Decizia nr. 73/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 73/2012

Ședința publică de la 08 I. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. Al H.

Judecător M.-I. I.

Judecător G.-A. N.

Grefier A. B.

S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuienta SC A. D. SRL împotriva deciziei civile nr. 71 pronunțată în dosar nr. 8224/2003 al Curții de A. C., privind și pe intimat SC A. C. PUI P. SA (M. A. ȘI A.), intimat T. I. H. SA (F. SC A. C. PUI P. SA) R. DE D-L H. I., intimat MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, intimat M. A. ȘI D. R., intimat AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, intimat S. ROMÂN PRIN GUVERNUL ROMÂNIEI, intimat SC A. C. PUI P. SA (M. A. ȘI A.), având ca obiect procedura insolvenței pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că la data de 22 mai 2012 s-au înregistrat note de ședință formulate de intimata T.

I. HI, precum și informațiile solicitate de instanță de la O. R. C.

La data de 28 mai 2012 s-a înregistrat la dosar întâmpinare formulată de intimatul M., iar la 31 mai 2012 a fost comunicat dosarul nr.2. al T. M...

La data de 7 iunie 2012 s-a înregistrat întâmpinare formulată de intimata A.

Curtea, din oficiu, invocă excepția lipsei de interes a revizuientei în a promova prezenta cerere de retractare, raportat la dispozițiile și considerentele hotărârii atacate, prin care părții i s-a dat câștig de cauză și rămâne în pronunțare pe excepția invocată.

C U R T E A :

Prin decizia civilă nr. 71 din 21 ianuarie 2004 pronunțată în dosar nr.

8224/2003 al Curții de A. C., s-a admis recursul declarat de către debitoarea S. A. D. S. B. M. împotriva încheierii civile nr. 2.897 din (...), pronunțată în dosar nr. (...) al T. M., pe care a modificat-o în sensul că a respins cererea formulată de creditoarea D. G. V. O. pentru deschiderea procedurii de faliment.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că în recurs, debitoarea a depus acte noi, printre care și decizia civilă nr. 1. septembrie 2002 pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr. 3328/2002.

Procedura reglementată de L. nr. 6. privind pe debitoarea SC A. D. SRL B.-

M. a fost declanșată la cererea creditoarei D. G. V. O. pentru creanța rezultând din actele de constatare nr. 16-46 din 14 martie 1996 și dispoziția de urmărire nr. 1135/(...).

La data pronunțării încheierii recurate, era deja pronunțată decizia civilă nr. 1. (fila 3) a Curții de A. C. și prin care s-a dispus desființarea actelor de control și a actelor administrativ jurisdicționale referitoare la obligația fiscală ce constituie creanța invocată de către D. G. V. O.

Prin urmare, deși la data înregistrării cererii în dosar nr. 2., (...), nu era soluționată cauza având ca obiect contencios fiscal, și deci creanța exista, la data pronunțării încheierii recurate, obligația fiscală era desființată cu caracter retroactiv, astfel că judecătorul sindic trebuia să respingă cererea pentru declanșarea procedurii.

O astfel de măsură nu a putut fi luată de către instanța de fond, întrucât numai în recurs s-a făcut dovada desființării obligației de plată.

Curtea, în temeiul art. 312 alin.1 Cod procedură civilă a admis recursul și a modificat încheierea civilă nr. 2897/(...) în sensul că a respins cererea pentru declanșarea procedurii reglementată de L. nr. 6..

De altfel, a mai precizat Curtea, judecătorul sindic la (...) în dosar nr. 2. a dispus închiderea procedurii reținând că nu mai există creanța creditoarei D. G.

V. O., iar creanța Administrației F. P. a fost achitată.

În ceea ce privește precizarea cererii de recurs în sensul admiterii acestuia și "anularea procedurii falimentului";, Curtea a reținut că o astfel de soluție nu se regăsește în conținutul Legii nr. 6., că la data înregistrării cererii, respectiv (...), creanța fiscală nu era desființată, iar recurenta nu a invocat motive care să atragă nulitatea absolută a actelor de procedură realizate în dosar nr. 2. al T. M. și prin urmare, această cerere a fost respinsa ca nefondată.

Împotriva aceste decizii, întemeiat pe dispozițiile art. 322 alin. 1 pct. 9

C.pr.civ., revizuienta S. A. D. S. a formulat cerere de revizuire, solicitând instanței schimbarea deciziei în sensul admiterii recursului pe care l-a formulat în dosarul nr. 8224/2003, cu consecința anulării încheierii civile nr. 2897/0(...) pronunțată în dosarul nr. 2. al T. M. și să se constate că prin anularea s-a desființat titlul executoriu, întoarcerea executării din dosarul de insolvență nr. 2. în baza încheierii civile nr. 2897/0(...) și restabilirea situației anterioare executării în conformitate cu art. 4041și art. 4042alin. 1 C.pr.civ., inclusiv repararea în solidar a prejudiciului generat în contextul deschiderii nelegale și arbitrare a stării de insolvență.

În motivarea cererii revizuienta a făcut referire la decizia din (...) a Curții

Europene a Drepturilor Omului în cauza CEDO 21199/03, SC A. D. SRL B.-M. împotriva R., hotărâre rămasă definitivă în data de (...) prin respingerea cererilor părților de trimitere a cauzei spre examinare de către M. C., publicată în

Monitorul Oficial nr. 567 din (...).

În drept revizuienta a invocat dispozițiile art. 322 alin. 1 pct. 9 C.pr.civ. potrivit căruia revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Revizuienta apreciază că cerințele art. 322 pct. 9 C.proc.civ. sunt întrunite în cazul de față de vreme ce există o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor

Omului care constată încălcarea mai multor drepturi fundamentale inclusiv accesul la justiție, iar această încălcare nu poate fi remediată decât prin revizuirea deciziei civile nr. 71 pronunțată în dosar nr. 8224/2003 al Curții de A. C.

Prezentul demers judiciar a fost inițiat prin împrocesuarea următorilor intimați: SC A. PUI C. SA, SC T. I. HI SA, M. A. ȘI D. R., A. și S. ROMÂN prin

GUVERNUL ROMÂNIEI.

Pârâtul M. A. ȘI D. R. a depus întâmpinare în cauză prin care a învederat că nu are și nu poate avea calitate procesuală pasivă deoarece S. A. S.A. nu a fost niciodată în subordinea sa potrivit actelor normative privind organizarea șifuncționarea M.ui A. și A., actual M. A. Și D. R., în vigoare la data la care au fost pronunțate deciziile a căror revizuire se solicită, respectiv H. nr. 8., H. nr. 7., H. nr. 4. și următoarele.

Pârâta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - A.V.A.S. prin întâmpinarea depusă a solicitat, în principal, respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, iar în subsidiar, respingerea cererii ca neîntemeiată și nefondată. De asemenea, a invocat și excepțiile netimbrării cererii de revizuire șilipsei calității sale procesuale pasive.

În susținerea excepției inadmisibilității cererii de revizuire, pârâta a susținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile aer. 322 pct. 9 C.pr.civ. referitoare la revizuirea unei hotărâri rămase definitive.

Referitor la excepția lipsei calității sale procesuale pasive se învederează faptul că revizuienta nu face dovada unui interes propriu sau accesoriu a

A.V.A.S., legat de aspectele invocate, iar toate motivele invocate pe fondul cauzei sunt trimiteri cu caracter general și fără legătură cu prezenta cauză.

Intimatul GUVERNUL ROMÂNIEI a depus întâmpinare în cauză prin care asolicitat respingerea cererii de revizuire, invocând în principal, excepția lipsei calității G.ui de reprezentant al S. Român, iar în subsidiar, excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

În susținerea excepției lipsei calității G.ui de reprezentant al S. Român, intimatul a arătat că S. Român este reprezentat în fața instanțelor de judecată prin Ministerul Finanțelor Publice, în acest sens fiind prev. art. 3 alin. 1 pct. 81 din H. nr. 34/2009.

Cu privire la excepția lipsei calității sale procesuale pasive, intimatul menționează că hotărârea a cărei revizuire se solicită nu a fost pronunțată în contradictoriu cu Guvernul României sau cu S. Român prin Guvernul României, astfel că cererea de revizuire este introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, motiv pentru care nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

Prin notele de ședință înregistrate la data de 22 mai 2012, S. T. I. H.I S.A B.

M., a solicitat pe cale de excepție respingerea revizuirii fata de SC T. I. HI SA fata de care invocă excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond solicită respingerea ca nefondată a revizuirii deciziei civile nr. 71/(...)

În motivarea poziției sale, intimata arată următoarele:

Decizia civilă nr. 71 a cărei modificare o solicită revizuienta SC A. D. SRL a fost emisa in dosarul 8224/2003 al Curții de A. C. iar dosarul a avut ca si obiect

- faliment cerere formulată de D. V. O. f împotriva S. A. D. SRL B. M..

A arătat intimata că, fiind o cale de atac, revizuirea nu declanșează un litigiu nou, ci reprezintă numai o fază procesuală a aceleiași cauze, ceea ce face ca în mod firesc ea sa nu se poată desfășura decât în cadrul procesual deja existent in etapele procesuale anterioare. În aceste condiții, interesul promovării cererii de revizuire aparține persoanelor care au avut calitate de parte în procesul inițial. Prin menirea sa, instituția revizuirii reprezintă o cale extraordinară de atac, care are rolul de a supune controlului judiciar îndreptarea erorilor de fapt.

Astfel în dosarul nr. 8224/2003 au avut calitate de parte au fost A. D. reclamantă si D. V. O. pârâtă - obiectul dosarului fiind falimentul cerut de pârâtă împotriva reclamantei, iar pe cale de consecință în acest dosar de revizuire S.C T. I. H.I SA nu are calitate.

Analizând cererea de revizuire formulată de către recurenta S. A. D. S. B.

M. împotriva deciziei civile nr. 71 din 21 ianuarie 2004 pronunțată în dosarul nr.

8224/2003 al Curții de A. C., Curtea a constatat că aceasta este lipsită de interes.

Pentru a decide în acest sens, Curtea s-a raportat la conținutul deciziei civile nr. 71 din 21 ianuarie 2004 pronunțată de C. de A. C. și a constatat că instanța de recurs a validat apărările formulate de recurenta S. A. D. S. B. M. și a admis recursul declarat de aceasta împotriva încheierii civile nr. 2897 din

0(...) pronunțată în dosarul nr. 2. al T. M..

Rezultă astfel fără echivoc că prin decizia civilă nr. 71 din 21 ianuarie

2004 i s-a dat câștig de cauză revizuientei S. A. D. S. B. M., astfel că aceasta nu mai poate justifica nici un interes pentru promovarea unei căi extraordinare de atac împotriva acestei decizii prin care tinde să obțină același lucru pe care l-a obținut deja din anul 2004 și anume respingerea cererii de deschidere a procedurii de faliment formulată de creditoarea D. G. V. O. împotriva sa.

Exercitarea oricărei căi de atac, fie ea și extraordinară, obligă partea la justificarea unui interes legitim, actual și personal. În cauza de față, de vreme ce revizuienta S. A. D. S. B. M. solicită schimbarea deciziei civile nr. 71 din 21 ianuarie 2004 pronunțată de C. de A. C. în sensul admiterii recursului și anulării încheierii civile nr. 2.897 din (...), pronunțată în dosar nr. (...) al T. M., cereri încuviințate de instanța de recurs încă din anul 2004, nu se poate întrevedea care este folosul practic urmărit de S. A. D. S. B. M. prin formularea prezentei cereri de reformare prin care se tinde la pronunțarea aceleiași soluții pe care decizia civilă nr. 71 din 21 ianuarie 2004 a C. de A. C. a consfințit-o deja.

Față de aceste motive, Curtea va respinge ca lipsită de interes cererea de revizuire formulată de S. A. D. S. B. M. împotriva deciziei civile nr. 71 din 21 ianuarie 2004 pronunțată de C. de A. C.

Examinând în subsidiar argumentele expuse de către intimații SC T. I. HI

SA, M. A. ȘI D. R., A. și S. ROMÂN prin GUVERNUL ROMÂNIEI în susținereaexcepției lipsei calității procesuale, Curtea le consideră întemeiate pentruurmătoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor procesual civile, căile de retractare, cum este și revizuirea, pot fi utilizate de părțile litigante, adică de persoanele care au promovat cererea de chemare în judecată, de cele împotriva cărora s-a acționat sau de cele care au intervenit sau au fost introduse în cauză. De asemenea judecarea cererii de revizuire trebuie să se realizeze numai în contradictoriu cu părțile care au participat la judecarea pricinii în etapa în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită. Așadar revizuirea nu poate fi formulată împotriva unor terți care nu au avut calitatea de parte în proces, chiar dacă revizuientul ar putea justifica un oarecare interes ca și acești terți să participe la judecata căii extraordinare de atac.

Statuarea Curții în acest sens pornește de la o regulă elementară care guvernează materia căilor extraordinare de atac și care stabilește că pot avea calitatea de părțile în revizuire numai persoanele care au figurat ca parte în hotărârea atacată, persoanele cărora părțile le-au transmis calitatea lor procesuală, precum și procurorul. Ca atare, nu pot avea calitatea de intimați terțele persoane care nu au fost atrase în proces.

Din actele dosarului nr. 8224/2003 al Curții de A. C. rezultă fără îndoială că procesul în care a fost pronunțată Decizia civilă nr. 71/(...) s-a purtat între debitoarea recurentă SC A. D. SRL B. M., reprezentată prin lichidator SC E. MRM SRL și creditoarea intimată D. R. V. O.

Intimații SC A. PUI C. SA, SC T. I. HI SA, M. A. ȘI D. R., A. și S. ROMÂN prin GUVERNUL ROMÂNIEI pe care revizuienta SC A. D. SRL a înțeles să îi atragă în judecată în prezenta cauză nu au figurat ca părți în litigiul soluționatîn recurs de Curtea de A. C. astfel că apărările formulate de aceștia referitoare la lipsa calității procesuale pasive a acestora sunt întemeiate și se impun a fi validate.

De asemenea, tot în subsidiar, Curtea dorește să sublinieze faptul că între litigiul soluționat de Curtea de A. C. în dos. nr. 8224/2003 și cel în care s- a pronunțat decizia din (...) a Curții Europene a Drepturilor Omului prin care s-a constat încălcarea art. 6 parag. 1 din Convenție nu există nicio legătură, cu excepția faptului că una dintre părțile litigante din ambele cauze este revizuienta din prezenta cauză.

Astfel, Decizia din 0(...) a Curții Europene a Drepturilor Omului, pe care revizuienta își întemeiază cererea, se referă la două proceduri judiciare inițiate de SC A. D. SRL în 14 martie 1996 și la 11 iunie 1998 în vederea constrângerii societății SC A. PUI C. SA la returnarea sumei de 2. lei (ROL), reprezentând prețul mărfurilor furnizate de revizuientă și neplătite de SC A. PUI C. SA.

În schimb, dosarul nr. 8224/2003 al Curții de A. C. în care a fost pronunțată Decizia civilă nr. 71/(...) a fost constituit ca urmare a solicitării adresate de D. R. V. O. T. M. de deschidere a procedurii insolvenței SC A. D. SRL, fapt ce denotă în mod clar că între această procedură și cele inițiate în 14 martie 1996 și la 11 iunie 1998, care au făcut obiectul analizei Curții Europene a Drepturilor Omului nu există nicio legătură.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca lipsită de interes cererea de revizuire declarată de S. A. D. S. B. M. împotriva deciziei civile nr. 71 din 21 ianuarie 2009 pronunțată în dosarul nr. 8224/2003 al Curții de A. C., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 08 iunie 2012.

{ F. |

PREȘEDINTE,

S. AL H.

JUDECĂTOR,

M.-I. I.

JUDECĂTOR,

G.-A. N.

GREFIER, A. B.

}

Red.M.I.I./(...). Dact.H.C./2 ex.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 73/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)