Decizia nr. 10468/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)/a3
DECIZIA CIVILĂ Nr. 10468/2012
Ședința de la 11 D. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. P.
Judecător A.-I. A.
Judecător C. I.
Grefier M. N. Țâr
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâții I. L., I. F.-E., B. G., B. C. D. împotriva sentinței civile nr. 941 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...)/a3 al T. B. N. în contradictoriu cu intimații SC G.-C. S. - prin lichidator judiciar C. N. L., având ca obiect obligația de a face .
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă av. Kocis Josef în substituire și în reprezentarea intereselor recurenților cu împuternicire avocațială aflată la fila 24 din dosar.
Procedura de citare nu este legal îndeplinită cu recurentul B. G..
Recursul promovat este legal timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 60 de lei și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare nu este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din L. nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Totodată, constată că dată fiind prezența la dezbateri a domnului avocat, care îl reprezintă în cauză și pe recurentul B. G., viciul de procedură fiind astfel acoperit. Reprezentantul recurentului solicită încuviințarea cererii în probațiune privind întocmirea unei adrese pe seama intimatului prin care acesta să comunice instanței o serie de înscrisuri reprezentând dovada plății, registrul de casă, fișe de cont relevând în susținere că în fața instanței de fond a fost invocată pe cale de excepție existența unei simulații. Curtea după deliberare, respinge cererea în probațiune ca nefiind utilă și necesară soluționării cauzei. Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursului. Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului, în principal recursul vizând hotărârea de soluționare a excepțiilor invocate și în subsidiar se solicită casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare la T. În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune se arată că denunțarea nu produce efecte decât ca urmare a comunicării, denunțarea nu a fost făcută în raport cu toate persoanele, nefiind posibil să se denunțe în raport cu unul dintre soți. La data de 24 mai au fost trimise notificări pentru denunțare unilaterală, dna B. își schimbase domiciliul, adresa la care s-a făcut notificarea apare indicată, ea nu mai domicilia acolo. Nu a fost făcută această denunțare și nici comunicarea denunțării. În ceea ce privește solicitarea de casare cu trimitere aceasta este întemeiată pe pronunțarea de către instanța de fond a unei hotărârii greșite, au fost respinse probe pe un considerent complet eronat. Solicită acordarea de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea taxelor judiciare de timbru. Curtea reține cauza în pronunțare. C U R T E A Prin sentința civilă nr. 941 din 9 mai 2012 pronunțată de T. B. N. în dosar nr. (...)/a3 s-au respins excepțiile prescripției dreptului la acțiune si ainadmisibilității și s-a admis acțiunea formulată de debitoarea SC G. C. S. împotriva pârâților I. L., I. F.-E., B. G., B. C. D. și în consecința aceștia au fost obligați în solidar la restituirea sumei de 105.000 euro sau la contravaloarea acestei sume în cuantum de 445.305 lei calculată la cursul BNR la data de (...), data introducerii acțiunii, la plata dobânzii legale aferentă acestei sume de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective precum și să plătească reclamantei suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a dispune astfel judecătorul sindic a reținut în ceea ce priveșteexcepția prescripției dreptului de la acțiune că urmare deschiderii procedurii insolvenței termenul de 3 ani prev. de disp.art.3 din D. nr.1. nu începe să curgă din data de (...) data limită pentru încheierea contractului autentic de vânzare- cumpărare, în baza prev.art.7 din același act normativ așa cum au susținut pârâții. Ci ca efect al intrării debitoarei sub incidența prev.L.nr.85/2006 acest termen începe să curgă în conformitate cu disp.art.86 alin.1 lit. b de la data notificării denunțării de către administratorul judiciar/. În speță termenul de 3 ani începe să curgă de la expirarea termenului de 10 zile menționat în notificările emise de lichidatorul judiciar în data de 24 mai 2011, termen care socotit pe zile libere în conformitate cu prev.art.101 alin.1 și alin.5 Cod proc. civilă nu se împlinește în data de 3 iunie 2011, cum a afirmat lichidatorul ci se împlinește în data de 6 iunie 2011. S-a mai constatat că notificările au fost efectuate în mod legal la adresele cu care pârâții figurează în mod oficial în Registrul Național de E. persoanelor și care i-au fost comunicate lichidatorului de S. P. C. de E. P. al C. J. B.-N. (f.14). In consecință nu îi sunt imputabile lichidatorului schimbările de domiciliu ale părților fără încunoștințarea acestei instituții și nici semnăturile și mențiunile făcute la destinație de agentul poștal sau de destinatar. În consecință acțiunea fiind înregistrată la instanță în data de 27 octombrie 2011 ea a fost formulată în termenul de prescripție de 3 ani. Prezenta acțiune a fost admisibilă și fără formularea unui petit în constatarea denunțării contractului deoarece prin raportare la prev.art.111 C. este o acțiune în realizarea dreptului și nu o acțiune în constatare, iar prin raportare la disp.art.86 alin.1 lit. b contractul este denunțat prin efectul legii. De asemenea, prezenta acțiune a fost admisibilă atât sub aspectul denunțării unilaterale a contractului de către lichidator deoarece această posibilitate este prevăzută în mod expres de textul ale art.86 menționat, cât și sub aspectul încunoștințării pârâților care au luat la cunoștință de denunțare atât prin notificare cât și prin convocarea la conciliere. A fost nefondată și excepția exercitării acțiunii într-un termen nepermis de lung, respectiv neexercitarea ei în termenul prevăzut de L. nr.85/2006, deoarece pârâții nu au indicat ce anume termen prevăzut de acest act normativ a fost încălcat de așa natură încât să împiedice promovarea prezentei acțiuni. Referitor la fondul cauzei instanța a reținut că între debitoare în calitate de promitentă cumpărătoare și pârâți în calitate de proprietari tabulari și vânzătoripromitenți s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat cu încheierea de autentificare nr.1165 din 24 septembrie 2008 având ca obiect terenuri situate în Mun. B., cartier U. în suprafață totală de 4470 mp pentru prețul total de 350.000 Euro. Din această sumă debitoarea le-a achitat pârâților un avans în cuantum de 105.000 Euro reprezentând echivalentul a 384.258 lei calculat la cursul oficial al B.N.R., sumă pe care pârâții recunosc în mod explicit că au încasat-o și împărțit- o între ei anterior autentificării actului astfel cum rezultă din art.2 din contract (f.6-7). Ulterior, contractul de vânzare-cumpărare nu s-a mai perfectat între părți, respectiv pârâții nu i-au mai vândut debitoarei imobilele terenuri la care s-au obligat prin antecontract, dar nici nu au restituit suma de 105.000 Euro încasată de la debitoare. Prin sentința comercială nr.568/2009 pronunțată de T. B.-N. în dos.nr.(...) a fost admisă cererea formulată de creditoarea T. L. I. SA și în consecință s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC G. C. S. U. și a fost desemnat în calitate de administrator judiciar C. N. L., devenit ulterior lichidator judiciar. După prelucrarea și examinarea actelor contabile ale debitoarei, lichidatorul judiciar a identificat antecontractul în litigiu, a constatat că nu a fost executat și în consecință l-a denunțat și a notificat pârâților denunțarea contractului în conformitate cu prev.art.86 alin.1 lit. b din L. nr.85/2006 solicitând totodată restituirea avansului. Deoarece pârâții au refuzat restituirea sumei de 105.000 Euro lichidatorul judiciar a introdus prezenta acțiune. Mai este de menționat faptul că instanța a respins cererea pârâților de a se lua interogatoriu, de a se audia martori și de a se efectua o expertiză contabilă pentru a dovedi faptul că nu s-a încasat avansul de 105.000 Euro, apreciind aceste probe ca fiind inadmisibile prin raportare la antecontractul de vânzare- cumpărare încheiat în formă autentică în care pârâții declară în mod explicit că au primit această sumă. De asemenea a fost de reținut faptul că acțiunea a fost înregistrată la tribunal în data de (...) și în consecință instanța a avut în vedere la stabilirea parității lei-Euro, cursul BNR din data de (...) și nu din data de (...), astfel cum s- a solicitat prin acțiune, respectiv de la data depunerii acțiunii la instanță. Pentru considerentele menționate, instanța în baza prev.art.86 din L. nr.85/2006 a admis acțiunea potrivit dispozitivului prezentei sentințe. În baza prev.art.274 Cod pr.civ., instanța a obligat pârâții în solidar să plătească reclamantei suma de 2000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată (f.60- 61). Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții I. L., I. F.-E., B. G., B. C. D. solicitând în principal casarea sentinței atacate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de fond iar in subsidiar modificarea hotărârii in sensul respingerii acțiunii și obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea recursului, recurenții au arătat că hotărârea pronunțată este criticabilă sub mai mult aspecte: La primul termen de judecată pârâții au depus întâmpinare, prin urmare instanța a amânat judecarea cauzei pentru un al doilea termen în vederea studierii întâmpinării. La termenul de judecată din data de (...) (al doilea termen de judecată) instanța a acordat direct cuvântul pe fond, nu a pus n discuția părților excepțiile invocate și mai mult a respins toate probele solicitate de către pârâți, fără a pune în discuție admisibilitatea lor. Doar în momentul în care au primit comunicarea hotărârii recurenții au luat cunoștință de faptul că aceste probe au fost respinse ca inadmisibile. Mai mult, nu pot face aprecieri referitoare la modalitatea în care au fost consemnate toate acestea întrucât nu le-a fost comunicată încheierea prin care s- a amânat pronunțarea și care cuprinde în practica dezbaterile pe fond, încheiere ce face parte integrantă din sentință. Instanța s-a mărginit la a reține doar că toate probele ar fi în contra celor înscrise în antecontractul autentic de vânzare-cumpărare, neluând în considerare că aceste probe erau cerute tocmai pentru a demonstra simulația ce a avut loc între părți, respectiv înțelegerea secretă. Nepunând în discuția părților inadmisibilitatea acestor probe nu au avut posibilitatea de a susține teza probatorie și a arăta instanței că aceste probe sunt admisibile, dreptul recurenților la apărare fiind încălcat. Prin întâmpinare au arătat clar că antecontractul de vânzare - cumpărare din speță a simulat achitarea avansului, între părți existând o înțelegere secretă. Așa cum a stipulat în mod repetat și doctrina și jurisprudența, deși se vorbește despre un contra-înscris, acest "înscris" poate îmbrăca orice formă. Mai mult, în cazul simulației părțile sunt ținute să execute actul secret, iar nu cel public. Instanța a făcut o greșită apreciere a speței limitându-se la a aprecia că nu sunt admisibile probele în contra unui înscris autentic. A., în viziunea instanței simulația nu ar putea exista în situația în care actul aparent ar fi autentic, neexistând nici o posibilitate de a o invoca într-o astfel de situație. Instanța nu face nici un efort în a observa că în speță, faptul că s-a stipulat că banii au fost achitați anterior nu este un fapt direct perceput de către notar prin simțurile proprii, ci are valoare unei declarații a părților, părți care s-au înțeles să recurgă la simularea avansului achitat. Prin urmare, ceea ce nu a perceput notarul prin propriile simțuri poate fi demonstrat prin orice mijloc de probă, până la dovada contrarie. Instanța nu a depus un minim de efort în a analiza situația de fapt, în a analiza raporturile existente la data semnării antecontractului între administratorul societății și recurenți și care este relevanța acelor informații în privința simulației invocate, încălcându-se principiul aflării adevărului. Este adevărat că această cauză s-a judecat în cadrul procedurii insolvenței însă acest lucru nu scutește nici instanța și nici lichidatorul judiciar de la aplicarea tuturor instituțiilor de drept incidente în cauză. Prin urmare, instanța s-a comportat discreționar, neaplicând toate normele de drept incidente în speță, dovedind o extrem de slabă cunoaștere a instituțiilor de drept civil necuprinse în L. insolvenței și pronunțând astfel, o soluție total nelegală. După raționamentul pe care l-a avut în vedere instanța pentru a respinge probele nu înțelege astfel, care este valoarea pe care o au hotărârile judecătorești prin care s-au admis acțiunile în simulație în care părțile au probat actul secret cu alte mijloace de probă decât înscrisul autentic (atunci când s-a solicitat constatarea simulației contra unui înscris autentic). Jurisprudența a avut o practică unitară în acest sens acceptând în mod constant posibilitatea probării simulației prin orice mijloc de probă, chiar și între părți, soluție susținută și de doctrină. A., având în vedere imposibilitatea de a pune concluzii referitoare la inadmisibilitatea acestor probe, a faptului că, așa cum reiese din întreg dosarul cauzei toate probele solicitate au fost respinse, fiindu-ne încălcat principiului dreptului la apărare și ca urmare și a principiului oralității și a contradictorialității, s-au văzut nevoiți să promovăm prezentul recurs. Au solicitat casarea hotărârii și trimiterea cu rejudecare a cauzei la instanța de fond, întrucât acesta este singurul remediu pentru a li se respectadrepturile procesuale. În cazul în care instanța de recurs ar reține cauza spre judecare nu ar face decât să îi lipsească de dublul grad de jurisdicție, ceea ce este inadmisibil. D. pentru prima dată instanța de recurs ar administra probele și s-ar pronunța asupra lor cât și asupra simulației invocate în apărare, ar însemna să lipsească practic părțile de o cale de atac. Prin urmare, singurul remediu procedural este casarea cu trimitere spre rejudecare. Privitor la posibilitatea de a cere denunțarea contractului, în ce cazuri operează și care sunt condițiile pentru a opera facem următoarele precizări, astfel: Denunțarea este un act unilateral, fiind rezultatul voinței unei singure părți. De precizat că, actele unilaterale de voință se subclasifică în acte supuse comunicării, sau acte care nu sunt supuse comunicării pentru a produce efecte juridice. În speță, denunțarea, așa cum apare ea reglementată prin prisma prevederilor art.86 din L. nr. 85/2006, pentru a produce efecte este supusă comunicării în sensul în care definit de dispozițiile art. 86, alin 1 lit. b, momentul din care contractul se consideră denunțat, este cel al notificării denunțării de către administratorul judiciar. Într-adevăr posibilitatea denunțării este dată de lege, una din cele două posibilități admise de către lege, în care aceasta poate opera pentru a nu se înfrânge principiul forței obligatorii, însă denunțarea nu se produce de drept, ci trebuie îndeplinite anumite condiții . Pentru a putea produce efecte denunțarea trebuia notificată, iar această notificare trebuie să fie efectiv primită de către cocontractant. Din dovezile depuse de lichidatorul judiciar, aceste notificări fiind restituite acestuia cu mențiunea destinatar necunoscut sau mutat, iar pe confirmarea de primire a pârâtului I. L. la semnătura destinatarului scrie Iluși E., fiică. Arătă că pârâții I. au o singură fiică care este minoră, fiind în vârstă de 5 ani. De altfel, este destul de ciudată și data la care apare primită notificare, pe confirmarea de primire a pârâtului I. L., apare ca dată de depunere la poștă data de (...), dată de primire la O. P. F. (...), iar ca dată de primire (...). Prin urmare, nu se pune problema ca această denunțare să fi operat. Mai mult, în condițiile în care era evident că nu a ajuns la destinatar notificarea, lichidatorul judiciar era obligat să investească instanța cu un petit de constatare a denunțării antecontractului de vânzare cumpărare. Așa cum reiese din întreg dosarul, aceasta denunțare nu are cum să producă efecte, este inoperantă, tocmai datorită faptului că notificarea nu a ajuns la cocontractant. Arătă că toate aceste precizări nu au fost deloc analizate de instanța de fond. În mod eronat lichidatorul consideră că denunțarea are ca efect restituirea prestațiilor. A., spre deosebire de alte cauze de încetare sau desființare a actelor juridice (rezoluțiune, anulare, etc.) denunțarea unui contract produce efecte doar pentru viitor, iar nu și pentru trecut. Lichidatorul face o gravă eroare între cazurile de desființare a unui act civil cu consecința restituirii prestațiilor și denunțare. De altfel, în aceeași eroare s-a aflat și instanța de judecată, care a admis acțiunea formulată, acțiune care evident nu era întemeiată. A., instanța, în baza principiului legalității, independent de susținerile părților, trebuie să pronunțe hotărâri legale. În speță, instanța a ignorat cu desăvârșire definirea, efectele și caracterele instituției denunțării, reținând catemei al obligării recurenților la restituirea avansului, denunțarea de către lichidator a antecontractului încheiat. Denunțarea, tocmai pentru că este o excepție de la principiul forței obligatorii, poate opera doar pentru viitor. Cel ce denunță un contract nu îl desființează, nu îl anulează, ci doar comunică celeilalte părți voința sa unilaterală de a nu mai continua executarea contractului. Nu se pune problema anulării actului, când este evidentă consecința restituirii prestațiilor având în vedere că acel act nu avea cum să producă efecte, sau a rezoluțiunii actului, când se restituie prestațiile, dar în temeiul ideii de culpă. În cazul denunțului nu operează restituirea acelor prestații care au fost deja executate, tocmai pentru că așa cum au arătat mai sus este o excepție de la principul forței obligatorii. Instanța în mod greșit a considerat că denunțarea poate fi o cauză de restituire a prestațiilor și făcând totală abstracție de prevederile în materie a și admis o acțiune neîntemeiată. Este evident, din modul de formulare al art. 86 din L. nr. 85/2006, că legiuitorul a avut în vedere denunțarea acelor contracte care fie conduceau la pierderi, fie erau mult prea oneroase pentru debitoare. Din interpretarea teleologică a prevederilor art. 86 din L. nr. 85/2006, rezultă fără nici un dubiu că legiuitorul a avut în vedere acele contracte cu executări succesive, iar nu contractele cu executare dintr-o dată. Lichidatorul a ignorat total toate celelalte principii de drept referitoare la modul în care își poate exercita dreptul de a denunța un contract, drept care nu poate fi exercitat în mod discreționar, acesta trebuie să fie exercitat cu bună credință și în limitele prevăzute de lege, în caz contrar săvârșindu-se un abuz de drept. Este evident că această acțiune a fost exercitată cu rea credință în condițiile în care lichidatorul știa (sau cel puțin trebuia să știe) că efectul denunțării nu este cel al restituirii prestațiilor, ci cel al încetării efectelor pentru viitor. Reaua credință derivă și din faptul că lichidatorul având cunoștință de faptul că plata unui avans trebuia să apară evidențiată în contabilitatea debitoarei și având acces la această contabilitate a încercat readucerea la masa credală a unor sume de bani care nu au fost nicicând ale debitoarei, forțând o îmbogățire fără justă cauză. Mai trist este că instanța de fond trebuia să aibă cunoștință de efectele unei denunțări și de faptul că și trebuia să se abțină de la a admite o acțiune neîntemeiată. A., în speță s-ar justifica imposibilitatea debitoarei de a mai plăti prețul, însă nu din culpa sau datorită cocontractantului, ci din însăși starea ei financiară. Ar fi de neconceput ca în condițiile în care legea o absolvă pe debitoare de la executarea contractelor, aceasta să beneficieze și de o premiere, respectiv de a reveni la starea anterioară. Mai mult, intenția legiuitorului de a face un echilibru între imposibilitatea debitoarei de a-și continua angajamentele și neprejudicierea celeilalte părți este evidentă în condițiile în care i se dă posibilitatea cocontractantului de a formula o acțiune în despăgubiri (art. 86 alin. 2 din L. nr. 85/2006). Ca o ultimă mențiune arătă că în acele situații în care legiuitorul a considerat că urmarea firească este restituirea prestațiilor a prevăzut în mod explicit acest lucru (a se vedea art. 79 și 80 din L. nr. 85/2006). Mai precizează doar că lichidatorul avea alte acțiuni la îndemână atât de drept comun cât și expres prevăzute de legea insolvenței pe care nu a înțeles să le folosească, alegând o cale de încetare a efectelor antecontractului prin care, în opinia lui se putea sustrage controlului judecătoresc. Cu toate acestea calea este greșită, întrucât urmărind exclusiv recuperarea unor sume prin orice mijloace,chiar și nelegale, a ignorat total efectele pe care le poate avea actul unilateral al denunțării. A., soluția ce se impune a fi pronunțată în cauză este evident cea a admiterii recursului cu consecința respingerii acțiunii. Privitor la inadmisibilitatea dreptului de a cere restituirea, așa cum au arătat anterior reclamanta solicită restabilirea situației anterioare, mai exact plata sumei stabilită cu titlu de avans, fără a investi instanța de judecată cu un petit de constatare a vreunei cauze de desființare (iar nu de încetare a unui act - cum este denunțarea) a antecontractului de vânzare cumpărare. Apreciază că solicitarea reclamantei, astfel cum a fost formulată este inadmisibilă, petitul de restabilire a situației anterioare fiind un petit accesoriu petitului de rezoluțiune sau reziliere a antecontractului de vânzare-cumpărare. Privitor la respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor legale în materia prescripției. A., consideră că dreptul la acțiune în restituirea presupusului avans ar începe să curgă de la data la care a operat denunțarea antecontractului. În primul rând trebuie făcute următoarele precizări: L. insolvenței este o lege specială, care cuprinde atât norme procedurale cât și de fond, aplicabile în acele situații în care o persoană juridică ajunge în imposibilitate financiară de a-și continua activitatea. Prin legea specială a fost imposibil a se reglementa toate acele situații care se nasc ca urmare a aplicării acestei proceduri, cu atât mai mult, în materia discutării unor chestiuni de fond cu elemente de drept civil. Prin urmare, este evident că aceste norme se vor completa cu toate celelalte prevederi legale, respectiv C. civil, C. de procedură civilă, D.-lege nr. 1. etc. Pornind de la faptul că, potrivit prevederilor legale aplicabile în speță, termenele de prescripției sunt reglementate de lege, precum și momentul de la care acestea încep să curgă, părțile neputând deroga de la ele. A., este evident că în speță, potrivit dispozițiilor art. 7 alin 1 din D. 1., prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită. In obligațiile care urmează să se execute la cererea creditorului precum si în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripția începe să curgă de la data nașterii raportului de drept. D. dreptul este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul." Potrivit clauzelor contractuale, data limită stabilită în vederea încheierii contractului autentic de vânzare cumpărare a fost data de (...). După expirarea acestui termen contractual, deci începând cu data de (...), reclamanta avea la îndemână atât o acțiune în executarea antecontractului de vânzare cumpărare, cât și o acțiune personală prin care putea solicita rezoluțiunea antecontractului și restabilirea situației anterioare. Este evident că dreptul la acțiune al reclamantei a început să curgă din data de (...), fiind supus termenului de prescripție extinctive de 3 ani, acest termen expirând la data de (...), așa cum prevede art. 100 alin. 3 și 4 C. proc. civ., potrivit căruia termenul stabilit pe ani se va împlini în ziua corespunzătoare (zilei în care a început termenul să curgă) din ultimul an sau din ultima lună. Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul T. B. la data de (...), deci ulterior împlinirii termenului de prescripție extinctiv, instituit în vederea valorificării dreptului de creanță. A accepta o altă soluție, respectiv cea reținută de instanță, înseamnă a recunoaște lichidatorului posibilitatea de a fi mai presus de lege, respectiv de a putea denunța oricând un contract, ca mai apoi să ceară în termen de 3 ani restituirea sumelor, ceea ce este de neconceput. A., în condițiile unui contract în derulare, oricând pe parcursul procedurii, teoretic lichidatorul ar avea posibilitatea de a denunța, moment în care acesta și- ar stabili pentru el momentul de la care îi curge termenul de prescripție. O atare ipoteză, nu poate fi primită atâta timp cât normele privitoare la prescripție sunt imperative și fără a lăsa la îndemâna părților nici momentul de la care începe să curgă și nici termenele sau incidentele ce pot interveni în cursul prescripției. Nu este acceptabil ca o persoană fie ea fizică sau juridică să își poată alege momentul de la care i se naște dreptul la acțiune. A. și sub aspectul unei eventuale posibilități de obligare a pârâților la restituirea sumelor acest lucru nu ar mai fi posibil în condițiile în care prescripția a devenit operantă. Revenind la termenul în care lichidatorul putea cere denunțarea în mod cu totul superficial instanța reține într-o singură frază că nu este stipulat un termen pentru a cere denunțarea. Lăsând de o parte faptul că trebuia să observe că acest termen nu este precizat, pentru că denunțarea nu produce efecte pentru trecut, totuși trebuia să facă aplicabilitatea principiului celerității, cu atât mai energic reclamat de procedura insolvenței. A., în condițiile în care părțile sunt ținute să respecte termene mult reduse față de dreptul comun, instanța este ținută să dea termene mult mai scurte decât în cauzele de drept comun, se întreabă retoric cum acest principiu nu este aplicabil lichidatorului, care în lipsa unei stipulații clare poate și peste 10 ani de la deschiderea procedurii să aplice denunțarea. Desigur că se reîntorc la buna credință în exercitarea acțiunilor pe care partea le are la îndemână și nu pot decât din nou să observe cum prin soluția pronunțată de instanța de fond se încalcă principii fundamentale și prevederi exprese atât de drept material cât și procesual. În drept și-au întemeiat recursul pe prev. art. 304 pct.9, art3041 și 312 Cod procedură civilă, art. 124 alin. l și 3 Din Constituția României, art. 128 Cod de procedură civilă, art. 167 C. de procedură civilă (a se vedea și Decizia nr. 18527/2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție - secția Civilă), art. 129 Cod procedură civilă, art. 1175, 1198 Cod procedură civilă Ca se vedea și Decizia nr. 854/1989 a fostului Tribunal Suprem), art. 969 cod civil ( a se vedea și decizia nr. 1818/1972 T. suprem secția Civilă), art. 5, art. 56, art.86, art. 149 din L. nr. 85/2006 modificată și actualizată, D. lege nr. 1.. Analizând recursul formulat din prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate și având în vedere prevederile art.304, 3041Curtea reține următoarele: La data de 27 octombrie 2011, debitoarea SC G. C. prin lichidator judiciar C. I. I. N. L. a solicitat în contradictoriu cu pârâții I. L., I. F.-E., B. G., B. C. D. obligarea acestora, în solidar la restituirea sumei de 105.000 euro echivalent a 445.305 lei calculați la cursul oficial al BNR din data de (...), precum și la plata dobânzii legale calculate asupra acestei sume începând cu data introducerii acțiunii și până la data plății efective. A., la data de (...) debitoarea a încheiat cu pârâții un antecontract de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1165 de B. N. P. G. G. S., prin care cei din urmă în calitate de promitenți vânzători se obligau să vândă debitoarei mai multe suprafețe de teren în schimbul sumei de 350.000 euro. Potrivit clauzelor înscrise la pct. 2 al antecontractului rezultă că promitenta cumpărătoare a achitat vânzătorilor anterior încheierii și autentificării antecontractului suma de 105.000 euro, urmând ca diferența de preț rămasă neachitată în sumă de 245.000 euro să fie achitată de cumpărătoarea promitentă SC G. C. S., la data de încheierii și autentificării contractului de vânzare cumpărare în formă autentică dar nu mai târziu de (...), dintr-un credit bancar. La data de (...), termen limită stabilit in antecontract pentru perfectarea contractului în formă autentică, nici una dintre părți nu a solicitat executarea acestuia. Ulterior, la data de (...) Tribunalul Bistrița Năsăud prin sentința comercială nr. 693, pronunțată în dosar nr. (...) a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva SC G. C. S., numind în calitate de lichidator judiciar pe C. N. L. A. la data de (...) a notificat pârâților denunțarea antecontractului în temeiul art. 86 alin.1 din L. 85/2006, somându-i să restituie suma de 105.000 euro încasată cu titlu de avans. Judecătorul sindic a apreciat excepția prescripției dreptului la acțiune ca fiind întemeiată pronunțând însă o soluție nelegală. A. a susținut că excepția prescripției dreptului la acțiune nu începe să curgă de la data de (...), ci conform disp. art. 86 alin.1 lit. b din Legea nr. 85/2006 de la data notificării denunțării de către lichidatorul judiciar a contractului. Textul art. 86 alin.1 lit. b se referă la data considerării contractului ca denunțat ca fiind data expirării termenului de 30 zile de la recepționarea solicitării cocontractantului de denunțare a contractului dacă administratorul judiciar/. nu răspunde. Prin urmare, judecătorul sindic face o gravă confuzie atunci când analizează excepția prescripției dreptului la acțiune, întrucât textul la care face referire prevede posibilitatea pentru terțul contractant să determine manifestarea acestui drept de opțiune într-un anumit termen, determinat expres de legiuitor. A., contractantul poate să-i solicite printr-o notificare administratorului judiciar /. să-și exprime dreptul de opțiune in privința menținerii sau denunțării contractului in care are calitate de parte, acesta având obligația, să răspundă acestei notificării în termen de 30 zile. Lipsa unui răspuns la notificare din partea administratorului judiciar/. reprezintă o veritabilă decădere din dreptul de opțiune, astfel că lichidatorul nu va mai putea cere exercitarea contractului, acesta fiind denunțat. Se pune întrebarea de la ce moment, respectiv de la ce dată contractul în cauză încetează prin denunțare. R. este acela că denunțarea contractului operează de drept chiar din momentul expirării termenului legal de 30 de zile, în interiorul căruia administratorul judiciar/. avea posibilitatea să-și exercite dreptul de opțiune. In ceea ce privește începutul cursului termenului legal de 30 zile, din formularea legii, se poate deduce că acesta începe să curgă de la data la care administratorul judiciar/. avea posibilitatea să-si exercite dreptul de opțiune. Făcând astfel aplicarea greșită a art. 86 alin.1 lit. b judecătorul sindic ajunge la concluzia că termenul de 3 ani începe să curgă de la expirarea termenului de 10 zile, menționat in notificările emise de lichidatorul judiciar la data de 24 mai 2011, termen care socotit pe zile libere, conform art. 101 alin. 1 și 5 din C. pr. civ. se împlinește la 6 iunie 2011. Contrar susținerilor judecătorului sindic prezenta acțiune formulată de lichidatorul judiciar este prescrisă. A., obiectul cererii de chemare in judecată îl reprezintă despăgubirile în sumă de 105.000 euro, pretinzându-se un drept de creanță pe calea acestei acțiuni. Prin urmare, dreptul de creanță indiferent de izvorul său este suspus prescripției extinctive cum este ea reglementată de dreptul comun ( art.1 alin.1 coroborat cu art. 21 din D. nr. 1., reglementări în vigoare la data formulării cererii ). Termenul de prescripție extinctivă aplicabil acestei acțiuni personale prin care se valorifică un drept de creanță este instituit de art.3 alin.1 din D. Lege nr.1., fiind de 3 ani. Regula generală privind începutul prescripției extinctive este cuprinsă în art. 7 alin.1 din actul normativ sus menționat și ea începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune. În prezenta cauză, se solicită de către debitoare prin lichidator judiciar valorificarea unui drept de creanță izvorât dintr-un antecontract de vânzare cumpărare încheiat între părți la data de 24 septembrie 2008. Potrivit clauzelor contractuale data limită stabilită în vederea iuncherii contractului autentic de vânzare cumpărare a fost 25 octombrie 2008. De la această dată debitoarea avea la îndemână atât o acțiune în executarea antecontractului de vânzare cumpărare cât și o acțiune personală prin care putea solicita rezoluțiunea antecontractului si restabilirea situației anterioare. Prin urmare, dreptul la acțiune al debitoarei a început să curgă din (...) fiind supus termenului de prescripție extinctivă de 3 ani, acest termen expirând la data de (...), așa cum prevede art.100 alin.3 și 4 din C.pr, civ., potrivit căruia termenul stabilit pe ani nu se va împlini în ziua corespunzătoare zilei în care a început termenul să curgă din ultimul an sau din ultima luna. Cum cererea privind plata despăgubirilor a fost formulată de lichidatorul judiciar la data de (...), deci ulterior împlinirii termenului de prescripție extinctivă, instituit în vederea valorificării dreptului de creanță este evident că acțiunea formulată este prescrisă. Față de soluția pronunțată toate celelalte critici referitoare la excepția inadmisibilității acțiunii sau fondul dreptului dedus judecății nu vor mai face obiectul analizei, de vreme ce, soluția a fost pronunțată pe cale de excepție. Așadar, în temeiul disp. art. 312 alin.1 C. pr. civ. raport la art. 8 din L. nr. 85/2006 recursul declarat de pârâții I. L., I. F.-E., B. G., B. C. D., este întemeiat urmând a fi admis, în cauză fiind prezent motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. pr. civ., așa încât se impune modificarea hotărârii judecătorului sindic, în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată. Lichidatorul judiciar aflându-se în culpă procesuală va fi obligat, în temeiul disp. art. 274 C. pr. civ. să plătească recurenților I. L., I. F.-E., B. G., B. C. D., suma de 60 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând taxă de timbru . PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E: Admite recursul declarat de B. G., B. C. D. I. L., I. F.-E., împotriva sentinței civile nr. 941 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...)/a3 al T. B. N. pe care o modifică în sensul că admite excepția de prescripție a dreptului material la acțiune și respinge cererea de chemare în judecată ca prescrisă. Obligă intimata la 60 lei cheltuieli de judecată. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, D. P. A.-I. A. C. I. GREFIER, M. N. ȚÂR Red.I.C./dact.V.R. 2ex. /(...) Jud.fond. C. V.
| ← Decizia nr. 2430/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 8174/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
|---|
