Decizia nr. 8150/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 8150/2012
Ședința din data de 15 octombrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. C.
JUDECĂTOR: M. S.
JUDECĂTOR: C. P.
G.: V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul T. C. M., împotriva sentinței civile nr. 1144 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., cauza privind și pe intimații SC P. CAR S. PRIN LICHIDATOR J. LG I. S. și SC P. CAR S., având ca obiect acțiune în anulare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este timbrat cu 60 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de (...) s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea lichidatorului judiciar, prin care s-a solicitat respingerea recursului și judecarea cauzei în lipsă.
În data de (...) recurentul a trimis la dosar cauzei prin fax și prin poștă dovezile ce atestă plata taxelor de timbru datorate ( f. 21 -24).
Curtea, în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că, în temeiul art. 8 din Legea nr. 85/2006, este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs. În baza înscrisurilor de la dosar apreciază cauza în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare. C U R T E A Deliberând asupra cauzei de față,constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1144 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. a fost admisă acțiunea formulată de LG I. S. lichidator judiciar al SC P. CAR S., cu sediul în B. M. str. H., nr. 5A, prin curator special T. C. M., și în consecință: S-a dispus anularea contractului de vânzare cumpărare încheiat între SC PER CAR S. în calitate de vânzător și pârâtul T. C. M. în calitate de cumpărător, autentificat sub nr. 1220/(...) de B. N. P. P. S. M. cu privire la terenul în natură curte - construcții în suprafață de 150 mp, identificat în CF nr. 50056 Ș. M. (CF vechi 1078 F. M.)nr. topo 906/1/1. S-a dispus anularea inscripțiunilor efectuate în CF 50056 Ș. M. nr. topo 906/1/1 și rectificarea CF în sensul redării dreptului de proprietate alpârâtului T. C. M. și notarea acestuia în favoarea vechiului proprietar pârâta SC P. CAR S. A fost obligat pârâtul T. C. M. să plătească reclamantei daune interese în sumă de 15.400 lei. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: Prin contractul de vânzare cumpărare nr. 1220 încheiat la data de (...) societatea debitoare SC P. Car S. având ca administrator și unic asociat pe P. & I. I. LLC reprezentată legal de pârâtul T. C. M. înstrăinează terenul curți - construcții în suprafață de 150 mp, către pârâtul T. C. M. pentru suma de 4.500 lei fără a putea proba achitarea acestui preț. Pârâtul T. C. M. în calitate de reprezentant a persoanei juridice ce deține calitatea de administrator statuar al societății în faliment nu a procedat la declararea transferului de bunuri și scoaterea acestei debitoare din evidența primăriei, respectiv la transferul obligației de plată către persoana fizică, astfel că debitoarea figurează cu debite la P. Ș. M. Acest bun imobil ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare este singurul bun al societății debitoare. Din analiza fișei sintetice a debitoarei prezentată de AFP Ș. M., rezultă că aceasta înregistra la data de (...) obligații în sumă de 28.916 lei, din care debit 10.962 lei, dobânzi 17.291 lei și penalități de întârziere 753 lei, plățile totale fiind în sumă de 39.767 lei. La data de (...) (data deschiderii procedurii de insolvență) obligațiile debitoarei erau în sumă de 35.394 lei, din care debit 11.170 lei, dobânzi 21.821 lei și penalități de întârziere 2.403 lei, plățile totale fiind în sumă de 39.767 lei. După cum rezultă din cele prezentate, debitoarea înregistra datorii la bugetul de stat la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare a cărui anulare face obiectul prezentei cererii, iar după acesta dată nu a înregistrat plăți în vederea scăderii obligațiilor. Prin urmare, atât condiția privind intenția debitorului insolvent de fraudarea, cât și cea de prejudiciere a intereselor creditorilor sunt îndeplinite în speță. Și condiția privind complicitatea terțului dobânditor la frauda este îndeplinită. Dacă în celelalte cazuri prevăzute la alin. (1) pentru admiterea acțiunii în anulare legiuitorul solicită doar I dovedirea fraudei debitorului, care este prezumată, în cazul prevăzut de art. 81 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006 legiuitorul cere și complicitatea terțului contractant ca o condiție pentru admiterea acțiunii. Complicitatea terțului presupune intenția acestuia ca, în înțelegere cu debitorul, să prejudicieze creditorii, fiind deci necesară existența unei acțiuni concertate de fraudă. In speță, actul de transfer între debitoare în calitate de vânzătoare și T. C. M. în calitate de cumpărător a fost încheiat de T. C. M., atât ca reprezentant al P. & I. I. LLC, unic asociat și administrator al vânzătorului, cât și în nume propriu ca și cumpărător, frauda fiind evidentă. Judecătorul sindic a reținut că potrivit art. 80 lit. c din Legea 85/2006 administratorul judiciar poate introduce acțiune pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii acestor prestații executate, realizate de debitor, prin acte încheiate în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenția tuturor părților implicate (atât a debitorului cât și a terțului) de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile. Această situație exista atunci când părțile contractante au încheiat un act juridic în dauna intereselor creditorilor, cu finalitatea diminuării mesei active a debitoarei și obținerii unui avantaj injust de către acesta. În spețădubla calitate a pârâtului T. C. M. de vânzător ca administrator și unic asociat al P. & I. I. LLC și de cumpărător, ca persoană fizică, evidențiază complicitatea terțului cumpărător la încheierea actului, prin care unicul bun din patrimoniul societății debitoare este înstrăinat. Prin urmare judecătorul sindic a apreciat că atât condiția privind intenția debitorului insolvent de fraudare și de prejudiciere a intereselor debitoarei cât și complicitatea la fraudă a terțului dobânditor sunt îndeplinite. Pârâtul T. C. M., deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță, ceea ce echivalează, potrivit art.225 Cod procedură civilă cu o remontare a susținerilor reclamantului. Având în vedere că bunul imobil, obiect al contractului de vânzare - cumpărare a făcut obiectul uni contract de închiriere pe o sumă de 1.400 lei pe lună, judecătorul sindic a apreciat întemeiată și solicitarea reclamantului practician în insolvență, de acordare a sumei solicitate cu titlu de lipsă de folosință a bunului, ce a fost cuantificată raportat la chirie, reieșind valoarea de 15.400 lei. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul T. C. M., solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii atacate și respingerea acțiunii în anulare formulată de S. LG I. S. În motivarea recursului, recurentul arată că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă). Conform prevederilor art. 81 din Legea 85/2006, acțiunea pentru anularea transferurilor patrimoniale se introduce în maxim un an de la data expirării termenului de depunere a raportului prevăzut la art. 20 alin. 1 lit. (b) din Legea 85/2006, respectiv raportul privind cauzele care au atras starea de insolvență. Cu toate acestea, acțiunea se va putea formula numai într-un termen de 16 luni de la data deschiderii procedurii, termenul de 16 luni fiind unul de decădere. În cazul în care acțiunea în anulare nu a fost formulată în termenul de un an de la data deschiderii procedurii, acțiunea trebuia respinsă ca tardivă. Recurentul arată că nu a avut intenția de a frauda creditorii societății. Deoarece nu a fost citat în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă, s-a aflat în imposibilitate de a prezenta documentele care să ateste faptul că decizia de a transfera proprietatea imobilului către acesta a fost luată de asociatul unic și administratorul societății, respectiv P. & I. I. L. Dubla calitate a recurentului, de reprezentant al P. & I. I. LLC, respectiv de cumpărător al terenului aflat în proprietatea SC P. Car S., nu poate constitui prin sine o dovada a fraudei. În opinia recurentului, lichidatorul judiciar nu a făcut dovada intenției acestuia de a prejudicia creditorii societății. Prin întâmpinare, LG I. S. a solicitat respingerea recursului, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond. Intimata a arătat că, deși recurentul afirmă că dubla sa calitate, atât de reprezentant al P. & I. I. LLC, unic asociat și administrator al vânzătorului, cat și cea de cumpărător, nu constituie în sine o dovadă a fraudei, consideră că dubla calitate coroborată cu efectul încheierii actului ce face obiectul acțiunii, respectiv de micșorare a patrimoniului debitoarei, fără achitarea obligațiilor acesteia cu contravaloarea bunului, precum și cu neprezentarea în instanță, reprezintă o recunoaștere tacită atât a complicității cât și a intenției de fraudare a intereselor creditorilor. Raportat la maniera în care a fost formulat, recursul este pur formal, recurentul având posibilitatea de a răsturna prezumția de fraudă pe parcursului derulării litigiului în fața instanței de fond. Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, precum și a dispozițiilor legale relevante, curtea reține următoarele: În motivarea soluției de admitere a acțiunii în anularea transferului patrimonial, judecătorul sindic a reținut îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.80 alin.1 lit.c din Legea 85/2006, respectiv intenția tuturor părților implicate de a sustrage unicul bun al debitoarei de la urmărirea de către creditori. Ca prim motiv de recurs, pârâtul a invocat nerespectarea prevederilor art.81 din Legea 85/2006, fiind depășit termenul legal calculat de la data deschiderii procedurii. Curtea reține că, potrivit art.81 LPI, acțiunea la care se referă art.79 și 80 poate fi introdusă de administratorul judiciar/. în termen de un an de la data expirării termenului prevăzut pentru întocmirea raportului prevăzut la art.20 alin.1 lit.b, dar nu mai târziu de 16 luni de la data deschiderii procedurii. În speță, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei procedura insolvenței debitoarei SC P. Car S. a fost deschisă la cererea creditoarei D. G. a F. P. M. prin sentința civilă nr.4435/(...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr.(...), deci cu mai puțin de un an anterior formulării acțiunii în anulare de către lichidator, ambele termene, atât termenul de 1 an de la expirarea termenului pentru întocmirea raportului asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la insolvența debitoarei, cât și termenul de 16 luni de la deschiderea procedurii, nefiind, deci, îndeplinite. Prin urmare, această critică este neîntemeiată. Pârâtul a mai invocat faptul că, nefiind legal citat, s-a aflat în imposibilitatea de a prezenta documentele din care să rezulte că nu a avut intenția să-i fraudeze pe creditorii societății, astfel că a solicitat modificareasentinței și respingerea acțiunii. Curtea remarcă faptul că pârâtul a avut posibilitatea de a depune orice înscrisuri a considerat relevante atât pe parcursul judecării cauzei în primă instanță, cât și în recurs, însă nu a făcut acest lucru. În consecință, curtea apreciază că această critică este una pur formală, nefiind de natură a conduce la modificarea sentinței. În mod legal și temeinic judecătorul sindic a reținut argumentat că, întrucât, la momentul autentificării contractului de vânzare - cumpărare nr.1220/(...), pârâtul era atât reprezentantul administratorului debitoarei SC P. Car S. - vânzătoarea imobilului, cât și cumpărătorul acestui imobil, a fost dovedită atât frauda tuturor părților, cât și prejudicierea creditorilor, având în vedere că acest imobil era unicul aflat în patrimoniul debitoarei, ulterior fiind deschisă procedura insolvenței la cererea creditorilor. Pentru considerentele expuse, în temeiul art.312 alin.1 C.proc.civ. raportat la art.8 din Legea 85/2006, curtea va respinge recursul ca fiind nefondat și va menține în întregime hotărârea recurată. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E: Respinge recursul declarat de pârâtul T. C. M. împotriva sentinței civile nr.1144 din (...) pronunțate în dosarul nr.(...) al T.ui M., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI A. M. C. M. S. C. P. G. V. D. Red. C.P./Dact. GC 2 ex/(...) Jud. primă instanță: S. O.
← Decizia nr. 2874/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 3140/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
---|