Decizia nr. 6788/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

Decizii și sentințe comerciale (faliment) - Curtea de Apel Cluj (2012)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. (...)/a1

DECIZIA CIVILĂ NR.6788/2012

Ședința din data de 17 septembrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. M. C.

JUDECĂTOR: M. S. JUDECĂTOR: C. P. GREFIER: V. D.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul F. S. S. împotriva sentinței civile nr. 1904 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...)/a1 al T.ui Specializat C., cauza privind și pe intimata SC C. F. S. - PRIN LICHIDATOR J. R. L. S., având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din L.

85/2006.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru recurent avocat N.

P. L. în substituire avocat D. N. C.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este timbrat cu 60 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei.

S-a făcut cauzei, după care C. în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că fundamentat pe dispozițiile art. 8 din L. nr. 85/2006 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs.

Reprezentantul recurentului depune la dosarul cauzei dovezile ce atestă plata taxelor de timbru datorate (f. 8) și arată că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.

C., în urma deliberării, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de antrenare a răspunderii, cu cheltuieli de judecată constând în taxe de timbru, pentru motivele detaliate pe larg în scris. Instanța de fond nu a avut nicio probă pentru a putea pronunța o astfel de hotărâre, mergând pe prezumție, astfel cum rezultă și din paragraful 6 al hotărârii. Se merge pe prezumția de culpă, societatea având doi administratori, fiu și tată, tatăl a decedat acesta fiind cel care s-a ocupat de firmă, fiul având calitatea de administrator în mod formal neocupându-se niciodată de societate. R. din speță și-a îndeplinit obligația de predare a documentelor contabile.

C U R T E A

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1904 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...)/a1 al

T.ui Specializat C., a fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar

R. L. S. al debitoarei S. C. F. S., în contradictoriu cu pârâtul F. S. S.

P. a fost obligat să plătească întregul pasiv al debitoarei S. C. F. S., J(...), în sumă de 290.852 lei.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: Conform dispozițiilor art. 138 din L. nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.

Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii, în timp ce încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului.

În cazul în care administratorii încalcă dispozițiile prevăzute de L. nr.3. sau alte legi incidente ori săvârșesc în exercitarea mandatului fapte de natură a crea prejudicii, suntem în prezența unei răspunderi civile delictuale. În situația în care administratorii nu-și îndeplinesc sau își îndeplinesc în mod necorespunzător mandatul încredințat de acționari prin actul constitutiv sau prin hotărârile adunărilor generale se va putea angaja răspunderea acestora pe tărâm contractual.

A. răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere, presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.

Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art.3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Constatarea stării de insolvență constituie o condiție pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.

Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art.138 din L. nr.85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi. Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților. Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni.

Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art.138 din L. nr.85/2006. Răspunderea poate fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.

Răspunderea administratorului este angajată în orice situație în care contractul de mandat este încălcat printr-o faptă culpabilă.

Culpa administratorului se apreciază după tipul abstract - culpa levis in abstracto, din aceste motive aflându-se în fața unei culpe prezumate de unde derivă și obligativitatea administratorului de a răsturna prezumția de culpă, sarcina probei aparținându-i.

Judecătorul sindic a apreciat că fapta pârâtului întrunește condițiile art. 138 lit. a din L. nr. 85/2006, în sensul că acesta a folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu.

Astfel, pârâtul a predat o parte din actele contabile prevăzute de art. 28 din L. nr. 85/2006, ce i-au fost solicitate prin notificarea expediată de lichidatorul judiciar al debitoarei, sens în care a fost încheiat procesul verbal de predare-primire nr. 3539/(...), respectiv state de plată salarii pentru fiecare din lunile din perioada decembrie 2009 - august 2010, registru de casă pentru august 2010, situația contribuțiilor la salarii pentru lunile septembrie 2010 - februarie 2011, balanțe de verificare pentru lunile iunie - septembrie 2011, situația conturilor bancare, situația privind obligațiile de plată scadente la (...), situația privind plata clienților scadenți la (...), și bilanțurile prescurtate cu conturile profit și pierdere din datele de (...), (...) și (...).

La (...), pârâtul a dat o declarație sub semnătură privată în fața lichidatorului judiciar al debitoarei, în cuprinsul căreia a arătat că societatea debitoare nu mai desfășoară activitate din 2009 - 2010, neavând la acea dată vreun angajat, fiind desfăcute contractele de muncă pentru toți angajații. Prin aceeași declarație, pârâtul și-a asumat obligația de a preda lista creditorilor și lista debitorilor societății debitoare către lichidatorul judiciar al acesteia. La aceeași dată, pârâtul a mai predat lichidatorului judiciar al debitoarei unele acte prevăzute în procesul verbal de predare-primire documente nr. 3874/(...), constând în procese verbale de adjudecare și licitație și facturile fiscale pentru bunurile de tip autospecializanta basculantă și container vestiar.

Nu au fost predate însă nici la o dată ulterioară listele cu debitorii și cu creditorii societății debitoare, potrivit dispozițiilor art. 28 alin. 1 lit. b și c din

L. nr. 85/2006.

În bilanțul contabil și contul de profit și pierdere afișat pe site-ul M. încheiat la (...) privind pe societatea debitoare, sunt reflectate active circulante în sumă de 800.664 lei, din care suma de 16 lei casă și cont în bancă, iar suma de 800.648 lei reprezentând creanțe.

În schimb, în balanța de verificare pentru luna septembrie 2011 a societății debitoare sunt înscrise creanțe în cuantum de doar 42.276,92 lei, fiind înscrisă în contul 461 privind debitori diverși, suma de 234.465 lei.

Or, deși acest lucru i-a fost solicitat, iar pârâtul și-a asumat obligația de a proceda în acest sens, acesta nu a depus lista debitorilor și creditorilor societății debitoare. P. nu a depus nici documente ale evidenței primare a societății debitoare din care să rezulte modul în care s-a ajuns de la înscrierea creanțelor în cuantum de 800.648 lei ale societății debitoare la (...), la creanțe de doar 42.276,92 lei și 234.465 lei debitori diverși la (...), respectiv privind soarta diferenței dintre aceste sume, dacă au fost încasate și modul în care au fost folosite, respectiv motivul pentru care nu se mai regăsesc în balanța din (...). Nu a fost prezentată nici lista debitorilor actuali ai debitoarei, care să corespundă măcar sumelor înscrise în balanța din (...), care să permită efectuarea demersurilor pentru recuperarea acestor creanțe, de către lichidatorul judiciar al debitoarei.

În ce privește apărările pârâtului, judecătorul sindic în sensul că suma de 800.648 lei reprezentând creanțe înscrise în bilanțul din (...) se regăsește în bilanțul din (...), aceasta fiind distribuită în conturile 409, 411, 461 și 542, judecătorul sindic a constatat că această împrejurare nu este în măsură să îl disculpe pe pârât, de vreme ce chiar acesta invocă faptul că suma de

509.131,13 lei a fost înscrisă în contul 542. Or, acest din urmă cont privește avansurile la T., caz în care această sumă astfel avansată ar fi trebuit să fie justificată de către pârât, ceea ce nu s-a întâmplat.

Nici împrejurarea că societatea și-a încetat activitatea după decesul asociatului F. S., survenit la (...), nu justifică neținerea contabilității acesteia, pârâtul deținând calitatea de administrator al societății debitoare din anul

2004, deci anterior împrejurării invocate, iar faptul că societatea ar fi încetat să mai desfășoare activitate nu justifică neținerea contabilității acesteia, în condițiile în care nu a fost înscrisă în Registrul Comerțului suspendarea de activitate a societății, după cum nu justifică nici încetarea demersurilor pentru recuperarea creanțelor societății, creanțe care, după cum invocă și pârâtul, erau într-un cuantum foarte ridicat, fiind înscrise în bilanțul din (...), în cuantum de 796.542 le.

Datorită faptului că pârâtul nu a prezentat toate actele contabile ale debitoarei, respectiv balanța de verificare analitică a clienților, nu se poate concluziona dacă aceste creanțe au fost recuperate, ceea ce duce la prezumția că, pe de o parte, în situația recuperării sumelor, acestea au fost însușite, iar pe de altă parte, că din neglijența pârâtului acestea nu au fost recuperate, în ambele cazuri aceste acțiuni sau inacțiuni constituind fapte ilicite, cauzatoare de prejudiciu în dauna creditorilor.

Așadar, față de situația relevată de actele contabile depuse la dosarul cauzei de către lichidator, judecătorul sindic a apreciat că atâta timp cât au existat bunuri în patrimoniul debitoarei, constând în creanțe, iar la momentul deschiderii procedurii aceste bunuri nu mai existau în fapt, prezumția că acestea au fost folosite în folosul personal sau al altei persoane este pe deplin justificată, iar fapta se circumscrie dispozițiilor art. 138 lit. a din L. nr.

85/2006.

În ceea ce privește întrunirea în speță a condițiilor art. 138 alin.1 lit. d din L. nr. 85/2006, judecătorul sindic a reținut următoarele:

În cazul în speță, în sarcina pârâtului a fost invocată de către lichidatorul judiciar săvârșirea unor fapte reglementate de art.138 lit. d din L. nr.85/2006, respectiv ținerea unei contabilități fictive sau ținerea contabilității cu nerespectarea dispozițiilor legale în materie ori dispariția unor documente contabile produsă de administratorul statutar.

Judecătorul sindic a apreciat că în sarcina pârâtului poate fi reținută fapta de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea, în condițiile în care acesta nu i-a predat lichidatorului judiciar documentele contabile astfel cum sunt ele prevăzute în art.28 din L. nr.85/2006. Mai mult decât atât, instanța a apreciat că atâta timp cât, legiuitorul a înțeles să sancționeze neținerea contabilității în conformitate cu legea, cu atât mai mult sancționează neținerea contabilității. Or, în cauză pârâtul se face vinovat de neținerea contabilității anterior deschiderii procedurii, lista debitorilor debitoarei nefiind înmânată lichidatorului judiciar, întrucât nu s-a ținut evidența contabilă la zi. A. lucru rezultă și din lipsa corespondenței dintre datele înscrise în bilanțul din (...) și balanța din (...), nefiind prezentate și deci întocmite acte contabile din care să rezulte diferențele dintre sumele înscrise cu titlu de creanțe în cele două evidențe contabile menționate.

Judecătorul sindic a apreciat că pârâtului îi revenea, în calitate de administrator statutar, obligația de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce i-a fost încredințat, administratorul fiind direct răspunzător de modul în care este ținută evidența contabilă, obligațiile sale reieșind cu claritate din dispozițiile art. 73 alin. 1 lit. c și alin. 2 ale Legii nr. 3., precum și din dispozițiile art. 11 alin. 4 din L. nr. 3..

Totodată, conform art. 10 alin. 1 din L. nr. 82/1991, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, care are obligația gestionării societății respective.

În condițiile în care evidența contabilă nu a fost ținută în conformitate cu legea, există o prezumție de culpă, întrucât corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de L.nr. 3., care în art. 73 lit. c stabilește că administratorii sunt solidari răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art. 11 din L. nr. 82/1991 a contabilității republicată prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului.

Neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații.

În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea, se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor, pasiv care, dată fiind natura creanțelor înscrise în tabelul definitiv și anume, creanțe bugetare, în condițiile ținerii contabilității societății debitoare, putea fi substanțial mai mic întrucât debitele principale nu ar fi atras penalități și majorări de întârziere.

Astfel, faptul că administratorul statutar nu a depus la dosar actele contabile solicitate de lichidatorul judiciar, creează prezumția că pârâtul nu și- a îndeplinit obligațiile de ținere a contabilității conform legii.

Așa fiind, judecătorul sindic a apreciat că în sarcina pârâtului poate fi reținută și săvârșirea faptei reglementate de art. 138 lit. d din L. nr.85/2006, respectiv neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, faptă care a condus la producerea stării de insolvență a debitoarei, întrucât pârâtul nu a fost în măsură să sesizeze scadența obligațiilor de plată cu consecința directă a calculării pentru debitele neachitate a penalităților și majorărilor de întârziere.

Întrucât creditorii nu și-au recuperat nici măcar parțial creanțele astfel cum au fost înscrise în tabelul definitiv al creditorilor, creanțe care reprezintă prejudiciul cauzat acestora urmare a neachitării debitelor, judecătorul sindic a considerat ca pârâtul să fie obligat la plata întregului pasiv în cuantum de

290.852 lei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs F. S. S., solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate cu consecința respingerii cererii de antrenare a răspunderii administratorului ca nefondată.

În motivarea recursului, recurentul arată că în data de (...) pârâtul s-a prezentat la sediul lichidatorului judiciar și a predat listele cu debitori și creditori, singurul înscris ce mai trebuia predat lichidatorului fiind certificatul de inregistrare in original și ștampila societătii. Prin urmare, instanța de fond nu a analizat toate inscrisurile depuse in probațiune de către lichidator unde in anexa 6 la cerere, care reprezintă o declarație a pârâtului, este mentionat pe pag. 3 diferența de acte predate lichidatorului.

Raportat la aceste aspecte, pârâtul a apreciat că si-a îndeplinit toate obligațiile prevăzute in sarcina sa atât prin lege, cât si impuse de către lichidator. A. răspunderii membrilor organelor de conducere, ca forma specială a răspunderii civile delictuale, presupune indeplinirea cumulativă a unor conditii, respectiv fapta ilicită, prejudicierea creditorilor, existenta raportului de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu si culpa personală a celui fața de care se antrenează răspunderea. Prejudiciul creditorilor constă in imposibilitatea incasării creantelor scadente din cauza ajungerii societătii in stare de insolventa. S. constatare a stării de insolvența nu este o condiție suficientă pentru angajarea raspunderii.

Referitor la raportul de cauzalitate, dispozitiile art. 138 din L. 85/2006, impun conditia ca fapta membrilor organelor de conducere să fi cauzat ajungerea societății in stare de insolvența, prejudiciind astfel societatea si indirect creditorii sai. Prin urmare, nu este suficient ca aceasta fapta sa fi contribuit la starea de insolventa, fiind necesara existenta unui raport de cauzalitate direct.

Din niciun mijloc de probă administrat în cauză nu rezultă care este raportul de cauzalitate între faptele pârâtului si starea de insolvență a societătii, nefacându-se dovada faptului că insolvența s-a datorat exclusiv acestor fapte.

De la începutul anului 2010 societatea nu a mai desfășurat nicio activitate. Din documentele contabile depuse in probatiune de către lichidatorul judiciar, rezultă că la sfarșitul anului 2009 in contul de active circulante se regasește suma de 810.816 lei, suma care a fost preluată in bilanțul de decembrie 2010 (cu mici diferente) și care evident se regasește in balanța aferentă lunii septembrie 2011.

Lichidatorul judiciar pentru a face o analiză exactă a stării de fapt trebuia să se raporteze la aceleași acte de comparație, respectiv balanța decembrie 2010-balanța septembrie 2011. In acest mod ar fi constatat ca s-au efectuat doar operatiuni intre conturi.

Potrivit raportului lichidatorului una din cauzele pentru care societatea a ajuns în stare de insolvența o reprezinta criza economică care a afectat piața transporturilor rutiere de mărfuri-obiectul principal al societătii si decesul asociatului cu experientă. Societatea nu mai desfasoară activitate inca din anul 2009, iar în cursul anului 2011 bunurile aflate in patrimoniul societătii au fost valorificate prin licitatie publica de catre AFP G.

Se arată, în mod eronat, că diferența între valoarea creanțelor de

800.648 lei aflată in bilanțul lunii decembrie 2010 și 42.276,92 lei aflată in balanța lunii septembrie 2011 a fost folosită de către administratorii statutari în interes propriu. Suma existentă la sfârșitul anului 2010 se regăsește si în balanța lunii septembrie 2011 în următoarele conturi: cont 409 suma de

19.000 lei, cont 411 suma de 42.276,92 lei, cont 461 suma de 234.465,53 lei si cont 542 suma de 509.131,13 lei.

Atâta vreme cât creanțele la care face referire lichidatorul sunt preluate din anii anteriori, aspect care rezulta din balantele contabile aferente anilor (...), iar mișcările pe conturi de creanțe este nesemnificativ, nu se poate stabili dacă pârâtul si-a însușit bani in interes propriu sau al altei persoane.

Invocarea prevederilor art.138 din L. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.

Referitor la cel de-al doilea temei, antrenarea răspunderii în temeiul literei d) se poate dispune numai dacă administratorii au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. Toate cele trei ipoteze presupune comiterea faptelor cu intenție ce trebuie să fie dovedită cu probe convingătoare care să ducă la concluzia încălcării prevederilor legale în materia contabilității.

Judecătorul sindic a apreciat că poate fi reținută această faptă in sarcina pârâtului în condițiile în care acesta nu a predat lichidatorului judiciar documentele contabile, astfel cum sunt prevăzute in art. 28 din lege. Față de această împrejurare, acesta nu este un motiv din cele enumerate de lege, maimult decât atât societatea a depus la organele fiscale toate documentele contabile (bilant, balanțe de verificare lunară), a ținut o contabilitate conformă cu realitatea operațiunilor efectuate, fiindu-i prezentate lichidatorului toate actele solicitate.

Lichidatorul trebuia să prezinte concret care sunt elementele faptei ilicite, nu doar să indice textul legal.

Mențiunea judecătorului sindic referitor la neprezentarea balanței de verificare analitică a contului în vederea identificării debitorilor poate fi reținut ca motiv apt să atragă răspunderea personală patrimonială a pârâtului numai în condițiile în care se stabilește legătura de cauzalitate intre această faptă si starea de insolvență a debitoarei.

Niciun motiv de antrenare a raspunderii patrimoniale din cele invocate de catre lichidator nu este incident in cauza pendinte, sens în care solicită admiterea recursului si modificarea în totalitate a hotărârii atacate.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, adispozițiilor art.304, art.3041C.proc.civ., instanța constată următoarele:

C. observă că judecătorul sindic și-a argumentat soluția de admitere a cererii de antrenare a răspunderii pârâtului F. S. S. în temeiul art.138 alin.1 lit.d din L. 85/2006 pe faptul că acesta nu a prezentat lichidatorului toate documentele contabile prevăzute de art.28 din L. 85/2006, printre care lista debitorilor și balanța de verificare analitică a clienților.

R. a susținut că, la data de (...), deci ulterior promovării acțiunii de către lichidator, ar fi predat acestuia listele cu debitori și creditori, apreciind că și-a îndeplinit astfel obligațiile. Din înscrisurile aflate la dosarul de fond, curtea reține că, la data de (...), s-a redactat un înscris semnat de ambele părți, prin care, la punctul 9.P.u următoarele documente, s-au consemnat următoarele: mă oblig să predau actele constitutive ale societății, contract comodat, ștampila, lista debitori, lista creditori. În dreptul ultimelor două mențiuni s-a adăugat câte o bifă, iar în dreptul mențiunii lista creditorilor a fost adăugată și data de (...). De asemenea, la punctul 6.Debitori, apare mențiunea mă oblig să predau lista debitorilor. A., la data de (...), a fost încheiat un proces - verbal de predare - primire care conține o serie de documente contabile, printre care nu se regăsește lista debitorilor. A. aspecte se coroborează cu susținerea lichidatorului conform căreia o asemenea listă nu i-a fost predată nici până în prezent. Prin urmare, revenea pârâtului obligația de a face proba predării acestui înscris, și, adaugă curtea, a documentelor justificative care ar sta la baza întocmirii acesteia. Rațiunea predării acestei liste este tocmai aceea de a permite lichidatorului judiciar să identifice potențiale creanțe de recuperat pentru a putea plăti debitele către creditorii debitoarei aflate în insolvență, or, un asemenea scop nu poate fi atins în lipsa unor documente care să justifice creanțele înscrise în contul

461 (Debitori diverși) în cuantum de 234.465 lei deținute împotriva unor terțe persoane și care, eventual, să constituie probe în cadrul unor demersuri inițiate în temeiul art.20 alin.1 lit.l din L. 85/2006.

Or, în speță, pârâtul nu a făcut dovada nici în fața judecătorului sindic, nici în fața instanței de recurs că a întocmit această listă sau că ar deține documente din care s-ar putea identifica potențiali debitori, fapt care prezumă că astfel de documente nu au fost întocmite, neexistând o evidență în acest sens.

Într-adevăr, dacă pârâtul ar fi ținut contabilitatea la zi, astfel cum are obligația potrivit art.10 din L. 82/1991, ar fi putut prezenta și acestedocumente pe care le-ar fi putut întocmi în baza datelor din evidențele contabile, și, mai mult, ar fi putut să sesizeze dificultățile cu care se confrunta debitoarea și să ia măsurile necesare pentru redresare, fiind eliminate astfel premisele intrării în incapacitate de plată. Mai departe, se prezumă, relativ, și existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul de creanțe. P. putea fi răsturnată de către recurent cu orice mijloc de probă, însă acesta nu a făcut dovada contrară în niciun stadiu procesual. Contrar celor susținute de pârât, nu este necesar ca starea de insolvență să fi fost determinată exclusiv de aceste fapte, fiind suficient să facă parte dintr-un complex cauzal în care să se regăsească și elemente obiective care, altfel, ar fi avut o influență mai redusă asupra activității societății.

Mai mult, judecătorul sindic a motivat temeinic și înlăturarea apărării,reiterată în recurs, conform căreia societatea și-a încetat activitatea după decesul asociatului F. S., deoarece pârâtul este administratorul societății încă din anul 2004, iar contabilitatea se impunea a fi ținută și în continuare, față de lipsa înscrierii în Registrul Comerțului a mențiunii de încetare/suspendare a activității. Or, pârâtul nu poate invoca față de terții - creditori acte sau fapte care nu au fost înregistrate pentru opozabilitate, potrivit art.5 alin.2 din L. 26/1990.

Prin urmare, corect a reținut judecătorul sindic ca fiind dovedite în speță faptele prevăzute de art.138 alin.1 lit.d din L. insolvenței.

Referitor la faptele prevăzute de lit.a din același text legal, curtea observă că judecătorul sindic a analizat argumentat diferențele de sume aflate în documentele contabile ale debitoarei, arătând că pârâtul nu a depus documente din care să rezulte modul în care s-a ajuns de la înscrierea creanțelor în cuantum de 800.648 lei la (...), la creanțe de doar 42.276,92 lei și 234.465 lei debitori diverși la (...), respectiv privind soarta diferenței dintre aceste sume, dacă au fost încasate și modul în care au fost folosite, respectiv motivul pentru care nu se mai regăsesc în balanța din (...). De asemenea, instanța a înlăturat în mod justificat apărările pârâtului, de asemenea reiterate în recurs, conform cărora suma de 800.648 lei a fost numai redistribuită în alte conturi, întrucât nu au fost prezentate documente nici pentru justificarea acestor mișcări între conturi, ceea ce duce la concluzia că sunt numai formale, fictive. De altfel, s-a reținut corect și faptul că unul dintre aceste conturi unde s-ar regăsi suma de 509.131,13 lei este contul 542 (Avansuri de trezorerie), ceea ce înseamnă că suma de bani a fost ridicată de pârât. C. apreciază că, în lipsa unor dovezi privind utilizarea ei în interesul societății, se prezumă relativ că a fost folosită în interesul propriu al administratorului.

C. mai reține, contrar criticilor recurentului, că decesul asociatului cu experiență și criza economică nu sunt unicele cauze care au dus la încetarea de plăți, ci o cauză importantă este și faptul că sumele ce figurează în evidențele contabile nu au putut fi predate sau justificate cu documente. Această concluzie rezultă inclusiv din Raportul privind cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență întocmit de lichidator la data de (...). Cu toate acestea, astfel cum s-a reținut mai sus, este suficient ca faptele reținute în sarcina pârâtului să fi determinat, chiar și indirect și coroborat cu elementele obiective, apariția stării de insolvență pentru ca răspunderea pârâtului să fie antrenată pe temeiul art.138 alin.1 din L. 85/2006.

Având în vedere considerentele expuse, curtea constată că judecătorul sindic a făcut o corectă apreciere a stării de fapt și de drept, astfel că, în temeiul art.8 din L. 85/2006 și art.312 C.proc.civ., va respinge recursul ca neîntemeiat, cu consecința menținerii sentinței atacate.

PENTRU A. MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E:

Respinge recursul declarat de pârâtul F. S. S. împotriva sentinței civile nr.1904 din (...) pronunțate în dosarul nr. (...)/a1 al T.ui Specializat C., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

A. M. C. M. S. C. P.

GREFIER V. D.

Red.C.P./Dact. GC

2 ex/(...)

Jud. sindic: V.L. Oros

← Decizia nr. 7947/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale...  Decizia nr. 9868/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... →

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 6788/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)