procedura insolvenței și față de care, prinsentința comercială nr. 662 din data de (...), s-a dispus intrarea în faliment), nu și-au îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 35 din legea insolvenței, constând în depunerea actelor și informațiilor prevăzute de art. 28 din aceeași lege. Urmare a demersurilor întreprinse în temeiul art. 58 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar a constatat că ultima raportare contabilă la organele fiscale s-a depus pentru anul 2003, iar potrivit acestui bilanț, societatea a deținut la data de active imobilizate în valoare de 9.245,60 lei și active circulante în valoare totală de 167.722,80 lei (din care stocuri în valoare de 16,3 lei, creanțe în valoare de 167.532,5 lei și disponibil în casă și conturi la bănci în valoare de 174 lei).

Dintre activele societății debitoare anterior menționate, evidențiate în ultima balanță depusă laorganele fiscale, pârâșii nu sunt în măsură să preda lichidatorului judiciar nici unul dintre acestea, sens în care, instanța va reține incidența prevederilor art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, operând prezumția simplă că aceștia, în calitate de administratori statutari, se fac culpabili de lipsa din gestiune a bunurilor și valorilor preluate din ultima balanță depusă și că au folosit bunurile persoanei juridice în interes propriu, pentru că numai aceștia dispuneau de modul de gestionare al acestora.

Prin urmare, pentru considerentele expuse și în temeiul prevederilor legale sus menționate, a fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar, în sensul că au fost obligați pârâții, în solidar, să suporte din averea proprie suma de 153.600 lei cu titlu de pasiv al debitoarei SC B. S., așa cum rezultă acesta din tabelul creanțelor debitoarei, întocmit în dosarul de insolvență.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul S. V. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea ei spre rejudecare la instanța de fond întrucât nu a fost legal citat pentru termenul la care s-a soluționat cauza în fond devenind astfel incidente dispozițiile art.312 alin.5 C.

Recurentul învederează că nu a fost citat la adresa de domiciliu în conformitate cu dispozițiile art.90 C. împrejurare pe care o justifică cu copia cărții de identitate.

Raportat la prev. 107 și 108 C. apreciază că în această ipoteză este prezentă una din nulitățile de ordine publică astfel că devin incidente pre.art.312 alin.5 C.

Analizând recursul declarat Curtea reține următoarele:

C.ul individual de insolvență P. I. în calitate de lichidator al debitoarei

SC B. S. prin acțiunea civilă înregistrată sub nr.de mai sus, a chemat în judecată pe pârâții M. V. și S. V., ambii având calitatea de administratori și asociați ai societății debitoare, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați pârâții să suporte întreg pasivul debitorului, în cuantum de 153.600 lei.

În motivare, se arată că prin sentința comercială nr.257 din (...), pronunțată de T. B.-N. în dos.nr.(...), s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului SC B. S., iar ulterior prin sent.com.nr.662/(...), pronunțată de T. B.-N. s-a dispus începerea procedurii simplificate a debitorului.

Activele imobilizate din cadrul debitoarei B. S., sunt formate din imobilizări corporale și financiare. Valoarea activelor este de 176.968,40 lei, atât în anul 2002, cât și în 2003. Administratorul statutar nu a depus la dosar lista mijloacelor fixe, astfel că nu au putut fi încă identificate și predate aceste bunuri.

Înscrisul depus în probațiune în recurs respectiv copia cărții de identitate seria XB nr.1. relevă că domiciliul pârâtului S. V. începând cu data de (...) este în orașul B. A. G. nr.4, sc. 7, ap.2, jud. B. N..

Dovada de îndeplinire a dovezii de citare aflată la fila 15 a dosarului de fond relevă că pârâtul S. V. a fost citată din B. str. S. bl.D, sc.1 ap.2 jud. B.- N..

Aserțiunile recurentului referitoare la incidența dispozițiile art.107 și art.108 care determină prezența motivului de recurs prev. de art.304 pct.5

C. apar ca fiind corecte în raport de cele evidențiate anterior astfel că potrivit disp. art.312 alin.5 C. Curtea va admite recursul declarat și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul S. V. împotriva sentinței civile nr.

802 din 27 mai 2011, pronunțată în dosarul nr. (...)/a1 al T.ui B. N., pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

M. S. C. P. A. M. C.

L. F.

GREFIER

Red.A.M.C./S.M.D.

2 ex./(...) Jud.fond.M. A. P.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 1454/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)