Decizia civilă nr. 11115/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a1
DECIZIE CIVILĂ Nr. 11115/2013
Ședința publică de la 19 Noiembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE C. I.
Judecător A. -I. A. Judecător DP Grefier M. N. Țâr
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul P. E. împotriva sentinței civile nr. 704 din data de3_ pronunțată în dosarul nr. _
/a1 al Tribunalului Specializat C. în contradictoriu cu intimata R. LS LICHIDATOR J. AL SC I. SS având ca obiect Angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006_ /a1 antr.rasp.dep.de R. L.
S. .
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă av. Stroe Terezia în reprezentarea intereselor recurentului cu împuternicire avocațială aflată la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este timbrat cu suma de 60 de lei reprezentând taxă judiciară de timbru și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
C. ea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Nemaifiind alte cereri de formulat, C. ea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. În susținere se arată că în speță nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006, respectiv textul de lege prevede limitativ faptele care realizează raportul de cauzalitate în privința stării de insolvență a debitoarei. Contractele de muncă nu au fost încheiate de către recurent, acesta nu a folosit bunurile și creditele în folosul propriu .În ceea ce privește antrenarea răspunderii administratorului aceasta nu se poate reține în ceea ce privește neurmărirea creanțelor întrucât fapta nu este una prevăzută expres de dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006. Nu solicită acordarea de cheltuieli de judecată.
C. ea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 704 din data de3_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului Specializat C. s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Societatea R. LS împotriva pârâului P. E. și, în consecință: a fost obligat pârâtul la suportarea pasivului debitoarei SC Î. SS, în cuantum de 412.958 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, conform dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006, că judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art.138 lit.a-g. Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii, în timp ce încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului.
În cazul în care administratorii încalcă dispozițiile prevăzute de Legea nr.31/1990 sau alte legi incidente ori săvârșesc în exercitarea mandatului fapte de natură a crea prejudicii, suntem în prezența unei răspunderi civile delictuale. În situația în care administratorii nu-și îndeplinesc sau își îndeplinesc în mod necorespunzător mandatul încredințat de acționari prin actul constitutiv sau prin hotărârile adunărilor generale se va putea angaja răspunderea acestora pe tărâm contractual.
Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere, presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art.3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Constatarea stării de insolvență constituie o condiție pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate, dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi.
Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților.
Astfel, cât privește răspunderea pârâtului, judecătorul sindic reține din cuprinsul întâmpinării, din răspunsurile la interogatorii și din istoricul societății că acesta a fost administrator al societății din data de_, preluând societatea cu creanțe de recuperat în cuantum de 511.327 lei (f.25).
De asemenea, instanța reține că în averea debitoarei, astfel cum rezultă din indicatorii financiari aferenți anului 2009, societatea avea active circulante în cuantum de 513.363 lei, din care creanțe de recuperat 511.327 lei (f.29).
În plus, contrar susținerilor pârâtului arătate prin răspunsurile la interogatoriu (f.58), judecătorul sindic reține că deși societatea nu mai avea activitate, așa cum a recunoscut pârâtul, la data de 1 octombrie 2008 societatea a încheiat 4 contracte individuale de muncă, angajând 4 persoane în calitate de
paznici cu un salariu brut de 703 lei fiecare, deși societatea nu mai dispunea de bunuri pentru care ar fi fost necesară asigurarea pazei, contracte care au fost desfăcute din inițiativa lichidatorului judiciar doar la data de 4 martie 2011 (f.76- 87), dovezile achitării salariilor acestor persoane aflându-se la filele 88-89.
Pe de altă parte, judecătorul sindic a reținut faptul că deși la data preluării de către pârât a părților sociale și a mandatului de administrator, societatea avea de recuperat creanțe în cuantum de 511.327 lei, pârâtul nu a făcut demersuri pentru recuperarea acestora, astfel încât, o parte din acestea s-au prescris, iar o parte, deși au fost recuperate, astfel cum rezultă, prin diferență, efectuată pe baza indicatorilor financiari aferenți anului 2009 (f.29) și balanța de verificare la_, contul clienți (f.31), nu a fost justificată modalitatea de utilizare a sumei încasate.
Nu în ultimul rând, încheierea contractului de cesiune între societatea debitoare și GASEUM BEHER BV OLANDA coroborat cu refuzul pârâtului de a depune acel contract de cesiune precum și de a oferi lămuririle necesare legate de încheierea acestui contract (f.58), în principal cele vizând prețul încasat, sunt de natură să conducă la concluzia că acest contract a fost încheiat în detrimentul debitoarei, în sensul că prețul cesiunii nu a fost folosit în interesul acesteia.
Astfel, față de situația relevată, judecătorul sindic a reținut că faptele mai sus descrise sunt de natură să prejudicieze interesele creditorilor și au fost săvârșite în perioada mandatului de administrator al pârâtului care, prin modalitatea în care a înțeles să gestioneze afacerile societății, a creat prejudiciul constând în pasivul debitoarei și care, datorită imposibilității debitoarei de a-l acoperi, a determinat deschiderea procedurii insolvenței, faptele circumscriindu- se disp. art.138 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006.
În ceea ce privește incidența în cauză a disp. art. 138 alin.1 lit. e, judecătorul sindic, în lipsa unor dovezi referitoare la o eventuală deturnare sau ascundere a unei părți din averea debitoarei sau a unor dovezi apte să probeze mărirea fictivă a pasivului acesteia, nu poate reține eventualele fapte
circumscrise acestor dispoziții legale. În acest context, judecătorul sindic subliniază faptul că sarcina probei, în conformitate cu disp. art. 1169 C.civ., în vigoare, în conformitate cu disp. art. 230 lit. a din legea nr. 71/2011, îi revenea reclamantei.
Pentru toate considerentele expuse, judecătorul sindic a considerat că pârâtul se impune a fi obligat la suportarea pasivului debitoarei SC Î. S.
S. în cuantum de 412.958 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs P. E. solicitând amiterea acestuia și modificarea in totalitate a sentinței atacate in sensul respingerii cererii de chemare in judecata ca neîntemeiata.
În motivele de recurs se arată că societatea Î. SS, a fost înființata in anul 1998, de către doi asociați de cetățenie italiana, M. elli Massimo și Giancristiano Caterina precum si o persoana juridica cu sediul in Italia Gaesum Beheerbv.
Ulterior, in cadrul societății au avut loc mai multe modificări cu privire la asociații societății, astfel incat in anul 2008 aceasta era deținuta de către Dna Puscas L. ( 35% din capitalul social) si de către GAESUM BEHEER BV ( 65 % din capitalul social). De temenea, administrator al societății a fost Dna Thurn V.
.
In fapt, in cursul lunii septembrie 2008, arată că a încheiat cu Dna Puscas
L. si GAESUM BEHEER BV, un contract de cesiune părți sociale deținute de către aceștia in societatea Î. SS, prin care subsemnatul am devenit unic asociat al acestei societăți.
Astfel, pârâtul a dobândit calitatea de asociat unic si de administrator al societății Î. SOMERS S., doar in anul 2008. dupa cum rezulta si din
istoricul societății Î. SS, aflat la dosarul cauzei, ( Fila 16). mențiune inscrisa in Registrul Comerțului la_ in baza încheierii judecătorului delegația_ .
Prin urmare, având in vedere prevederile arț. 203 din Legea 31/1990, privind societățile comerciale, (in forma in vigoare la data de_ ), "
Transmiterea pârtilor sociale are efect fata de terți numai din momentul înscrierii in registru! comerțului" si art. 50 din Legea 31/1990, in forma in vigoare la_ piețele sau faptele, pentru care nu s-a efectuat publicitatea prevăzută de lege, nu pot fi opuse terților, în afară de cazul în care societatea face dovada că aceștia le cunoșteau "
Prin urmare, transmiterea pârtilor sociale către pârât, precum si dobândirea calității de administrator al societății Î. SS, si-a produs efecte fata de terți doar ineepand cu data de_, data inscrierii in Registrul Comerțului a mențiunilor. ( Fila 16 din dosarul cauzie - istoricul societății RECOM-ONLINE).
Pana la acea data toate actele si documentele societății au fost semnate in continuare de către fostul administrator al societății Dna Thurn V. . care reprezenta societatea fata de terți pana la înregistrarea in registrul comerțului a mențiunilor privind modificările intervenite. ( pana in_ ).
De asemenea, menționează faptul ca la momentul in care subsemnatul am dobândit totalitatea pârtilor sociale a Î. SS, precum si calitatea de administrator al acesteia, societatea nu deținea spatii de producție, nu deținea utilaje, si avea datorii in cuantum de 3.377.026 si creanțe in cuantum de
511.000 lei, dupa cum rezulta inclusiv din cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta.
Prin urmare, inainte ca pârâtul sa devină asociat unic si administrator al acestei societăți, activitatea economica era deja afectata negativ. Insa, având in vedere faptul ca societatea era recunoscuta in domeniul producției de încălțăminte, fiind cunoscuta si renumita pe piața interna, a crezut ca pot redresa situația.
Având in vedere faptul ca imediat dupa ce pârâtul a preluat părțile sociale, in România s-a istaurat criza economica astfel incat întreaga economie a suportat consecințele aferente inclusiv societatea in speța.
Pârâtul arată că a încercat sa găsesc contracte noi cu firme romanești insa nu am reușit. Ulterior a avut ocazia de a pleca in străinătate in vizita la familia mea, ceea ce am si făcut.
Pe perioada in care pârâtul a fost plecat in străinătate, a lăsat procura pentru administrarea societății Dnei Thurn V. . contabila societății si fost administrator a societății. ( Fapt recunoscut atat de către Dna Thurn V. cat si de către reclamanta).Cat timp se afla in Italia a incercat sa găsesc colaboratori cu foștii clienți ai societății, cu alti producători de incaltaminte insa nu am reușit, astfel incat atunci cand am revenit in tara nu mai avea nicio varianta de redresare, criza economica fiind din ce in ce mai pronunțata.
Prin urmare, societatea nu mai producea nimic, avea multe datorii, care depășeau suma creanțelor de incasat. Datorii 3.672.550 si creanțe 4.33.080 lei.
Aarată că a incercat recuperarea creanței, luând legătura cu societatiile debitoare insa acestea invocau de asemenea lipsa fondurilor si faptul ca sunt afectate de criza economica.
In luna iunie 2010, fiind contactat in repetate rânduri de către principalul creditor al societății, GAESUM BEHEER (acesta fiind identificat ca si creditor si in situația societății predata de către contabila Fila 24 din dosar), care imi solicita
achitarea creanței, dorind rezolvarea situație, am convenit cu acesta sa ii cesionam o creanța pe care o aveam de recuperat de la HELTAS INVESTMENT S.
, in contul datoriei pe care societatea noastră o deținea fata de acesta, diminuandu-se astfel datoria deținuta de către societatea noastră fata de GAESUM BEHEER BV.
In toata perioada in care pârâtul a fost administrator al societății, subsemnatul nu am incasat nicio o suma de bani, nu am folosit nicio suma de bani sau vreun bun al societății si având in vedere ca societatea nu avea disponibilitate financiara, subsemnatul nu am mai efectuat nicio plata către creditorii societății.
Ulterior, in_ am fost notificat cu privire la Sentința Comerciala 8517/2010 prin care Tribunalul Comercial Cluj a aprobat deschiderea procedurii falimentului societății Î. SS si desemnarea Lichidatorului,
Prin notificarea mai sus menționata, mi s-a solicitat sa pun la dispoziția Lichidatorului, o serie de documente contabile, sens in care am fost convocat la sediul acestuia in_ .
Având in vedere ca pârâtul-recurent nu a fost in localitata, am imputernicit-o pe Dna contabila Thurn V., fost administrator al societății pana in octombrie 2010, sa ma reprezinte si sa depună toate documentele necesare, toate documentele aflandu-se in posesia acesteia.
Dupa cum rezulta si din declarația Dnei Thurn Voichiata, aflata la dosarul cauzei si din actele anexe ( Filele 23-24), aceasta a procedat la predarea către Lichidator a documentelor solicitate.
Precizează că în mod total nefondat si neintemeiat, in 26 iulie 2012, reclamanta R. L. in calitata de lichidator al Î. SS a inteles sa formuleze o cerere de chemare in judecata prin care in temeiul prevederilor art. 138 lit. a si e din Legea 85/2006, a solicitat ca subsemnatul sa fiu obligat la plata pasivului societății in suma de 412.958 lei.
Precurentul mai arată că prin cererea de chemare in judecata formulata in mod total nefondat si neintemiat. reclamanta a susținut in principal următoarele: ca subsemnatul am ascuns active circulante ale debitoarei pentru a le folosi in folosul propriu/ a altei persoane precum si faptul ca m-as fi folosit de persoana juridica in folosul propriu / a altei persoane.
In argumentarea celor susținute total nefondat, reclamanta a arătat in esența următoarele: aparatul nu a procedat la furnizarea niciunei informații cu privire la starea de fapt a debitoarei si a creanțelor de incasat"; paratul a păgubit patrimoniul debitoarei cu suma de 179.736 lei, in folosul unei terțe persoane, prin încheierea unui contract de cesiune de creanța incheiat cu GAESUM BEHER BV din OLANDA.
Paratul nu a depus diligentele necesare in vederea recuperării creanțelor in cuantum de 511.327 lei, astfel ca la data de_ erau in suma de 433.0880 fara a se cunoaște de la cine s-a recuperat diferența si destinația sumei.
Faptul ca a angajat 4 persoane, paznici pentru a efectua servicii de paza gratuite pentru un debitor, antrenând o serie de datorii fata de bugetul de stat, - denota folosirea persoanei juridice a debitoarei in folosul propriu al paratulu - art 138 lit a din Legea 85/2006.
In concluzie, arată că reclamanta a susținut si a apreciat nefondat ca subsemnatul am folosit activele debitoarei (utilaje înstrăinate a căror contravaloare nu a fost recuperata cat si cele circulante - creanțe de incasat) in scopul folosiții in folosul propriu sustragand activele circulante- creanțe de incasat, prejudicind patrimoniul debitoarei de la urmărirea acestora de către
creditor, elemente incidente preverilor art. 138 alin 1 lit a si e din Legea insolventei.
Fata de cererea formulata, pârâtul a inteles a formula "întâmpinare, si note de ședințe prin care am arătat in repetate rânduri următoarele: pârâtul a semnat contractul de cesiune in vederea compensării unei parti din datoria pe care societatea noastră o avea fata de GAESUM BEHEER BV, diminuandu-se astfel datoria deținuta de către societatea noastră fata de GAESUM BEHEER BV.
Menționează că nu a procedat la angajarea niciunei persoane, acestea fiind angajate de atre Dna Thurn V., fost administrator al societății, iar angajații societății erau latiti de către proprietarul imobilului asupra căreia se asigura paza si nicidecum de către societate, aceasta nefiind prejudiciata in niciun mod.
Pârâtul nu a procedat la semnarea niciunui document, inafara contractului de cesiune din luna iunie 2010. respectiv nu am incasat nicio suma de bani si nu am efectuat nicio plata:
Totodată arată că a imputernicit-o pe Dna Thurn V. sa predea lichidatorului toate documentele solicitate si sa ofere orice informații sunt necesare cu privire la starea de fapt, lucru pe care aceasta l-a si făcut.
Consideră că nu sunt indeplinite condițiile răspunderii speciale prevăzute de art. 138 din Legea 85/2006. nefiind indeplinita condiția Vinovăției, sub forma intenției, nu exista raport de cauzalitate si nici fapta ilicilta.
A invocat si argumentat astfel ca atat practica majoritara si doctrina relevanta in domeniu arata ca lipsa unei strategii manageriale viabile, omisiunea de a chita debitele restante, neglijența in administrarea societății nu sunt de natura a atrage răspunderea patrimoniala a administratorului.
Cu toate acestea, ignorând toate aspectele invocate, argumentate si dovedite de către pârât, instanța de fond a admis cererea formulata de către reclamanta, nearatandu-se nici măcar motivele care au stat la baza respingerii celor arătate si argumentate de către subsemnatului.
Prin Sentința Civila nr. 704/2013, judecătorul sindic in mod corect a constatat ca; "Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute in aliniatul 1 al art. 138 lit a-q.."
Referitor la raportul de cauzalitate, dispozițiile art. 138 din Legea 85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere si conducere ori fapta altei persoane sa fi contribuit la ajungerea societății in stare de insolventa, prejudicind astfel societatea si indirect creditorii sai, fapta trebuie sa fi produs starea de insolventa, respectiv încetarea plaților.
Cu toate acestea instanța a admis cererea de chemare in judecata, reținând ca in speța sunt îndeplinite condițiile antrenării răspunderii, având in vedere următoarele:contrar susținerilor paratului arătate prin răspunsurile la interogatoriu, judecătorul sindic retine ca desi societatea nu mai avea activitate, asa cum a recunoscut si paratul, la data de 1 octombrie 2008 societatea a incheiat 4 contracte individuale de munca4 angajând 4 persoane in calitate de paznici cu un salariu brut de 703 lei fiecare, desi societatea nu mai dispunea de bunuri pentru care ar fi fost necesara asigurarea pazei, contracte care au fost desfăcute din inițiativa lichidatorului judiciar doar la data de 4 martie 2011, dovezile achitării salariilor acestor persoane aflandu-se la filele 88-89.
Desi la data preluării de către parat a pârtilor sociale si a mandatului de administrator, societatea avea de recuperat creanțe in cuantum de 511.327 lei, paratul nu a făcut demersuri pentru recuperarea acestora, astfel incat o parte din acestea s-au prescris, iar o parte desi au fost recuperate, astfel cum rezulta, prin diferența, efectuata oe baza indicatorilor financiari aferenți anului 2009, si balanța de verificare la_, contul client, nu a fost justificata modalitatea de utilizare a sumei incasate.
Încheierea contractului de cesiune intre societatea debitoare si GAESUM BEHEER BV OLANDA, coroborat cu refuzul paratului de a depune acel contract de cesiune precum si de a oferi lămuririle necesare legate de incheierea acestui contract, in principal cele vizând prețul încasat, sunt de natura sa conducă la concluzia ca acest contract a fost incheiat in detrimentul debitoarei, in sensul ca prețul cesiunii nu a fost folosit in interesul acesteia.
Prin urmare, judecătorul sindic, reținând cele de mai sus, a concluzionat ca subsemnatul prin modalitatea in care am inteles sa gestionez afacerile societății am creat un prejudiciu constând in pasivul debitoarei si care datorita imposibilității de a-l acoperi, a determinat deschiderea procedurii, faptele circumscriindu-se in dispozițiile art. 138 alin 1 lit. a din Legea 85/2006.
Coroborând starea de fapt expusa la pct. I din prezentul recurs, descrisa si dovedita si in fata judecătorului sindic, cu temeiul de drept in baza căreia s-a admis cererea formulata de reclamanta, respectiv art. 138 alin 1 lit a din Legea 85/2006, consideram ca sunt incidente prevederile art. 304 pct 8 si 9 din Codul de Procedura Civila, hotărârea pronunțata fiind data cu aplicarea greșita a legii, dupa cum vom arata si argumenta in cele ce urmează.
De asemenea, considera ca sunt incidente si prevederile art. 304 pct. 7 Cod Proceura civila, având in vedere faptul ca, judecătorul sindic nu a procedat la arătarea motivelor pentru care s-au inlaturat mijloacele de apărare ale subsemnatului, ignorând cele învederate de către subsemnatul in întâmpinare neputand a se susține nici măcar o motivare "implicita" ( faptul ca contractele individuale de munca sunt semnate de fostul administrator, faptul ca fapta nu a fost săvârșita cu intenție etc).
Prin hotărârea atacata, in mod corect judecătorul sindic a constatat faptul ca: cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute in aliniatul 1 al art. 138 lit. a-g, iar pentru a se putea angaja răspunderea administratorului, FAPTA TREBUIE SA FI PRODUS STAREA DE INSOLVENTA ,
RESPECTIV ÎNCETAREA PLAȚILOR, insa, in mod eronat a constatat ca antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere si conducere presupune constatarea indeplinirii unor condiții respectiv: Prejudicierea creditorilor; Existenta raportului de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu; Culpa personala a celui fata de care se antrenează răspunderea.
Astfel, având in vedere considerentele descrise la punctul III din prezentul recurs, judecătorul sindic a considerat indeplinite condițiile menționate si in consecința a admis actinea formulata de reclamanta impotriva subsemnatului.
Fata de aceste aspecte, arată faptul ca pentru a se angaja răspunderea organelor de jcere in temeiul prevederilor art. 138 din Legea 85/2006 este impetuos necesara îndeplinirea cumulativa a următoarelor condiții.
Faptele ilicite imputate trebuie sa se incadreze in categoria celor expres si limitativ prevăzute de art. 138 alin 1 lit a-g din Legea 85/2006; faptele enumerate limitativ la art. 138, sunt numai fapte intenționale, care exclud culpa ca forma de vinovăție; prejudiciul;
Cu privire la aceste condiții necesar a fi indeplinite in mod cumulativ, pentru a se putea dispune antrenarea răspunderii administratorului, arătam faptul ca nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, cum in mod greșit a considerat judecătorul sindic.
Cu privire la faptele ilicite susținute a fi săvârșite, arată că inclusiv judecătorul sindic in hotărârea atacata arata ca cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute in aliniatul 1 ai art. 138 lit. a-g,
In același sens, s-a pronutnat si doctrina majoritara in domeniu, aratandu- se in repetate rânduri ca " enumerarea faptelor care atrag răspunderea este limitativa, neputand fi pretinsa prin analogie"
In acest context, dupa cum vom arata in cele ce urmează, niciuna dintre faptele reținute de către judecătorul sindic nu se circumscriu discpozitilor art. 138 alin 1 lit a din Legea 85/2006. cum in mod eronat se retine.
In mod neîntemeiat s-a retinut ca pârâtul ar fi folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane (art 130 alin 1 lit a din Legea 85/2006).
S-a reținut si arătat atat in practica cat si in doctrina relevanta in domeniu ca se impune analiza noțiunii de folosința, utilizata de către leguitor in cuprinsul textului de lege citat.
Astfel, s-a arătat ca folosința se definește ca fapta de a servi de un lucru, iar in textul art. 138 alin 1 lit. a, folosința este contrara interesului persoanei juridice si in scopul profitului personal sau al altei entități. Folosința, presupune o conduita activa si prin aceasta se distinge abuzul de bunuri sociale, de abuzul de putere care se poate manifesta si prin inacțiune.
Se mai susține ca "fapta ilicita nu este una generica, in sensul art.998 - 999 C. Civ ( orice greșeala a omului) ci o lista circumstantiata de fapte enumerate de art. 138 alin 1. Enumerarea legala a faptelor care atrag răspunderea este limitativa si din acest motiv ea nu poate fi extinsa prin analogie. De aceea acțiunea in răspundere pentru "fapte" care nu se incadreaza in lista limitativa de la art. 138 alin 1 ca de exemplu:_ neinregistrarea in contabilitate a datoriilor către buget, managemenul defectuos, continuarea abuziva a unei exploatări deficitare, neurmarirea incasarii proprilor creanțe, etc. este inadmisibila"
Articolul 138 alin 1 lit. a este incident in situația in care se abuzează de bunurile sociale, ci nu se realizează un abuz de putere. In cazul in care intr-o situație este incident si dovedit un abuz de putere, manifestat prin inacțiune - acesta poate face obiectul unei acțiuni de drept comun, insa in niciun caz nu poate face obiectul acțiunii speciale in răspundere a organelor de conducere prevăzuta de Legea 85/2006.
Abuzul de bunurile sau creditul societății se poate realiza numai prin acte pozitive, ce imbraca forma unor acte de dispoziție materiala sau juridica.
Nicina dintre faptele reținute de către judecătorul sindic nu se circumscrie faptelor prevăzute de art 138 alin 1 lit. a din Legea 85/2006, hotarararea pronunțata fiind netemeinica si nelegala.
Încheierea a 4 contracte individuale de munca, respectiv angajarea a 4 persoane in calitate de paznici, desi societatea nu mai dispunea de bunuri pentru care ar fi necesara asigurarea pazei.
Cu privire la aceasta susținuta fapta ilicita, subliniem si arătam faptul ca judecătorul sindic afla intr-o grava eroare, starea de fapt reținuta necorespunzand realități, având in vedere următoarele: Contractele de munca in discuție, au fost încheiate in data de_ ; Dupa cum a arătat si in descrierea stării de fapt si se poate observa si din istoricul societății ( Fila 16 din dosar), mențiunea privind trasmiterea pârtilor sociale si schimbarea administratorului s- a inscris in Registrul Comerțului la_ . producând efecte fata de terți începând doar cu aceasta data.
Pana la inscrierea mențiunii in Registrul Comerțului, respectiv pana in _
, societatea a fost in continuare reprezentata de către admnistratorul antecesor al subsemantulu, Dna Thurn V. .
Inclusiv contractele individuale de munca ( Filele 76-83 din dosar), au fost semnate de către Dna Thurn voichita in calitate de administrator al societății si nu de către pârât.
Acest aspect rezulta atat din cuprinsul contractului, indetificarea pârtilor contractante unde se menționează Angajator Î. SS prin Administrator Thum V., cat si din faptul ca toate contractele au fost efectiv semnate de către Dna Thurn, in calitate de administrator.
Rezulta astfel cu puterea evidentei ca subsemantul nu am procedat la angajarea niciunei persoane, dupa cum am arătat in repetate rânduri si in fata judecătorului sindic.
Inițial, reclamanta, incercand inducerea in eroare a judecătorului sindic a inteles a depune doar extrase din contractele individuale de munca incheiate, insa la solicitarea sa expresa au fost depuse copiile integrale din care rezulta fara urma de dubiu faptul ca aceste 4 persoane au fost angajate de către Dna Thurn
V. in calitate de administrator al societății.
Cu toate acestea in mod total eronat si nefondat, ignorând inclusiv semnătura si datele inscrise in contractele individuale de munca depuse la dosarul cauzei ( Filele 76-83), judecătorul sindic a considerat ca recurentul a incheiat aceste contracte individuale de munca.
Dincolo de acest aspect, chiar si in ipoteza pur ipotetica in care reclamant as fi incheiat aceste contracte individuale de munca, aceste contracte nu au prejudiciat societatea.
Acest fapt se poate observa din următoarele:
In imobilul asupra căreia era asigurata paza de către cei 4 paznici, se afla sediul social al societății debitoare, respectiv se aflau toate documentele contabile, contractele încheiate, stampila societății etc.
Datorita faptului ca imobilul se afla in proprietatea altei persoane, proprietarul imobilului suporta costurile cu saiarile,
Acest aspect rezulta din Declarația Dna Thurn V. ( Fila 23-24 din dosar), contabila societății si fost administrator, persoana care a si procedat la angajarea celor 4 persoane, prin care aceasta arata in mod expres faptul ca: Costurile cu salariile au fost suportate de către Dl D., asociat al Heltas Invest si proprietar al imobilului.
Mai mult decât atat, inclusiv lichidatorul, prin raportul nr. 399 din data de_, anexat prezentei arata ca: "personalul debitoarei a fost plătiți de către contabila din sume primite lunar in numerar prin posta de la proprietarul imobilului"
Prin urmare, din cele mai sus rezulta cu puterea evidentei următoarele:
Recurentul-pârât nu a procedat la încheierea contractelor individuale de munca, respectiv nu a angajat nicio persoana, acestea fiind angajate anterior date inregistrarii in registrul comerțului a mențiunilor privind transmiterea pârtilor sociale si dobândirea calității de administrator. contractele au fost încheiate de fostul administrator al societății. Contractele individuale de munca in discuție, nu au prejudiciat societatea, salariile aferent fiind achitate de caire proprietarul imobilului unde societatea noastră isi avea sediul.
Având in vedere aceasta stare de fapt, care rezulta din toate inscrisurile aflate la dosarul cauzei, Contractele individuale de munca ( Filele 6-83) si declarația contabilei Thurn V., fost administrator al societății ( Filele 23-24) rezulta in mod evident ca subsemnatului nu imi poate fi imputata nicio fapta ilicita si cu atat mai mult o vreo fapta ilicita prevăzuta de art. 138 alin 1 lit. a din Legea 85/2006, respectiv ca as fi folosit bunurile sau creditele persoanei iuridicie in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane.
Dupa cum a arătat si in cele ce preced, enumerarea prevăzuta de art. 138 alin 1 este o enumerare limitativa, neputand fi interpretata prin analogie.
Mai mult, încadrarea unei fapte la art. 138 alin 1 lit a, presupune o conduita aciva.
De aceea jurisprudenta constanta in domeniu, a respins cererile care au invocat temeiuri de fapt, printre care se număra si neurmarirea creanțelor.
C. ea de Apel C. - sec.com.con.adm nr. 1898 din 28 octombrie 2003, publicata in BJ 2003, pag. 510 "Nu pot antrena răspunderea prevăzuta de art, 124 (138) fapte cum sunt: încasarea unor preturi superioare fata de cele legale, prescriereea creanțelor proprii fata de unii debitori si neplata datoriilor fata de banca creditoare""
C. ea de Apel Craiova - Decizia 331/2008 "In ceea ce privește neincasarea unor creanțe si prescrierea acestora, nu este un motiv, de antrenare a răspunderii materiale a administratorilor, neregasindu-se printre cazurile de antrenare a răspunderii materiale, prevăzute limitativ de art. 138 din Legea 85/2006"
In doctrina relevanta in domeniu se arata de asemenea ca: "Principalele situații care NU AU FOST ACCEPTATE pentru aplicarea dispozițiilor art. 137 din Legea 64/1995 si care isi păstrează valabilitatea si in regimul Legii 85/2006 au fost următoarele: Neurmarirea incasarii propriilor creanței ( Trib. Galați, sect. Corn. Sentința 18/2005); Intreurperea temporara a activității de producție din motive neimputabile, nerecuperarea propriilor creanțe, neplata datoriilor curente, neincasarea valorii mărfurilor exportate (CA Constanta, sec.Com. Decizia nr. 65/COM din 31 ianuarie 2005 citata in I. Turuc,, Tratat de Insolventa, Ed. C.H. Beck, B., 2006, pag. 524); Neplata creanțelor bugetare ( Trib. Corn. C., Sentința nr. 453 din 30 martie 2005, citata in I. T., Tratat de Insolventa Ed.
C.H. Beck, B., 2006, pag. 524); M. agement defectuos ( CA Suceava, sect.com, Decizia nr.19 din 20 ianuarie 2005 citata in I. T., Tratat de Insolventa Ed. C.H. Beck, B., 2006, pag. 524))
Conform opiniei majoritare, aceasta limitare a domeniului de aplicare a normei care sancționează abuzul de bunuri este bine venita, fapta ilicita constând in utilizarea bunurilor societății putând fi săvârșita numai prin acțiuni comisive, in timp ce omisiunea de a îndeplini un act care ar fi fost necesar realizării obiectului social nu este in mod expres incriminata.
Se releva așadar, ca acțiunea trebuie respinsa daca se dovedește ca insolventa are alte caze decât fapte ale administraotorilo care nu se incadreaza in categoria celor enumerate expres de art. 138, cum ar fi de exemplu, nedepunerea diligentelor pentru recuperarea unei creanțe pentru readucerea in patrimoniu a unor bunuri, management defectuos etc.
Dincolo de acest aspect, in cazul ipotetic in care o astfel de conduita ar fi in măsura sa duca la angajarea răspunderii patrimoniale a subsemnatului, conform prevederilor art. 138 alin 1 lit a, arată că a incercat in repetate rânduri sa discut cu creditorii societății, insa aceștia la rândul lor mi-au invocat lipsa fondurilor financiare datorita crizei economice.
Cu privire la societatea HELIO BETA - radiata in 2010 Î. S. fiind inscrisa in tabelul de creanțe. Unul dintre creditori a fost radiat in interiorul termenului de prescripție: TOSCANO S. - a intrat in procedura insolventei in _
; dosar_ - Tribunalul Comercial Cluj, ulterior intrând in procedura simplificata si fiind radiata in_ ;.
Prin urmare, pârâtul nu a lăsat creanțele sa se prescrie, si datorita conjuctirii economice existente in România a fost in imposibilitate de a recupera creanțele, efectuarea oricăror demersuri fiind in zadar ci din contra implicând costuri suplimentare pentru societate.
Considera astfel ca in mod cert ca nu se poate angaja răspunderea subsemnatului având in vedere susținuta fapta de neurmarire a creanțelor, aceasta nefiind o fapta comisiva expres prevăzuta de art. 138 alin 1 lit a din Legea 85/2006 astfel incat sa reprezinte temeiul angajării răspunderii patrimoniale a subsemnatului, cum in mod greșit a reținut judecătorul sindic.
Judecătorul sindic retine de asemenea ca contractul de cesiune de creanța incheiat cu GAESUM BEHER BV OLANDA, a fost incheiat in detrimentul debitoarei in sensul ca prețul cesiunii nu a fost folosit in intereseul acesteia.
Starea de fapt reținuta de către judecătorul sindic nu este conforma cu realitate, deoarece dupa cum am arătat in repetate rânduri in fata judecătorului sindic si cum rezulta si din documentele de la dosar,( Declarația Dna Thurn V. si actele anexe - Filele 23-25) cesionarul GAESUM BEHER BV OLANDA era cel mai mare creditor al societății.
Prin urmare, prin încheierea contractul de cesiune in discuție, societatea debitoare îi cesionase acestuia o creanța pe care o avea de recuperat de la HELTAS INVESTMENT S., in contul datoriei pe care societatea noastră o deținea fata de acesta, diminuandu-se astfel datoria deținuta de către societatea noastră fata de GAESUM BEHEER BV.
În mod evident, contractul de cesiune a fost incheiat in interesul societății debitoare in sensul ca prețul cesiunii s-a compensat cu o parte din datoria pe care societatea noastră o aveam fata de GAESUM BEHEER BV.
Contractul l-a incheiat tocmai datorita presiunilor făcute de GAESUM BEEHER in vederea diminuării datoriilor. Neavand disponibilități, am convenit cu acesta ca in vederea stingerii unei parti din datoria pe care societatea noastră o aveam fata de aesta sa -i cesionam creanța deținuta împotriva Heltas Investments
S. .
De asemenea, nu se poate retine ca subsemnatul am refuzat sa depun contractul de cesiune la dosarul cauzei, deoarece subsemnatul am arătat ca acesta se afla la dispoziția lichidatorului.
Toate documentele societății se aflau la Dna Thurn V., care a procedat la predarea acestora către lichidator.Pârâtul aflandu-ma mai mult in străinătate si oricum in afara localității Turda, Subsemnatul având domiciliul in B., am dat imputernicire in acest sens Dna Thurn, astfel incat consider ca nu -mi poate fi imputata vreo culpa in acest sens.
Considera ca in mod evident nu se poate considera ca incheiereea unui contrat de cesiune de creanța prin care a diminuat datoriile avute fata de unul dintre cei mai mari creditori ai societății, poate fi considerat ca as fi folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane, cu atat mai mult cu cat subsemantul nu a nicio calitate in SOCIETATEA GAESUM BEHEER BV.
Dincolo de aspectele menționate, respectiv lipsa vreunei fapte ilicite prevăzute limitativ si expres de art. 138 alin 1 din Legea 85/2006, consideram ca soluția judecătorului sindic este una nelegala, acesta fiind data cu interpretarea greșita a legii.
In hotărârea atacata, judecătorul sindic menționează ca una dintre condițiile care se impun a fi îndeplinite este " Culpa personala a celui fata de care se antrenează răspunderea".
Considerând ca angajarea răspunderii organelor de supraveghere si conducere se bazează pe ideea de culpa personala, judecătorul a considerat ca in cauza este dovedita culpa pârâtului astfel incat a procedat la admiterea cererii.
Fata de aceasta situație, arată ca in mod evident judecătorul sindic a interpretat greșit legea, acesta considerând ca orice culpa a administratorului este suficienta pentru a se angaja răspunderea.
Menționează ca dupa cum s-a arătat si in doctrina marotitara: "s-a decis, prin interpretarea verbelor utilizate in textul legii (" au folosit", " a făcut", " au dispus" etc), ca vinovăția trebuie sa imbrace forma intenției. Vinovăția nu este prezumata ci trebuie sa fie dovedita.
De asemenea, s-a susținut ca, concluiza ca faptele enumerate limitativ la art. 138 sunt numai fapte intenționale, care exclud culpa ca forma de vinovăție, se întemeiază pe aceea ca toate incriminează consecințele conflictului dintre interesul personal al administratorului si interesuul social. In acest conflict administratorul nu poate intra decât conștient.
Prin urmare, in legislația romaneasca, obligația de suportare a pasivului societății debitoare poate fi activata numai pentru anumite greșeli de gestiune săvârșite cu intenție, soarta celor comise din culpa fiind trasferata unei alte jurisdicții - drept comun.
Mai mult decât atat vinovăția, intenția trebuie dovedita, jurisprudenta majoritara in domeniu s-a pronunțat in acest sens, printre care amintește: Decizia Comerciala 268/2009 pronunțata de către C. ea de Apel B. care a statuat in mod exores CA "vinovăția persoanelor prevăzute de art. 138 alin 1 din Legea 85/2006, nu este prezumata, ci trebuie dovedita"; Decizia 331/2008 pronunțata de către C. ea de Apel Craiova - " Lipsa de diligenta nu este sancționată de articolul menționat ci numai faptele săvârșite cu intenție prin care se creează un prejudiciu de natura sa duca societatea in stare de insolventa".
Prin urmare, s-a arătat ca alta este soarta răspunderii pentru "încălcarea obligației de diligenta si prudenta din culpa, care au condus la apariția stării de insolventa, aceasta putând fi decisa numai de instanța de drept comun si nu de judecătorul sindic.
Astfel, daca temeiul acțiunii il constituie greșeala de gestiune săvârșite din culpa, recurgerea la dreptul comun este singura soluție corecta.
Rezulta astfel ca judecătorul sindic, dupa cum se arata si in cuprinsul hotărârii atacata a considerat ca una dintre conditile antrenării răspunderii este CULPA, motiv pentru care a considerat ca modalitatea prin care subsemnatul am inteles sa gestionez afacerile societăți este de natura a antrena răspunderea patrimoniala.
Menționează ca a arătat inclusiv in cuprinsul intampinarii formulate, faptul ca este impetuos necesara îndeplinirea condiției privind vinovăția care trebuie sa îmbrace forma intenție.
Insa, judecătorul sindic nu a procedat nici măcar la motivarea faptului datorita căruia nu pot fi reținute cele invocate de către subsemantul ci s-a limitat a arata ca una dintre condițiile angajării răspunderii prevăzute de art. 138 din Legea 85/2006 este culpa.
Consideră că vinovăția lui nu există, nefiind îndeplinita aceasta condiția astfel incat sa poată fi angajata răspunderea conform Legii 85/2006, inclusiv judecătorul sindic raportandu-se la "felul in care a inteles a gestiona afacerile societății.
De asemenea, neexistant vinovăție sub forma intenției, judecătorul sindic considerând ca este suficienta orice culpa, intenția nici nu a fost dovedita ( nici nu putea fi dovedita).
In concluzie, daca temeiul acțiunii in răspundere il constituie doar greșeala de gestiune săvârșita din culpa, recurgerea la dreptul comun este singura strategie corecta, deoarece răspunderea pentru pasiv poate fi activata numai pentru faptele intenționale enumerate strict de art. 138. soarta răspunderii
administratorulu pentru greșeala de gestiune săvârșita din imprudenta, neglijenta, va depinde de exercitarea unei acțiuni in răspundere distincta, inaintea jurisdicției de drept comun.
In mod corect judecătorul sindic, a reținut ca fapta trebuie sa fi produs starea de insolventa, respectiv încetarea plaților, insa soluționând cererea de chemare in judecata, acesta a ignorat starea de fapt dedusa judecații, din care rezulta in mod evident ca nici una dintre faptele susținute a fi săvârșite de către subsemnatul nu au dus la încetarea plaților.
De asemenea, întreaga doctrina si practica in domeniu a statuat in sensul ca: existenta raportului de cauzalitate trebuie dovedite in fatta instanței.
Mai mult decât atat, doctrina in domeniu, se arata ca: "in noua reglementare a procedurii insolventei, leguitorul a înlocuit sintagma " au contribuit" cu sintagma "a cauzat" starea de insolventa, ceea ce ne indreptateste sa apreciem ca leguitorul a avut in vedere exclusiv raportul de cauzalitate dintre faptele enumerate in art. 138 alin 1 lit. a-g si producerea stării de insolventa. nu si condiții favorabile care au dus la insolventa" - ( S. Al H. - Răspunderea civila a administratorilor debitorului aflat in insolventa - pag. 194).
Astfel, este necesar sa se faca dovada certa a existentei raportului de cauzalitate, respectiv a faptului ca faptele prevazue de art. 138 din Legea 85/2006 au dus la producerea insolventei ci nu doar a împrejurărilor care au favorizat aceasta stare.
In speța, dincolo de faptul ca nu sunt incidente nicuna dintre faptele ilicite prevăzute de art. 138, nu este dovenit nici existenta unui raport de cauzalitate.
Arată ca judecătorul sindic a ignorat din nou starea de fapt dedusa judecații dupa cum urmează:
La data la care pârâtul a preluat părțile sociale ale societății debitoarei si am dobândit calitatea de administrator societatea era in încetare de plați - având datorii de 3.377.026 iei, acve imobilizate de 225.143 lei, active circulante 341.059 si creanțe de 238.114 lei ( Fila 30 -indicatori financiari bilanț 2008)
Inclusiv in raportul reclamantei, privind cauzele si imprejurarile care au condus la apariția stării de insolventa a debitoarei ( filele 68-72), se arata ca fiind identificate: M. agementul deficitar a resurselor financiare ale debitoarei; încetarea activităților începând cu 2007; Neachitarea datoriilor bugetare care au crescut considerabil prin calculul inerent dar legal al majorărilor si a penalităților de întârziere.
A arătat deja si in cele ce preced ca niciun dintre aceste cauze nu poate sa consitutie temeiul angajării răspunderii conform prevederilor art. 138 din Legea 85/2006.
Mai mult, principala cauza este identificata ca fiind incetarea activității incepand cu anul 2007, an în care pârâtul nu avea calitatea de administrator sau de asociat, prin urmare aceste împrejurări nu pot sa mi fie imputate subsemnatului si cu atat mai mult sa se considere ca exista vreun raport de cauzalitate.
Se arata in același raport al lichidatorului ca persoanele vinovate, de ajungerea societății in stare de insolventa sunt si asociații si administratorii antecesori..
Se susține astfel, in raportul de la Fila 71 din dosar) ca daca s-ar fi aplicat un management corespunzător al resurselor financiare ale debitoarei, in perioada 2007-2009 de către administratorii statutari din acea perioada ar fi fost posibila achitarea creanțelor deitoarei către creditorii sai.
In acest context, dincolo de inexistenta vreunei fapte ilicite săvârșite de către subsemnatul, in mod mai mult decât evident nu poate exista vreun raport de cauzalitate intre vreo fapta săvârșita de către subsemnatul si starea de insolventa a debitoarei, care se afla in aceasta stare la data preluării.
Pârâtul, neprevazand criza economica ce urma sa vina in România, am crezut ca pot redresa societatea folosindu-ma de renumele acesteia, acesta fiind motivul pentru care am preluat-o.
Dincolo de aceste aspecte, nici una dintre faptele susținute a fi săvârșite nu au cauzat starea de insolventa a debitoarei, dupa cum vom argumenta in cele ce urmează:
Dupa cum a arătat deja, contactele individuale de munca a celor 4 paznici nu au fost încheiate de către subsemantul, dar nu au prejudiciat societatea, salariile fiind achitate de către proprietarul imobilului, astfel incat nu poate exista vreun raport de cauzalitate.
Susținuta omisiune de a urmări creanțele societății nu a cauzat starea de insolventa a societății debitoare, deoarece chiar si in ipoteza pur teoretica in care pârâtul as fi reușit recuperarea integrala a acestora (lucru imposibil având in vedere ca 2 creditor au si fost radiați la scurt timp, inchizandu-se procedura falimentului) acestea erau mult mai mici decât datoriile cumulate.
Prin incheierea contractului de cesiune de creanța, nu s-a cauzat starea de insolventa a societății debitoare ci din contra s-au diminuat datoriile acesteia.
Prin urmare, pârâtul nu a săvârșit nicio fapta care sa se afe in raport de cauzalitate cu prejudiciul respectiv vreo fapta care a cauzat starea de insolventa a societății debitoare ci din contra inclusiv reclamanta arata ca persoanele responsabile sunt foștii administratori ai societății.
In concluzie, arată că judecătorul sindic retine ca faptele mai sus descrise, sunt de natura sa prejudicieze interesele creditorilor si au fost săvârșite in perioada mandatului de administrator care, prin modalitatea in care a inteles sa gestioneze afacerile societății a creat prejudiciul constând in pasivul debitoarei si care datorita imposibilități de a-l acoperi a determinat deschiderea procedurii insolventei.
Considera astfel ca pentru a aiunqe la aceasta concluzie, judecătorul sindic a dat o interpretare greșita legii considerând ca: mangementul defectuos, este o fapta care se circumscrie in faptele prevăzute de art. 138 alin 1 din Legea 85/2006; o Considerând culpa ca o condiție necesara pentru angajarea răspunderii prevăzute de art. 138 din Legea 85/2006 o Ignorând ca nu exista niciun raport de cauzalitate nici măcar intre susținutele fapte (care dupa cum a arătat nu corespund realității) si starea de insolventa a debitoarei.
Invederează faptul ca jurisprudenta constanta in domeniu s-a pronunțat in sens contrar dintre care amintește: Decizia 2446/21 noiembrie 2006 a Curții de Apel Ploiești " administratorii nu răspuns pentru incapacitatea manageriala ci pentru săvârșirea unor fapte cu caracter ilicit care au creat un prejudiciu ce a condus la apariția stării de insolventa"; Decizia din 20 ianuarie 2009, pronunțata de către Tribunalul Timiș, in care se retine in mod corect ca: " considerând ca ceea ce se pretinde a fi management defectuos al afacerii, respectiv luarea unor decizii investitionale greșite sau neurmarirea recuperării la termen a unor creanțe, in măsura In care nici nu se susține ca prin acesta s-a urmărit in mod intenționat privarea de resurse a societății debitoare si deturnarea foloaselor in beneficiul propriu sau a altor persoane nu constituie motive de angajare a răspunderii patrimoniale personale a administratorului societății debitoare deoarece in acest caz, dintr-o perspectiva ideala, toate situațiile de insolventa ar trebui sa se soldeze cu angajarea răspunderii patrimoniale, deoarece intodeuna insoventa este urmarea unor decizii manageriale greșite sau neluarii unor masuri
care ar fi trebuit sa fie luate de către un administrator având diligenta unui bun gospodar".
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispoz.art.304, 304/1 din C.pr.civ.de la 1864, C. ea reține următoarele
:
Prin hotărârea recurată, judecătorul-sindic a dispus obligarea pârâtului recurent P. E. la suportarea pasivului debitoarei SC Î. SS în cuantum de 412.958 lei reținând în sarcina acestuia incidența prevederilor art.138 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006.
Pentru a dispune astfel, judecătorul-sindic a reținut că pârâtul a avut calitatea de administrator începând cu data de_ preluând societatea cu creanțe de recuperat în cuantum de 511.327 lei, iar în averea debitoarei așa cum rezulta din indicatorii financiari aferenți anului 2009, aceasta avea active circulante în cuantum de 513.363 lei din care creanțe de recuperat în sumă de
511.327 lei. În plus, contrar susținerilor pârâtului, judecătorul-sindic a reținut că deși societatea nu mai avea activitate începând cu data de_ a încheiat 4 contracte individuale d emuncă angajând 4 persoane în calitate de paznici cu un salariu brut de 703 lei fiecare, deși societatea nu mai dispunea de bunuri pentru care ar fi fost necesară asigurarea pazei, contracte care au fost desfăcute din inițiativa lichidatorului judiciar doar la data de 4 martie 2011, dovezile achitării salariilor acestor persoane regăsindu-se în dosarul de fond la filele 88-89.
A mai reținut judecătorul-sindic faptul că deși la data preluării de către pârât a părților sociale și a mandatului de administrator, societatea avea de recuperat creanțe în cuantum de 511.327 lei, iar acesta nu a făcut demersuri pentru recuperarea lor, motiv pentru care o parte s-au prescris, iar o altă parte deși au fost recuperate prin diferență, efectuată pe baza indicatorilor financiari aferenți anului 2009 și balanța de verificare la_, contu clienți, nu a fost jusitificată modalitatea de utilizare a sumei încasate.
Un ultim aspect reținut de judecătorul sindic se referă la încheierea contractului de cesiune între societatea debitoare și GASEUM BEHER BV OLANDA coroborat cu refuzul pârâtului de a depune acest contract de cesiune precum și de a oferi lămuririle necesare legate de încheierea acestui contract, în principal vizând prețul încasat, acestea fiind de natură a conduce la concluzia că respectivul contract a fost încheiat în detrimentul debitoarei în sensul că prețul cesiunii nu a fost folosit în interesul acesteia.
Un prim motiv de recurs invocat de către pârât se referă la faptul că acesta a dobândit calitatea de asociat unic și administrator al debitoarei doar în anul 2008 după cum rezultă și din istoricul societății, mențiune înscrisă în Registrul Comerțului la data de_ și prin urmare, având în vedere prevederile art.203 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, transmiterea părților sociale către acesta, precum și dobândirea calității de administrator al debitoarei și-a produs efecte față de terți doar începând cu data de_, data înscrierii în Registrul Comerțului a mențiunilor. Până la această dată toate actele și documentele societății au fost întocmite și semnate de către fostul administrator Thurn V. care reprezenta societatea față de terți.
Prin urmare, la momentul dobândirii de către recurent a părților sociale, precum și a calității de administrator al acesteia, societatea nu deținea spații de producție, utilaje și avea datorii în cuantum de 3.377.026 lei și creanțe în cuantum de 511.000 lei.
Criticile formulate sunt lipsite de relevanță, întrucât așa cum rezultă din întreg probatoriul administrat în cauză, faptele pentru care a fost angajată răspunderea pârâtului au fost săvârșite în perioada mandatului său de administrator, ele constând în modalitatea în care a înțeles să gestioneze afacerile societății, a creat prejudiciul constând în pasivul debitoarei și care, datorită
imposibilității acesteia de a-l acoperi, a determinat deschiderea procedurii insolvenței, faptele circumscriindu-se dispozițiilor art.128 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006.
La fel de lipsit de relevanță este și motivul de recurs vizând încheierea unei procuri pentru administrarea societății către numita Thur V. contabila societății și fost administrator al acesteia. Aceasta deoarece, câtă vreme pârâtul- recurent deținea calitatea de administrator, acestuia îi revenea ca principală obligație administrarea în mod corespunzător a societății.
Recurentul a mai invocat și faptul că societatea și-a încetat activitatea și că aceasta avea numeroase datorii. Criticile sunt neîntemeiate, deoarece acesta avea posibilitatea înc alitate de administrator statutar să solicite deschiderea procedurii insolvenței, însă nu a făcut acest lucru lăsând să se acumuleze datorii și generând și alte datorii prin angajarea unor persoane în calitate de paznici, deși societatea nu mai desfășura activitate.
Prin urmare, concluzia care se desprinde este aceea că pârâtul nu numai că nu a manifestat diligențele cerute în calitate de administrator statutar, ci stând în stare de pasivitate a determinat acumularea unor noi datorii, ceea ce a determinat în cele din urmă deschiderea procedurii insolvenței.
A susținut recurentul faptul că nu a încasat nicio sumă de bani și nu a folosit bunurile societății pe perioada în care a deținut calitatea de administrator, însă acest aspect nu este probat, devreme ce din actele contabile rezultă că a încasat o parte din creanța în sumă de 511.327 lei, fără ca aceasta să fie reflectată în contabilitate, așa cum rezultă din balanța de verificare întocmită la data de_ .
O altă critică vizează faptul că recurentul nu se face vinovat de încheierea celor 4 contracte de muncă, susținând că acesta nu a procedat la angajarea vreunei persoane, ele fiind angajate de către contabil, aspecte însă care nu pot fi reținute de instanțad e recurs, câtă vreme așa cum s-a arătat și mai sus, recurentului îi revenea obligația administrării societății, în ea incluzându-se și cea privind încheierea contractelor individuale de muncă.
Faptul că acesta nu a semnat niciun document începând cu luna iunie 2010, nu îl exonerează de răspundere deoarece obligația administratorului statutar este o obligație legală.
Acesta a mai invocat și faptul că a omis să recupereze debitele restante, aceasta fiind în opinia sa o neglijență, care îi este imputabilă și care de altfel a stat la baza deschiderii procedurii insolvenței, existând astfel un raport de cauzalitate direct între nerecuperarea acestor creanțe în sumă de 511.327 lei, și prejudiciul creat creditorilor.
Nu se poate reține argumentul privind inexistența faptei prevăzute de dispozițiile art.138 alin.1 lit.a în sensul folosinței unui bun ce presupune o conduită activă, câtă vreme din cele mai sus relatate rezultă fără putință de tăgadă că pârâtul-recurent a folosit bunurile societății în interes personal, neputând justifica folosirea unor sume de bani pe care le-a recuperat și care deși erau evidențiate în contul clienți, nu s-a justificat modul în care acestea au fost utilizate.
Pentru toate considerentele mai sus expuse, în lumina dispoz.art.312 alin.1 C.pr.civ., raportat la art.8 din Legea nr.85/2006, recursul declarat de pârâtul P.
E. este neîntemeiat, urmând a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de P. | E. | împotriva sentinței civile nr. 704 din | |
_ | pronunțată în dosarul nr._ | /a1 al Tribunalului specializat C. pe |
care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||||
C. | I. A. | I. | A. | D. | P. | M. N. ȚÂR |
red.C.I./A.C.
2 ex. - _
jud.fond.Koșa N.
| ← Sentința civilă nr. 7128/2013. Răspundere organe de... | Decizia civilă nr. 9877/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
|---|
