Decizia nr. 649/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIE CIVILĂ NR.649/2012
Ședința ta de 30 ianuarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. M. C.
JUDECĂTOR: M. S.
JUDECĂTOR: C. P.
GREFIER: L. F.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta SC B. H. I. S. împotriva sentinței civile nr. 3855 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al
T.ui S., în contradictoriu cu intimata SC B. H. I. S. PRIN LICHIDATOR J. I. A., având ca obiect contestație - la raportul administratorului judiciar.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat nu este legal timbrat, lipsind taxa judiciară de timbru în sumă de 60 lei și timbru judiciar in valoare de 0,15 lei.
S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de 30 ianuarie 2012 s-a înregistrat la dosarul cauzei, transmisă pe fax, întâmpinarea din partea lichidatorului judiciar al debitoarei SC B. H. I. S. - I. A.
Se reține că deși recurenta a fost citată cu mențiunea timbrării recursului promovat, cu suma de 60 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei, fila 9 din dosar, aceasta nu s-a conformat dispoziției instanței.
Curtea, din oficiu, raportat la dispozițiile art.20 alin.3 din Legea nr.
146/1997, invocă excepția nelegalei timbrări a recursului și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
C U R T E A
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.3855 din (...), în temeiul art.131 din Legea
85/2006, judec[torul sindic din cadrul T.ui S. a respins contestația formulată de debitoarea SC B. H. I. S. împotriva raportului administratorului judiciar din data de (...) și pentru înlocuirea administratorului judiciar.
Debitoarea a declarat recurs împotriva acestei hotărâri, pentru care i s- a pus în vedere, prin citația emisă pentru primul termen de judecată și comunicată la sediul ales indicat în cererea de recurs, să achite o taxă judiciară de timbru în cuantum de 60 lei și un timbru judiciar de 0,15 lei, conform art.6 lit.c coroborat cu art.11 alin.1 din Legea nr.146/1997 și art.3 alin.1 din OG 32/1995.
Conform art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, iar potrivit art.9 alin.2 din OG 32/1995, în cazul netimbrării cererii cu timbru judiciar, se va proceda conform dispozițiilor Legii 146/1997.
În consecință, având în vedere textele legale menționate, precum și faptul că recurenta nu a timbrat cererea de recurs astfel cum i s-a pus în vedere, instanța, în baza art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, va admite excepția nelegalei timbrări și va anula recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de debitoarea SC. B. H. I. S. împotriva sentinței civile nr.3855 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al
T.ui S..
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. M. C. M. S. C. P. L. F.
Red./Dact.C.P.
2 ex/(...)
Jud. sindic: Balasz A.
← Decizia nr. 1467/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 9514/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
---|