Decizia nr. 3140/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 3140/2012

Ședința de la 24 A. 2012

Completul compus din: PREȘEDINTE C. I. Judecător D. P. Judecător A.-I. A. Grefier M. N. Țâr

Pe rol judecarea recursului declarat de S. O. S. împotriva sentinței civile nr. 455 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Comercial C. în contradictoriu cu intimata C. R. A. D. - LICHIDATOR J. AL D. SC M. G. S. având ca obiect A. răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.

La apelul nominal, făcut în cauză, la prima și la a doua dezbatere se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat nu este legal timbrat lipsind taxa judiciară de timbru în valoare de 60 de lei și nu are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.

C.ea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Totodată, reține că deși legal citat recurentul ( fila 4) cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 60 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 aferente judecării căii de atac nu și-a îndeplinit această obligație. Motiv pentru care, invocă din oficiu, în temeiul art.137 C.pr. civilă coroborat cu art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 excepția nelegalei timbrări și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.

După dezbaterea cauzei se prezintă recurentul personal care solicită redeschiderea dezbaterilor și depune taxa judiciară de timbru aferentă căii de atac promovate. C.ea încuviințează cererea de redeschidere a dezbaterilor.

Recurentul solicită administrarea probei cu înscrisuri, motiv pentru care solicită instanței amânarea judecării și acordarea unui nou termen de judecată pentru a fi în măsură să le depună. C.ea, după deliberare respinge cererea de amânare a judecării cauzei, întemeiată pe depunerea unor înscrisuri reținând în motivare că recursul a fost declarat la data de 18 aprilie 2011, partea litigantă având timp suficient pentru depunerea acestor înscrisuri de la data promovării recursului și până la acest termen de judecată. Mai mult de atât judecarea acestor cauze este guvernată de celeritate.

Nemaifiind alte cereri de formulat, C.ea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursului.

Recurentul solicită casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei în vederea administrării probei cu expertiza și trimiterea cauzei spre rejudecare. I. solicită părții litigante să-și precizeze poziția procesuală raportat la împrejurarea că prin recursul declarat nu s-a invocat casarea sentinței recurate. Recurentul arată că îl invocă la acest termen ca și o completare a recursului.

C.ea, invocă tardivitatea completării motivelor de recurs, în sensul solicitării de casare a sentinței recurate reținând că, în speță completarea motivelor de recurs s-a făcut peste termenul legal de 7 zile prevăzut de dispozițiile art.8 alin.5 din Legea nr.85/2006 și art.303, art.306 C.pr. civilă.

Recurentul solicită admiterea recursului, anularea hotărârii recurate și modificarea acesteia în sensul respingerii cererii de antrenare a răspunderii.

C.ea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 455/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Comercial C. s-a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei SC M. G. S., C. R. A. D., și, în consecință, a fost obligat pârâtul S. O. S., să plătească întreg pasivul debitoarei SC M. G. S., în sumă de 38.713,00 lei.

Analizând incidența dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 în prezenta cauză, judecătorul sindic a reținut că potrivit acestor norme, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, dacă a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;… d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.

În ceea ce privește calitatea pârâtului, judecătorul sindic a reținut că acesta este administratorul statutar al debitoarei, astfel cum rezultă din evidențele registrului comerțului - lista de control a debitoarei. Din dovada de returnare a scrisorii recomandate conținând notificarea deschiderii procedurii insolvenței de la f. 12 din dosar, coroborată cu declarația pârâtului în sensul că domiciliul său este cel care rezultă din actul de la f. 11 rezultă că pârâtul administrator statutar nu a ridicat corespondența adresată debitoarei, deși a fost avizat în acest sens. Coroborând acest fapt cu nepredarea de către pârât către lichidatorul judiciar a actelor prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, precum și cu nedepunerea situațiilor financiare ale debitoarei pentru anii 2007-2008 la organele fiscale, judecătorul sindic concluzionează în sensul că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a conduce contabilitatea debitoarei în condițiile impuse de lege, cel puțin pentru anii 2007 și 2008.

A. cum rezultă din indicatorii financiari ai debitoarei, la finalul exercițiului financiar 2006 debitoarea a înregistrat active imobilizate în valoare de 2700 lei și disponibilități bănești în valoare de 36891 lei, însă pârâtul nu a predat lichidatorului sumele de bani deținute de debitoare în casă. În calitatea lor de administrator statutar, pârâtul era singura persoană care putea dispune în mod legal de aceste bunuri, dar nu a făcut nici dovada faptului că suma de bani respectivă s-ar mai afla în patrimoniul debitoarei și nici faptul că ar fi fost folosită în interesul debitoarei. În consecință, judecătorul sindic a prezumat, în condițiile art. 1203 C.civ., că pârâtul și-a însușit activele imobilizate și suma de bani respectivă sau le-au transmis altor persoane, în detrimentul intereselor debitoarei, aspect care întrunește condițiile de incidență ale art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006.

În ceea ce privește prejudiciul cauzat prin această faptă, judecătorul sindic a reținut că existența și întinderea prejudiciului sunt dovedite prin tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei SC M. G. S., creanțele înregistrate împotriva averii debitoarei având valoarea globală de 38.713 lei. Cât privește culpa pârâtului și raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciu, judecătorul sindic a avut în vedere dispozițiile art. 73 lit. c și e din Legea nr. 31/1990 actualizată, potrivit cărora administratorii societății sunt răspunzători în mod solidar pentru ținerea registrelor prevăzute de lege (dispoziție care se aplică și actelor contabile) și pentru îndeplinirea obligațiilor care le revin în temeiul legii (inclusiv obligațiile care le revin în temeiul Legii nr. 82/1991 a contabilității). Fiind vorba despre obligații legale și despre fapta omisivă a pârâtului de a nu întocmi actele contabile prevăzute de lege, pârâtul este prezumat de lege a fi în culpă pentru neîndeplinirea acestor obligații legale, conform principiului nemo censetur ignorare legem. În fine, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciurezultă din modul cumulativ de constituire a debitului, aspect care dovedește faptul că pârâtul nu cunoștea sau a ignorat întinderea reală a debitului, tocmai datorită neîntocmirii actelor contabile, cu consecința incidenței dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006. În mod similar, folosirea în interes propriu sau a unei alte persoane a bunurilor debitoarei și nedepunerea niciunei diligențe pentru recuperarea creanțelor societății administrate reprezintă fapte ilicite, contrare obligației de a administra activitatea comercială a debitoarei cu diligența unui mandatar comercial, stabilită prin art. 72 din Legea nr. 31/1990.

În consecință, judecătorul sindic a apreciat pe deplin dovedită faptele ilicite ale pârâtului, vinovăția sa sub forma culpei și raportul de cauzalitate dintre faptele ilicite și prejudiciu, conform art. 998 C.civ.

În ceea ce privește întinderea răspunderii pârâtului, judecătorul sindic a avut în vedere faptul că debitul înregistrat în tabelul definitiv al creanțelor își are originea în faptele ilicite ale pârâtului, mai sus descrise, motiv pentru care răspunderea personală a pârâtului a fost antrenată pentru întregul pasiv.

Pentru considerentele mai sus expuse, judecătorul sindic a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei SC M. G. S., C. R. A. D., și, în consecință, l-a obligat pe pârâtul S. O. S. să plătească întreg pasivul debitoarei SC M. G. S., în sumă de 38.713,00 lei, iar în temeiul art. 164 C.proc.civ. a dispus conexarea prezentului dosar prezentului dosar nr. (...) la dosarul nr. (...).

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul S. O. S. a declarat recurs, solicitând instanței admiterea acestuia, deoarece datorită unor probleme de ordin personal nu s-a putut prezenta la dezbaterile din (...) când s-a pronunțat sentința recurată, astfel că nu și-a putut prezenta punctul său de vedere în instanță.

Recursul a fost motivat prin invocarea împrejurării că nu poate fi învinuit de săvârșirea faptei prev. de art. 138 din Legea nr. 85/2006, deoarece firma a încasat banii în vederea realizării unor lucrări de construcții, fiind folosiți pentru plata manoperei de realizarea a respectivelor lucrări. În ceea ce privește întinderea răspunderii, pârâtul susține că în mod neîntemeiat se invocă Legea nr. 85/2005, deoarece o parte din așa- zisul prejudiciu a fost creat înainte de apariția acestui act normativ, iar legea nu operează retroactiv. În ceea ce privește modalitatea de ieșire din patrimoniul societății debitoare a activelor, pârâtul susține că banii au fost folosiți în interesul acesteia, respectiv pentru plata muncitorilor care au realizat lucrările la care debitoarea s-a angajat contractual.

Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, C.ea reține următoarele:

Sentința pronunțată este pe deplin legală și temeinică, în concordanță cu probatoriul administrat de către lichidatorul judiciar. A., după cum rezultă din indicatorii financiari ai debitoarei, la finalul exercițiului financiar 2006 debitoarea a înregistrat imobilizări corporale de 2700 lei și active circulante - casa - în valoare de 36891 lei, însă pârâtul recurent nu a predat lichidatorului nici sumele deținute de debitoare în casă și nici activele imobilizate. Valoarea cumulată a acestor bunuri depășește valoarea totală de datoriilor debitoarei, în cuantum de 38.713 lei.

În calitatea lui de administrator statutar pârâtul era singura persoană care putea dispune în mod legal de aceste bunuri, dar nu a făcut nici dovada faptului că bunurile s-ar mai afla în patrimoniul debitoarei și nici faptul că sumele încasate din eventualele vânzări ale acestor bunuri ar fi fost folosite în interesul debitoarei.

În consecinta, in conditiile in care recurentul nu a facut dovada destinatiei legale a acestor bunuri prin prezentarea unor acte contabile, instanța de recurs în concordanță cu opinia judecătorului sindic prezumă faptul ca aceste bunuri au fost folosite in interes personal. Trebuie precizat in acest context faptul ca destinatia bunurilor inscrise in contabilitate poate fi probată si urmărită exclusiv prin acte specifice activității comerciale, iar in lipsa oricărei probe utile in acest sens, singura concluzie plauzibilă este aceea că bunurile au fost deturnate de la destinația societară si utilizate de către persoana responsabilă cu administrarea lor in interes personal.

Mai mult, prin recursul declarat se susține faptul că întreaga sumă de bani a fost utilizată pentru plata muncitorilor necesari lucrărilor de construcție. Î. afirmația nu este dovedită prin nici un mijloc de probă care să confirme faptul că debitoarea a avut angajați sau că sumele înscrise în contabilitate au avut această destinație în baza unor state de plată.

I. de recurs mai reține faptul că, deși a luat cunoștință despre obligația de a preda lichidatorului judiciar actele contabile, pârâțtul nu și-a îndeplinit această obligație legală. Conduita omisivă a pârâtului a condus judecătorul sindic la concluzia că pârâtul nu a condus contabilitatea debitoarei în conformitate cu dispozițiile legale. Această concluzie este bazată pe o prezumție simplă, derivată conform art. 1203 C.civ. din faptul conex al necomunicării actelor contabile întocmite lichidatorului.

În ceea ce privește prejudiciul cauzat prin această faptă, existența și întinderea prejudiciului sunt dovedite prin tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei S. M. G. S. Cât privește culpa pârâtului și raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, instanța de recurs are în vedere dispozițiile art. 73 lit. c și e din Legea nr.

31/1990 actualizată, potrivit cărora administratorii societății sunt răspunzători în mod solidar pentru ținerea registrelor prevăzute de lege (dispoziție care se aplică și actelor contabile) și pentru îndeplinirea obligațiilor care le revin în temeiul legii (inclusiv obligațiile care le revin în temeiul Legii nr. 82/1991 a contabilității). Fiind vorba despre obligații legale și despre fapta omisivă a pârâtului de a nu întocmi actele contabile prevăzute de lege, recurentul este prezumat de lege a fi în culpă pentru neîndeplinirea acestor obligații legale, conform principiului nemo censetur ignorare legem. Raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu rezultă din modul cumulativ de constituire a debitului, aspect care dovedește faptul că pârâtul nu cunoșteau sau a ignorat întinderea reală a debitului, tocmai datorită neîntocmirii actelor contabile, cu consecința incidenței dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006. În mod similar, folosirea în interes propriu sau a unei alte persoane a bunurilor debitoarei reprezintă fapte ilicite, contrare obligației de a administra activitatea comercială a debitoarei cu diligența unui mandatar comercial, stabilită prin art. 72 din Legea nr. 31/1990.

Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 C.p.c. recursul va fi respins ca neîntemeiat și sentința recurată va fi menținută ca fiind pe deplin legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de pârâtul S. O. S. împotriva sentinței civile nr. 455 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Comercial C., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 24 aprilie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

C. I. D. P. A. A. I.

GREFIER,

M. N. ȚAR

Red.A.A.I./ (...). Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: F.Iancu Moțu.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 3140/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)