Decizia nr. 7944/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)/a1

DECIZIA CIVILĂ Nr. 7944/2012

Ședința 09 O. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. P.

Judecător A.-I. A.

Judecător C. I. Grefier M. N. Țâr

Pe rol judecarea recursului declarat de debitoarea S. C. I. S. împotriva sentinței civile nr. 587 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B. N. în contradictoriu cu intimata U. I. ÎN C. DE LICHIDATOR J. AL D., creditor B. SA, având ca obiect contestație.

La apelul nominal, făcut în cauză, la prima și la a doua strigare se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat nu este legal timbrat lipsind taxa judiciară de timbru în valoare de 60 de lei și nu are aplicat timbru judiciar în valoare de

0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din L. nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Totodată, reține că deși legal citată recurenta cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 60 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 aferente judecării cererii formulate nu și-a îndeplinit această obligație. Motiv pentru care, invocă din oficiu, în temeiul art.137 C.pr. civilă coroborat cu art.20 alin.3 din L. nr.146/1997 excepția nelegalei timbrări și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.

C U R T E A ,

Prin sentința civilă nr. 587 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B. N. a fost respinsă ca fiind neîntemeiată contestația formulată de către debitoarea contestatoare SC C. I. S., împotriva tabelului definitiv întocmit de administrator judiciar S. U. S. B., privind înscrierea în tabelul de creanță a creditorului B. C. R. SA.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin contestația înregistrată sub numărul de mai sus, debitoarea - contestatoare SC C. I. S. a formulat contestație la tabelul de creanțe creanța depusă de creditoarea B. C. R. SA, înscrisă la poziția 3, în care a fost trecută cu o creanță în sumă de l.444.436,0l lei - garantată, deoarece societatea debitoare are o datorie față de aceasta doar în sumă de 205.4l8,00 lei, cu cheltuieli de judecată.

In motivare s-a arătat că, a contractat un credit de la B. C. R. SA, ce a fost achitat parțial și conform fișei cartea mare rezultă că a rămas o restanță în plată de 205.4l8 lei, situație în care, se impune admiterea contestației și înscrierea creditorului B. SA cu o creanță de 205.4l8 lei.

Prin încheierea comercială nr. 39 din 9.02.20l0 pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), a fost admisă cererea formulată de către debitoare și s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței, a fost numit administrat judiciar și s-au stabilit termenele prevăzute de disp. art.6l din lege.

In termenul stabilit de instanță pentru l3.04.20l0, creditorul B. SA a depus cerere de admitere a creanței pentru suma totală de l.444.436,0l lei, creanță garantată, cerere însoțită de cele două contracte de credit împreună cu anexele și situația plăților, acte ce au fost analizate de către administratorul judiciar desemnat și înscrise în tabelul preliminar al creanțelor depus la dosarul cauzei sub nr. l589/26.05.20l0.

Potrivit disp.art.73 din L. nr. 85/2006, debitorul, creditorii și orice parte interesată vor putea să formuleze contestații cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute de administratorul judiciar în tabelul preliminar al creanțelor, contestații ce trebuie depuse la tribunal cu cel puțin 10 zile înaintea datei stabilite prin sentința de deschidere a procedurii, pentru definitivarea tabelului de creanță în procedura generală.

Cum termenul pentru definitivarea tabelului de creanțe a fost stabilit prin sentința de deschidere a procedurii la 27.05.20l0, contestația formulată de către debitoare și înregistrată la instanță la 28.decembrie 2011, împotriva tabelului preliminar al creanțelor, a fost apreciată ca fiind tardivă.

Cum debitoarea și-a întemeiat contestația pe disp.art.73 și urm., instanța a analizat și incidența dispozițiilor ce reglementează contestarea creanțelor înscrise în tabelul definitiv al creanțelor, tabel definitiv înregistrat la instanță sub nr. l590/(...).

Potrivit disp.art.75 din L.85/2006, după expirarea termenului de depunere a contestațiilor prev.la art.73 alin.2 și care vizează tabelul preliminar al creanțelor, și până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestație împotriva trecerii unei creanțe sau a unui drept de preferință în tabelul definitiv de creanță, în cazul descoperirii unui fals, dol sau a unei erori esențiale, care au determinat admiterea creanței sau a dreptului de preferință, precum și în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare și până atunci, necunoscute.

Prin prisma acestor dispoziții legale, instanța a reținut că în principiu cererea de contestare a creanței unui creditor în tabelul definitiv al creanțelor, este în principiu admisibilă, dacă se face dovada existenței unui titlu hotărâtor și necunoscut cu ocazia întocmirii tabelului definitiv al creanțelor debitoarei sau în situația în care, înscrierea creanței în tabelul definitiv s-a făcut în condițiile existenței unui fals, dol sau a unei erori esențiale, care au determinat înscrierea creanței.

Față de această stare de fapt, instanța a constatat că reclamanta creditoare nu a indicat existența vreunui dol, fals sau a unei erori esențiale care au determinat admiterea creanței creditorului B. C. R. SA în tabelul definitiv al creanțelor debitoarei, SC C. I. S. și nici a vreunui titlu hotărâtor și până în prezent necunoscut, așa cum cer dispozițiile art.75 alin.l din L.nr.

85/2006.

La data întocmirii tabelului preliminar al creanțelor, devenit tabel definitiv, administratorul judiciar desemnat a avut în vedere cererea decreanță formulată de acest creditor și documentele justificative atunci când a încuviințat creanța și a dispus înscrierea în tabel a acesteia.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs S. C. I. S., solicitând casarea sentinței și retrimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Contestația formulată de recurentă s-a întemeiat pe prev. art. 73 din

L. nr. 85/2006, recurenta o consideră întemeiată, mai ales că a silicitaat prin această contestație și efectuarea unei expertize contabile menite să stabilească suma exactă datorată de creditoarea B. SA.

Față de aceste aspecte, solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată.

Examinând recursul, instanța constată următoarele:

Dovada de îndeplinire a procedurii de citare confirmă împrejurarea că recurentei i-a fost adusă la cunoștință obligația de achitare a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în conformitate cu dispozițiile art.19 din L. nr.146/1997.

Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești [...] sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani potrivit prevederilor art. 1 din L. nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Dispozițiile art. 11 din L. nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru statuează : Cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din: taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabila în bani, soluționată de prima instanță.

Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determina o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. In cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioara.

Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii în conformitate cu prevederile art.20 alin 3 din L. nr 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ prin D. nr. 935 din 18 octombrie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr.

146/1997 privind taxele judiciare de timbru a statuat că accesul liber la justiție nu înseamnă că acesta trebuie să fie în toate cazurile gratuit și în acest sens s-a reținut că art. 21 din Constituție nu instituie nicio interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și echitabil ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile Legii nr. 146/1997 nu aduc atingere statului de drept, democratic și social, demnității omului, drepturilor și libertăților cetățenilor sau altor valori supreme garantate prin L. fundamentală.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului amintește, în cauza

Weissman și alții contra România, că nu a negat niciodată că interesul unei bune administrări a justiției poate justifica impunerea unei restricționări financiare a accesului unei persoane la un tribunal (Tolstoy-Miloslavsky, citat mai sus, pag. 80-81, §§ 61 și următoarele, și Kreutz).

Constatând că recurenta, deși legal citată cu mențiunea de a achita taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, nu a îndeplinit obligația de plată până la termenul stabilit, astfel că urmează a se aplica sancțiunea anulării recursului în conformitate cu prevederile art. 20 alin. 3 din L. nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Anulează ca netimbrat recursul declarat de S. C. I. S. împotriva sentinței civile nr. 587 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B. N. pe care o menține în întregime.

D. este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER D. P. A. I. A. C. I. M. N. ȚÂR

Red. D.P. dact. GC

2 ex/(...)

Jud.primă instanță: I. P.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 7944/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)