Decizia civilă nr. 10178/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR._ /a1
DECIZIA CIV ILĂ NR. 10178/2013
Ședința publică din data de 28 Octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. S.
JUDECĂTOR: A. M. ION JUDECĂTOR: A. M. C. GREFIER: M. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta C. C. O.
, împotriva Sentinței civile nr. 1718 pronunțate in data de_, în dosarul nr._ /a1, al Tribunalului Sălaj, în contradictoriu cu intimații SC D.
&D. SRL PRIN LICHIDATOR J. CII M. C. M., C. D. C. ,
având ca obiect Faliment - Angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă recurenta, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prezenta cauză nu se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este timbrat cu taxă judiciară de timbru de 60 lei (f33) și timbru judiciar de 0,15 lei. Recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților conform art. 242, alin. 1, pct. 2, CPC.
S-a procedat la identificarea recurentei cu CI, seria SX, nr. 2., CNP
2., care arată că nu mai are cereri de formulat.
După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, Curtea declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul recurentei în susținerea recursului declarat.
Recurenta solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat menționând că nu a desfășurat niciun fel de activitate în cadrul societății aflate in faliment al cărui asociat este și nu se face vinovată de situația prezentă a acesteia.
Instanța reține cauza in pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1718 pronunțate in data de_, în dosarul nr._ /a1, al Tribunalului Sălaj, În baza art.138 alin.1 lit. a și d din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, s-a admis Admite cererea lichidatorului judiciar C.I.I. M. C. M. și au fost obligați pârâții C.
D. C. și C. C. O. suporte pasivul social al debitoarei SC D.
& D. SRL în sumă totală de 16.148 lei ce a fost plătit creditorilor menționați în tabelul definitiv consolidat întocmit de lichidatorul judiciar și predat executorului judecătoresc.
În considerente se reține că administratorul statutar, potrivit dispozițiilor Legii nr.31/1990 privind societății comerciale are obligația privind îndeplinirea operațiunilor de gestiune și reprezentare pe care le
reclamă realizarea obiectului de activitate în condițiile și limitele legii și al actului constitutiv.
Utilizarea bunurilor mobile sau imobile, corporale sau incorporale sau al creditelor acordate debitorului în interesul propriu sau al altei persoane constituie faptă ilicită prevăzută de art. 138 lit. a cu consecința micșorării masei credale și fraudarea creditorilor.
În cauză, din bilanțul contabil depus la data de_ rezultă că societatea debitoare deținea active imobilizate în valoare de 16.705 lei și active circulante în valoare de 42,379 lei și datorii în sumă de 17.013 lei.
Deși i s-a solicitat în repetate rânduri, administratorul statutar nu a predat aceste bunuri în vederea valorificării lor în procedura insolvenței fapt ce prezumă că acestea fie au fost înstrăinate, fie au fost folosite în interesul său sau al altei persoane.
Bunurile ar fi putut acoperi pasivul debitoarei dacă s-ar fi depus diligențele necesare în vederea valorificării sau depozitării corespunzătoare.
Folosirea acestor bunuri cu rea-credință și în scop contrar intereselor societății constituie fapta ilicită prevăzută de art.138 alin.1 lit.a care a cauzat ajungerea societății în insolvență și au determinat angajarea răspunderii administratorului statutar.
Ținerea unei contabilități fictive, dispariția unor documente contabile sau neținerea evidenței contabile în conformitate cu legea, pot favoriza starea de insolvență prin ascunderea unor active, prin plata cu întârziere a unor creanțe.
Pe de altă parte, înregistrarea corectă în contabilitate a operațiunilor efectuate - deci, ținerea contabilității, reprezintă pentru creditori o garanție că operațiunile au fost legale, că acestea pot fi verificate și că aceștia își vor putea recupera creanțele din bunurile înregistrate în contabilitate.
Apoi, deși a fost somat în mod repetat administratorul nu a predat documentele contabile, nu a dat explicații privind evidența contabilă a societății, ceea ce prezumă că nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea, a folosit bunurile societății în folosul său sau al altei persoane, sau că a ascuns bunurile societății, faptă ilicită ce se încadrează în disp. art. 138 lit.d din legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.
Administratorul statutar nu a depus situațiile financiare anuale și declarațiile fiscale trimestriale, nu a contabilizat obligațiile fiscale și celelalte creanțe.
Dispozițiile art.35 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței prevăd obligația debitoarei de a preda administratorului/ lichidatorului judiciar actele contabile și celelalte acte prevăzute de art.28 din lege, obligație care trebuie îndeplinită prin administratorul statutar, în conformitate cu dispozițiile art.73 alin.1 lit. e din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
Legea privind procedura insolvenței prevede astfel o obligație de cooperare cu administratorul/lichidatorul judiciar, a cărui neîndeplinire are consecințe deosebit de grave în planul procedurii, participanții la procedura insolvenței fiind în imposibilitate de a efectua actele necesare atingerii scopului procedurii: acoperirea pasivului debitoarei aflate în stare de insolvență.
Apoi, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 2 din legea nr.82/1991 documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz˝. Deci
administratorul statutar are răspunderea conducerii contabilității în conformitate cu legea.
Starea de insolvență a debitoarei este imputabilă pârâtului întrucât, prin omisiune, nu a condus contabilitatea în condițiile legii și nu au depus la organele fiscale bilanțul contabil, așa cum prevede art. 27 alin 1, art.30 alin.1 din legea nr.82/1991 raportat la art.73 lit.e din Legea nr.31/1990, obligație ce revine administratorului societății debitoare.
În lipsa evidenței contabile nu s-au putut identifica obligațiile fiscale ale debitoarei.
Având în vedere faptul că potrivit art.71 din legea nr. 31/1990, obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, instanța are în vedere și dispozițiile art.2009 - 2012 Cod civil, potrivit căruia mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului.
Fapta ilicită nu trebuie neapărat să constea într-o acțiune, dar poate consta și în omisiunea, inacțiunea ilicită, în neîndeplinirea unei activități ori neluarea unei măsuri când această activitate trebuia, potrivit legii să fie întreprinsă.
O societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorul statutar manifestă un dezinteres total în ceea ce privește condițiile minime pentru funcționare societății.
Acesta este raportul de cauzalitate între fapta culpabilă a administratorului statutar, constând în nerespectarea și neaplicarea legii, și prejudiciul creat creditorilor prin intrarea în faliment a societății.
Răspunderea reglementată de prevederile art.138 din Lege presupune existența unui prejudiciu în patrimoniul creditorilor debitorului insolvent.
Prejudiciul creditorilor rezidă în imposibilitatea acesteia de a-și realiza creanțele scadente din cauza faptului că administratorul statutar sau altă persoană au cauzat starea de insolvență, astfel că debitorul nu a mai putut achita datoriile exigibile cu fondurile bănești disponibile. O parte din pasivul societății va fi suportat de administratorii statuari pentru că datorită faptelor săvârșite de către ei, debitorul a ajuns în stare de insolvență.
Prejudiciul este cauzat direct debitorului persoană juridică și numai indirect creditorilor.
Prin urmare, dovada legăturii dintre fapta ilicită, culpabilă a administratorului societății debitoare este dovedită, astfel că cererea formulată în condițiile art. 138 alin.1 lit. a și d din Legea nr.85/2006 a fost admisă.
Împotriva sentinței declarat recurs C. C. -O.,
solicitând admiterea recursului, desființarea sentinței atacată ca netemeinică și nelegală iar, în principal trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, în subsidiar, respingerea acțiunii formulata de lichidator.
În motivarea recursului se arată că prin Sentința Civilă nr.1718 din 0,_, Tribunalul Sălaj a admis cererea formulată de către lichidatorul judiciar M. Ciaudiu-M., desemnat la debitorul S. D. & DS și, în baza art. 138 alin.l lit.a și d din Legea 85/2006 a obligat, pe pârâții C. D.
-C. și C. C. -O. să suporte pasivul social al debitoarei S. pia &
DS în sumă totală de 16.148 lei ce se va plăti creditorilor menționați în tabelul definitiv consolidat, obligația de a solicita deschiderea procedurii, conform prevederilor Legii 31/1990, în temeiul cărora a fost numit lichidator de către Oficiul Registrului Comerțului de pe Lângă Tribunalul Sălaj, astfel că obligația lichidatorului de cere deschiderea procedurii nu s-a născut în
prezenta cauză.(Decizia nr. 750/R din_ pronunțată de Curtea de A. Târgu Mureș în dosarul nr._ /al).
În data de_, lichidatorul judiciar desemnat M. C. -M., notifică debitoarea S. D. & DSR.L la sediul din H. la care recurnta nu s-a putut conforma pentru că nu a avut cunoștință despre aceasta. În condițiile în care și celelalte citații emise au venit cu mențiunea că destinatarul nu a fost găsit și actul a fost afișat, întrucât la sediul societății din H. nu mai locuiește nimeni, actualii proprietari ai imobilului fiind plecați în Italia, consider că se impunea ca lichidatorul sau instanța să solicite date despre destinatari la Serviciul Evidența P. ulației.
În data de_, la 10 zile de la expirarea termenului prevăzut de art. 59 alin.l din Legea 85/2006, lichidatorul judiciar M. C. -M. desemnat în data de_ conf. încheierii Civile nr. 531/C, depune la instanță Raportul privind cauzele și împrejurările apariției stării de insolvență ale debitorului S. D. & DS
In situația în care, cererea de atragere a răspunderii este formulată de lichidatorul judiciar, pe lângă încadrarea faptei pentru care se solicită atragerea răspunderii patrimoniale într-una din condițiile prev. de lit. a-g ale art. 138, legea impune și ca prin conținutul raportului întocmit în conformitate cu dispozițiile art.59 din Legea 85/2006, să se fi identificat persoana căreia i-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului. In raportul depus, lichidatorul judiciar nu identifică persoana căreia i-
ar fi imputabilă starea de insolvență a societății debitoare ci doar afirmația generic că starea de insolvență se datorează unei administrări necorespunzătoare din partea organelor de conducere ale societății și nici faptele de care s-ar face vinovați eventualii responsabili. Se menționează doar că - nedepunerea situațiilor financiare la instituțiile abilitate a avut ca și consecință dizolvarea judiciară a societății prin Sentința civilă nr.2344/2009, deși, în realitate societatea a fost dizolvată prin Sentința Civilă nf.4247/_ a Tribunalului Sălaj.
În cererea de atragere a răspunderii administratorului depusă de lichidatorul judiciar M. C. -M. în data de_ la Tribunalul Sălaj, formulată împotriva pârâților C. D. -C. și C. C. -O., indică persoana vinovată care a cauzat starea de insolvență a debitorului S. D. &
DS ca fiind administratorul Labo I. și că se impune atragerea răspunderii acestuia pentru pasivul neacoperit al societății în val. de 16,148 lei. Susținerea că administratorul statutar a folosit bunurile în interes propriu nu, este dovedită și reprezintă aprecierea generică dată de lichidator unei astfel de situații. De asemenea, nu este probată nici culpa prev. de lit. d "au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. În acest sens nu s-a făcut dovada în concret că nu s-a ținut contabilitatea societății debitoare în conformitate cu legea, întrucât nedepunerea situațiilor financiare poate avea eventual consecința unei sancțiuni contravenționale, așa cum s-a și întâmplat, însă prin ea însăși, această faptă, în mod obiectiv, nu poate constitui temei legal care să ducă la atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului statutar, pentru suportarea pasivului debitoarei, ajunsă în stare de insolvență.
Culpa administratorului, a membrilor organelor de conducere și legătura de cauzalitate sunt condiții de bază ale răspunderii care trebuie dovedită la fel ca și fapta ilicită și prejudiciul, legea neinstituind nici o prezumție în privința celor două elemente menționate, prin urmare, este necesar să se probeze că, administratorul prin săvârșirea culpabilă a uneia
sau a mai multora dintre faptele expres și limitativ prevăzute de art. 138, au condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Art. 138 alin.l nu instituie o prezumție a vinovăției și a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și insolvență, întrucât aceasta ar însemna o îndepărtare nejustificată de litera și spiritul Codului Civil, care instituie sarcina probei asupra celui care invocă o anume stare de fapt.
Analiza elementelor răspunderii patrimoniale întemeiate pe dispozițiile Legii 85/2006 privind procedura insolvenței presupune îndeplinirea următoarelor condiții cumulative: existența uneia dintre faptele prev. la art.138 alin.1 lit. a-g, reținerea unei culpe în administrarea societății, existența unui prejudiciu patrimonial și existența raportului de cauzalitate între fapta culpabilă și prejudiciu produs societății și implicit, creditorilor".
În ceea ce privește starea de fapt pentru care a ajuns societatea în situația actuală, deși nu cunoaște exact toate amănuntele deoarece rolul său a fost unul decorativ în firmă (la momentul înființării, asociatul său C. D.
-C. îi era și cumnat și s-a asociat pentru a se putea el angaja ca director, întrucât legislația nu-i permitea să ocupe funcția de director cu calitatea de asociat unic), aceasta se datorează mai degrabă recesiunii economice instaurată ia sfârșitul anului 2008, când afacerile nu mai mergeau bine iar după introducerea impozitului forfetar conf. OUG 34/2009 nu a mai avut activitate pe firmă și nici nu a putut s-o închidă din cauza faptului că avea o linie de credit bancar neachitată. De altfel, introducerea acestei modificări aduse Codului Fiscal a provocat falimentul multor entități economice în perioada ulterioară aplicării ei.
La sfârșitul anului 2007 eu s-a mutat din loc. H. unde avea sediul firma și i-a spus să schimbe sediul firmei însă nu a făcut nimic în acest sens. De altfel, recurenta a achitat o amendă din banii proprii în valoare de 1000 lei în cursul lunii ianuarie 2009 aplicată de către Garda Financiară Sălaj pentru sediul social, conf. documentelor anexate alăturat. A dorit să iasă și din firmă dar costurile erau în jur de 1000-1500 lei și nu a avut posibilități financiare.
Din cauză că firma nu a putut fi închisă la vremea respectivă, s-au acumulat creanțele din Tabelul definitiv, ca urmare a amenzilor aplicate de DGFPS Sălaj și impozitului forfetar, deși firma nu mai avea activitate din anul 2009. Dacă ar fi avut cunoștință despre procedura de insolvență, i-ar fi stat la dispoziție lichidatorului judiciar cu toate informațiile și documentele ce le deține, însă nu a avut cunoștință de procedură. Patrimoniul firmei nu a fost lichidat, deoarece aceasta mai deține un autoturism Vw Passat și o remorcă trailer, așa cum rezultă din Decizia de impunere nr. 2392/_ emisă de Primăria H., care nici nu a fost notificată în procedura insolvenței, despre care trebuie să știe asociatul său unde se găsesc și care este situația lor actuală. Dacă ar fi fost lichidate aceste bunuri, valoarea lor ar fi acoperit pasivul de 16.148 lei.
De asemenea, recurenta arată că nu îl cunoaște pe administratorul Labo I. la care face referire lichidatorul judiciar în cererea de atragere a răspunderii, posibil că a fost numit în firmă de asociatul meu C. D. -C.
, cu care nu am mai păstrat relații de când a divorțat și a părăsit domiciliul conjugal.
Dacă totuși instanța apreciază că administratorii statutari sunt responsabili de starea debitoarei, apreciază că personal nu se face vinovată de aceasta, întrucât asociatul său ocupând funcția de director a derulat toate operațiunile firmei, și dacă achita linia de credit era achitată putea închide firma în cursul anului 2009 și evita situația dată. De altfel, în ciuda
apelurilor sale, acesta nu a manifestat nici o intenție de a se implica în lămurirea problemelor apărute și rezolvarea acestora. Într-un fel poate a anticipat situația, deoarece acesta și-a făcut o altă firmă în anul 2008, și pe care a suspendat-o după introducerea impozitului forfetar conform cererii depusă Ia finanțe în_ . Din aceste motive, nu se consideră solidară cu acesta la pasivul societății întrucât eu nu are nici o culpă pentru starea de insolvență și a făcut tot posibilul pentru a închide firma dar nu a reușit din cauza asociatului său.
Având în vedere aceste motive, în concluzie, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, si pe cale de consecința, in principal trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar in subsidiar respingerea acțiunii formulata de lichidator ca nefondata.
Analizând recursul declarat de către recurenta pârâtă, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041C.proc.civ., Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește alegațiile recurentei vizând împrejurarea că procedura de citare a fost realizată cu încălcarea prevederilor art. 90 din Codul de procedură civilă, instanța constată, în primul rând că, potrivit celor menționate în actul constitutiv al debitoarei, la data întocmirii acestui document, recurenta avea domiciliul în comuna H., satul H., nr. 29C, județul Sălaj, astfel că, cu aceste date de identificare a fost înregistrată în evidența specifică a societăților comerciale gestionată de Oficiul Național al Registrului Comerțului, acest domiciliu fiind opozabil tuturor celor care consultau această evidență.
Recurenta nu a dovedit în cauză împrejurarea că, ulterior alegatei schimbări a domiciliului, ar fi efectuat demersurile necesare schimbării acestor date ale sale din evidențele specifice ale Oficiul Național al Registrului Comerțului.
Mai mult, pârâta, deși a invocat în cauză împrejurarea că posedă un alt domiciliu decât cel la care a fost citată în cadrul procedurii jurisdicționale care s-a finalizat cu pronunțarea sentinței civile nr. 1718/_, obiect al recursului promovat, aceasta nu a probat cu niciun înscris această afirmație, deși avea obligația de a-și dovedi susținerile.
Ori, având în vedere această conduită procesuală a recurentei, se impune a se constata că susținerile acesteia privitoare la nelegalitatea procedurii de citare sunt neîntemeiate.
Referitor la criticile vizând deschiderea procedurii cu încălcarea prevederilor art. 237 alin. 7-9 și art. 260 alin. 1 și 4 din Legea nr. 31/1990 și art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, cele privind sentința civilă nr. 4247/_ a Tribunalului Sălaj prin care s-a dispus dizolvarea debitoarei SC D. &D. SRL, rezoluția nr. 3862/_ a Oficiului Registrului Comerțului Sălaj de desemnare a lichidatorului Man V. Ovidiu și încheierea civilă nr. 531/C/_ de deschidere a procedurii, curtea reține că, în raport de obiectul acțiunii cu care a fost sesizat judecătorul sindic și de cele dispuse prin sentința civilă nr. 1718/_ pronunțată de Tribunalul Sălaj, cele invocate exced cadrului procesual, astfel cum a fost acesta stabilit inițial de către reclamant.
Astfel, legea instituind, pentru fiecare dintre aceste acte procedurale prin care au fost luate măsuri în cadrul procedurii derulate în ceea ce o privește pe debitoarea SC D. &D. SRL, căi de atac specifice și termene imperative în care aceste căi de atac trebuie promovate, este inadmisibilă
invocarea acestora în cadrul procedurii speciale de față privitoare la atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei, motiv pentru care se va omite analizarea acestor critici în acest cadru procesual.
Asupra fondului problemei atragerii răspunderii recurentei C. C.
-O., trebuie reținut că, astfel cum reiese din cuprinsul cererii de chemare în judecată, demersul judiciar al lichidatorului judiciar a fost justificat de invocarea de către acesta a dispozițiilor art. 138 lit. a și d din Legea nr.85/2006, în temeiul cărora s-a solicitat judecătorului sindic să dispună ca pasivul de 16.148 de lei al debitoarei persoană juridică, ajunsă în stare de insolvență, neacoperit din bunurile acesteia, să fie plătită de către administratorii statutari.
Potrivit dispozițiilor legale, declanșarea demersului judiciar având ca finalitate antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere - administratori, directori, cenzori și orice altă persoană - care au contribuit la ajungerea debitoarei în insolvență impune existenta unei proceduri în baza Legii nr. 85/2006, condiție îndeplinită în speță.
Astfel cum reiese din actul constitutiv al debitoarei, pârâții C. D.
C. și C. C. O. au avut atât calitatea de administratori statutari ai debitoarei, cât și asociați ai acesteia, fiecare deținând un procent de 50%.
În raportul privind cauzele și împrejurările care au determinat starea de insolvență a debitoarei SC D. &D. SRL înregistrat la data de_, întocmit în procedura derulată în ceea ce o privește pe debitoare în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2006, s-a reținut că, până la data întocmirii acestui raport, debitoarea nu a depus actele și informațiile prevăzute la art. 28 alin.
1 din Legea nr. 85/2006, astfel că, în aprecierea lichidatorului judiciar, starea de insolvență se datorează unei administrări necorespunzătoare din partea organelor de conducere ale societății care să asigure lichiditatea necesară achitării obligațiilor și conducerea evidenței contabile, arătându-se totodată că, nedepunerea situațiilor financiare la instituțiile abilitate a avut ca și consecință dizolvarea judiciară a societății.
Potrivit dispozițiilor invocate de către reclamantă, respectiv art. 138 lit. a și d din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere din cadrul societății care au cauzat starea de insolvență prin faptele de a folosi bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, de a ține o contabilitate fictivă, de a face să dispară unele documente contabile sau de a nu ține o contabilitate în conformitate cu legea.
Răspunderea întemeiată pe această normă este o răspundere civilă delictuală specială deoarece are ca scop obligarea persoanelor prevăzute în mod expres de text de lege să răspundă cu averea personală pentru datoriile societății pe care au condus-o. De aceea, antrenarea acestei răspunderi presupune ca starea de insolvență a societății debitoare să fie asociată cu săvârșirea uneia dintre faptele expres și limitativ prevăzute de articolul de lege amintit mai sus. Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa celui față de care se antrenează răspunderea.
Curtea reține, contrar celor susținute de către recurentă, că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale.
Astfel, pârâta C. C. O. a deținut, alături de celălalt pârât, funcția de administrator la debitoarea SC D. &D. SRL, iar, în urma analizei
bilanțului contabil simplificat depus la data de_, s-a stabilit că societatea debitoare deținea în patrimoniu active imobilizante și active circulante, precum și disponibilități bănești care nu au fost puse la dispoziția lichidatorului judiciar.
Ori, astfel cum în mod corect a reținut și judecătorul-sindic, această conduită a administratorilor, coroborată cu împrejurarea că activele imobilizate în sumă de 16.705 lei, active circulante în sumă de 42.579 de lei, constând în stocuri în valoare de 40.555 de lei, creanțele în sumă de 1.779 de lei și disponibilitățile bănești în sumă de 245 lei nu au putut fi
identificate, deși existența acestora în patrimoniul societății debitoarei reiese din bilanțului contabil simplificat, conduc la concluzia aceste active ale societății au fost deturnate, ascunse și utilizate de către administratorii statutari în folosul propriu sau în cea al unei alte persoane.
Împrejurarea că această concluzie a judecătorului-sindic s-a fundamentat pe prezumția că activele neidentificate au fost utilizate de către administratorii statutari, iar nu de către altă persoană nu este de natură să invalideze soluția pronunțată de către instanța de fond, atâta timp cât, potrivit dispozițiilor 1170 din Codul civil (1864), dovada se poate face și prin prezumții, chiar simple, acestea din urmă fiind lăsate la luminile și înțelepciunea magistratului și constând în consecințele pe care magistratul le trage dintr-un fapt cunoscut la un fapt necunoscut.
Ori, este pe deplin dovedit în cauză, deci cunoscut, faptul că activele societății enumerate scriptic în bilanțului contabil simplificat depus la data de_, act contabil emanând de la însăși debitoare și pe deplin opozabil acesteia, nu au fost regăsite în fapt de către lichidatorul judiciar. Mai mult, cei răspunzători de administrarea societății până la demararea procedurii insolvenței, respectiv administratorii statutari, nu au oferit nicio justificare pentru lipsa acestora.
Prin urmare, în raport de aceste fapte cunoscute și dovedite, există o aparență puternică în sensul că numai pârâții puteau dispune de activele societății debitoare care nu se regăsesc în patrimoniul debitoarei.
Această prezumție simplă putea fi înlăturată de către recurentă doar prin dovedirea unui fapt contrar acestei deducții, probă care însă nu a fost realizată în cauză.
În acest context, curtea reține că, în recursul formulat, pârâta a
invocat împrejurarea că nu cunoaște motivele pentru care societatea debitoare a ajuns în stare de insolvență, întrucât rolul său a fost formal în firmă și nu a putut colabora cu celălalt pârât în rezolvarea problemelor ivite cu privire la debitoarea SC D. &D. SRL.
Asupra acestor susțineri, curtea constată, pe de o parte, faptul că nici aceste alegații nu au fost probate de către recurentă, aceasta nefăcând dovada îndeplinirii în mod exclusiv a atribuțiilor de administrare de către celălalt pârât, dovadă aptă să înlăture răspunderea solidară reținută în cauză, iar, pe de altă parte, aceasta nu își poate invoca, în susținerea intereselor din această cauză, propria culpă în a accepta să participe doar formal la administrarea SC D. &D. SRL și a nu acționa, inclusiv prin intermediul demersurilor judiciare specifice oferite de Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale, în vederea realizării unei bune administrări a debitoarei.
Pentru aceste motive, constatând caracterul nefondat al susținerilor recurentei, curtea, în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă, urmează să respingă recursul declarat de către pârâta C. C. O.
împotriva sentinței civile nr. 1718 din_, pronunțată în dosarul nr. _
/a1 al Tribunalului Sălaj, pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L E G I I
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de recurenta C. C. O., împotriva sentinței civile nr. 1718 din_, pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului Sălaj, pe care o menține in întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
M. | SA M. | ION | A. | M. C. |
GREFIER
M. N.
Red. A.M.I. dact. GC 2 ex/_
Jud.primă instanță: DP
| ← Sentința civilă nr. 2502/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 144/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
|---|
