Decizia nr. 3796/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

Dosar nr. (...)/a2

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 3796/2012

Ședința publică de la 11 Mai 2012

C.pletul compus din:

PREȘEDINTE G.-A. N.

Judecător S. Al H.

Judecător M.-I. I.

Grefier A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de D. G. A F. P. A J. C. pentru A. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 4150 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...)/a2 al T. Specializat C., privind și pe intimata SC O. S. PRIN LICHIDATOR J. H & B I. S., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată contestație la creanță și repunere în termen.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.

C., efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.

D. deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., C. declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în limita probatoriului administrat.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 4150 din 29 iunie 2011 pronunțată în dosarul nr. (...)/a2 al T. Specializat C. s-a dispus conexarea dosarelor nr. (...) și nr. (...) la dosarul nr. (...).

S-a dispus definitivarea creanței creditoarei A. F. G. G. în tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei SC O. S. în categoria creanțelor chirografare, cu o valoare de 68.177,17 lei.

S-a respins cererea de repunere în termenul de depunere a cererii de admitere a creanței și contestația formulată de creditoarea D. a jud. C. împotriva măsurii de neadmitere a creanței sale bugetare în cuantum de 455.613 lei în tabelul creanțelor împotriva averii debitoarei SC O. S., cuprinsă în raportul lichidatorului judiciar al SC O. S., H & B I. S., cu nr. 3. decembrie 2010, publicat în BPI nr. 9649/3 decembrie 2010.

S-a respins contestația formulată de SC S. B. S. împotriva măsurii de neadmitere a creanței sale chirografare în cuantum de 8180,31 lei în tabelul creanțelor împotriva averii debitoarei SC O. S., cuprinsă în raportul lichidatorului judiciar al SC O. S., H & B I. S., cu nr. 3. decembrie 2010, publicat în BPI nr.

9634/3 decembrie 2010.

S-a dispus înregistrarea și afișarea de către lichidatorul judiciar a tabelului definitiv al creanțelor la sediul T. C. C. și s-a stabilit termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 19 octombrie 2011, sala 249, ora

8.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, contestația formulată de creditoarea D. a jud. C. a fost întemeiată, inițial, pe dispozițiile art. 21 alin. 2 și alin. 3 din Legea nr. 85/2., însă prin precizarea depusă la 31 ianuarie 2011, creditoarea D. a jud. C. a invocat dispozițiile art. 75 din Legea nr. 85/2..

Din perspectiva dispozițiilor art. 21 alin. 3 din Legea nr. 85/2., această contestație este tardiv formulată, în condițiile în care raportul cu nr. 3091 a fost depus la dosar la data de 2 decembrie 2010 (f.242), termenul de depunere a contestației era de 3 zile de la depunerea la dosar a raportului conținând măsura atacată, expirând la data de 6 decembrie 2010, iar contestația a fost expediată recomandat la 7 decembrie 2010 (f.5 dosar nr. (...))

Din perspectiva dispozițiilor art. 75 din Legea nr. 85/2., contestația formulată de creditoarea D. a jud. C. este inadmisibilă, întrucât o astfel de contestație poate fi formulată doar împotriva împotriva trecerii unei creanțe sau a unui drept de preferință în tabelul definitiv de creanțe, în cazul descoperirii existenței unui fals, dol sau unei erori esentiale care au determinat admiterea creantei sau a dreptului de preferinta, precum si in cazul descoperirii unor titluri hotaratoare si pana atunci necunoscute. Or, contestația D. a jud. C. este îndreptată împotriva unei alte măsuri a lichidatorului judiciar, aceea de a nu înscrie o creanță în tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei SC O.

S.

În fine, contestația nu este întemeiată nici pe fond. C. D. a jud. C. a avut cunoștință de termenul de depunere a cererilor de admitere a creanțelor stabilit prin hotărârea de deschidere a procedurii, aspect dovedit, între altele, de faptul că instituția sa corespondentă din județul H., D. a jud. H., a depus o cerere de admitere a creanței cu respectarea acestei date limită - 30 decembrie 2010. Faptul că până la acea dată D. a jud. C. nu demarase controlul fiscal al debitoarei pentru a determina cu precizie cuantumul obligațiilor bugetare ale debitoarei reprezintă o chestiune de organizare a activității D. a jud. C. Având în vedere dispozițiile art. 64 alin. 4 din Legea nr. 85/2., care permit înscrierea în tabelul preliminar a unei creanțe afectate de o condiție, D. a jud. C. putea solicita înscrierea provizorie a creanței sale reprezentând TVA care putea fi stabilită suplimentat în urma controlului până la finalizarea controlului, iar la finalizarea controlului să solicite eliminarea condiției. Faptul că creditoarea D. a jud. C. nu a procedat astfel este rezultatul alegerii de către creditoarea fiscală a propriei conduite în cadrul procedurii, creditoarea fiscală fiind unica responsabilă pentru modul de gestiune a acestei creanțe. În consecință, creditoarea nu poate invoca propria alegere eronată a căii procesuale pentru a obține o eventuală repunere în termenul de depunere a cererilor de admitere a creanțelor în condițiile art. 103

C.proc.civ.

Cât privește cererea de repunere în termen formulată de creditoarea fiscală, judecătorul sindic a precizat că aceasta nu a indicat nici un motiv care ar fi împiedicat-o să depună contestația prevăzută de art. 21 alin. 2 și 3 din Legea nr.85/2. cu respectarea termenului de 3 zile prevăzut de art. 21 alin. 3 din Legea nr. 85/2., fiind astfel incidente dispozițiile art.1169 C.civ. și cele ale art. 129 alin.

1 C.proc.civ.

Nu a putut fi primită nici cererea creditoarei fiscale de aplicare a dispozițiilor art. 64 alin. 6 din Legea nr. 85/2. cu privire la porțiunea de creanță reprezentând TVA calculată pentru perioada ulterioară deschiderii procedurii, în condițiile în care neaplicarea acestor dispoziții legale era cunoscută creditoarei D. a jud. C. încă de la data de 2 decembrie 2010, însă creditoarea fiscală a contestataceastă măsură a lichidatorului judiciar abia la data de 31 ianuarie 2011, cu încălcarea vădită a dispozițiilor art. 21 alin. 3 din Legea nr. 85/2..

Împotriva acestei sentințe, creditoarea D. G. A F. P. A J. a declarat recurs,solicitând instanței modificarea hotărârii recurate, cu consecința înscrierii în tabelul definitiv al creditorilor S. O. S. a creanței sale bugetară în cuantum de

455.613 lei, reprezentând TVA și a sumei de 104.078 lei reprezentând creanțe bugetare TVA stabilit suplimentar aferent perioadei (...) - (...) care rezultă din decizia de impunere nr. 1. emisă în baza raportului de inspecție fiscală nr.

15523/2010. De asemenea a solicitat ca în privința creanței de 335.535 lei, stabilită ca urmare a inspecției fiscale aferente perioadei ulterioare deschiderii procedurii falimentului și până la (...), să se ia act de aceste creanțe și să fie admise și respectiv achitate cu prioritate conform art. 64 alin. 6 teza finală din Legea nr. 85/2..

În motivarea recursului, recurenta a arătat că în mod nelegal judecătorul sindic a reținut ca termenul de declarare a creanței este depăsit si ca nu a depus cererea de admitere a creantelor sub conditie. Aceste motive sunt vădit contradictorii având în vedere faptul că dacă ar fi ales o astfel de solutie ar încalca principiul competentei teritoriale a organelor fiscale, deoarece nu putea fi demarat un control de către D. G. a F. P. a J. C. pentru o societate care are sediul in judetul H..

In fapt, prin decontul de TVA pentru luna martie 2010, înregistrat la A. C.- N. sub nr. 40450/(...) si la D. C. sub nr. 15523/(...) s-a solicitat de către falită rambursarea sumei negative de T. . de 95.037 lei. Din acest motiv s-a efectuat inspecția fiscala, iar ca urmare a acestuia s-a întocmit raportului de inspectie fiscala care stă la baza emiterii Deciziei de impunere nr. 1293/(...) comunicata lichidatorului judiciar H&B I. S. la data de (...). Prin R. de inspectie fiscala nr.

15523/(...) a fost verificata T.. solicitata la rambursare, care este aferenta perioadei (...) - (...) . Asa cum rezulta din conținutul raportului de inspectie fiscala, pentru perioada anterioara deschiderii procedurii insolventei, respectiv aferent perioadei (...) - (...) s-a stabilit suplimentar, de plata, cuantumul T. de plata de 104.078 lei, iar T. stabilit de plata, ulterior deschiderii falimentului si pana la (...), s-a stabilit cuantumul de 335.535 lei.

Motivele pentru care creditoarea apreciază că sunt incidente dispozitiile art. 75 din Legea nr. 85/2. și susține contestația sa sunt următoarele:

- societatea a avut sediul în M. C., iar prin notificarea nr. 42782/(...) s-a solicitat debitoarei să efectueze formalitățile privind înregistrarea la creditoarea A. F. P. a M. C.-N., deci în raza de competenta teritoriala a creditoarei;

- ulterior schimbării domiciliului fiscal a fost solicitata rambursarea prin decontul depus după deschiderea procedurii insolventei si a fost inițiată verificarea, astfel că până la finalizarea raportului de inspecție fiscala s-a aflat în imposibilitatea absoluta de a constata si declara aceasta creanțe. Faptul ca a fost admisă în tabelul preliminar doar creanța fiscala evidențiata la acel moment, in baza declarațiilor contribuabilei, fără a fi admisă creanța reprezentând T., din motive determinate de eroarea esențială a debitoarei privind regimul TVA aferent operațiunilor efectuate si a rezultat din descoperirea titlurilor hotărâtoare menționate în raportul de inspecție fiscala, respectiv facturile emise in baza contractelor de leasing nr. 1. și de închiriere nr. 3..

Având în vedere că se află în situația existentei unei împrejurări mai presus de voința sa de declarare a creanțelor în termen, creditoarea solicită admiterea recursului și pe cale de consecinta, să fie trecute în integralitate creanțele sale fiscale.

Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, C. reține următoarele:

Judecătorul sindic a fost investit de către creditoarea D. G. A F. P. A J. C. la data de (...) cu o cerere de admitere a creanței în sumă de 455.613 lei și cu o cerere de repunere în termenul de declarare a creanțelor împotriva averii debitoarei SC O. S.

Întrucât lichidatorul judiciar a refuzat să înscrie creanța pretinsă în tabelul de creanțe pe motiv că a fost depășită data limită stabilită de judecătorul sindic pentru declararea creanțelor, creditoarea a formulat o contestație împotriva raportului de activitate al lichidatorului judiciar, publicat în BPI nr. 9649/(...), pe care a înregistrat-o la 8 decembrie 2010 la Tribunalul Comercial Cluj.

Ulterior, la 31 ianuarie 2011 creditoarea D. G. A F. P. A J. C. și-a precizat atât cererea de repunere în termen cât și contestația, învederând judecătorului sindic că temeiul de drept al contestației îl reprezintă art. 75 din Legea nr. 85/2.. În subsidiar a solicitat ca suma de 104.078 lei să fie înscrisă în tabelul definitiv de creanțe, iar suma de 335.535 lei stabilită în urma inspecției fiscale aferentă perioadei ulterioare deschiderii falimentului să fie achitată cu prioritate conform art. 64 alin. 6 din Legea nr. 85/2..

Judecătorul sindic a respins atât cererea de repunere în termen cât și contestația reținând în esență că nu sunt îndeplinite prevederile art. 103

C.proc.civ. și art. 75 din Legea nr. 85/2., iar în privința solicitării de aplicare a prevederilor art. 64 alin. 6 din Legea nr. 85/2. a arătat că măsura luată de lichidator cu privire la acest aspect a fost tardiv contestată.

C. apreciază că în mod corect a reținut judecătorul sindic inaplicabilitatea prevederilor art. 103 C.proc.civ. și art. 75 din Legea nr. 85/2., iar în privința solicitării de achitare cu prioritate a art. 64 alin. 6 din Legea nr. 85/2. se impun anumite nuanțări.

Prin contestația formulată, creditoarea D. C. a susținut în esență că în urma inspecției fiscale efectuată la debitoare după deschiderea procedurii insolvenței s-a constatat că aceasta înregistrează datorii față de bugetul general consolidat al statului în sumă de 455.613 lei. Această sumă nu a fost declarată în tabelul creditorilor până la data limită stabilită de judecătorul sindic deoarece debitoarea a avut sediul în M. C., și doar ulterior schimbării sediului pe raza județului C. s-a efectuat o inspecție fiscală, urmare a înregistrării unei cereri de rambursare TVA de către debitoare.

D. cum bine a subliniat judecătorul sindic, prevederile art. 75 din Legea nr. 85/2. dau posibilitatea, pe tot parcursul procedurii de insolvență, oricărei persoane interesate să formuleze contestație împotriva trecerii unei creanțe in tabelul definitiv de creanțe, în cazul descoperirii existentei unui fals, dol sau unei erori esențiale care au determinat admiterea creanței, precum si in cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare si pana atunci necunoscute.

C. D. C. nu se află în ipoteza reglementată de norma legală precitată care vizează exclusiv acele creanțe înscrise în tabel și nu cele neînscrise, ori în cazul de față ceea ce contestă creditoarea recurentă este tocmai neînscrierea creanței sale în valoare de 455.613 lei în tabelul de creanțe. În cazul de față însă nu se poate reține existența unei erori esențiale, dol sau fals în ce privește nedeclararea creanței fiscale stabilite prin raportul de inspecție fiscală nr. 15523/(...), culpa pentru neefectuarea raportului de inspecție fiscală înainte de deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC O. S. aparținând în exclusivitate organului fiscal. Sub acest aspect nu prezintă nicio relevanță schimbarea sediului dintr-un județ în alt județ, cât timp fiscul are reprezentanți la nivelul fiecărui județ, așa încât inspecția fiscală pentru identificarea neregularităților comise înainte de schimbarea sediului putea fi efectuată de D. C.

Prin urmare în mod corect a decis judecătorul sindic că creditoarea D. C. nu are deschisă calea procedurală reglementată de dispozițiile art. 75 din Legea nr. 85/2. pentru a-și declara o creanță în tabelul definitiv de creanțe, dupăexpirarea termenului limită stabilit de judecătorul sindic în vederea declarării creanțelor născute anterior deschiderii procedurii insolvenței.

R. de inspecție fiscala nr. 15523/(...) și decizia de impunere nr. 1293/(...) evidențiază faptul că debitoarea SC O. S. datora suplimentar la bugetul de stat T. de plata de 104.078 lei pentru perioada (...) - (...), anterioara deschiderii procedurii insolventei, și 335.535 lei T. de plata, pentru perioada ulterioară deschiderii falimentului pana la (...).

Remediul procesual aflat la îndemâna creditoarei D. C. pentru înscrierea creanței de 104.078 lei, TVA suplimentar de plată, era formularea unei cereri de repunere în dreptul de a-și declara creanța descoperită în urma efectuării inspecției fiscale, remediu la care de altfel a și recurs creditoarea.

Această cerere a fost respinsă în mod corect de către judecătorul sindic de vreme ce creditoarea nu a dovedit că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voința sa pentru formularea cererii de înscriere a creanței în interiorul termenul stabilit de judecătorul sindic. Întârzierea s-a datorat culpei organului fiscal care a rămas în pasivitate și nu a dispus efectuarea unei inspecții fiscale de îndată ce a fost informată despre deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC O. S. D. cum s-a menționat și într-un paragraf anterior, schimbarea sediului debitoarei dintr-un județ în alt județ nu poate fi calificată ca o împrejurare mai presus de voința creditoarei care ar fi pus-o în imposibilitatea de a-și declara creanța bugetară la valoarea reală, cât timp fiscul are reprezentanți la nivelul fiecărui județ, așa încât inspecția fiscală pentru stabilirea sumelor datorate suplimentar la bugetul de stat de către debitoare putea fi efectuată de D. C. înainte de schimbarea sediului.

Referitor la suma de 335.535 lei stabilită prin R. de inspecție fiscala nr.

15523/(...) cu titlu de T. suplimentar de plata, pentru perioada ulterioară deschiderii falimentului pana la (...), C. apreciază că lichidatorul judiciar trebuie să facă aplicabilitatea prevederilor art. 64 alin. 6 din Legea nr. 85/2. deoarece această creanță bugetară s-a născut după deschiderea procedurii insolvenței și se impune a fi plătită conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală.

Chiar dacă solicitarea creditoarei D. C. de aplicare a prevederilor art. 64 alin. 6 din Legea nr. 85/2. este întemeiată, această împrejurare nu poate conduce la admiterea recursului deoarece instanța de recurs este obligată să judece în limitele învestirii judecătorului sindic.

De vreme ce judecătorul sindic a fost sesizat cu această chestiune prin intermediul unei contestații întemeiate pe art. 21 din Legea insolvenței, iar prin raportul lichidatorului judiciar nr. 3091/(...) solicitarea creditoarei D. C. de înscriere a sumei de 335.535 lei nu a fost analizată și din perspectiva art. 64 alin.

6 din Legea nr. 85/2. nu se poate reține existența unui refuz al lichidatorului judiciar de a efectua plata către creditoare în condițiile textului de lege anterior menționat și prin urmare nu se poate vorbi de o măsură luată de lichidatorul judiciar cu privire la acest aspect care să poată fi cenzurată de judecătorul sindic.

În considerarea acelorași argumente C. nu validează nici susținerile judecătorului sindic din cuprinsul sentinței recurate prin care se susține tardivitatea contestării refuzului lichidatorului de a aplica prevederile art. 64 alin.

6 din Legea nr. 85/2.. În lipsa unui refuz manifest de aplicare a acestui text de lege care să fie consemnat în raportul lichidatorului judiciar nr. 3091/(...), creditoarea D. C. nu avea ce să conteste în interiorul termenului de 3 zile de la depunerea raportului la dosarul cauzei.

Nimic nu o împiedică însă în prezent pe creditoarea D. C. să adreseze lichidatorului judiciar o cerere de plată pentru suma de 335.535 lei întemeiată pe art. 64 alin. 6 din Legea nr. 85/2., sumă care nu trebuie înscrisă la masa credală

Pentru toate aceste considerente, in baza art. 312 alin. 1 C.p.c., recursul declarat de către creditoarea D. G. A F. P. A J. C. va fi respins ca neîntemeiat, iar sentința civilă nr. 4150 din 29 iunie 2011 pronunțată în dosarul nr. (...)/a2 al T. Specializat C. va fi menținută în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de D. G. A F. P. C. pentru A. F. P. A M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 4150 din 29 iunie 2011 pronunțată în dosarul nr.

(...)/a2 al T. Specializat C., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 11 mai 2012.

{ F. |

PREȘEDINTE,

G.-A. N.

JUDECĂTOR,

S. AL H.

JUDECĂTOR,

M.-I. I.

GREFIER, A. B.

}

Red.M.I.I./(...).

Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: F.Iancu Moțu.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 3796/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)