Decizia civilă nr. 3130/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIE CIVILĂ Nr. 3130/2013
Ședința publică de la 12 Martie 2013
C. pletul compus din: PREȘEDINTE A. -I. A.
Judecător C. I.
Judecător DP Grefier M. N. Țâr
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de SC P. L. P. S. PRIN ADMINISTRATOR P. M. - PRIN M. S. L. și administratorul special M.
G. -N. împotriva sentinței civile nr. 5776 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui S. în contradictoriu cu intimații SC M. S. PRIN LICHIDATOR J. I. I., SC M. S. având ca obiect Angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006. La apelul nominal făcut în cauză se prezintă av. Gavra Dragoș Răzvan în reprezentarea intereselor administratorului special, recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat de către dna. P. M. nu este legal timbrat lipsind taxa judiciară de timbru în valoare de 60 de lei și nu are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei. Recursul declarat de administratorul special este legal timbrat cu suma de 60 de lei reprezentând taxă judiciară de timbru și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei. S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă. Se mai menționează că_ se înregistrează din partea mandatarului recurentei, P.
- înștiințare prin care se aduce la cunoștința instanței că a renunțat la împuternicirea de reprezentare a intereselor doamnei P. M. . La data de_ se înregistrează din partea recurentei-creditoare, P. M. - cerere de judecare a cauzei în lipsă și cerere de amânare a cauzei.
La data de_ se înregistrează din partea I. I. - întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului ca netemeinic și nefundat.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Reprezentantul recurentului depune copia titlului de proprietate, sentința în original și tradusă nr.13.B.279/2006/155 pronunțată de către J. Orașului Gyula privind anularea pedepsei stabilite în sarcina recurentului.
Curtea declară închise dezbaterile în ceea ce privește recursul declarat de administratorul special, acordă cuvântul pentru susținerea recursului și invocă excepția netimbrării în ceea ce privește recursul declarat de creditoare.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea spre rejudecare pentru motivele expuse pe larg în scris. În susținere se arată că insolvența debitoarei se datorează unor împrejurări, respectiv ca urmare a reținerii, nefondate a administratorului, nemaifiind cine să se ocupe de societate. Administratorul nu a încercat să folosească bunurile. Imobilul nu a fost vândut pentru a frauda foștii creditori, contractul de vânzare-cumpărare al terenului a încheiat de mai bine de un an înainte de deschiderea procedurii. Mai mult de atât creanța solicitată de creditorul S.C. I. meridian S.R.L. a fost compensată înainte de
data la care s-a pronunțat intrarea în insolvență . Nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.138 din legea insolvenței privind antrenarea răspunderii. În ceea ce privește recursul declarat de creditoare solicită admiterea excepției și anularea acestuia ca netimbrat.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra recursului declarat de administratorul special și asupra excepției netimbrării în ceea ce privește recursul declarat de creditoare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 5.776 din 21 noiembrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al T. ui S. s-a admis în parte acțiunea precizată a lichidatorului judiciar al SC M. S. SĂRMĂȘAG și, în consecință, a fost obligat pârâtul M. G.
-N. să suporte din averea proprie a parte din pasivul debitoarei, în sumă de 630.784 lei. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 2365/_ s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei S.C. M. S.R.L. iar prin sentința civilă nr. 2322/_ s-a dispus deschiderea procedurii falimentului, fiind numit lichidator Soc. prof. I. I. .
Cu privire la bunul pretins însușit de pârât autocamionul MAN în valoare de 263.722,5 lei instanța de fond a reținut următoarele :
Conform adresei emisă la data de_ și comunicată lichidatorului, rezultă că la finele anului 2009 SC M. S. M., figurează în evidențele fiscale cu mai multe autovehicule, dintre care unul de tip MAN de 27 to. (f.190). Potrivit procesului verbal de scoatere din funcțiune nr. 1 din_ SC M. S. clasează un autotractor MAN în valoare de 263.722,5 lei amortizat integral, cu mențiunea "pierdut în proces"; (f.184). Or așa cum se reține prin rechizitoriul Parchetului pe lângă Tribunalul Sălaj, depus în copie la filele 298-301 din dosarul cauzei, rezultă că pârâtul a vândut inculpatului arătat în dosarul respectiv un autotractor marca MAN pe care-l importase în anul 2. din Austria. În aceste împrejurări, instanța de fond a apreciat că în mod justificat a fost scos acest bun din evidențele contabile ale societății debitoare și nu se poate reține în sarcina pârâtului faptul că și-ar fi însușit acest bun sau contravaloarea acestuia.
În ceea ce privește suma de 300.000 lei evidențiată în evidențele de la data de_ ca avans pentru imobilizări corporale, justificate de pârât cu actul sub semnătură privată depus la fila 217 din dosarul cauzei, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin înscrisul sub semnătură privată denumit "antecontract de vânzare cumpărare nr. 621/_ "; M. G. în calitate de promitent vânzător si societatea comercială SC M. S. M. reprezentată de M. G. se obligă să încheie contract de vânzare cumpărare având ca obiect "teren în suprafață de 58 ari";. Prețul de vânzare a fost stabilit de părți la 350.000 lei din care la data semnării actului se consemnează plata sumei de 300.000 lei. Analizând acest act instanța a apreciat că acesta nu poate justifica scoaterea din societate a sumei de 300.000 lei, fiind evident date fiind condițiile în care a fost încheiat că este un act fictiv. Astfel actul nu are dată certă, a fost încheiat între M. G. - persoană fizică și M. G. reprezentant al persoanei juridice, iar obiectul contractului (promisiunii de vânzare) nu este determinat și nici determinabil, în condițiile în care se specifica că este vorba despre un teren de 58 de ari despre care nu se spune nici măcar localitatea unde este situat, nici categoria de folosință sau dacă este situat în intravilan sau extravilan. În consecință instanța apreciază că pârâtul M. G. și-a însușit această sumă de bani.
În ceea ce privește suma de 230.784 lei evidențiată în evidența contabilă ca fiind plătite în avans furnizorilor, în condițiile în care pârâtul nu a pus la dispoziția procedurii lista furnizorilor respectivi - așa cum i-a fost solicitat de lichidator - instanța de fond a apreciat ca fiind evident că și-a însușit și aceste sume
consemnând totodată date nereale în contabilitatea societății. Față de cele reținute judecătorul sindic a apreciat că pârâtul se face vinovat de săvârșirea faptelor prev. de art. 138 alin. 1 lit. a și d din Legea nr. 85/2006, fapte ce au determinat insolvența societății astfel încât în temeiul textelor legale enunțate, a admis în parte acțiunea formulată și l-a obligat pe pârât să suporte din averea proprie suma de 630.784 lei reprezentând o parte din pasivul debitoarei.
Împotriva acestei sentințe, atât administratorul special M. G. -N. cât și S. L., în calitate mandatar al S.C. P. L. P. S.R.L. au declarat recurs
, solicitând admiterea recursurilor și modificarea hotărârii recurate.
În recursul formulat de administratorul special M. G. -N.
se solicită, în principal, casarea sentinței atacate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar, modificarea hotărârii, în sensul respingerii cererii precizate formulate de lichidatorul judiciar I. I., cu obligarea acestuia la plata
cheltuielilor de judecată. În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9, art. 312 alin. 5 rap. la art. 3041C.pr.civ., recurentul a arătat că din analiza motivelor pe care se bazează sentința recurata, rezultă că judecătorul-sindic nu a luat în considerare toate apărările pe care le-a formulat. Astfel, judecătorul- sindic a admis în parte cererea precizata a lichidatorului, obligându-l pe recurent la
plata sumei de 530.784 lei (suma de 630.784 lei a fost greșit calculata de către instanță si această eroare a făcut obiectul unei cereri de îndreptare) reprezentând datorii ale debitoarei pentru care recurentul a fost găsit vinovat.
În primul rând, recurentul arată că societatea debitoare SC M. S. a intrat dintr-o eroare în procedura insolvenței, deoarece creanța solicitată de creditorul care a formulat cererea de deschidere a procedurii, S.C. I. meridian S.R.L., fusese compensate înainte de data la care s-a pronunțat intrarea în insolvență, iar la data deschiderii procedurii aceea creanță nu mai exista.
In continuarea motivării recursului, recurentul s-a referit la cele două aspecte pe care prima instanță le-a apreciat suficiente pentru antrenarea răspunderii sale, respectiv pentru sumele de 300.000 lei și 230.784 lei. În privința sumei de 300.000 lei evidențiata în evidentele de la data de_ ca avans pentru imobilizări corporale, iar instanța de fond a apreciat că antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 621/_ privitor la această sumă ar fi unul fictiv, si în consecința, si-a însușit-o, recurentul arată că acest contract a fost încheiat între M. G. și S.C. M.
S.R.L. iar avansul a fost achitat de către societatea debitoare cu mai bine de un an anterior deschiderii procedurii de insolvență de bani, situație în care nu se încadrează în prevederile art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006, cu atât mai mult cu cât lichidatorul sau comitetul creditorilor nici măcar nu au cerut anularea acestei operațiuni pe motiv că ar fi fost încheiat în dauna creditorilor în temeiul art. 80 alin. 2 din legea insolvenței. În consecința, rezulta în mod indubitabil ca nu sunt incidente prevederile art. 138 lit. a din Legea 85/2006, deoarece administratorul societatii nu a folosit sumele la care se raportează lichidatorul în interes personal și în dauna creditorilor din procedura, impunându-se respingerea acestei cereri a lichidatorului .
Cu privire la ce-a de-a doua susținere a lichidatorului judiciar, recurentul apreciază că în mod eronat instanța de fond a reținut faptul că suma de 230.784 lei evidențiată în evidenta contabila ca fiind plătită în avans furnizorilor, în condițiile în care nu a pus la dispoziția procedurii lista furnizorilor respectivi și astfel este evident ca si-a însușit si aceste sume consemnând totodată date nereale în contabilitatea societatii. Referitor la această apreciere, recurentul susține că suma de 230.784 lei este un avans dat unui furnizor, privind cumpărarea a două autocamioane, operațiune care însă nu au fost finalizată din culpa societatii debitoare care nu a putut achita o diferența de preț, pierzând astfel avansul achitat.
In ceea ce privește susținerea lichidatorului judiciar, în sensul ca dovada faptului ca ambele autocamioane au fost aduse în tară este faptul că ambele au fost gajate la R. B. SA, recurentul susține că aceasta nu este adevărată, deoarece
cel de al doilea autocamion nu a fost livrat niciodată si nu s-a aflat niciodată în patrimoniul societatii. Garanția s-a pus de către banca doar în baza facturii pro- forma emisa de vânzător si nu în baza cărții de identitate a autocamionului sau a certificatului de înmatriculare al acestuia, aspect confirmat și de creditoarea R.
SA. Faptul că cel de-al doilea camion nu se regăsește în lista autovehiculelor aflate în evidențele debitoarei rezultă și din adresa nr. 4963/_ emisă de P. Sărmășag. Prin urmare, din moment ce doar unul din camioane a fost livrat si adus în tară, evident ca în evidenta contabila la contul "furnizori debitori" a fost trecuta suma de 230.784 lei, avansul achitat pentru autocamionul fabricat în 2003, având seria sasiu nr. WM_ 2M349515. De altfel, diferența de suma de 12.000 E. la care se refera lichidatorul nici nu putea fi evidentiată în acest cont din moment ce nu a fost niciodată plătită. A fost, în schimb achitata prima sumă, aspect care se poate verifica printr-o simpla operație de înmulțire cu cursul de atunci pentru 1 E., curs înscris, de altfel pe una din facturile achitare vânzătorului, respectiv factura nr. 9641/08 din_, factura finala pentru primul dintre autocamioane, care a fost achitat integral. Cursul trecut pe aceasta factura era în valoare de 3,6755 lei pentru un euro si daca îl înmulțim cu avansul achitat pentru cel de-al doilea autocamion, care nu s-a mai predat, în cuantum de 65.000 E. rezultă suma de 238.907,5 lei, adică o suma foarte apropiată, chiar mai mare decât suma din contabilitate de 230.784 lei, care nu îi este clară lichidatorului. În concluzie, recurentul consideră că a dovedit proveniența și justificarea clară a înscrierii în evidențele contabile a acestei sume, situație în care nu sunt incidente prev. art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006.
În recursul formulat de S. L., în calitate mandatar al S.C. P. L. P. S.R.L.,
se solicită admiterea acestuia, apreciind că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică.
Analizând recursurile formulate din perspectiva motivelor invocate, Curtea reține următoarele
:
Referitor la recursul declarat de administratorul special M. G. -N., Curtea apreciază că calea de atac declarată ca fiind total neîntemeiată.
În ceea ce privește motivarea sentinței recurate și solicitarea de casare a acestei sentințe pentru grave lacune în îndeplinirea acestei obligații procedurale de către judecătorul sindic, instanța de recurs apreciază argumentele recurentului ca neîntemeiate. Este real faptul că sentința este motivată într-un stil succint, însă se poate urmări într-o manieră logică atât starea de fapt enunțată cât și argumentația juridică a judecătorului sindic. Mai mult, așa cum s-a reținut în mod repetat la nivel de principiu de către C.E.D.O., obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. Întinderea acestei obligații poate varia în funcție de natura hotărârii. În conformitate cu jurisprudența Curții E. pene a Drepturilor Omului întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanță, precum și de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinale și de practicile diferite privind prezentarea și redactarea sentințelor și hotărârilor în diferite state. Pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate. A se vedea în acest sens: Boldea împotriva României (15 februarie 2., paragraful 29); Van den Hurk împotriva O. ndei (19 aprilie 1994, paragraful 61), Helle împotriva Finlandei (19 februarie 1997, paragraful
60).
Un alt aspect invocat în motivarea recursului se referă la deschiderea procedurii de insolvență față de debitoare, deschidere care a fost realizată dintr-o pretinsă eroare. Argumentul este inutil și neîntemeiat în această fază procesuală deoarece deschiderea procedurii de insolvență a fost dispusă într-o manieră irevocabilă, între timp s-a deschis și procedura de faliment față de debitoare. Cu prilejul soluționării cererii de angajare a răspunderii nu mai poate fi invocată cu
succes netemeinicia deschiderii procedurii de insolvență, etapă procesuală depășită și tranșată irevocabil din punct de vedere procedural. De asemenea, nu prezintă relevanță faptul că recurentul a fost arestat în Ungaria deoarece faptele analizate sunt ulterioare acestui moment.
Cu privire la bunul pretins însușit de pârâtul recurent M. G. N., autocamionul MAN în valoare de 263.722,5 lei instanța de recurs reține în concordanță cu starea de fapt enunțată și de către judecătorul sindic faptul că, conform adresei emise la data de_ și comunicată lichidatorului judiciar intimat, la finele anului 2009 debitoarea S.C. M. S.R.L. figurează în evidențele fiscale cu mai multe autovehicule, dintre care unul de tip MAN de 27 tone (f. 190 dosar fond). Potrivit procesului verbal de scoatere din funcțiune nr. 1 din_ SC M. S. clasează un autotractor MAN în valoare de 263.722,5 lei amortizat integral, cu mențiunea "pierdut în proces"; (f. 184 dosar fond). Or așa cum se reține prin rechizitoriul Parchetului pe lângă Tribunalul Sălaj, depus în copie la filele 298-301 din dosarul cauzei, rezultă că pârâtul a vândut inculpatului arătat în dosarul respectiv un autotractor marca MAN pe care-l importase în anul 2. din Austria. În aceste împrejurări, instanța de fond a apreciat că în mod justificat a fost scos acest bun din evidențele contabile ale societății debitoare și nu se poate reține în sarcina pârâtului faptul că și-ar fi însușit acest bun sau contravaloarea acestuia. Lichidatorul judiciar nu a formulat recurs cu privire la acest aspect, deși cererea de chemare în judecată a fost admisă doar parțial de către judecătorul sindic așa încât aceste considerente ale instanței de fond care se reflectă în admiterea parțială a cererii de chemare în judecată au intrat în puterea lucrului judecat.
În ceea ce privește suma de 300.000 lei evidențiată în evidențele de la data de_ ca avans pentru imobilizări corporale, justificate de pârât cu actul sub semnătură privată depus la fila 217 din dosarul cauzei, instanța de recurs reține următoarele:
Prin înscrisul sub semnătură privată denumit "antecontract de vânzare cumpărare nr. 621/_ "; pârâtul recurent M. G. în calitate de promitent vânzător si societatea comercială debitoare SC M. S. reprezentată de același pârât recurent M. G. s-au obligat să încheie un contract de vânzare cumpărare având ca obiect "teren în suprafață de 58 ari";. Prețul de vânzare a fost stabilit de părți la 350.000 lei din care la data semnării actului se consemnează plata sumei de
300.000 lei. Instanța de recurs apreciază în concordanță cu reținerile judecătorului sindic faptul că circumstanțele în care a fost încheiat acest act îl califică ca fiind unul extrem de păgubos pentru debitoarea societate comercială și a fost încheiat cu unicul scop de a justifica scoaterea unor sume de bani din patrimoniul acesteia. Nu are relevanță momentul încheierii antecontractului ci doar faptul că respectiva sumă de bani putea fi folosită pentru stingerea unor datorii, evitarea curgerii unor penalități și creșterea astfel a pasivului și în final evitarea stării de insolvență.
Astfel, pe de o parte, imobilul teren nu este individualizat, actul enunțat nu precizează nici măcar localitatea unde se află terenul, nici categoria de folosință sau dacă este situat în intravilan sau extravilan (f. 217-218 dosar fond). În aceste condiții nu pot fi reținute afirmațiile recurentului care susține că dorea extinderea activității prin edificarea unor hale, deoarece aceste hale nu puteau fi edificate pe un teren neidentificat cu date concrete. În mod extrem de convenabil pentru recurent dar păgubos pentru societatea debitoare, chiar dacă obiectul antecontractului este practic inexistent în lipsa unor criterii de identificare a imobilelor terenuri, mare parte din preț a fost achitată la data încheierii. Mai mult, recurentul nu explică cu argumente pertinente de ce nu a finalizat tranzacția prin încheierea actului autentic, deși restul de preț care mai trebuia achitat era modic prin raportare la prețul stabilit inițial (aproximativ 16%). Este corectă în aceste condiții concluzia potrivit căreia actul a fost un pretext pentru scoaterea unor sume consistente de bani din patrimoniul
debitoarei, iar aceste sume au fost folosite în interes personal de către recurent, în condițiile art. 138 alin. 1 lit a din Legea 85/2006.
În ceea ce privește suma de 230.784 lei înscrisă în evidența contabilă a debitoarei ca fiind plătite în avans furnizorilor, în condițiile în care pârâtul nu a pus la dispoziția procedurii lista furnizorilor respectivi - așa cum i-a fost solicitat de către lichidator instanța de recurs apreciază ca fiind evidentă însușirea acestei sume și consemnarea unor date nereale în contabilitatea societății. Recurentul insistă pe faptul că această sumă reprezintă avans pentru două camioane dar nu explică de ce nu a predat lichidatorului înscrisurile solicitate. Nu există nicio dovadă certă a faptului că suma înscrisă în contabilitate reprezintă avans pentru unul dintre camioane, așa cum susține recurentul.
Dimpotrivă, așa cum rezultă din actul comunicat de către R. B. SA (f. 316 - 317 dosar fond) cu privire la autotractorul MAN 32.413 recurentul a declarat băncii că debitoarea SC M. SA este proprietar al bunului ,,are un titlu de proprietate valid cu privire la bun, propietatea asupra lui fiind liberă de orice garanție, privilegiu sau sarcină,, (f. 317 dosar fond). În consecință, există o inadvertență evidentă între această declarație din 2008 prin care se confirmă proprietatea deplină asupra bunului și actualele susțineri din motivarea recursului potrivit cărora bunul nu ar fi fost de fapt în proprietatea debitoarei ci pentru el a fost achitat doar un avans de preț. Astfel de inconsecvențe nu pot fi utile poziției procesuale a recurentului, dimpotrivă, relevă netemeinicia afirmațiilor prezente. Mai mult, faptul că bunul nu a fost declarat la unitatea administrativ teritorială competentă în vederea plății impozitului nu reprezintă un argument favorabil recurentului, ci dovada unui alt fapt culpabil acestuia.
Pentru toate aceste argumente, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.p.c., instanța va respinge recursul declarat de pârâtul M. G. -N. împotriva sentinței civile nr. 5.776 din 21 noiembrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al
T. ui S., pe care o va menține în întregime.
În privința recursul declarat de S. L., în calitate mandatar al S.C. P.
L. P. S.R.L., Curtea reține că în conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina recurentului obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 60 lei, iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr. 32/1995 timbru judiciar în sumă de 0,15 lei.
În temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 146/1997 recurentul a fost înștiințat să achite în contul bugetului local al unității administrativ teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal, sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997. Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurentul nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de_ (f.27), lipsind taxa judiciară de timbru în sumă de 60 lei și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat. Recursul fiind soluționat în temeiul unei excepții, se apreciază de către instanță că este de prisos a mai fi analizate motivele de fond ale acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII D E C I D E:
Respinge recursul declarat de administratorul special M. G. -N. împotriva sentinței civile nr. 5.776 din 21 noiembrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al T. ui S., pe care o menține în întregime.
Anulează ca netimbrat recursul declarat de S. L., în calitate mandatar al
S.C. P. L. P. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 5.776/_ al T. ui S. pronunțată în dosarul nr._ pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 martie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
A. A. I. C. I. DP
GREFIER,
M. N. ȚAR
Red.A.A.I./._ .
Dact.H.C./3 ex. Jud.fond: L. M. .
| ← Sentința civilă nr. 144/2013. Răspundere organe de conducere.... | Decizia civilă nr. 1179/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
|---|
