Decizia nr. 3837/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)/a1
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3837/2012
Ședința de la 15 Mai 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE A.-I. A.
Judecător C. I.
Judecător D. P. G. M. N. Țâr
Pe rol judecarea recursului declarat de debitoarea SC N. S. împotriva sentinței civile nr. 5074 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. în contradictoriu cu intimații D. G. A F. P. M., SC N. S. PRIN ADMINISTRATOR J. B. I. S., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată deschiderea procedurii generale a insolvenței.
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă dl. C. G. în calitate de administrator statutar al recurentei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat nu este legal timbrat lipsind taxa judiciară de timbru în valoare de 60 de lei și nu are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.
Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea intimatei
-. prin care se solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Totodată, invocă din oficiu, în temeiul art.137 C.pr. civilă coroborat cu art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 excepția nelegalei timbrări a recursului. Reprezentantul recurentei relevă că în opinia sa nu ar trebui să achite taxa de timbru deoarece a mai achitat o taxă de timbru și în dosarul privind plata de TVA, dosar care s-a judecat la aceeași sală. La întrebarea instanței, arată că va achita taxa judiciară de timbru, solicitând lăsarea cauzei la a doua strigare. Curtea lasă cauza, în vederea achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferente căii de atac promovate, la a doua strigare. La reluarea dezbaterilor, la apelul nominal la a doua strigare se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. Totodată, reține că deși legal citată recurenta ( fila 11 )cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 60 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 aferente judecării căii de atac nu și-a îndeplinit această obligație. Motiv pentru care, invocă din oficiu, în temeiul art.137 C.pr. civilă coroborat cu art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 excepția nelegalei timbrări și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 5.074 din 26 septembrie 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., s-a admis cererea formulată de creditoarea D. G. A F. P. A J. M., pentru deschiderea procedurii insolvenței (procedura generală) împotriva debitoarei S. N. S. V. și, în consecință, în temeiul art. 33 alin. 4 din Legea privind procedura insolvenței s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei și s-a desemnat în calitate de administrator judiciar B. I. S. B., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din Legea nr. 85/2006. S-a stabilit în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune la dosar un raport asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prevederilor art. 55, 58 din Legea nr. 85/2006. S-a dispus comunicarea hotărârii instanțelor judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitoarei, tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, aceasta din urmă obligație fiind în sarcina administratorului judiciar. S-a dispus în sarcina administratorului judiciar obligația de a efectua notificările prevăzute de art. 61 din Legea nr. 85/2006. S-a fixat termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor la data de (...), termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de 12.1., termenul pentru depunerea contestațiilor cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute de administratorul judiciar în tabelul preliminar, de 5 zile de la publicarea în B. P. de I. a tabelului preliminar și termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, debitoarea S. N. S. V., prin administrator C. G., solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii formulate de creditoarea D. pentru deschiderea procedurii insolvenței (procedura generală) împotriva debitoarei ca fiind inadmisibilă. În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina debitoarei-recurente obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 60 lei, iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr. 32/1995 timbru judiciar în sumă de 0,15 lei. În temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 146/1997 recurenta a fost înștiințată să achite în contul bugetului local al unității administrativ teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal, sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997. Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat. Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că debitoarea-recurentă nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de (...) (f.11), lipsind taxa judiciară de timbru în sumă de 60 lei și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat. Recursul fiind soluționat în temeiul unei excepții, se apreciază de către instanță că este de prisos a mai fi analizate motivele de fond ale acestuia. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E : Anulează ca netimbrat recursul declarat de debitoarea S. N. S. V. împotriva sentinței civile nr. 5.074 din 26 septembrie 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 15 mai 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, A. A. I. C. I. D. P. G., M. N. ȚAR Red.A.A.I./(...). Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: M.P...
← Decizia nr. 2883/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 8592/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
---|