Sentința civilă nr. 2157/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ /a1

SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 2157/2013

Ședința publică din 20 noiembrie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: P. I., judecător sindic GREFIER: G. A. G.

Pe rol fiind pronunțarea hotărârii privitoare la acțiunea formulată de creditorul-reclamant S.

C. DE I. A. SA B.

în contradictoriu cu pârâții B. G.

și M. P. I.

în calitate de administratori/asociați ai debitoarei S. DS - în faliment

prin lichidator judiciar I. S.

, având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 .

Cauza s-a judecat în fond la data de 06 noiembrie 2013, concluziile reprezentanților părților prezente fiind consemnate în scris prin încheierea de ședință de la acea dată, când pentru a da posibilitatea părților de a formula concluzii scrise s-a dispus amânarea pronunțării hotărârii judecătorești pentru data de_, iar mai apoi pentru data de azi_, când în urma deliberării s-a dat prezenta hotărâre.

Deliberând constată că :

T R I B U N A L U L

Prin acțiunea înregistrată sub numărul de mai sus, creditorul-reclamant S. C. DE I. A. SA B. în contradictoriu cu pârâții B. G. și M. P. I., în calitate de administratori/asociați ai debitoarei S. DS - în faliment prin lichidator judiciar I. S. , a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâții în calitate de administratori statutari ai debitoarei, să fie obligați la plata sumei de 68.98l,53 lei, reprezentând o parte a creanței înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor și care reprezintă chiria datorată de către debitoare pentru lunile mai, iunie, iulie în sumă de 62.378 lei, precum și c/v utilităților în cuantum de 6.603,53 lei, furnizate în spațiul comercial obiect al contractului de locațiune încheiat cu creditoarea.

In motivarea cererii s-a arătat că din raportul privind cauzele și împrejurările care au dus societatea debitoare în stare de insolvență, administratorii societății se fac vinovați de cel puțin două fapte prev.de art.l38 alin.l lit.a și lit.c din L.85/2006 și anume, au acumulat datorii în cadrul exercitării funcție de administrare și respectiv de conducere a debitoarei și de a nu achita aceste datorii poate fi considerat că a folosit bunurile și banii societății în interes personal al unei alte persoane .

Arată creditoarea că a avut calitate de locator al debitoarei conf.contractului de închiriere comercială încheiat la data de l5.l2.2008 și autentificat de către Biroul Notarului Public Vaida Marsinete sub nr. 629/_ . Contractul de locațiune a avut ca obiect spațiul comercial cu destinația de Cafenea-Bar, unde debitoarea își desfășoară activitatea și unde avea sediul social.

Mai arată că, debitoarea a utilizat spațiul comercial din luna decembrie 2008 până în luna iulie 20l0 când a părăsit spațiul, fără a achita chiriile aferente lunilor mai, iunie, iulie 20l0. De asemenea nu le-a fost achitată integral nici c/v utilităților furnizate spațiului, în perioada l7.03.20l0

- 26.06.20l0. Debitoarea a achitat suma de 2.000 lei din totalul de 6.603,63 lei. Conf.facturilor nr.472/3.05.20l0, nr.506/l.06.20l0 și nr.523/2.07.20l0, debitoarea datora creditoarei suma de 62.378 lei reprezentând c/v chiriei pentru lunile mai, iunie, iulie. Debitoarea datorează și c/v utilităților furnizate spațiului comercial închiriat în sumă de 6.603,53 lei conf.fact.nr.473/3.05.20l0, nr.507/l.06.20l0 și nr.524/2.07.20l0. De asemenea pentru întârzierea la plata facturilor lunare i-a facturat debitoarei și penalități de întârziere în sumă de l56.ll9,88 lei.

Conf.disp.art.l4 din contractul încheiat cu debitoarea "în cazul în care locatarul nu efectuează plata la data scadenței, va fi ținut să plătească locatorului penalități de întârziere în cuantum de 2 % pe zi din sumele datorate cu orice titlu în baza prezentului contract. Penalitățile pot

depăși suma la care sunt calculate";. Suma totală datorată era de 225.l0l,4l lei. Această sumă a fost înscrisă în tabelul definitiv de creanțe întocmit de către administratorul judiciar SCP I. S. .

In drept au fost invocate disp.art.l38 din L.85/2006.

Prin întâmpinare, pârâtul B. G. a solicitat respingerea ca nefondată a cererii de angajare a răspundere a membrilor organelor de conducere a debitoarei, cerere formulată de către creditorul

C. de I. A. SA, apreciind cererea acestui creditor ca fiind prescrisă, raportat la împrejurarea că aceasta nu a contestat raportul administratorului judiciar privind cauzele și împrejurările ce au condus la apariția stării de insolvență a debitoarei, raport în care nu este identificată vreuna din persoanele din conducerea debitoarei ca fiind vinovată de instalarea stării de insolvență prin una sau mai multe din modalitățile prevăzute la art.l38 al L.85/2006.

Pentru a interveni o asemenea răspundere arată pârâtul, se cer întrunirea în mod cumulativ a condițiilor ce vizează: prejudiciul creditorilor, fapta ilicită a membrilor organelor de conducere, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și intrarea în insolvență, culpa persoanelor a căror răspundere ce se solicită a se constata, condiții ce nu sunt îndeplinite în ceea ce-l privește pe pârâtul

B. G. .

Prin scriptele intitulate note de ședință (f.46,l28) reclamanta C. de I. A. SA, solicită respingerea excepție prescripției acțiunii

Legal citați, pârâții nu s-au prezentat în instanță și nu au formulat apărări în scris. Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.

In drept sunt invocate disp.art.l38 alin.l lit. a și c din L.85/2006.

Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârât în întâmpinare și motivată pe disp.art.l39 din L.85/2006, instanța o găsește neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.

Potrivit art.l39 din L.85/2006, acțiunea prev.la art.l38 se prescrie în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență, dar nu mai mult de 2 ani de la data hotărârii de deschidere a procedurii.

Prin prisma acestor dispoziții legale urmează a se observa că acțiunea prev.la art.l38 se prescrie în termen de 3 ani de la data când a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care în opinia reclamantei a cauzat starea de insolvență, termen ce are moment de început cel mult 2 ani de la data hotărârii de deschidere a procedurii. In condițiile în care procedura s-a deschis prin încheierea comercială nr. 2l3 din l.l0.20l0 pronunțată de Tribunalul BN în dosarul nr._, prezenta acțiune a fost formulată în termenul prev.la art.39, motiv pentru care, excepția prescripției urmează a fi respinsă ca nefondată.

In ce privește calitatea procesual activă a reclamantei de a promova prezenta acțiune se reține că este dată situația prev.de prevederile alin.3 a art.l38 din L.85/2006, potrivit cărora, comitetul creditorului sau creditorul care deține mai mult de jumătate din valoarea tuturor creanțelor poate cere judecătorului sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prev.în alin.l, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de stare de insolvență a patrimoniului debitoarei, persoană juridică, ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin.l și răspunderea persoanelor la care se referă aliniatul l, amenință să se prescrie. Privitor la acest aspect se reține că prin raportul asupra cauzelor și împrejurărilor ajungerii debitoarei în stare de insolvență, administratorul judiciar desemnat a arătat că nu a identificat acte și fapte de natura celor a atrage răspunderea materială a persoanelor aflate în organele de conducere ale debitoarei și că nu are temeiuri de formulare a unei asemenea acțiuni. La cererea creditorului majoritar SC C. de I. A. SA, judecătorul sindic a încuviințat ca acesta să formuleze acțiunea în atragerea răspunderii materiale a persoanelor din organele de conducere ale debitoarei.

Examinând acțiunea prin prisma actelor și lucrărilor dosarului 6739/ll2/20l0

, în care se administrează procedura insolvenței debitoare SC DS, a materialului probator administrat în prezenta cauză, precum și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul constată că acțiunea creditorului majoritar, reclamanta C. de I. A. SA, este neîntemeiată și urmează a fi respinsă .

Prin acțiunea introductivă creditorul majoritar C. de I. A. SA B. a formulat acțiunea în atragerea răspunderii patrimoniale al administratorilor statutari ai debitoarei SC D.

S. B., pârâții B. G. și M. P. I., întemeiată pe disp.art.l38 din L.85/2006, apreciind

că aceștia se fac vinovați de săvârșirea unor fapte din cele prevăzute la art.l38 alin.l lit. a și c din lege, respectiv au acumulat datorii în cadrul exercitării funcției de administrare și respectiv de conducere a debitoarei și nu au achitat aceste datorii, astfel că se poate aprecia că au folosit bunurile și fondurile societății în interes personal sau în al unei alte persoane.

Se impun analizarea fiecărei fapte invocate de către reclamantă drept temei a răspunderii pârâților .

Potrivit art.l38 din L.85/2006, în cazul în care, în raportul întocmit în conf.cu disp.art.59 alin.l, sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivul debitoarei ,persoană juridică, ajuns în stare de insolvență să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului prin una din următoarele fapte enumerate la lit.a-g ale alin.l al acestui articol.

Potrivit alin.3 al art.l38 din lege, comitetul creditorilor sau creditorul care deține mai mult de jumătate din valoarea tuturor creanțelor poate cere judecătorului sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prev.la alin.l, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului, debitorului persoană juridică, ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prev.în alin.l și răspunderea persoanelor prev.la alin.l, amenință să se prescrie.

Prin raportul întocmit în conf.cu disp.art. 59 alin.l din lege, lichidatorul judiciar a arătat că nu a identificat persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, în sensul săvârșirii de către acestea a unor din faptele prev.la art.l38 alin.l din lege, de natură a atrage răspunderea persoanelor, precum și faptul că nu înțelege să formuleze o atare acțiune.

In acțiunea formulată de către creditorul majoritar, este indicat drept temei a atragerii răspunderii administratorilor statutari ai debitoarei, și anume: cel prevăzut la litera "a"; a art.l38 din lege, respectiv au folosit bunurile sau creditele persoanelor juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane.

In motivarea în fapt a acestuia, creditorul arată că debitoarea sub conducerea pârâților în calitate de administratori statutari au acumulat datorii, iar pe de altă parte, nu și-au achitat obligațiile pe care le aveau în calitate de locatar, aceea de plata a chiriei pentru spațiul comercial închiriat din luna decembrie 2008 până în luna iulie 20l0, când au părăsit spațiul, rămânând restante chiriile aferente lunilor mai, iunie, iulie 20l0, precum și c/v utilităților pentru spațiul închiriat.

Față de aceste susțineri ale reclamantei, instanța apreciază că acumularea de datorii precum și faptul de a nu își achita obligațiile pe care le avea în calitate de locatar, nu întrunesc condițiile de atragere a răspunderii materiale a membrilor organelor de conducere a debitoarei, astfel cum acestea sunt reglementate de disp.art.l38 alin.l lit.a din L.85/2006.

Potrivit textului invocat, membrii organelor de conducere a debitoarei pot fi obligați prin hotărârea judecătorului sindic să suporte parte a pasivului debitoarei, persoană juridică, ajunsă în stare de insolvență, dacă aceștia au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folos propriu sau în cel al unei alte persoane.

Prin întreg probatoriul ce s-a administrat, nu rezultă că pârâții B. G. și M. P. I. în calitate de administratori ai debitoarei SC DS B. ar fi folosit bunurile și creditele acesteia în interes propriu sau a unui terț. Faptul că în cursul desfășurării activității comerciale a debitoarei s-au acumulat datorii față de diverși creditori sau față de bugetul statului, nu se poate asimila textului prev.la art.l38 alin.l lit.a din lege, dacă nu se face dovada a utilizării bunurilor debitoarelor, a sumelor sau a creditelor acesteia în folosul lor sau a unei terțe persoane. In același fel, neachitarea de către persoana juridică debitoare către reclamantă a sumelor ce reprezintă chirii, pentru spațiul comercial închiriat, precum și pentru plata c/v utilităților de care au beneficiat, nu reprezintă faptă de natură celor prevăzute în textul invocat, respectiv art.l38 alin.l lit. a din lege, de natură a atrage răspunderea materială a administratorilor statutari ai debitoarei.

Sunt considerente ce conduc la concluzia că, prin acțiunea introductivă, raportul întocmit de către lichidatorul judiciar și probatoriul ce s-a administrat, nu au fost dovedite în sarcina pârâților săvârșirea de fapte din cele prevăzute de disp.art.l38 alin.l lit.a din L.85/2006, de natura a atrage răspunderea materială a acestora, motiv pentru care acțiunea urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge ca neîntemeiată acțiunea creditoarei S. C. DE I. A. SA B. , cu sediul în B., B-dul R. nr.53, et.l, cam.4, jud.BN, Nr.ORC J06/4l/2003, CIF RO l5l75850, împotriva pârâților B. G. domiciliat în B., str.D. nr. 6, sc.A, ap. 6, jud.B. - Năsăud și M. P. I., domiciliat în B., str.P. bl 2B, sc F, ap. l3, jud.B. -Năsăud, în calitate de administratori statutari ai debitoarei S. DS - în faliment, prin lichidator judiciar

I. S.,

cu sediul în B. ,

str. N. Titulescu nr. 7, jud.B. -Năsăud, având obiect răspunderea membrilor organelor de conducere ai debitoarei, întemeiată pe disp.art.l38 alin. l din L.85/2006.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 20 noiembrie 20l3.

PREȘEDINTE,

Judecător - sindic

GREFIER,

I. P.

A.

G.

G.

Red/dact PI/CR/4 ex. _

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2157/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței