Decizia nr. 7947/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 7947/2012
Ședința de la 09 O. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. P.
Judecător A.-I. A.
Judecător C. I. G. M. N. Țâr
Pe rol judecarea recursului declarat de creditoarea T. L. I. SA împotriva sentinței civile nr. 3568 din 30 mai 2012 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. în contradictoriu cu intimata T. S., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată cerere de deschidere a procedurii insolvenței.
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă av. Florin Andrecuț în reprezentarea intereselor intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este legal timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 60 de lei și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
La data de (...) se înregistrează din partea intimatei - întâmpinare.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursului. Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică. În susținere se arată că soldul creanței este 9.398,69 reprezentând valoarea debitului calculat de societatea creditoare la data rezilierii contractului leasing. C.oarea nu poate pretinde ratele ulterioare rezilierii contractului, întrucât începând cu data declarării rezilierii, contractul dintre părți nu a mai produs nici un efect. Se mai arată că recurenta recunoaște că societatea intimată nu a achitat un număr de 4 rate și că datorează ratele de leasing până la momentul la care a intervenit rezilierea unilaterală a contractului prin emiterea declarației de reziliere de către finanțator, acest aspect nefăcând obiectul cauzei.Nu solicită acordarea de cheltuieli de judecată. Curtea reține cauza în pronunțare. C U R T E A, Prin sentința civilă nr.3568 din 30 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), s-a admis contestația formulată de debitoarea S. T. S. și, în consecință s-a respins cererea formulată de creditoarea T. L. SA privind deschiderea procedurii insolvenței debitoarei S. T. S. B. M. Pentru a dispune astfel, judecătorul sindic a reținut că 31 al. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, modificată, orice creditor îndreptățit poate să solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvență. Conform prevederilor art. 3 pct. 6 din aceeași lege, prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 90 de zile. Cât privește creanța invocată de creditoarea T. L. I. SA B., aceasta a fost recunoscută de debitoare doar în parte, respectiv la nivelul sumei de 9.398,69 lei, motivat de faptul că existența culpei a fost stabilită prin declarația de reziliere nr. 254 din (...) pentru neplata a două rate consecutive conform art. 95 lit. a din contractul de leasing, iar ulterior rezilierii contractului, creditoarea nu poate pretinde ratele de leasing. Față de cele arătate și ținând seama de prevederile art. 9.12 din contractul de leasing întocmit între părți conform cărora finanțatorul își rezervă dreptul de a declara scadente toate sumele datorate la data constatării culpei, instanța constată că suma de 16.980 euro solicitată de creditoare cu titlu de daune interese, contestată de debitoare, nu reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă în sensul art. 3 pct. 6 din Legea insolvenței raportat la art. 379 Cod pr. civilă. Este real faptul că contractul de leasing constituie titlu executoriu, însă această împrejurare este lipsită de relevanță atâta vreme cât din contract nu rezultă câtimea daunelor interese, creditoarea nefiind îndreptățită să-și valorifice dreptul pe calea acestei proceduri ce presupune îndeplinirea unor condiții prevăzute de legea specială amintită. Din perspectiva considerentelor expuse, creanța de 9.398,69 lei care este certă, lichidă și exigibilă nu depășește valoarea - prag cuprinsă în art. 3 pct. 12 din Legea privind procedura insolvenței. Pe de altă parte, nu se poate reține că societatea debitoare se află în insolvență vădită sau prezumată dat fiind faptul că potrivit extraselor de cont, balanța analitică și cea sintetică aferente anului 2011, societatea a rulat suma de 7.875.911,63 lei, iar din probele depuse la dosar reiese că are bunuri mobile și imobile ce ar putea fi executate silit. Așa fiind, judecătorul - sindic a considerat întemeiată contestația debitoarei și a admis-o în baza art. 33 alin. 2 și 5 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței cu modificările și completările ulterioare, cu consecința respingerii cererii creditoarei. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea T. L. IFM SA solicitând modificarea hotărârii iar pe fond deschiderea procedurii insolvenței debitoarei. În motivarea recursului se arată că prima instanță a făcut o greșită apreciere a disp. art. 3 pct.12 din Legea nr-.85/2006 refuzând deschiderea procedurii insolvenței pe motiv că nu este atins pragul de 45.000 ron. În realitate potrivit titlului executoriu - contractul de leasing creditoarea a achitat furnizorului prețul de achiziție al bunurilor respectiv suma de 19292,08 euro pe care urma să o recupereze de la debitor. R. contractului de leasing de către finanțator are semnificația încetării unilaterale a acestuia și generează automat în sarcina utilizatorului (debitor) două obligații distincte respectiv de a achita debitul restant și de a preda bunurile ce au format obiectul contractului de leasing. N. din cele douăobligații nu a fost îndeplinită așa încât creanța în prezent este de 8197,03 ron și 16.980 euro. Debitoarea intimată S. T. S. B. M. prin întâmpinarea înregistrată la data de (...) s-a opus admiterii recursului solicitând și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. În susținerea poziției procesuale se arată că în mod corect prima instanță a reținut că în cauză nu este îndeplinită condiția valorii prag pentru deschiderea procedurii insolvenței iar pe de altă parte că debitoarea nu este în insolvență. Analizând recursul declarat de către creditoarea T. L. I. SA prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041C.pr.civ., Curtea l-a apreciat ca fiind fondat pentru următoarele considerente: Demersul judiciar al creditoarei T. L. I. SA vizează deschiderea procedurii insolvenței debitoarei S. T. S. pentru recuperarea unei creanțe în cuantum de 8197,09 lei și 16.980 euro. Potrivit art.3 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006, insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienta fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, iar insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori. În speță, se poate observa că între creditorul T. L. în calitate de finanțator și debitoarea S. T. S. în calitate de utilizator s-a încheiat contractul de leasing financiar nr.56854 din (...). Potrivit prevederilor acestui contract creditoarea s-a achitat debitoarei prețul de achiziție al bunurilor obiect al contractului de leasing respectiv suma de 19.292,08 euro, sumă pe care aceasta trebuia să o recupereze de la debitor împreună cu dobânda aferentă, eșalonat, prin plata ratelor de leasing timp de 48 de luni. Dat fiind faptul că debitorul nu și-a respectat obligațiile de plată asumate prin contractul de leasing (neachitând către finanțator ratele de leasing nr.14,15,16,17, acesta a procedat la rezilierea contractului, urmare a aplicării pactului comisoriu de gradul IV înserat în art. 9. 7 din contract, comunicând debitorului măsura rezilierii prin transmiterea declarației de reziliere nr. 254 din (...). Potrivit acelorași clauze contractuale rezilierea contractului are semnificația încetării unilateriale a acestuia generând automat în sarcina utilizatorului în speță debitorul două obligații distincte independente una față de cealaltă: astfel principala obligație a debitorului este de a plăti ratele de leasing datorate până la momentul rezilierii contractului precum și ratele de leasing datorate în conformitate cu art. 9.12 din contract potrivit cărora „în caz de culpă, așa cum este definită în contractul de leasing, art. 9.5, 9.6, 9.7, finanțatorul își rezervă dreptul de a declarat scadentă toate sumele datorate la data constatării culpei conform contractului de leasing"; și obligația debitorului de a preda către finanțator bunurile obiect al contractului. Din actele dosarului rezultă că în speță debitorul nu a îndeplinit niciuna din cele două obligații neachitând sumele datorate și folosind în continuare bunul. Așa fiind creanța creditorului este de 8197,03 ron reprezentând contravaloare facturi emise și neachitate până la momentul rezilierii precum și 16.980 euro reprezentând contravaloarea daunelor interese datorate conform art. 9.12 din contract. Prin urmare în mod neîntemeiat judecătorul sindic a reținut că nu este îndeplinită condiția valorii prag impusă de art. 3 pct.1 2 din Legea 85/2006 considerând certă,lichidă și exigibilă doar suma de 9.398,69 lei în ciuda faptului că această creanță este certă lichidă și exigibilă și în ceea ce privește daunele interese în sumă de 16.980 euro, echivalentul în lei, asumate de debitor prin semnarea anexei nr. 2 la contractul de leasing. În speță, probele administrate au evidențiat fără echivoc împrejurarea că creanța creditoarei pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii insolvenței rezultă din contractul de leasing și facturile fiscale amintite anterior astfel că sepoate susține cu temei că aceasta deține o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva debitoarei, ipoteza normei legale din art.3 pct.6 din Legea nr.85/2006 fiind întrunită. S-a invocat și faptul că, debitoarea nu se află în stare de insolvență având în vedere extrasele de cont, balanța analitică și cea sintetică aferente anului 2011. Deși aparent există în contul debitoarei anumite sume de bani, s-a ignorat faptul că pe aceste conturi au fost înființate popriri de către BRD, P. B., R. B. și de la C. E. B., ceea ce confirmă insolvabilitatea acesteia prin existența unor popriri anterioare, popriri înființate. Așa fiind, în speță debitoarea nu a demonstrat inexistența stării sale de insolvență și reținând că creanța creditoarei întrunește exigențele impuse prin art.31 din Legea nr.85/2006, Curtea va aprecia recursul ca fiind fondat iar în temeiul art.8 din Legea nr.85/2006 raportat la art.312 alin.1 C.pr.civ. îl va admite, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza judecătorului sindic pentru deschiderea procedurii insolvenței debitoarei. Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut și conținutul deciziei nr.5/2011 pronunțată de către I. cu prilejul soluționării recursului în interesul legii potrivit căreia în aplicarea dispozițiilor art.11 alin. (1) și art.12 din Legea nr.85/2006 coroborate cu dispozițiile art.312 alin. (2-4) din Codul de procedură civilă, curtea de apel, investită cu soluționarea recursului declarat împotriva hotărârii judecătorului sindic prin care s-a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenței, admițând recursul, va casa hotărârea și va trimite cauza judecătorului sindic pentru deschiderea procedurii insolvenței. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E: Admite recursul declarat de creditoarea T. L. I. SA împotriva sentinței civile nr.3568 din 30 mai 2012 pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui M. pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe în vederea deschiderii procedurii insolvenței debitoarei S. T. S. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 9 octombrie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI D. P. A. A. I. C. I. G. M. N. ȚÂR Red.IC/Dact.CC-3 ex. (...) Jud.fond:V. I.
← Decizia nr. 9387/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 6788/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
---|