Decizia civilă nr. 11064/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR._ /a1
DECIZIA CIVILĂ NR. 11064/2013
Ședința publică din data de 18 Noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. ION JUDECĂTOR :A. M. C. JUDECĂTOR: M. S. GREFIER: M. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta C. DE I. T.
, LICHIDATOR AL SC AZ C. S., împotriva sentinței civile nr. 1394 pronunțate la data de_, în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului Specializat C., în contradictoriu cu intimații T. S., T. I., P. M., având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea 85/2006.
Se constată că susținerile părților și mersul dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul din_ și ulterior pentru data de azi pentru a da posibilitate părților de a formula concluzii scrise, încheierile de ședință de la acele date făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Deliberând reține că,
Prin sentința civilă nr. 1394 din_, pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului Specializat C. s-a admis în parte cererea de instituire a răspunderii materiale formulată de către lichidatorul judiciar S.P. "C. DE I. T. "; SPRL desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei SC AZ C. S. și au fost obligați în solidar pârâții T. I., T. S. și P. M., să plătească suma de 2.468,09 lei, reprezentând o parte din pasivul debitoarei SC AZ C. S. aflată în faliment în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. .
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut conform dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art.138 lit.a-g. Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii, în timp ce încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului.
În cazul în care administratorii încalcă dispozițiile prevăzute de Legea nr.31/1990 sau alte legi incidente ori săvârșesc în exercitarea mandatului fapte de natură a crea prejudicii, suntem în prezența unei răspunderi civile delictuale. În situația în care administratorii nu-și îndeplinesc sau își îndeplinesc în mod
necorespunzător mandatul încredințat de acționari prin actul constitutiv sau prin hotărârile adunărilor generale se va putea angaja răspunderea acestora pe tărâm contractual.
Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere, presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art.3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Constatarea stării de insolvență constituie o condiție pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi.
Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților.
Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni.
Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006. Răspunderea poate fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.
Răspunderea administratorului este angajată în orice situație în care contractul de mandat este încălcat printr-o faptă culpabilă.
Culpa administratorului se apreciază după tipul abstract - culpa levis in abstracto, din aceste motive aflându-se în fața unei culpe prezumate de unde derivă și obligativitatea administratorului de a răsturna prezumția de culpă, sarcina probei aparținându-i.
Judecătorul sindic a apreciat că fapta pârâților nu poate fi încadrată în prev. art. 138 lit. c din Legea nr.85/2006, respectiv că au dispus în interes personal continuarea uneia activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.
Pentru a fi angajată răspunderea în baza acestui temei era necesar ca lichidatorul să facă dovada faptului că pârâții au dispus în interes personal continuarea unei activități care a dus persoana juridică la încetarea de plăți.
Din analiza financiară expusă de lichidatorul judiciar în raportul privind analiza cauzelor care au generat starea de insolvență, reiese că în perioada 2009- 2011 activele circulante au fost menținute la aproximativ același nivel, iar nivelul datoriilor pe termen scurt aproape s-a înjumătățit la finele anului 2011 față de anul 2009, până la un nivel situat sub cel al activelor circulante, iar aceasta împreună cu faptul că societatea debitoare a început să înregistreze restanțe la bugetul de stat abia începând cu anul 2011, până la acel moment achitându-și în termen obligațiile fiscale, contrazic susținerile lichidatorului judiciar că activitatea debitoarei a fost continuată în interesul personal al pârâților.
De asemenea, din probele administrate nu reiese existența unor operațiuni comerciale de revânzare a bunurilor sub prețul de achiziție și nici că aceste vânzări nu au servit personal pârâților.
În ceea ce privește suma de 2.468,09 lei reprezentând active din categoria stocurilor care se găsesc înregistrate în contabilitatea debitoarei, dar care nu s- au regăsit faptic, inclusiv pârâții prin întâmpinarea depusă (fila 73) au arătat că acestea reprezintă bunuri casate dar această operațiune nu a fost înscrisă în contabilitate. Cu privire la acest aspect prin cererea introductivă, lichidatorul judiciar a precizat că sub acest aspect este incident și art. 138 lit. e) din Legea nr. 85/2006.
Întrucât s-a dovedit faptul că în contabilitatea debitoarei existau înregistrate bunuri mobile care însă în materialitatea lor nu au fost identificate, iar pârâții nu au făcut dovada casării acestora, judecătorul sindic apreciază că în speță sunt întrunite cerințele pentru a se dispune angajarea răspunderii pârâților conform prev. art.138 lit.e din Legea nr.85/2006, operând prezumția că o parte din activul persoanei juridice a fost deturnat sau ascuns de către pârâți .
Raportat la cele de mai sus, judecătorul sindic a admis în parte cererea de cererea de instituire a răspunderii materiale formulată de către lichidatorul judiciar S.P. "C. DE I. T. "; SPRL desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei SC AZ C. S. și a obligat în solidar pârâții T. I., T. S. și P. M. să plătească suma de 2.468,09 lei, reprezentând o parte din pasivul debitoarei SC AZ C. S. aflată în faliment în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. .
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C. DE I. T. SPRL, solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a acesteia în sensul admiterii în întregime a acțiunii în răspundere patrimonială pe care a formulat-o.
În motivele de recurs se arată că prin acțiunea introductivă de instanță, a solicitat antrenarea răspunderii patrimoniale a foștilor administrator statutari ai SC AZ C. S., T. I., P. M. și T. S. și pe cale de consecință suportarea în solidar de către aceștia a părții neacoperite din pasivul debitoarei în stare de faliment, în conformitate cu prevederile art. 138 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
La momentul introducerii acțiunii, pasivul debitoarei pe care urma să-l suporte pârâții în solidar, se ridica la suma de 15.327.420,15 lei, conform tabelului definitiv al creanțelor SC A-Z C. S. .
Menționează că în îndeplinirea atribuțiilor stabilite de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, administratorul judiciar a întocmit Raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență a societății debitoare, raport care a fost publicat în extras în Buletinul Procedurilor de I. nr. 12006/_ . Prin acest raport au fost relevate următoarele împrejurări ca premise ale apariției stării de insolvență:
Vânzarea mărfurilor sub prețul de achiziție. Atât în anul 2009 cât și în anul 2011 s-a înregistrat o marjă comercială negativă;
Lichiditatea foarte scăzută a creanțelor, valoarea acestora la data deschiderii procedurii de insolvență fiind de 6,5 mii lei;
înregistrarea unui fond de rulment negativ pe tot parcursul perioadei analizate. Transformarea activelor circulante în lichidități ar acoperi doar 74% din datoriile pe termen scurt.
Arată că raportul a fost supus aprobării creditorilor în prima Adunare convocată pentru data de_ . Ulterior în vederea discutării oportunității formulării unei cereri de antrenare lichidatorul judiciar a convocat Adunarea Creditorilor pentru data de_ . In materialul informativ transmis creditorilor s-a arătat că societatea debitoare nu a predat lichidatorului judiciar decât bilanțurile aferente anilor 2009 - 2011. Prin urmare a arătat acestora că înțelege să facă demersuri suplimentare de obținere a documentelor contabile nepredate
ale debitoarei, înainte să formuleze o acțiune în justiție împotriva foștilor administratori statutari ai debitoarei.
La această Adunare, având în vedere starea de fapt prezentată creditorii care și-au exprimat votul au considerat oportună formularea unei cereri de antrenare.
Lichidatorul judiciar a transmis o notă internă către foștii administratori statutari, dna. T. S., dna. P. M. și dl. T. I. pentru a le aduce la cunoștință faptul că la Adunarea din data de_ a fost discutată oportunitatea formulării unei cereri de antrenare a răspunderii și faptul că la această adunare creditorii au hotărât că antrenarea răspunderii ar fi oportună în cazul de față.
În urma demersurilor efectuate de lichidatorul judiciar reprezentanții debitoarei s-au prezentat la sediul debitoarei și au predat documentele contabile ale societății SC A-Z C. S. . Prin urmare lichidatorul judiciar a completat Raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la intrarea societății debitoare în procedura insolvenței cu noile informații obținute. Raportul cauzelor completat a fost aprobat de creditori în Adunarea din data de_ și a fost publicat în Buletinul Procedurilor de I. .
Conform Raportului de cauze completat în privința persoanelor cărora le-ar fi imputabilă ajungerea societății debitoare în încetare de plăți, din cadrul evidențelor contabile de care lichidatorul judiciar a dispus, ajungerea debitoarei în încetare de plăți se datorează atât unor factori obiectivi, astfel cum aceștia au fost prezentați în cuprinsul raportului, neimputabili persoanelor care au asigurat conducerea societății debitoare, cât și unor fapte susceptibile de a fi încadrate în prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006: din analiza documentelor contabile lichidatorul judiciar a constatat că deși se afla în stare de insolvență încă din 2009 reprezentanții acesteia au depus cerere de deschidere a procedurii abia în anul 2012; de asemenea, la apariția stării de insolvență a societății a contribuit și vânzarea de mărfuri sub prețul de achiziție în cei trei ani anteriori intrării în insolvență; ulterior efectuării inventarului faptic s-a constatat că Ia nivelul stocurilor lipsesc active în valoare de 2.468,09 lei, acestea deși se regăsesc înregistrate în contabilitatea debitoarei ele nu există faptic în patrimoniul acesteia.
Consideră că toate aceste fapte, atrag incidența dispozițiilor art. 138 lit. c din Legea 85/2006. Prin urmare, deși debitoarea a predat toate documentele contabile, fără însă a preda și alte documente solicitate, de exemplu contracte încheiate în cei 3 ani anterior deschiderii procedurii insolvenței, lichidatorul judiciar a procedat la formularea acțiunii de antrenare a răspunderii pe baza documentelor și informațiilor obținute.
Apreciază criticabilă soluția pronunțată în primă instanță și consideră că se impunea admiterea acțiunii lichidatoarei, în întregime, pentru următoarele considerente:
Art. 138 alin. 1 lit c din Legea nr. 85/2006 era aplicabil deoarece managementul defectuos al pârâților a condus la un exercițiu financiar nerentabil din punct de vedere al raportului de echilibru dintre venituri și cheltuieli, dispunând în interes personal continuarea activității, care ducea, în mod vădit la încetare de plăți pentru debitoarea SC A-Z C. S. .
Din interpretarea situațiilor financiare ale societății debitoarei și din Raportul întocmit de lichidatoare rezultă că în anii_ și 2012 SC A-Z C.
S. se încadra în categoria firmelor falimentare, existând astfel, potrivit art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, obligația legală pentru debitoare, prin intermediul reprezentanților legali, în speță, administratorii statutari T. I., T. S. și P.
M., să se adreseze Tribunalului cu o cerere pentru deschiderea procedurii insolvenței, "în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență."
Astfel din bilanțul aferent anului 2009 rezultă că în decembrie 2009 SC A-Z
C. S. înregistra datorii pe termen scurt de 11.589.472 lei, în timp ce dispunea de active circulante în valoare de doar 9.618.405 lei. în anul 2010 SC A-Z C. S. înregistra datorii pe termen scurt de 11.120.415 lei, în timp ce dispunea de active circulante în valoare de doar 9.260.486 lei. în decembrie 2011 A-Z C. S. înregistra în datorii pe termen scurt de 6.823.801 lei, în timp ce dispunea de active circulante în valoare de doar 9.260.486 lei.
Prin urmare, lichidatorul judiciar a făcut o constatare simplă bazată pe documente contabile că debitoarea se afla în insolvență din anul 2009 și a depus cerere de insolvență doar în 2012, date evidente, preluate din bilanțurile contabile ale anilor 2009, 2010 și 2011. Bilanțurile contabile reprezintă o imagine fidelă, clară și completă a patrimoniului, a situației financiare și asupra rezultatelor obținute de unitatea patrimonială. Rezultă că pentru a se ajunge la concluzia amintită nu s-au folosit alte documente procesate, decât situațiile întocmite și depuse de debitoare la finanțe.
Argumentele că debitoarea nu a făcut față crizei economice, că societatea a început să înregistreze un anumit tip de datorii numai din 2011, nu din 2009 (față de stat), cererea de finanțare la ADR Nord-Vest depusă în 2010 și evoluția descrescătoare atât a activelor cât și a datoriilor nu absolv debitoarea de obligația de a depune o cerere de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență. Conform art. 27 din Legea 85/2006 "Debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență".
Recurenta arată că legea nu impune o astfel de obligație unei firme aflată "în dificultate financiară", ci unei societăți aflate în insolvență (noțiune definită legal). Această obligație este justificată de faptul că o astfel de societate prezintă un factor de risc foarte însemnat pentru mediul economic și poate reprezenta o amenințare pentru eventualii jucători comerciali care ar putea începe relații comerciale cu aceasta, induși în eroare de aparența unei societăți perfect sănătoase.
Faptul că cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost formulată de debitoare după mai mult de 3 ani, în mai 2012, denotă lipsa diligentelor necesare în vederea redresării activității, încetării acumulării de noi datorii și lipsa de preocupare pentru plata acestora.
Obligația legală de a sista continuarea activității debitorului persoană juridică și de a formula o cerere de deschidere a procedurii, în situația în care insolvență acestuia este vădită, își găsește rațiunea în aceea că prin netergiversarea acestei stări, debitorul insolvent ar fi putut fi reabilitat. Mai mult, continuarea activității în condițiile enunțate are în vedere și mărirea în mod nejustificat a pasivului debitoarei în dauna creditorilor care, necunoscând situația financiară a societății, au continuat să desfășoare cu aceasta relații comerciale.
Perioada pentru care s-a dispus continuarea activității este de mai mult de 3 ani, fără a solicita deschiderea procedurii de insolvență împotriva societății, în condițiile în care legea impune obligația ca în 30 de zile de la apariția stării de insolvență, debitorul să introducă o cerere pentru a fi supus unei astfel de proceduri.
Potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990 "obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat". Fiind vorba deci despre un contract (mandat) culpa este prezumată, iar răspunderea
trebuie apreciată in abstracto, cu mai multă rigurozitate. în privința existenței interesului personal în continuarea activității, membrii organelor de conducere nu pot avea decât un interes personal deoarece, aflându-ne pe tărâm comercial, mandatul acestora este unul remunerat, fiind prezumat a fi cu titlu oneros, așa cum prevedea art. 374 Codul Comercial.
În aceste condiții în care declinul debitoarei era evident, este greu de admis că foștii administratori, ar mai fi continuat activitatea cât timp interesul nu ar fi fost personal. Iar în practica judiciară referitor la dispozițiile art. 138 alin. 1 lit c) s-a decis că în cazul administratorilor societății, interesul personal este prezumat în continuarea activității debitoarei aflate în încetare de plăți datorită faptului că mandatul în baza căruia a condus societatea este unul comercial, care este prezumat a fi cu titlu oneros. (Trib. Dâmbovița, Secția Comercială și de contencios administrativ, sent. Nr. 105 din 10 iulie 2007, în Procedura insolvenței, Culegere de Practică judiciară 2006-2009, Ed. C.H.Beck, p.lll).
La apariția stării de insolvență a societății a contribuit și vânzarea de mărfuri sub prețul de achiziție în cei trei ani anteriori intrării în insolvență a debitoarei.
Astfel, analizând situațiile financiare ale debitoare lichidatorul judiciar a constatat că în anul 2009, veniturile societății din vânzarea de mărfuri au fost de
7.238.399 lei, în timp ce cheltuielile cu mărfurile au fost mai ridicate atingând valoarea de 7.448.975 lei. În anul 2011 discrepanța a fost și mai evidentă, astfel veniturile din mărfuri în acest an au fost de 1.355.127 lei, iar cheltuielile cu mărfurile au fost de 2.027.379 lei. Acestea date pot duce la concluzia că mărfurile erau vândute sub prețul de achiziție, fie în interes personal fie în interesul societăților din grup - Technolab S., Redox Lab S. și Deltachim S. (reamintim că societatea nu ne-a pus la dispoziție contracte sau documente prin care să dovedească prestarea efectivă a serviciilor/vânzarea efectivă a echipamentelor și a aparaturii în relația cu societățile din grup, în ciuda solicitărilor lichidatorului judiciar în acest sens).
Vânzarea de marfă sub prețul de achiziție a fost constatată strict din balanțele depuse de reprezentanții debitoarei, neavând spre justificare și documentele care să ateste efectiv aceste operațiuni (contractele prin care au fost achiziționate bunurile, cu menționarea prețului de intrare a acestora în patrimoniul debitoarei și contractele în baza cărora efectiv au fost înstrăinate aceste bunuri, pentru a putea fi stabilite prețurile individuale cu care au ieșit bunurile din gestiunea debitoarei). Astfel, administratorul judiciar a constatat că global costurile de achiziție a mărfurilor erau mai mari decât veniturile obținute de debitoare din vânzarea acestora, deci că debitoarea lucra în pierdere.
Astfel, de pildă, pentru anul 2009, dacă societatea a emis o factură storno pentru anumite mărfuri vândute, ar fi trebuit să se storneze și din cheltuieli suma corespunzătoare. Iar pârâții ar fi trebuit să facă dovada a ceea ce s-a întâmplat cu bunurile dacă au fost stornate.
Prin urmare o factură de stornare nu justifică de ce nu s-au efectuat toate operațiunile corespunzătoare în contabilitate. în ceea ce privește anul 2011 faptul că o parte din veniturile din vânzări de mărfuri (contul 707) a fost trecută pe venituri din lucrări executate și servicii prestate (607), făcându-se astfel o corecție asupra contului respectiv nu justifică de ce nu s-a făcut corecția corespunzătoare și asupra contului de cheltuieli aferent (607). Explicațiile aduse nu fac decât să denote și o eventuală neținere a contabilității în conformitate cu legea.
După cum s-a arătat în literatura de specialitate, fapta ilicită poate să constea și în omisiunea (inacțiune ilicită) îndeplinirii unei activități ori neluarea unei măsuri când aceasta trebuia, potrivit legii, întreprinsă de o anumită persoană. Această teorie este deplin aplicabilă și în cazul pasivității pârâților, T.
I., T. S., P. M., care, în calitate de administratori erau obligați să observe încetarea de plăți a societății debitoarei și să procedeze conform dispozițiilor legale imperative.
Prejudiciul (actual, direct și cert) rezultă din faptul că societatea a ajuns în insolvență și de asemenea din împrejurarea că obligațiile față de creditori nu vor putea fi plătite integral din averea debitorului. Raportul de cauzalitate este evident deoarece o societate nu poate funcționa în mod viabil în condițiile în care administratorii manifestă un dezinteres total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății. Iar culpa și interesul personal, după cum am mai arătat sunt prezumate.
Cu privire la interesul personal în continuarea unei activități care ducea în mod vădit la o stare de incapacitate de plăți arătă că din fișa analitică partener deținută de Redox Lab S. pentru A-Z C. S. rezultă că în anul 2009 A-Z C. S. înregistra o creanță față de Redoxlab S. în valoare de 29.039,45 lei, Din fișa analitică aferentă anului 2010 creanța crescuse la suma de 828.697,21 lei, iar în anul 2011 la suma de 1.194.417,27 lei. Cele două societăți au aceiași asociați, și anume pe dl. T. I. și dna. T. S., aceștia fiind și administratori la A-Z C. S. (d-na P. apare ca administrator doar la A-Z C. ).
Continuarea relației comerciale cu această societate având în vedere o creștere așa mare și continuă a sumelor nerecuperate nu se poate explica decât prin existența unui interes personal al persoanelor care conduceau ambele societăți.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâții T. S. M. și T. loan, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii sentinței civile pronunțată de Tribunalul Specializat C. ; cu cheltuieli de judecată
.
Arată că din actele contabile puse la dispoziția lichidatorului judiciar, reiese faptul că în decembrie 2009 SC AZ C. S. înregistra datorii pe termen scurt de
11.589.472 lei și active circulante în valoare de 9.618.405 lei. în anul 2010, aceeași societate înregistra datorii pe termen scurt în cuantum de 11.120.415 lei și active circulante în valoare de 9.260.486 lei. în decembrie 2011, societatea înregistra datorii pe termen scurt de 6.823.801 lei și active circulante în valoare de 9.260.486 lei. Astfel, rezultă că în perioada 2009 - 2011, activele circulante au fost menținute la aproape același nivel, iar nivelul datoriilor pe termen scurt s-a activelor circulante, ceea ce contrazice susținerile lichidatorului judiciar cu privire la încetarea plăților, faptul că societatea ar fi fost falimentară în perioada 2009 - 2011 și a lipsei de preocupare a administratorilor pentru plata datoriilor în completare, este de menționat faptul că aceeași concluzie, cea a scăderii datoriilor în perioada 2009 - 2011, reiese chiar din raportul cauzelor completat, întocmit de lichidatorul judiciar, care arată că "datoriile societății au avut o evoluție descrescătoare pe parcursul perioadei analizate".
De asemenea, precizează faptul că, asa cum a reținut și instanța de fond, societatea debitoare a început să înregistreze restanțe la bugetul de stat abia începând cu anul 2011, până la acel moment fiind achitate la termen creanțele bugetare. Acest aspect contrazice susținerile lichidatorului judiciar care susține prin cererea de recurs faptul că debitoarea și-a continuat activitatea în detrimentul
Raportat la susținerile lichidatorului judiciar referitoare la "mărirea în mod nejustificat a pasivului debitoarei în dauna creditorilor care, necunoscând situația financiară a societății, au continuat să desfășoare cu aceasta relații comerciale", asa cum a susținut și în fața instanței de fond, arată că, astfel cum reiese din Tabelul Definitiv de Creanțe, exceptând banca creditoare, înscrisă în toate tabelele creditorilor a societăților din grup, societatea debitoare, AZ C. S. ,
nu are niciun creditor, partener comercial în sensul art.3 pct.7 din LPI, astfel că, și această susținere a lichidatorului judiciar este nefondată.
Cu privire la interesul personal în ceea ce privește continuarea activității, consideră că precizările lichidatorului judiciar sunt eronate.
În ceea ce privește interesul intimaților de a continua activitatea în vederea obținerii remunerației, menționează că nici unul nu a beneficiat de vreo remunerație pe perioada existenței societății, fapt ce poate fi probat prin statele de plată ale debitoarei și care, în consecință, răstoarnă prezumția unui mandat oneros.
Consideră că susținerile lichidatorului judiciar referitoare la acest aspect semnalate de lichidator prin cererea de antrenare ( și menținute de altfel și prin cererea de recurs), sunt rezultatul a două operațiuni contabile, una în anul 2009 și una în anul 2011, fără a constitui o practică a societății, ale cărei vânzări s-au situat în toate cazurile peste prețurile de achiziție. Astfel, în anul 2011, activitatea societății (inclusiv rulajele conturilor 607 și 707) trebuie tratată distinct. Până în luna mai, moment în care se finalizează contractele încheiate de societate anterior momentului modificării obiectului de activitate, societatea a înregistrat un adaos pozitiv, perioada de după luna mai, când activitatea societății este limitată la activitățile necesare susținerii proiectului depus spre finanțare. Societatea înregistrează adaos pozitiv și în luna mai, iar în această lună se efectuează și se înregistrează în contabilitate o Notă cantabilă de corecție privind trecerea unor venituri greșit înregistrate pe contul 707 (venituri din vânzarea mărfurilor) în contul corect 704 (venituri din lucrări executate și servicii prestate). Această operațiune contabilă a condus la o scădere a soldului acestui cont 707, de unde a apărut și discrepanța față de contul corespondent 607. Nota contabilă s-a înregistrat astfel: 4111 = 704 plus 4111 = 707 minus. Corecțiile aferente anilor precedenți trebuie înregistrate prin contul 117 pentru 4111 = 117 minus. De asemenea, arată că în cazul ambelor conturi 704 și 707, corecția se efectua cu același cont 117.
În ceea ce privește anul 2009, societatea a emis o factură storno, astfel încât rezultă un minus pe contul 607, aferent prețului de achiziție al mărfurilor stornate, și un minus de valoare mai mare pe contul 707, aferent prețului de vânzare. Este de evidențiat că în mod obiectiv, aceste operațiuni contabile nu puteau ele însele nici declanșa nici contribui la crearea stării de insolvență.
În final, raportat la starea de insolvență a debitoarei, învederează instanței de recurs faptul că din analiza evoluției performanței financiare a acesteia reiese următoarele aspecte: rezultatul net înregistrat de debitoare se concretizează în profit în anul 2009 si 2010, și în pierdere în anul 2011 (pe fondul scăderii cifrei de afaceri), iar în anul 2012, pierderea se diminuează semnificativ, chiar dacă cifra de afaceri în acest an este zero.
Momentul obiectiv, de la care se poate considera faptul că administratorii au luat la cunoștință de situația precară a societății este acela al depunerii situațiilor financiare aferente anului 2011, termenul legal de depunere a acestora fiind luna mai 2012, însă, se poate observa faptul că cererea privind deschiderea procedurii a fost promovată în luna următoare celei de depunere a situațiilor financiare.
Având în vedere aceste aspecte, consideră că nu sunt îndeplinite condițiile Cu privire la fapta, aceasta nu se încadrează printre cele prevăzute de art.138 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006. în ceea ce privește prejudiciul, nu îndeplinește condiția certitudinii având în vedere faptul că, prin raportul cauzelor se prevede că starea de insolvență a debitoarei s-a datorat atât unor cauze obiective, neimputabile organelor de conducere, cât și unor factori subiectivi susceptibili de a fi încadrați în prevederile art.138 din Legea nr.85/2006.
Analizând recursul declarat de către recurentă prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041C.pr.civ., C. ea l-a apreciat ca fiind fondat pentru următoarele considerente:
Demersul judiciar al lichidatorului judiciar desemnat în procedura insolvenței debitoarei SC AZ C. S. a fost justificat prin invocarea dispozițiilor art. 138 lit.c din Legea nr.85/2006, arătându-se că judecătorul sindic poate dispune ca pasivul debitoarei persoană juridică, ajunsă în stare de insolvență, neacoperit din bunurile acesteia, să fie plătită de către administratorii statutari.
Declanșarea demersului judiciar având ca finalitate antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere - administratori, directori, cenzori și orice altă persoană - care au contribuit la ajungerea debitoarei în insolvență impune existenta unei proceduri în baza Legii nr. 85/2006, condiție îndeplinită în speță.
Probele administrate în cauză relevă împrejurarea că după numirea lichidatorului, practicianul în insolvență a notificat atât societatea debitoare, cât și pe foștii administratori să predea registrele și actele societății.
C. ea reamintește că răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au contribuit la ajungerea societății debitoare în stare de insolventa. Natura juridica a răspunderii reglementate de procedura insolventei este aceea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale. Pentru a putea fi angajată răspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicita, prejudiciul, legătura de cauzalitate si culpa. Insă, pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, iar faptele enumerate în dispozițiile art.138 trebuie să fi contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolventa. Ca atare, această formă de răspundere reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o răspundere contractuală izvorâtă din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la răspunderea contractuală.
C. ea reține că potrivit raportului cauze și împrejurări întocmit de către lichidatorul judiciar al debitoarei potrivit art.59 din LPI, completat, aprobat de adunarea creditorilor și publicat în Buletinul Procedurilor de I. ajungerea debitoarei în încetare de plăți se datorează atât unor factori obiectivi, astfel cum aceștia au fost prezentați în cuprinsul raportului, neimputabili persoanelor care au asigurat conducerea societății debitoare, cât și unor fapte susceptibile de a fi încadrate în prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006. Astfel, instanța reține că din analiza documentelor contabile lichidatorul judiciar a constatat că deși debitoarea se afla în stare de insolvență încă din anul 2009, reprezentanții acesteia au depus cerere de deschidere a procedurii doar în anul 2012. Mai mult, la apariția stării de insolvență a debitoarei a contribuit și vânzarea de mărfuri sub prețul de achiziție în cei trei ani anteriori intrării în insolvență.
C. ea observă că judecătorul sindic deși evidențiază că între cauzele ajungerii debitoarei în insolvență au fost indicate de către lichidatorul judiciar cu titlu de ipoteză, managementul deficitar al resurselor financiare și neglijarea responsabilităților ce le reveneau în calitate de administratori statutari, acesta apreciază în mod eronat că nu s-a stabilit raportul de cauzalitate între fapta imputată și starea de insolvență .
C. ea reamintește că raportul de cauzalitate este prezent și în ipoteza în care există fapta generatoare care a constituit condiția necesară, adică fapta în lipsa căreia dauna nu s-ar fi produs.
Complexitatea vieții unei societăți comerciale implică succesiunea și împletirea unor fapte și împrejurări între care trebuie decelat care pot îndeplini condiția de a fi considerate cauza insolvenței.
Determinarea raportului cauzal specific implică identificarea acelor fapte care fie au declanșat punerea în mișcare a acestor cauze, fie că au favorizat desfășurarea lor nestingherită, fie nu au împiedicat această desfășurare, deși intervenția ar fi fost posibilă și eficientă împiedecând apariția consecințelor nedorite, între care insolvența debitoarei care a fost și cauza prejudiciului creditoarei recurente.
Raportul cauzal nu trebuie să fie întotdeauna unul direct putând fi și unul mediat, în sensul că fapta imputată a permis unor factori exteriori să acționeze și să producă prejudiciul.
C. ea apreciază că judecătorul sindic a reținut în mod greșit starea de fapt, întrucât nu a dat relevanța cuvenită înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, fapt ce a dus la concluzia greșită a nedovedirii raportului de cauzalitate între fapta imputată, prevăzută de art. 138 lit. c in Legea nr. 85/2006 și prejudiciul invocat. Potrivit dispozițiilor art. 138 alin.1 lit. c din LPI, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin faptul că au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la
încetarea de plăți.
În speță, C. ea reține că probele administrate în cauză (rapoartele lichidatorului judiciar, evidența contabilă a debitoarei, etc.) evidențiază împrejurarea că ipoteza normei legale enunțate anterior este întrunită. Astfel, situațiile financiare ale debitoarei arată că în perioada 2009 - 2012, insolvența debitoarei era una vădită astfel că pârâților le revenea obligația impusă de legiuitor prin dispozițiile art.27 alin.1 din LPI de a adresa o cerere instanței pentru deschiderea procedurii insolvenței. Cu toate acestea, cererea de deschidere a procedurii insolvenței debitoarei a fost formulată în anul 2012 când s-a demonstrat că debitoarea este în faliment iar datoriile acumulate în acest interval de timp nu mai pot fi plătite.
C. ea constată că insolvența debitoarei putea fi constatată de către pârâți dacă și-ar fi îndeplinit obligațiile care le reveneau în calitate de administratori ai debitoarei. Astfel, bilanțul aferent anului 2009 evidențiază împrejurarea că în decembrie 2009, debitoarea înregistra datorii pe termen scurt în sumă de 11.589.472 lei, în timp ce dispunea de active circulante în valoare de doar 9.618.405 lei; în anul 2010, datoriile pe termen scurt erau de 11.120.415 lei, iar activele circulante în sumă de doar 9.260.486 lei, în timp ce în decembrie 2011 debitoarea înregistra datorii pe termen scurt în sumă de 6.823.801 lei, iar activele circulante disponibile erau în valoare de doar 9.260.486 lei.
C. ea constată astfel că și concluzia lichidatorului judiciar este corectă, comparând doar aceste date se constată că debitoarea se afla în insolvență încă din anul 2009, evoluția descrescătoare a activelor corelativ cu o creștere a datoriilor confirmând această ipoteză, susținerile contrare fiind nefondate.
Nefondate sunt și apărările conform cărora formularea cererii de deschidere a procedurii nu era necesară întrucât debitoarea se afla doar în dificultate financiară. C. ea reține că pârâții au continuat activitatea pentru o perioadă de mai mult de 3 ani, fără a solicita deschiderea procedurii de insolvență împotriva
societății, în condițiile în care legea impune obligația ca în 30 de zile de la apariția stării de insolvență, debitorul să introducă o cerere pentru a fi supus unei astfel de proceduri.
În aceste condiții în care declinul debitoarei era evident, este greu de admis că foștii administratori, ar mai fi continuat activitatea cât timp interesul nu ar fi fost unul personal. Jurisprudența a stabilit constant că în ceea ce privesc dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. c, în cazul administratorilor societății, interesul personal este prezumat în continuarea activității debitoarei aflate în încetare de plăți datorită faptului că mandatul în baza căruia a condus societatea este unul comercial, care este prezumat a fi cu titlu oneros. (Trib. Dâmbovița, Secția Comercială și de contencios administrativ, sent. nr. 105 din 10 iulie 2007, în Procedura insolvenței, Culegere de Practică judiciară 2006-2009, Ed. C.H.Beck, p.lll).
Nu în ultimul rând, în susținerea ipotezei normei legale enunțate în art.138 lit.c din LPI, C. ea reține că a contribuit activitatea derulată de către pârâți respectiv vânzarea de mărfuri sub prețul de achiziție în cei trei ani anteriori intrării în insolvență a debitoarei.
Probele administrate în cauză evidențiază împrejurarea că în anul 2009 veniturile societății din vânzarea de mărfuri au fost de 7.238.399 lei, în timp ce cheltuielile cu mărfurile au fost mai ridicate atingând valoarea de 7.448.975 lei. Apoi, în anul 2011 veniturile din mărfuri au fost de 1.355.127 lei, iar cheltuielile cu mărfurile au fost de 2.027.379 lei.
Coroborând datele menționate mai sus se poate constata că vânzarea mărfurilor s-a realizat sub preț și, cercetând persoanele beneficiare ale înstrăinărilor - SC Technolab S., Redox Lab S. și Deltachim S. aflate în același grup, unde pârâții sunt asociați - concluzia desprinsă de către lichidatorul judiciar, cea cu privire la interesul personal al pârâților, se confirmă.
C. ea nu va da eficiența dorită de pârâți facturilor storno întocmite pentru anumite mărfuri vândute din patrimoniul debitoarei. Instanța va achiesa constatărilor lichidatorului judiciar al debitoarei potrivit cărora debitoarea a vândut bunurile în pierdere reținând că dacă societatea a emis o factură storno pentru anumite mărfuri vândute, fără o corecție corespunzătoare a cheltuielilor și fără să facă dovada a ceea ce s-a întâmplat cu bunurile dacă au fost stornate, datele problemei nu se schimbă.
C. ea reamintește că, în ceea ce privește fapta ilicită, aceasta poate să constea și în omisiunea îndeplinirii unei activități ori în neluarea unei măsuri când aceasta trebuia, potrivit legii, luată de o anumită persoană, ipoteză aplicabilă în speță în raport de pasivitatea pârâților care, în calitate de administratori erau obligați să observe încetarea de plăți a societății debitoarei și să procedeze conform dispozițiilor legale imperative.
Nu în ultimul rând, C. ea constată din probele administrate (fișa analitică partener deținută de Redox Lab S. pentru A-Z C. S. ) că interesul personal în continuarea unei activități care ducea în mod vădit la o stare de incapacitate de plăți este evident câtă vreme în anul 2009 debitoarea înregistra o creanță față de Redoxlab S. în valoare de 29.039,45 lei, în timp ce în anul 2010 creanța crescuse la suma de 828.697,21 lei, iar în anul 2011 la suma de 1.194.417,27 lei. Câtă vreme societățile au aceeași asociați se poate susține cu temei că o continuare a relației comerciale cu această societate având în vedere o creștere accentuată și continuă a sumelor nerecuperate nu se poate explica decât prin existența unui interes personal al persoanelor care conduceau ambele societăți.
Pentru toate aceste considerente, C. ea va aprecia recursul declarat de către lichidatorul judiciar al debitoarei ca fiind fondat iar în temeiul art.8 din LPI
raportat la art.138 alin.1 lit.c din același act normativ îl va admite, va modifica hotărârea recurată în sensul că va admite acțiunea formulată și va obliga pârâții, în solidar, să suporte pasivul debitoarei până la concurența sumei de 15.327.420,15 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de C. DE I. T. SPRL lichidator judiciar al debitoarei SC AZ C. S. impotriva sentintei civile nr. 1394 din_, pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului Speciliazat C., pe care o modifică în sensul că admite acțiunea și obligă pârâții T. I., P. M. și T.
S. să suporte, in solidar, pasivul debitoarei până la concurența sumei de 15.327.420,15 lei.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||||
M. | SA | M. | C. | A. M. | ION M. N. |
red.M.S./A.C.
2 ex. - _
jud.fond.G. C.
| ← Sentința civilă nr. 2284/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 2495/2013. Răspundere organe de... → |
|---|
