Decizia nr. 9385/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 9385/2012

Ședința de la 13 N. 2012

Completul compus din: PREȘEDINTE C. I. Judecător D. P. Judecător A.-I. A. Grefier M. N. Țâr

Pe rol judecarea recursului declarat de creditoarea D. G. A F. P. B. N. împotriva sentinței civile nr. 670 din data de 3 aprilie 2012 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B. N. în contradictoriu cu intimații SC M. D. S., SC M. D. S. prin lichidator judiciar S. U. S., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată închiderea procedurii.

La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. P. de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea practicianului în insolvență - întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului.

Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din L. nr.8. constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 670 din 03 aprilie 2012 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N. s-au respins ca nefondate obiecțiunile din raportul final întocmit de lichidatorul judiciar S. U. S. formulate de D. B.-N.

S-a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar S. U. S. B. și în consecință, s-a dispus închiderea procedurii falimentului privind pe debitoarea SC M. D. S. N., radierea societății debitoare din evidențele O.ui R. C. de pe lângă T. B.-N. și notificarea închiderii procedurii debitoarei, creditorilor către D. G. a F. P. B.-N., O.ui R. C. de pe lângă T. B.-N. pentru efectuarea mențiunilor prevăzute de lege și publicarea ei în BPI. S-a aprobat decontul cheltuielilor în sumă de 3720 lei depus de lichidatorul judiciar S. U. S. și s-a dispus onorarea acestuia conf. art. 4 al. 4 din L. nr. 8., precum și descărcarea lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitoare și averea acesteia, creditori, titulari de garanții, asociați sau acționari; s-a dispus păstrarea arhivei debitorului de administratorul statutar al societății.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că din raporturile depuse de lichidatorul judiciar în dosarul de insolvență nu rezultă că în cauză există date referitoare la săvârșirea de către membrii organelor de conducere sau de către alte persoane a uneia din faptele enumerate expres și limitativ în art. 138 alin. 1 lit. a-g din L. nr. 8..

Pentru atragerea răspunderii patrimoniale în condițiile acestui text de lege nu este suficient ca debitoarea să ajungă în insolvență prin neachitarea datoriilor avute ci este necesar să fie dovedită întrunirea tuturor elementelor răspunderii delictuale: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția. Or, în speță nu s-au probat aceste condiții cu privire la nici una din faptele enumerate în articolul citat.

Potrivit art. 131 din L. 8. privind procedura insolvenței, așa cum a fost modificat prin OG nr.l73/2008, „ în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu sunt bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

In condițiile în care, urmare a activității desfășurate, lichidatorul judiciar desemnat nu a putut identifica în patrimoniul debitoarei alte bunuri sau valori pentru acoperirea cheltuielilor administrative și pentru plata creanțelor depuse de către creditori, iar creditorul nu s-a oferit să avanseze sume corespunzătoare acoperirii cheltuielilor administrative, instanța în temeiul art.l3l din L. nr. 8., privind procedura insolvenței, s-a admis cererea formulată de către lichidatorul judiciar și s-a dispus închiderea procedurii privind pe debitoarea SC M. D. S. și radierea acesteia din evidențele O.ui R. C. de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud. În realizarea dispozițiilor art. 135 din lege, prezenta hotărâre a fost notificată Direcției Generale a F. P. B.-N. precum și O.ui R. C. de pe lângă T. B.-N. pentru efectuarea mențiunilor ce se impun.

Împotriva acestei hotărâri, creditoarea D. G. A F. P. B.-N. a declarat recurs, solicitând instanței admiterea acestuia, casarea hotărârii cu consecința continuării procedurii insolvenței, cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute de L. nr. 8..

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 12 din L. nr. 8., art. 304 pct. 9 și art. 3041C.pr.civ., creditoarea a arătat că instanța de fond în mod greșit a dispus închiderea procedurii insolvenței în baza dispozițiilor art. 131 din L. nr. 8., pe motiv că nu mai sunt bunuri si creditorii nu avansează sume pentru continuarea procedurii. Față de aceste dispoziții legale, creditoarea învederează că în cauză acestea nu sunt incidente, închiderea procedurii fiind prematură întrucât lichidatorul judiciar avea obligația să analizeze și să prezinte rapoartele sale de activitate, motivele pentru care bunurile evidențiate în situațiile financiar-contabile întocmite pentru perioada anterioară deschideri procedurii nu se mai regăsesc în patrimoniu.

Fata de lipsa fondurilor necesare continuării procedurii de lichidare, creditoarea arată faptul că acestea puteau fi obținute prin aplicarea dispozitiile art. 4 alin. 4 din L. nr. 8. care arată că: "In lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare", fond constituit din taxele plătite de persoanele fizice si juridice registrului comerțului pentru serviciile prestate de acesta. Î. procedurii prin invocarea neavansării sumelor de către creditori apare ca o sancțiune pentru creditorii care nu pot avansa sumele necesare continuării lichidării. Apoi, chiar si in ipoteza in care creditoarea ar fi putut avansa sume pentru continuarea procedurii de insolventa, astfel cum a solicitat lichidatorul judiciar, creanța sa, a cărei recuperare se dovedește dificilă si în cuantumul înscris pe T. de creante, s-ar fi mărit, devenind si mai greu de recuperat.

Intimatul, lichidator judiciar S. U. S. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat întrucât prin raportul încheiat a arătat că debitoarea nu are nici un bun în patrimoniu, nu au fost identificate transferuri susceptibile anulării conf. art. 79-80 din L. nr. 8., iar starea de insolvență nu s-a datorat săvârșirii unor fapte de către administratorii statutari de natură a atrage răspunderea acestora.

Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:

Principala critica adusa de catre recurenta se referă la faptul că lichidatorul judiciar nu a convocat creditorii în vederea discutării raportului final și nici nu a comunicat creditorilor un astfel de raport. R. face însă abstracție de dispozițiile art. 131 alin. 2 din L. 8. potrivit cărora în cazul închiderii procedurii în condițiile acestui articol, pentru lipsa oricăror bunuri în patrimoniul debitoarei, întocmirea raportului final reglementat de dispozițiile art. 129 din L. 8. nu mai este necesară: ,,În cazul prevăzut la alin. (1) nu sunt aplicabile prevederile art. 129,,.

Cu privire la cererea de angajare a răspunderii fostului administrator statutar, instanta de recurs retine faptul că în conditiile refuzului lichidatorului judiciar de a promova o astfel de cerere, creditoarea avea posibilitatea ca în condițiile art. 138 alin.

3 C.p.c. sa introducă o astfel de cerere mai ales că avea calitatea de unic creditor al debitoarei, însă nu a uzat de această procedură.

Continuarea demersurilor pentru identificarea unor eventuale bunuri din patrimoniul debitoarei si pentru intrarea in posesia actelor contabile necesită avansarea unor sume de bani de către creditorii interesati, in conditiile in care oricum, demersurile efectuate pana la momentul intocmirii raportului final au fost realizate in baza unor sume avansate de catre lichidator, a caror recuperare din fondul special constituit in baza art. 4 alin. 4 din L. 8. este incerta.

Mai mult, instanta de recurs retine ca, intentia legiuitorului prin reglementarea dispozitiilor art. 4 alin. 4 din L. 8. este aceea ca, in lipsa disponibilitatilor banesti din contul averii debitoarei, sa sustina prin crearea fondului special acele proceduri a caror continuare ar fi justificata de valorificarea bunurilor din averea debitoarei, cu consecinta indestularii creditorilor, ipoteza care insa nu se regaseste in cazul concret dedus judecatii.

Creditorii au fost convocati in vederea avansarii sumelor necesare continuarii procedurii de insolventa, insa nu si-au manifestat disponibilitatea in vederea avansarii sumelor respective situatie in care sunt pe deplin incidente dispozitiile art. 131 din L.

8.. Trebuie precizat in acest context si faptul ca, dupa ultima modificare a Legii 8. prin L. 2., in conditiile art. 131 din L. 8., in lipsa bunurilor din averea debitoarei si a disponibilitatii creditorilor de a avansa sumele necesare continuarii procedurii, inchiderea procedurii este imperativa, nu mai este lasata la latitudinea judecatorului sindic. Astfel, ,,În orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, jude că to rul -sind ic va d a o se ntin ță d e în ch ide re a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat,,.

Pentru toate aceste argumente, in baza dispozitiilor art. 312 alin 1 C.p.c. recursul va fi respins ca neintemeiat si sentinta recurata va fi mentinuta ca fiind pe deplin legala si temeinica.

PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de creditoarea D. G. A F. P. B.-N. împotriva sentinței civile nr. 670 din 03 aprilie 2012 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 13 noiembrie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

C. I. D. P. A. A. I.

GREFIER,

M. N. ȚAR

Red.A.A.I./ (...) Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: C. V..

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 9385/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)