Sentința civilă nr. 2495/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a1
SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 2495/2013
Ședința publică din 23 decembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: C. V., judecător-sindic GREFIER: T. E.
Pe rol fiind derularea procedurii reglementată de Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, împotriva debitorului SC M. S., cu sediul în localitatea
B., str. B-dul D., nr. 32, sc.A, ap.15, județul B. -Năsăud, cod unic de înregistrare 23037661, număr de ordine în registrului comerțului J_ și examinarea cererii pentru stabilirea răspunderii personale formulată de lichidatorul U. S. împotriva pârâtului R. M. C. .
Cauza s-a dezbătut pe fond în ședința publică din data de 17 decembrie 2013, concluziile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, pronunțarea hotărârii judecătorești, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a fost amânată la data de 23 decembrie 2013.
Deliberând constată că:
T R I B U N A L U L
Prin acțiunea înregistrată sub numărul de mai sus, lichidatorul judiciar U. S. a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea administratorul statutar al debitoarei, SC M. S. , pârâtul R. M. C. la suportarea pasivului societății în sumă de 70.642,22 lei.
În motivarea acțiunii se arată că reprezentantul debitoarei nu a predat bunurile și documentele societății către lichidatorul judiciar, astfel că se apreciază că pârâtul a săvârșit faptele precizate la art. 138 al. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006.
În absența actelor societății debitoare, consultând informațiile oferite de Ministerul Finanțelor Publice și Registrul Comerțului, s-a concluzionat că ultimul bilanț a fost depus la data de_, din care se desprinde faptul că falita avea active imobilizate în valoare de 7.477 și active circulante în valoare de 24872 lei.
Pârâtul deși legal citați nu s-a prezentat în instanță nici personal nici prin mandatar și nu a depus la dosar întâmpinare deși aceasta era obligatorie potrivit prev. art. 118 Cod procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut starea de fapt ce va fi redată în continuare.
Prin sentința civilă nr. 1887/2011 pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr._ a fost admisă cererea formulată de practicianul în insolvență U.
S. și în consecință s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței
1
împotriva societății debitoare SC M. S. și a fost desemnat în calitate de lichidator judiciar U. S. .
Potrivit tabelului definitiv al creanțelor debitoarea datorează A.F.P. B. - Năsăud suma de 53.082 lei și SC Ambient SA Sibiu suma de 17.542 lei.
Pârâtul administrator statutar al societății nu a contestat creanța fiscală potrivit disp. art. 205 și 218 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Lichidatorul judiciar l-a notificat pe pârât în vederea predării bunurilor și actelor contabile ale societății în conformitate cu prev. art. 28 alin.1 din Legea nr. 85/2006 însă acesta nu a dat curs solicitării lichidatorului.
Din starea de fapt expusă instanța concluzionează că pârâtul se face vinovat de săvârșirea faptei prevăzută de art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006 constând în aceea că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea și anume cu disp.art.6, 10 și 22 din Legea nr.82/1991 a contabilității.
În temeiul art. 218 Cod procedură civilă s-a încuviințat în cauză interogatoriul pârâtului care a fost citat cu această mențiune.
Deoarece pârâtul nu s-a prezentat la interogatoriu instanța în baza prev. art. 225 Cod procedură civilă va lua această împrejurare ca un început de dovadă ce se completează cu faptul nepredării bunurilor și valorilor debitoarei.
Pentru considerentele menționate instanța în baza prev. art. 138 alin.1 lit. d din Legea nr. 85/2006 urmează să admită acțiunea potrivit dispozitivului prezentei sentințe.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite ca întemeiată acțiunea lichidatorului judiciar U. S. , cu sediul în B.
, str. S., nr. 9, jud. B. -Năsăud, împotriva pârâtului R. M. C., domiciliat în B., bvd. D., nr. 32, sc.A, ap. 159, jud. B. -Năsăud, în calitate de administrator statutar al debitoarei SC M. S., cu sediul în localitatea B., str. B-dul D., nr. 32, sc.A, ap.15, județul B. -Năsăud, cod unic de înregistrare 23037661, număr de ordine în registrului comerțului J_ - în faliment, și în consecință:
- obligă pe pârâtul R. M. C. să suporte din averea proprie pasivul debitoarei SC M. S. - în faliment, în sumă de 70.624,22 lei.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. V. T. E.
Red/dact: CV/HVA
_ /4 ex
2
← Decizia civilă nr. 11064/2013. Răspundere organe de conducere.... | Sentința civilă nr. 2134/2013. Răspundere organe de... → |
---|