Decizia nr. 8398/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 8398/2012

Ședința din data de 22 octombrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : M. S.

JUDECĂTOR : C. P. JUDECĂTOR : A. M. C. GREFIER : V. D.

S-au luat în examinare recursurile declarate de SC H. C. S. B. PRIN LICHIDATOR J. C. C. I. și A. F. P. A M. B., împotriva sentinței civile nr. 802 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N., în contradictoriu cu intimata SC H. C. S. B., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată închiderea procedurii

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursurile promovate sunt scutite de plata taxelor de timbru.

S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de (...) s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea lichidatorului judiciar la recursul promovat de A. B.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr.802 din (...) pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr.(...), s-a dispus închiderea procedurii falimentului privind pe debitoarea S. H. C. S., și radierea acestei societăți comerciale din Registrul C..

A fost aprobat decontul lichidatorului judiciar C. I. DE I. C. I. pentru suma de 1.135 lei, (plus TVA) ce s-a achitat din fondul de lichidare prev. de art. 4 alin.4 din L. 85/2006.

S-a descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri ori responsabilități privitoare la procedură.

Prezenta sentință s-a notificat cu D.G.F.P. B.-N. și O. Registrul C. de pe lângă T. B.-N.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin sentința comercială nr.l927 din 9.l2.20ll pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr.3539/112/20ll, a fost deschisă procedura simplificată a falimentului împotriva debitorului S. H. C. S., în condițiile L.85/2006 privind procedura insolvenței, la solicitarea lichidatorului judiciar C. C. I., făcută în baza prev.art.260 alin.4 din

L.3l/l990 rep., privind societățile comerciale.

Lichidatorul judiciar a depus un tabel definitiv al creanțelor (f.l4) în care a fost înscris creditorul AFP B. cu o creanță chirografară în sumă de 2.l68 lei.

Lichidatorul judiciar a constatat că societatea debitoare nu deține niciun fel de bunuri, astfel că acesta a propus închiderea procedurii insolvenței în baza art. l3l din L.85/2006.

Potrivit art.131 din L.85/2006 privind procedura insolvenței, așa cum a fost modificat prin O. nr.173/2008, „ în orice stadiu al procedurii … dacă se contată că nu sunt bunuri în averea debitorului… judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Având în vedere că lichidatorul judiciar a efectuat notificările cu privire la deschiderea procedurii, că a fost depus la dosar și afișat un raport privind închiderea procedurii falimentului, care a fost aprobat așa cum s-a consemnat în practicaua prezentei sentințe, în temeiul art.131 din L.nr.85/2006, s-a dispus închiderea procedurii falimentului și radierea societății debitoare, urmând să se aprobe și onorariul lichidatorului judiciar pentru suma totală de l.l35 lei (plus

TVA) reprezentând cheltuieli de procedură și onorariu pentru activitățile și lucrările specifice, în conf.cu prev.art. 89 alin.l lit.b din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență cu modificările ulterioare, public.în M.O. nr.555 din 04.08.20ll, plata urmând să se facă din fondul de lichidare prev. de art. 4 (4) din L. nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Creditoarea A. F. P. B. prin recursul promovat a solicitat modificarea hotărâriiatacate în sensul admiterii obiecțiunilor, respingerii raportului întocmit de lichidator

și continuarea procedurii insolvenței.

Recurenta a învederat că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.131 din

L. nr.85/2006 pentru închiderea procedurii întrucât pe parcursul desfășurării lichidatorul judiciar nu a făcut nicio mențiune cu privire la inexistența unor elemente ce ar impune formularea unei acțiuni întemeiată pe disp. art.138 deși a menționat drept cauză a insolvenței managementul defectuos.

Prin recursul declarat de SC H. C. S. B. PRIN LICHIDATOR J. C. C. I. se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul aprobării decontului lichidatorului în cuantum total de 3.135,50 lei așa cum a solicitat prin decontul de cheltuieli anexat raportului final cu propunerea de închidere a procedurii falimentului, în loc de 1.135, lei, așa cum a aprobat judecătorul sindic prin sentința de închidere a procedurii.

În motivarea recursului s-a învederat că a realizat toate operațiunile prevăzute de L. insolvenței și cele stabilite prin sentința de deschidere astfel că onorariul stabilit de judecătorul sindic apare ca fiind unul nemotivat de mic invocând totodată și prevederile art.89 din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență.

Analizând recursul declarat de creditoarea A. F. P. B. prin prisma motivelorde recurs invocate, Curtea reține următoarele:

Întrucât în patrimoniul debitoarei nu au fost identificate bunuri sau sume de bani în măsură să îndestuleze, măcar în parte, creditorii iar aceștia nu au înțeles să avanseze sumele necesare continuării procedurii, lichidatorul judiciara solicitat închiderea procedurii în temeiul art.131 alin.1 din L. nr.85/2006.

Legiuitorul prin modificarea dispozițiile art.138 a înțeles să determine în mod expres categoriile de persoane care pot fi titularii acțiunii întemeiată pe prevederile art.138 din L. nr.85/2006 iar interpretarea dată de judecătorul sindic textului invocat este în consonanță cu prevederile în formă modificată.

Dispozițiile art.131 din L. nr.85/2006 astfel cum au fost acestea modificate prin OUG nr.173/(...) statuează că în orice stadiu al procedurii prevăzute de legea insolvenței dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii.

Legiuitorul așadar a instituit o normă imperativă prin care în ipoteza inexistenței bunurilor în patrimoniul debitoarei sau a insuficienței fondurilor necesare continuării procedurii să determine închiderea procedurii.

Scopul procedurii fiind enunțat de dispozițiile art.2 din cuprinsul Legii nr.85/2006 legiuitorul a apreciat că în măsura în care datorită lipsei fondurilor nu mai poate fi atins acest scop este contrar interesului economic general să se dispună continuarea procedurii.

Judecătorul sindic în mod corect a apreciat că sunt incidente dispozițiile art.131 din legea privind procedura insolvenței atâta timp cât niciun creditor nu s-a oferit să avanseze sumele necesare pentru continuarea procedurii iar bunurile în patrimoniul debitoarei nu sunt identificabile în materialitatea lor .

Recursul apare în consecință ca fiind nefondat nici unul din motivele de recurs invocate nefiind prezent astfel că în temeiul dispozițiilor art.312 C.pr.civ. Curtea va respinge recursul A. F. P. B.

Examinarea recursului declarat de SC H. C. S. B. PRIN LICHIDATOR J. C. C.

I. relevă următoarele:

Cât privește recursul declarat de către lichidatorul judiciar al debitoarei, Curtea reține că potrivit art. 38 alin.1 și 2 din OUG nr.86/2006, practicienii în insolvență au dreptul la onorarii pentru activitatea desfășurată, sub forma unor onorarii fixe, onorarii de succes sau o combinație a acestora iar la stabilirea nivelului onorariului se vor avea în vedere următoarele tipuri de factori care reflectă gradul de complexitate a activității depuse: a) numărul de salariați ai debitorului; b) riscul privind conflictele de muncă; c) cifra de afaceri a debitorului pe ultimii 3 ani; d) valoarea totală a datoriilor și numărul creditorilor; e) valoarea creanțelor, numărul debitorilor; f) numărul și complexitatea litigiilor aflate pe rol în care debitorul are calitate de reclamant și, respectiv, de pârât; g) valoarea patrimoniului, potrivit evaluării; h) natura activelor, atractivitatea pe piață, riscurile legate de conservarea lor; i) nivelul de lichidități aflate la dispoziția debitorului pentru acoperirea cheltuielilor inițiale de lichidare.

Rezultă, prin urmare, fără echivoc, faptul că legiuitorul a stabilit elemente obiective în raport de care lichidatorii judiciari și ulterior judecătorii sindici stabilesc respectiv încuviințează onorariile pentru activitatea desfășurată.

Curtea apreciază că derularea și durata procedurii, complexitatea acesteia

și numărul actelor întocmite sunt esențiale în determinarea cuantumului cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului.

Ca atare, Curtea va aprecia că în raport de criteriile amintite anterior diminuarea onorariului acordat lichidatorului judiciar al debitoarei se justifică.

Astfel, instanța reține că recurentul a fost desemnat în calitate de lichidator judiciar al debitoarei, prin încheierea de deschidere a procedurii iar înscrisurile existente la dosar evidențiază împrejurarea că de la momentul desemnării sale, lichidatorul judiciar a întocmit două rapoarte prin care a informat judecătorul sindic cu privire la activitatea desfășurată.

Apoi, a procedat la notificarea administratorului debitoarei cu privire la obligațiile care îi revin după declanșarea procedurii, notificarea creditorilor bugetari, notificarea raportului prevăzut de art. 54 alin 1 din L. nr. 85/2006; de asemenea, a întocmit raportul final (pentru o procedură cu un singur creditor), l- a afișat la ușa instanței și a procedat la comunicarea spre publicare in buletinul procedurilor de insolvență.

Se poate observa, așadar, că activitatea desfășurată de către recurent precum și numărul actelor întocmite nu justifică cuantumul onorariului solicitat, diminuarea acestuia de către judecătorul sindic fiind fondată și nefiind contrară prevederilor art.89 din Statut invocat de recurent.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către recurent ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. raportat la art.8 din L. nr.85/2006 îl va respinge și va menține dispozițiile hotărârii recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge recursurile declarate de SC H. C. S. B. PRIN LICHIDATOR J. C. C. I. și A. F. P. A M. B. împotriva sentinței civile nr.802 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

M. S. C. P. A. M. C.

V. D.

GREFIER

Red.A.M.C./S.M.D.

2 ex./(...) Jud.fond.I. ursu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 8398/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)