Decizia nr. 231/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)/a1

Nr. 231/2012

Ședința de la 17 I. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE : A.-I. A.

JUDECĂTOR : C. I.

JUDECĂTOR : D. P.

G. : M. N. ȚÂR

Pe rol judecarea recursului declarat de E. I. LICHIDATOR AL SC D. & CO S. împotriva sentinței civile nr. 3803 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. în contradictoriu cu intimata SC D. & CO S., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată deschiderea procedurii simplificate.

La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din L. nr.8. și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 3803 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al

T.ui M. s-a respins cererea de deschidere a procedurii simplificate de insolvență a debitoarei SC D. & CO S. formulată de către lichidatorul E. I. B. M.

Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic, verificând cererea prin prisma motivelor pe care se întemeiază, a probelor și dispozițiilor legale incidente în cauză, a reținut că societatea debitoare a fost dizolvată de drept în temeiul art. 237 alin. 1 lit. b din L. nr. 31/1990 republicată întrucât nu a depus până la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale, demarându-se astfel procedura de dizolvare și subsecvent cea de lichidare voluntară potrivit alin. 6 din L. nr. 31/1990 republicată.

Temeiul cererii de deschidere a procedurii simplificate de insolvență invocat de către lichidator îl constituie eșecul demersurilor la care a recurs pentru a intra în posesia actelor constitutive, a actelor contabile și a bunurilor societăți și pentru a lua legătura cu reprezentanții societății, precum și imposibilitatea stingerii creanței fiscale în cuantum de 500 lei înscrisă în fișa sintetică totală emisă de către A. finanțelor publice a mun.

B. M. ( fila 4, elemente care ar atrage incidența cazului de deschidere a procedurii reglementat de art.3 pct. 25 și art. 33 alin. 6 din L. nr. 8..

Potrivit art. 260 alin 4 din L. nr. 31/1990 „În termen de 60 de zile de la numire, lichidatorul trebuie să depună la oficiul registrului comerțului, pentru menționare în registrul comerțului, un raport privind situația economică a societății. Dacă, potrivit raportului, debitorul îndeplinește condițiile pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență, lichidatorul are obligația de a solicita deschiderea acestei proceduri în termen de 15 zile de la data depunerii raportului";.

Noțiunea de insolvență este definită prin art. 3 pct.1 din L. nr. 8. ca fiind „. stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile";.

Scopul procedurii insolvenței constă în stingerea pasivului societății debitoare, însă acoperirea unei creanțe în cuantum de 500 lei cheltuielile pe care le presupune realizarea efectivă a procedurii sunt considerabil mai mari.

Deschiderea procedurii simplificate de insolvență în temeiul art. 270 indice 1 din L. nr. 31/1990 care stabilește că în cazul în care societatea aflată în lichidare este în stare de insolvență, lichidatorul este obligat să ceară deschiderea procedurii insolvenței, supunând acestei proceduri și societățile comerciale cu privire la care s-a dispus dizolvarea, nu conține dispoziții derogatorii pentru aceste societăți.

În consecință rămân supuse condițiilor legale generale prevăzute de L. nr. 8. și anume: 1) debitorul să facă parte din categoriile enumerate în art. 1 alin. 1 și 2 din L. nr. 8.; 2) existența unei creanțe certe, lichide și exigibile de mai mult de 90 de zile; 3) lipsa/insuficiența disponibilităților bănești pentru stingerea creanței, ultimă condiție care definește însăși insolvența și care este esențială așa cum reiese din ansamblul reglementării cuprinse de L. nr.

8..

Aceste condiții trebuie întrunite cumulativ indiferent de titularul cererii și cu atât mai mult în cazul în care cererea este formulată de către lichidator potrivit art. 260 alin 4 din L. nr. 31/1990, text de lege care face trimitere expresă la ";. condițiilor pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență";.

Obligația lichidatorului de a sesiza instanța în cazul în care societatea aflată în lichidare este în stare de insolvență se impune a fi îndeplinită cu respectarea condițiilor și a termenelor prevăzute de art. 260 alin.3 din L. nr.

31/1990 coroborat cu art.27 din L. nr. 8..

Lichidatorul a sesizat judecătorul sindic după un termen mai mare de

2 ani de la data la care a fost numit deși avea obligația legală de a solicita deschiderea procedurii în termen de 15 zile de la data depunerii raportului privind situația economică a societății, raport pentru a cărui depunere se stabilește prin art. 260 alin.3 din L. nr. 31/1990 un termen de 60 de zile de la data numirii.

Pasivitatea lichidatorului sau a creditorilor societăți în lichidare este sancționată de lege cu radierea societății potrivit art. 260 alin.10 din L. nr.

31/1990 dacă în termen de 3 luni de la expirarea termenului menționat la alin. (1) oficiul registrului comerțului nu a fost sesizat cu nicio cerere de radiere .

Interdicția radierii societăților comerciale cu datorii față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, la datoria publică internă, precum și față de alți creditori cu care au litigii, aflate pe rolul instanțelorjudecătorești operează numai în cazul societăților dizolvate în temeiul Legii nr.314/2001 care nu are incidență în cauză.

Având în vedere cuantumul redus al singurei creanțe a cărei existență s-a probat în cauză invocată ca temei al cererii de deschidere a procedurii de insolvență formulată de către lichidator care potrivit art.723 Cod pr. civ. trebuie să își exercite drepturile procedurale potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege,nu se justifică demersul judiciar al acestuia.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs E. I. B. M. solicitând casarea cu trimitere spre rejudecare în vederea deschiderii procedurii simplificate de faliment.

În motivarea recursului a arătat că la data de (...) in dosar nr.

9711100/2007 Tribunalul Maramureș a dispus dizolvarea S. C. D.&CO

S.R.L.

Ulterior prin Î. nr. 5440/(...) judecătorul delegat a O. de pe lângă T. M. numește in calitate de lichidator E. I. .

Lichidatorul judiciar a notificat debitoarea în vederea depunerii documentelor prevăzute de lege. N. a fost ridicată la data (...), demersuri rămase fără rezultat datorită faptului că administratorul statutar nu a dat curs solicitărilor.

S-au notificat creditorii bugetari, A.F.P. B. M. a comunicat faptul că societatea figurează cu o creanță în sumă de 500 lei, iar Primăria Baia Mare prin adresa nr. 11162 din (...) comunică faptul că debitoarea nu figurează cu bunuri impozabile.

Având în vedere că la sediul declarat nu desfășoară activitate debitoarea, s-a aflat în imposibilitatea efectuării lichidării societății, în lipsa documentelor lichidatorul judiciar nu poate efectua lichidarea.

Astfel, conform art.1, alin.2, pct.3 și 4 și art.1, alin.2, lit.d) și e), lichidatorul judiciar a solicitat deschiderea procedurii simplificate și intrarea direct în faliment a debitoarei .

Prin Sentința Civilă nr.3803/(...) din dosar nr. (...) s-a respins cererea de deschidere având în vedere cuantumul redus al creanței.

În susținerea cererii lichidatorul judiciar a arătat că de la data numirii și pană la depunerea cererii de deschidere a efectuat toate demersurile necesare pentru a intra în posesia documentelor, dar toate acestea au rămas fără rezultat.

Conform prevederilor art. 2701din L. nr.31/1990 în cazul în care societate în lichidare este în stare de insolvență lichidatorul judiciar este obligat să ceară deschiderea procedurii de insolvență.

La soluționarea cererii judecătorul sindic a motivat respingerea acesteia pentru cuantumul redus, invocând totodată termenul prevăzut de art.260,alin.3 din L. 31/1990 coroborat cu art.27 din L. 8..

Art.260 alin.3 din L. 31/1990 face referire la termenul în care, după dizolvarea societății se va numi lichidator judiciar, nicidecum la termenul de

60 de zile în care lichidatorul judiciar trebuie să depună la O. de pe lângă

Tribunalul Maramureș un raport privind situația economică a societății dizolvate.

Consideră că nu este culpa lichidatorului judiciar că de la data pronunțării sentinței civile prin care s-a dispus dizolvarea ((...)) și pană la data numirii recurentei ((...)) societatea comercială nu a fost radiată din oficiu conform Legii nr.31/1990 art.237, alin.73, reiterăm anterior care era în vigoare la data respectivă.

Judecătorul sindic a reținut greșit aplicarea art.260 alin.3 și alin 10 din L. 31/1990 întrucât acestea au fost introduse prin art.IV din OUG nr.43/2010.

Consideră că debitoarea pe care o reprezintă are cele trei condiții întrunite cumulativ : debitoarea face parte din categoriile enumerate la art.1 din L. 8.; există creanță certă, lichidă si exigibilă; lipsa insuficienței disponibilităților bănești .

În ce privește lichidarea în temeiul Legii nr.31/1990 arată că debitoarea trebuie să achite toate creanțele față de creditorii și să suporte toate cheltuielile aferente procedurii, însă acest lucru nu s-a întâmplat, având în vedere că lichidatorul judiciar nu a intrat în posesia documentelor. Deschiderea procedurii este necesară în vederea efectuării procedurii de lichidare precum și în vederea descărcării lichidatorului de sarcini.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și având învedere disp.art.304, 3041C.proc.civ. Curtea reține următoarele:

Lichidatorul judiciar numit la data de (...) de către judecătorul delegat al ORC având la bază sentința de dizolvare a SC D. & CO S. pronunțată la data de (...) a solicitat deschiderea procedurii simplificate susținând în esență că în speță sunt incidente prevederile art.260 alin.3 și 10 din L. nr.31/1990 introduse prin art.IV din OUG nr.43/2010 potrivit căreia în speță sunt îndeplinite cele trei condiții impuse de lege în sensul în care debitoarea face parte din categoriile enumerate la art.1 din L. nr.8., există o creanță certă, lichidă și exigibilă reprezentată de creanța bugetară a AFP B. M. în sumă de 500 lei și totodată o lipsă a insuficienței disponibilităților bănești.

Textul art.260 alin.4 din L. nr.31/1990 invocat ca și temei al deschiderii procedurii simplificate face trimitere expresă la îndeplinirea condițiilor pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență cuprinsă în L. nr.8.. Prin urmare rămân supuse condițiilor legale generale prevăzute de această lege așa încât de esență este existența unei creanțe certe lichide și exigibile de mai mult de 90 de zile. C. dacă textul legal nu face referire la valoarea prag impusă de legea insolvenței, se are totuși în vedere cuantumul redus al singurei creanțe a cărei existența s-a probat în cauză invocată ca și temei al cererii de deschidere a procedurii de insolvență formulată de către lichidator, în sumă de 500 lei. Aceasta este mult chiar inferioară și onorariului de care ar beneficia lichidatorul și prin urmare orice cerere de deschiderea procedurii de insolvență trebuie exercitată de către lichidator potrivit scopului în vederea căruia a fost recunoscută de lege, iar o creanță infimă de 500 lei nu justifică demersul judiciar al acestuia, cheltuielile de lichidare fiind mai mari decât creanța pe care o susține.

Prin urmare, în speță nu este îndeplinită condiția existența unei creanțe certe, lichide și exigibile care să justifice deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată, și prin urmare în mod corect judecătorul sindic a făcut aplicarea art.260 alin.3 , 4 și 10 din L. nr.31/1990.

Pentru toate aceste motive în temeiul disp.art.312 alin.1 C.proc.civ. raportat la art.8 din L. nr.8. recursul declarat de lichidatorul judiciar numit al SC D. & CO S. - E. I. B. M. urmează a fi respins ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :

Respinge recursul declarat de E. I. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S. & CO S. împotriva sentinței civile nr.3803 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui M. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 17 ianuarie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

A. A.-I. I. C. P. D.

G.

ȚÂR M. N.

Red.CI Dact.SzM/2ex. (...)

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 231/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)