Decizia nr. 5483/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 5483/2012

Ședința de la 19 I. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE : D. P. JUDECĂTOR : A.-I. A.

JUDECĂTOR : C. I. GREFIER : M. N. ȚÂR

Pe rol judecarea recursului declarat de creditoarea A. F. P. B. împotriva sentinței civile nr. 2112 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B. N. în contradictoriu cu intimații SC I. CONT A. S. B., SC I. CONT A. S. B. PRIN LICHIDATOR J. V. C. I. având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată închiderea procedurii.

La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor existente la dosar.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 2112 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B. N. s-a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar V. C. I. B., și în consecință:

S-a dispus închiderea procedurii falimentului privind pe debitoarea SC I. Cont A. S. s-a dispus radierea societății debitoare din evidențele O.ui R. C. de pe lângă T. B.-N.

S-a dispus notificarea închiderii procedurii debitoarei, creditorilor către D.

G. a F. P. B.-N., O.ui R. C. de pe lângă T. B.-N. pentru efectuarea mențiunilor prevăzute de lege și publicarea ei în BPI.

S-a aprobat decontul cheltuielilor în sumă de 3720 lei, inclus TVA, depus de lichidatorul judiciar V. C. I. și s-a dispus onorarea acestuia conf. art. 4 al. 4 din Legea nr. 85/2006.

S-a descărcat lichidatorul judiciar V. C. I. de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitoare și averea acesteia, creditori, titulari de garanții, asociați sau acționari.

S-a dispus păstrarea arhivei debitorului de administratorul statutar al societății.

Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut că prin sentința comercială nr.723/2011 pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr. (...) a fost admisă cererea formulată de SC I. Cont A. S. și s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei, s-a dispus dizolvarea debitoarei și ridicarea dreptului de administrare a acesteia, a fost numit administrator judiciar V. C. I. căruia i-au fost stabilite principalele atribuții, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii, s-a pus în vedere debitoarei să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prev.de art.28 alin.l din lege, au fixate termene limită pentru depunerea declarațiilor de creanță la (...), de verificare a creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar la (...), a fost fixat termen pentru soluționarea eventualelor contestații și afișarea tabelului definitiv al creanțelor la (...).

Administratorul judiciar prin raportul privind cauzele și împrejurările care au determinat intrarea societății în încetare de plăți a arătat că nu sunt elemente suficiente pentru a nominaliza anumite persoane care au contribuit la aducerea debitoarei în starea de faliment, debitoarea nu deține bunuri sau creanțe de încasat iar cauzele principale care au contribuit în mod decisiv la aducerea debitoarei în starea de faliment au fost scăderea drastică a volumului prestărilor de servicii datorită crizei economice ce a avut efecte dezastruoase pentru societate, reducând capacitatea de plată a acesteia și creșterea cheltuielilor cu utilitățile.

La dosarul cauzei au fost depuse declarații de creanță, care au fost analizate de către administratorul judiciar și înscrise în tabelul preliminar iar ulterior în tabelul definitiv al creanțelor debitoarei.

1. AFP B., cu o creanță bugetară în cuantum de 48062 lei;

2. ITM B.-N., cu o creanță bugetară, în cuantum de 2.

A fost întocmit raportul final, bilanțul general, precum și situațiile financiare finale prin care se solicită în temeiul art.l3l din L.85/2006 închiderea procedurii falimentului privind pe debitoare în condițiile în care societatea nu figurează în evidențe cu bunuri impozabile, că nu deține alte bunuri sau valori pentru a se acoperi cheltuielile administrative, iar creditorii care au depus declarație de creanță care au fost acceptate și înscrise în tabelul creanțelor nu s- au oferit să avanseze sume corespunzătoare.

Potrivit art.l3l din L.85/2006 privind procedura insolvenței, așa cum a fost modificat prin OG nr.l73/2008, „în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu sunt bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

In condițiile în care, urmare a activității desfășurate, lichidatorul judiciar desemnat nu a putut identifica în patrimoniul debitoarei alte bunuri sau valori pentru acoperirea cheltuielilor administrative și pentru plata creanțelor depuse de către creditori, iar creditorul nu s-a oferit să avanseze sume corespunzătoare acoperirii cheltuielilor administrative, instanța în temeiul art.l3l din Legea nr.

85/2006, privind procedura insolvenței, a admis cererea formulată de către lichidatorul judiciar.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A. F. P. B. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei pentru continuarea procedurii falimentului împotriva debitoarei.

În motivarea recursului a arătat că a depus prin cererea nr.13116/10/(...) declarație de creanță solicitând înscrierea pe tabloul creditorilor SC D. S. cu suma de 48.062 lei creanță acceptată și înscrisă în tabelul definitiv.

Anterior închiderii procedurii nu s-a comunicat de către lichidatorul judiciar raportul final astfel că a fost pusă în imposibilitatea de a exprima punctul de vedere și a face obiecții la raportul final.

Consideră că lichidatorul judiciar pe parcursul desfășurării procedurii nu a examinat temeinic toate aspectele care ar fi imputabile reprezentanților debitoarei, nefăcând nici o mențiune pe parcursul procedurii cu privire la existența sau inexistența unor elemente ce ar impune formularea unei acțiuni în răspunderea membrilor de conducere a debitoarei potrivit art.138 din Legea insolvenței.

Atâta timp cât prin rapoartele de activitate lichidatorul judiciar arată că societatea a intrat în procedura insolvenței datorită managementului defectuos și lipsei de preocupare a administratorilor statuări, consideră că se impune o analiză mai amănunțită asupra modului de administrare a societății debitoare.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și având în vedere prevederile art.3041C.proc.civ. constată că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Creditoarea recurentă AFP B. are calitatea de creditor fiind înscris în tabloul creditorilor debitoarei cu suma de 48.062 lei considerând astfel că neîntemeiat s-a dispus închiderea procedurii în temeiul disp. art. 131 din Legea nr.85/2006 întrucât anterior închiderii procedurii nu sa comunicat de către lichidatorul judiciar raportul final pentru a putea formula obiecțiuni conform art.129 din Legea insolvenței.

În ceea ce privește însă motivul de nelegalitate a hotărârii judecătorului sindic prin care acesta a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei în considerarea prevederilor art.131 din Legea nr.85/2006, acesta este neîntemeiat iar recursul urmează a fi respins.

Așa cum rezultă din prevederile art.131 ale Legii insolvenței urmare a modificărilor survenite prin O. nr.173/19 nov.2008, acesta stabilește cu caracter imperativ obligația de închidere a procedurii în acele situații stabilite clar și explicit de lege respectiv atunci când în patrimoniul debitoarei nu există bunuri sau bunurile existente sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile, condiționat de refuzul creditorilor de a se oferi să avanseze sumele corespunzătoare pentru acoperirea acestor cheltuieli.

Ori tocmai ipoteza normei legale descrisă anterior este întrunită în speță atâta timp cât lichidatorul judiciar a solicitat creditorilor implicați în procedura falimentului să avanseze sumele necesare continuării procedurii deoarece în patrimoniul debitoarei nu există bunuri nici măcar pentru acoperirea cheltuielilor administrative necesare continuării acesteia, creditorii exprimându-și poziția fermă în sensul că nu înțeleg să avanseze aceste sume.

Drept urmare în mod întemeiat judecătorul sindic a arătat că spre deosebire de vechea reglementare când legiuitorul lăsa la latitudinea judecătorului sindic, închiderea procedurii în această ipoteză, în prezent aceasta nu mai constituie o facultate ci dimpotrivă o obligație.

Cât privește invocarea neregularităților decurgând din aplicarea prevederilor art.129 din Legea nr.85/2006 respectiv de comunicare a raportului final cu posibilitatea creditorilor de a formula obiecțiuni, Curtea reține că în prezent textul art.131 alin.2 stabilește expres că în această situație nu sunt aplicabile prevederile art.129. Cu alte cuvinte când se dispune închiderea procedurii întemeiată pe prevederile art.131 cum este și în cazul de față, aplicarea prevederilor art.129 este exclusă.

Așadar toate aserțiunile creditoarei recurente în sensul în care a fost privată de dreptul de a exercita calea de atac împotriva raportului final șinecomunicarea acestuia, nu vor fi primite în cauză, în raport de inaplicabilitatea textului de care aceasta a înțeles să se prevaleze, în stadiul acestei proceduri.

La fel de neîntemeiate sunt și susținerile privind aplicarea prevederilor art.138 în Legea nr.85/2006 de vreme ce creditorul avea posibilitatea formulării unei acțiuni în atragerea răspunderii administratorului debitoarei însă nu a uzat de această posibilitate.

Pentru toate considerentele mai sus expuse în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 C.proc.civ., urmează a se respinge ca neîntemeiat recursul declarat de creditorul AFP B.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :

Respinge recursul declarat de A. F. P. B. împotriva sentinței civile nr. 2112 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B. N. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

P. D. A. A. I. I. C.

GREFIER

ȚÂR M. N.

Red.CI Dact.SzM/2ex. (...)

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 5483/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)