Decizia civilă nr. 1179/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 1179/2013
Ședința publică din data de 04 februarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. S. JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: A. M. C. GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul O. A., împotriva sentinței civile nr. 3532 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C., în contradictoriu cu intimata SC O. I. S. PRIN LICHIDATOR J. C.I.I. R. A. D., având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru recurentul O. A.
, avocat R. Călin Septimiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este timbrat cu 60 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care C. ea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că fundamentat pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 85/2006 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs.
Reprezentantul recurentului depune la dosarul cauzei dovezile ce atestă plata taxelor de timbru datorate ( f. 30) și arată că de la dosarul cauzei lipsește Raportul gărzii financiare cel pe care se bazează raportul lichidatorului, Raportul de inspecție fiscală se găsește la dosar, în care apar alți asociați.
C. ea solicită reprezentantului recurentului să comunice instanței dacă, raportul la care face referire este altul decât cel existent la fila 62 din dosar întocmit la data de_ .
Reprezentantul recurentului susține că, este vorba de alt raport. Arată că, clientul său în 2007 a cesionat părțile sociale și solicită în probațiune întocmirea unei adrese către lichidatorul judiciar, cu solicitarea de a comunica instanței dacă există acel raport și dacă există să-l depună la dosar.
C. ea, în urma deliberării, analizând cererea în probațiune formulată, apreciază că întocmirea unei adrese pe seama lichidatorului judiciar cu solicitarea de a comunica dacă există sau nu un înscris pe care și-a întemeiat cererea partea o apreciază ca fiind nefondată și o respinge apreciind că administrarea acestei probe nu este concludentă și utilă.
Reprezentantul recurentului arată că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.
C. ea, în urma deliberării, constată că nu mai sunt de formulat alte cereri în probațiune, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată,
declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul părții în dezbateri judiciare cu privire la recursul formulat.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată în recurs, conform motivelor de recurs detaliate pe larg în scris și susținute oral cu prilejul acordării cuvântului în dezbateri judiciare pe fondul cauzei. În principal solicită casarea cu trimitere spre rejudecare, fiind încălcate norme procedurale prevăzute sub sancțiunea nulității, iar în subsidiar modificarea hotărârii, în sensul respingerii cererii lichidatorului de antrenare a răspunderii față de clientul său. Inițial lichidatorul a formulat cererea și în contradictoriu cu ceilalți administratori, însă ulterior lichidatorul de la sine putere, nu instanța, datorită imposibilității îndeplinirii procedurii de citare a renunțat la ceilalți administratori. În 2007 recurentul și-a cesionat părțile sociale, cesiunea fiind opozabilă prin încheierea din mai 2007, la aceea dată societatea avea actele contabile la zi, ulterior după cesiune societatea nu a mai ajuns cu actele contabile la zi. Nu există Raportul gărzii financiare să se poată aprecia dacă a fost depus procedural, depunerea după închiderea dezbaterilor este nelegală, ar fi trebuit repusă cauza pe rol. Având în vedere cei trei ani, în urmă, cu privire la care lichidatorul putea face verificări, susține că clientul său nu mai era asociat, administrator și nu mai efectua nici un act de nici o natură în societate, culpa fiind a administratorului ulterior datei cesiunii.
C U R T E A
Deliberând reține că,
Prin sentința civilă nr.3532 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. s-a admis cererea de instituire a răspunderii materiale formulată și precizată de lichidatorul judiciar CABINET I. DE
I. "R. A. D. "; desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei SC O. I. S. și a fost obligat pârâtul O. A., să plătească suma de 2.642.729 lei, reprezentând întreg pasivul debitoarei SC O. I. S. aflată în faliment în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. .
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în conformitate cu dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art.138 lit.a-g. Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii, în timp ce încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului.
În cazul în care administratorii încalcă dispozițiile prevăzute de Legea nr.31/1990 sau alte legi incidente ori săvârșesc în exercitarea mandatului fapte de natură a crea prejudicii, suntem în prezența unei răspunderi civile delictuale. În situația în care administratorii nu-și îndeplinesc sau își îndeplinesc în mod necorespunzător mandatul încredințat de acționari prin
actul constitutiv sau prin hotărârile adunărilor generale se va putea angaja răspunderea acestora pe tărâm contractual.
Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere, presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art.3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Constatarea stării de insolvență constituie o condiție pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi.
Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților.
Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni.
Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006. Răspunderea poate fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.
Răspunderea administratorului este angajată în orice situație în care contractul de mandat este încălcat printr-o faptă culpabilă.
Culpa administratorului se apreciază după tipul abstract - culpa levis in abstracto, din aceste motive aflându-se în fața unei culpe prezumate de unde derivă și obligativitatea administratorului de a răsturna prezumția de culpă, sarcina probei aparținându-i.
Judecătorul sindic a apreciat că fapta pârâtului O. A. poate fi încadrată în prev. art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, respectiv că ținerea unei contabilități fictive sau ținerea contabilității cu nerespectarea dispozițiilor legale în materie ori dispariția unor documente contabile produsă de administratorul statutar.
Judecătorul sindic a apreciat că în sarcina pârâtului poate fi reținută fapta de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea, în condițiile în care acesta nu i-a predat lichidatorului judiciar toate documentele contabile astfel cum sunt ele prevăzute în art.28 din Legea nr.85/2006. Mai mult decât atât, instanța apreciază că atâta timp cât, legiuitorul a înțeles să sancționeze neținerea contabilității în conformitate cu legea, cu atât mai mult sancționează neținerea contabilității. Or, în cauză pârâtul se face vinovat de neținerea contabilității anterior deschiderii procedurii, lista bunurilor debitoarei, lista creditorilor și contul de profit și pierdere sunt determinate de lipsa acestora, întrucât nu s-a ținut evidența contabilă la zi.
Judecătorul sindic a apreciat că pârâtului îi revenea, în calitate de administrator statutar, obligația de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce i-a fost încredințat, administratorul fiind direct răspunzător de modul în care este ținută evidența contabilă, obligațiile sale reieșind cu
claritate din disp. art.73 alin.1 lit.c și alin.2 ale Legii nr.31/1990, precum și din disp. art.11 alin.4 din Legea nr.31/1990 republicată.
Totodată, conform prev. art. 10 alin.1 din Legea nr.82/1991 republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, care are obligația gestionării societății respective.
În condițiile în care evidența contabilă nu a fost ținută sau nu a fost ținută în conformitate cu legea, există o prezumție de culpă, întrucât corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de Legea nr.31/1990, care în art.73 lit.c stabilește că administratorii sunt solidari răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art.11 din Legea nr.82/1991 a contabilității republicată prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului.
Neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi
înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații.
În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea, se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor, pasiv care, dată fiind natura creanțelor înscrise în tabelul definitiv și anume, creanțe bugetare, în condițiile ținerii contabilității societății debitoare, putea fi substanțial mai mic întrucât debitele principale nu ar fi atras penalități și majorări de întârziere.
Astfel, faptul că administratorul statutar nu a depus la dosar actele contabile solicitate de lichidatorul judiciar, creează prezumția că pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile de ținere a contabilității conform legii.
Așa fiind, judecătorul sindic a apreciat că în sarcina pârâtului poate fi reținută săvârșirea faptei reglementate de art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, respectiv neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, faptă care a condus la producerea stării de insolvență a debitoarei.
Întrucât creditorii nu și-au recuperat nici măcar parțial creanțele astfel cum au fost înscrise în tabelul definitiv al creditorilor, creanțe care reprezintă prejudiciul cauzat acestora urmare a neachitării debitelor, judecătorul sindic a considerat că pârâtul se impune a fi obligat la plata pasivului debitoarei SC O. I. D S. în cuantum de 2.642.729 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul O. A. solicitând admiterea acestuia și în principal, casarea cu trimitere spre rejudecare, fiind încălcate normele procedurale prevăzute sub sancțiunea
nulității, iar în subsidiar, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii introductive, cu cheltuieli de judecată.
În motivele de recurs se arată că prin încheierea ORC nr. 151/37/_ a Judecătorului delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Cluj, s-a admis cererea de retragere, modificare capital, numire administrator nou, retragere administrator vechi, etc., încheiere care a fost evidențiată în Registrul Comerțului la data de_ conform certificatului de înregistrare mențiuni din_, atașat prezentei.
Pe de altă parte conform actelor anexe, la data de_ s-a încheiat un proces verbal de predare primire a actelor juridice și contabile ale societății respective către dl. F. noul asociat și administrator.
De menționat este faptul ca în conformitate cu conținutul sentinței atacate, singurul act avut în vedere la redactarea prezentului recurs, acțiunea prezentă a fost înregistrată la data de_, iar dosarul de faliment are numărul_ al Tribunalului Specializat C., ceea ce presupune obligația lichidatorului de a verifica actele contabile pe cei trei ani anteriori intrării în procedură, deci pană în anul 2007.
Totodată este de observat faptul că inițial acțiunea îl împrocesua și pe celălalt administrator, numitul F., și ulterior, în cadrul ședinței din_, datorită neîndeplinirii procedurii de citare cu acesta conform convenției de la Haga, lichidatorul judiciar a renunțat la judecarea cererii față de acest parat, renunțare de care instanța a luat act.
În aceeași ședință de judecată, din data de_, citez: "La interpelarea instanței de a preciza cine a exercitat în fapt administrarea societății, reprezentanta lichidatorului judiciar arată că paratul O. A., lucru care rezultă dintr-un raport al Gărzii Financiare pe care se obligă să Îl depună la dosar pană la închiderea dezbaterilor.
Arată că instanța a reținut cauza în pronunțare."
Așa cum a arătat în introducerea prezentului recurs, consideră că două sunt problemele de nelegalitate a sentinței atacate: una de ordin procedural ce ar duce la casare cu trimitere și una de fond ce ar duce la modificare.
Pe de altă parte în baza art. 304 ind. 1 C.p.civilă consideră că în condițiile în care acel raport al Gărzii Financiare nu a fost depus, chiar neprocedural după (închiderea dezbaterilor avându-se în vedere precizarea lichidatorului, acesta ar trebui obligat să depună respectivul raport odată ce l-a amintit și odată ce l-a legat de administrarea societății.
Apreciază că având în vedere că instanța de fond a reținut cauza în pronunțare, lichidatorul judiciar nu mai putea să depună acte în probațiune, iar dacă totuși le-a depus fiind probe depuse după rămânerea în pronunțare în cel mai rău caz instanța trebuia să repună cauza pe rol și să comunice acea probă. Nu este de uitat faptul că acel raport în accepțiunea lichidatoarei este deosebit de important pentru judecarea cauzei având în vedere că de el se leagă dovedirea că recurentul ar fi administrat societatea și nu o altă persoană care s-ar putea face răspunzătoare.
În atare condiții se îndeplinesc prevederile art. 304 punct 5 raportat la art. 105 alin. 2 C.p.civiIă, primirea probelor după reținerea cauzei în pronunțare și subscvent necomunicarea acestora părților în cadrul eventualei repuneri pe rol încadrandu-se în încălcarea grosieră atat a dreptului la apărare cat și a normelor privitoare la administrarea probelor pană la o anumită etapă. În mod vădit încălcarea acestor norme și principii evidențiază o vătămare a dreptului la apărare care este justificată prin însăși procedurile greșit administrate de către instanța de fond și care nu pot fi înlăturate decât prin anularea acestora.
În situația în care lichidatorul judiciar deși s-a obligat, chiar așa neprocedural, de a depune acel raport de care a amintit, datorită relevanței deosebite a acestui script menționate inclusiv de intimat prin răspunsuri la interpelarea instanței din data de_, în mod evident este necesară prezentarea și studierea acelui raport ori în fața instanței de recurs ori în
fața instanței de fond după casare și trimitere spre rejudecare.
Se susține, de asemene, că în data de_, ca urmare a actelor de cesiune realizate în data de_, recurentul nu a mai deținut calitatea de asociat si de administrator a respectivei societăți comerciale aceste funcții fiind preluate de celălalt împrocesuat, față de care s-a renunțat la acțiune.
Totodată față de acesta a predat în întregime actele contabile deținute la acea dată astfel că acesta urma să realizeze în mod legal demersurile de ținere a contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare. Ori de aceste acte nu s-a ținut cont la judecarea cauzei fără a putea verifica la această dată dacă au existat cumva și la dosarul de faliment.
În esență între recurent și celălalt administrator actul de cesiune își produce efecte începând cu data de_, iar față de terți conform certificatului de înregistrare mențiuni a fost înregistrat la ORC la data de _
, fiind astfel adusă la cunoștința publicului. Ca urmare cunoscându-se și termenul în care trebuie verificată de către lichidator obligația administratorului de a ține contabilitatea la zi este evident că din acea perioadă a anului 2007 nu mai era asociat și administrator și nu mai era sub imperiu obligațiilor legale cu privire la această societate. Ori o atare faptă prevăzută la art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006 poate fi reținută doar pentru persoana care era chemată în acea perioada de timp să țină contabilitatea în mod legal.
Menționează și faptul că acea contabilitate i-a fost remisă și primită, conform acelui proces verbal de predare primire, la data de_ .
Analizând recursul declarat de către pârât prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041C.pr.civ., C. ea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente
:
Demersul judiciar al lichidatorului judiciar desemnat în procedura insolvenței debitoarei SC O. I. S. a fost justificat prin invocarea dispozițiilor art. 138 lit. d din Legea nr.85/2006, arătându-se că judecătorul sindic poate dispune ca pasivul debitoarei persoană juridică, ajunsă în stare de insolvență, neacoperit din bunurile acesteia, să fie plătită de către administratorii statutari.
Declanșarea demersului judiciar având ca finalitate antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere - administratori, directori, cenzori și orice altă persoană - care au contribuit la ajungerea debitoarei în insolvență impune existenta unei proceduri în baza Legii nr. 85/2006, condiție îndeplinită în speță.
După cum rezultă din certificatul constatator eliberat de către ORC, la data formulării cererii, numitul F. A. B. este administratorul debitoarei. Anterior acestui moment, de la data înființării și până la data de 22 mai 2007, societatea a fost administrată de către pârâtul O. A. ; prin hotărârea nr.1 din_ a adunării asociaților, asociatul si administratorul a cesionat părțile sociale către numitul F., cetățean egiptean, care a devenit și administrator.
Probele administrate în cauză relevă împrejurarea că după numirea lichidatorului, practicianul în insolvență a notificat atât societatea debitoare, cât și pe fostul administrator să predea registrele și actele societății; cu toate acestea, administratorul nu a înțeles să dea curs solicitării lichidatorului și nu a predat documentele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006, probele administrate în cauză evidențiind această împrejurare.
Considerând că au fost făcute toate demersurile pentru intrarea în posesia documentelor contabile și că fostul administrator statutar a refuzat să pună la dispoziția lichidatorului judiciar documentele contabile și administrative ale societății precum și bunurile acesteia, a formulat cererea de atragere a răspunderii personale a persoanelor vinovate în conformitate cu prevederile art. 138 alin.1 lit. d din Legea insolvenței .
După cum rezultă din rapoartele de activitate întocmite de către lichidatorul judiciar al debitoarei, acesta a realizat demersurile necesare
pentru preluarea documentelor contabile ale societății; probele administrate relevă împrejurarea că administratorul debitoarei nu a pus la dispoziția lichidatorului actele societății iar creditorii societății nu au putut fi identificați iar eventualele bunuri nu au putut fi valorificate pentru a se realiza scopul procedurii.
De asemenea, din verificările efectuate de către lichidatorul judiciar a reieșit faptul că debitoarea nu mai deține în patrimoniu bunuri, eventuala înstrăinare a activelor nefiind evidențiată în contabilitatea societății, ceea ce permite instanței să tragă concluzia că în cauza nu au fost respectate dispozițiile art.1 din Legea nr.82/1991 republicata.
Având in vedere faptul că potrivit art.72 din Legea nr.31/1990, obligațiile si răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, trebuiesc avute in vedere și dispozițiile art.1540 din vechiul cod civil potrivit cărora «mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar încă și de culpa comisa in executarea mandatului ».
Prin rapoartele de activitate ale lichidatorului judiciar s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicita, culpabila a pârâtului și prejudiciul cauzat creditoarelor prin neplata datoriilor către acestea.
Se poate conchide că toate aceste constatări și susțineri fundamentate pe prevederile Legii societăților comerciale sau Legea insolvenței sunt corecte și îi vizează pe administratorii societății.
C. ea observă că nu există nici o probă care să infirme susținerile lichidatorului judiciar potrivit cărora documentele financiar contabile ale debitoarei precum și bunurile acesteia ar fi fost predate noului administrator. Pârâtul susține că toate aceste documente și active ale
debitoarei au fost predate, operațiunea fiind consemnată într-un înscris. Cercetând probele existente la dosar, C. ea reține că judecătorul sindic a reținut corect că nu există o astfel de dovadă.
De la început trebuie precizat faptul că la dosar nu au fost depuse de către lichidatorul judiciar, după închiderea dezbaterilor, înscrisuri care să constituie probe sau care să fi fost avute în vedere de către judecătorul sindic.
Se poate observa că procedura insolvenței debitoarei a fost declanșată la data de_, la cererea creditoarei DGFP C. pentru o creanță fiscală în sumă de 2.383.077 lei.
Probele administrate în cauză atestă că această creanță bugetară, a fost stabilita prin raportul de inspecție fiscala încheiat la_, organul fiscal evidențiind nereguli constatate pentru perioada în care administrarea societății aparținea pârâtului.
C. ea reține că creanța bugetară pentru care s-a declanșat procedura insolvenței debitoarei vizează taxe și impozite (TVA și impozit pe profit) precum și accesoriile acestora din perioada_ -_, stabilite de către organele de control urmare a neregulilor constatate în înregistrarea documentelor financiar contabile respectiv aplicarea normelor fiscale referitoare la dreptul de deducere. Potrivit mențiunilor cuprinse de către organele de control în raportul de inspecție fiscală, pârâtul, în perioada în care a fost administratorul debitoarei, prin activitatea desfășurată - de efectuare cu știință de înregistrări inexacte, omisiunea cu știință a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare precum și a elementelor de activ și pasiv ce se reflectă în bilanț - a determinat stabilirea unor obligații fiscale suplimentare în sumă superioară valorii prag care să justifice declanșarea procedurii insolvenței debitoarei.
În aceste condiții, C. ea apreciază că pârâtul este ținut răspunzător pentru pasivul debitoarei întrucât acesta a deținut calitatea de administrator al debitoarei în perioada în care s-a constatat că nu există o contabilitate ținută în conformitate cu legea, fiind astfel posibilă deducerea unor taxe care nu erau deductibile fiscal și care, neachitate la scadență, au determinat ajungerea debitoarei în insolvență.
Prin urmare, chiar dacă la data formulării cererii de antrenare a răspunderii, fundamentată pe prevederile art.138 din LPI, pârâtul nu este administratorul debitoarei, întrucât apariția stării de insolvență este anterioară și se situează în interiorul mandatului de administrator al acestora, acesta va fi ținut răspunzător pentru prejudiciul cauzat creditorilor.
Odată lămurită problema solidarității, pe fondul cererii, C. ea reține următoarele:
Pentru a se putea reține incidența dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, nu este suficientă o simplă neîntocmire a actelor contabile ale debitoarei, ci se impune demonstrarea unei legături de cauzalitate între neținerea contabilității în conformitate cu legea și ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Deși evidențiază că între cauzele ajungerii debitoarei în insolvență au fost indicate de către lichidatorul judiciar cu titlu de ipoteză, managementul deficitar al resurselor financiare și neglijarea responsabilităților ce le reveneau în calitate de administratori statutari, judecătorul sindic apreciază corect că s-a stabilit raportul de cauzalitate între fapta imputată și starea de
insolvență .
Raportul de cauzalitate este prezent în ipoteza în care există fapta generatoare care a constituit condiția necesară, adică fapta în lipsa căreia dauna nu s-ar fi produs .
Complexitatea vieții unei societăți comerciale implică succesiunea și
împletirea unor fapte și împrejurări între care trebuie decelat care pot îndeplini condiția de a fi considerate cauza insolvenței.
Determinarea raportului cauzal specific implică identificarea acelor fapte care fie au declanșat punerea în mișcare a acestor cauze, fie că au favorizat desfășurarea lor nestingherită, fie nu au împiedicat această desfășurare, deși intervenția ar fi fost posibilă și eficientă împiedecând apariția consecințelor nedorite, între care insolvența debitoarei, care a fost și cauza prejudiciului creditoarei recurente.
Raportul cauzal nu trebuie să fie întotdeauna unul direct putând fi și unul mediat în sensul că fapta imputată a permis unor factori exteriori să acționeze și să producă prejudiciul.
C. ea apreciază că judecătorul sindic a reținut în mod corect starea de fapt dând relevanța cuvenită înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, fapt ce a dus la concluzia corectă a dovedirii raportului de cauzalitate între fapta imputată prevăzută de Legea nr. 85/2006 și prejudiciul invocat .
Jurisprudența a reținut în mod constant premisa coexistenței dintre cauză și condiții cuprinzând în raportul de cauzalitate nu numai faptele ce constituie cauza necesară, dar și condițiile cauzale, adică faptele care au mediat acțiunea cauzală .
În prezenta cauză, C. ea apreciază că în sarcina pârâtului poate fi reținută fapta de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea, ipoteza normei legale din art.10 și 11 din Legea nr.82/1991 fiind întrunită.
Pârâtului, în calitate de administrator, îi revenea obligația de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce i-a fost încredințat în conformitate cu
dispozițiile legale în materie, administratorii fiind solidar răspunzători pentru modul în care este ținută evidența contabilă, obligațiile lor reieșind cu claritate din disp. art.73 alin.1 lit.c și alin.2 ale Legii nr.31/1990.
În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea se confirmă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor.
C. ea apreciază astfel că în sarcina pârâtului poate fi reținută săvârșirea faptei reglementate de art.138 lit. d din Legea nr.85/2006, susținerile contrare fiind nefondate.
Pentru toate aceste considerente, C. ea va aprecia recursul declarat de către pârâți ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. raportat la art.8 din Legea nr.85/2006 îl va respinge și va menține în întregime dispozițiile hotărârii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul O. A. împotriva sentinței civile nr.3532 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4 februarie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||||
M. | S. C. | P. | A. | M. C. V. | D. |
red.M.S./A.C.
2 ex. - _
jud.fond. G. C.
| ← Decizia civilă nr. 3130/2013. Răspundere organe de conducere.... | Sentința civilă nr. 3770/2013. Răspundere organe de... → |
|---|
