Sentința civilă nr. 3536/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._ /a3
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ nr. 3536/2013
Ședința publică din data de 18 decembrie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: F. -IANCU M. GREFIER: F. B.
Pe rol fiind examinarea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale formulate de către reclamanta C.I.I. F. L. L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC C. S., împotriva pârâtului M. A. D., în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC C. S., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar, d-na
F. L. L., practician în insolvență și pârâtul M. A. D., asistat de d-na avocat Morar Letiția M. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că pârâtul, prin apărătorul său, a depus la dosar în data de 11 decembrie 2013 un exemplar din expertiza contabilă extrajudiciară încuviințată în cauză.
Se constată, de asemenea, că pârâtul prin apărătorul său, a înregistrat la dosar în data de 17 decembrie 2013 note de ședință, având atașat un opis al actelor contabile ale debitoarei.
Reprezentanta pârâtului depune la dosar dovada comunicării către lichidatorul judiciar a unui exemplar al expertizei contabile extrajudiciare efectuate în cauză și dovada faptului că a solicitat lichidatorului judiciar să-i comunice modalitatea concretă de predare primire a documentelor contabile ale debitoarei.
Reprezentanta lichidatorului judiciar al debitoarei confirmă faptul că a primit raportul de expertiză extrajudiciară și depune la dosar și comunică și reprezentantei pârâtului, note de ședință cu privire la acest raport de expertiză, note la care s-au anexat un set de înscrisuri.
Reprezentanta pârâtului arată că înțelege să susțină excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește suma de 31.687,28 lei, astfel cum a fost invocată în notele de ședință și la solicitarea judecătorului sindic, de a preciza, la ce tip de acțiune se referă, arată că se referă la cererea de instituire a răspunderii. Arată că, conform răspunsului la cel de-al doilea obiectiv al expertizei contabile extrajudiciare, suma menționată a fost inițial trecută în contabilitatea debitoarei la data de 31 decembrie 2009, fiind așadar o creanță născută în acel an, or raportat la momentul înregistrării cererii de instituire a răspunderii personale, și anume 1 februarie 2013, această creanță este prescrisă, apreciind că termenul general de prescripție de 3 ani s-a împlinit.
Reprezentanta lichidatorului judiciar solicită respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune, considerând că acțiunea prevăzută de art. 138 se prescrie în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuia să fie cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență.
Judecătorul sindic, în ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de către reprezentanta pârâtului, o respinge ca neîntemeiată, întrucât în conformitate cu dispozițiile art. 139 din Legea 85/2006, acțiunea prevăzută de art. 138 se prescrie în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuia să fie cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență, termen care începe să curgă nu mai târziu de 2 ani de la data deschiderii procedurii. În speță procedura s-a deschis la data de 7 martie 2012 iar raportul privind cauzele și împrejurările ajungerii debitoarei în stare de insolvență a fost întocmit ulterior acestei date, acest raport fiind actul prin care se analizează pentru prima dată existența unei persoane care ar fi responsabilă pentru ajungerea debitoarei în stare de insolvență. În consecință oricare ar fi data la care s-ar raporta curgerea termenului de prescripție de 3 ani, și respectiv a celui de decădere de 2 ani prevăzut de art. 139 din Legea insolvenței, acestea nu erau împlinite la data introducerii acțiunii, 1 februarie 2013. Judecătorul sindic mai are în vedere și faptul că art. 139 din Legea insolvenței, reprezintă o normă specială față de art. 3 din Decretul 167/1958 și, astfel, înlătură aplicarea dispozițiilor generale în materia prescripției, conform principiului legea specială derogă de la legea generală.
Reprezentantele părților arată că nu au alte probe de administrat în cauză și nici excepții de invocat.
Judecătorul sindic, nemaifiind alte probe de administrat în cauză și nici excepții de invocat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbaterea cauzei pe fond.
Reprezentanta lichidatorului judiciar solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată și precizată și pe cale de consecință să se dispună, în baza prevederilor art. 138 alin. 1 lit. a) și d) din Legea nr. 85/2006, obligarea pârâtului la plata pasivului rămas neacoperit al debitoarei, în cuantum de 50.316,25 lei, pentru motivele invocate în scris, inclusiv în notele de ședință. Arată că dacă se compară raportul de expertiză contabilă extrajudiciară cu raportul financiar contabil întocmit la solicitarea lichidatorului judiciar, se constată că se desprind aceleași concluzii cu privire la folosirea contului 461- debitori diverși în corespondență cu contul 4551- asociați- conturi curente și contul 5311- casa în lei. Comparând constatările cuprinse în cele două rapoarte financiar contabile, se desprinde concluzia că, prin operațiunile efectuate, sumele de bani din casieria societății sunt restituite în contul unor împrumuturi inexistente al asociatului unic, iar ulterior sunt transferate în debitul 461-debitori diverși. Arată că prin aceste operațiuni efectuate în mod repetat debitoarea a fost lipsită de sume importante de bani, fapt ce a condus la ajungerea societății în incapacitate de plată, respectiv în insolvență. Menționează faptul că administratorul de fapt al societății debitoare a "restituit"; împrumuturi inexistente, efectuând operațiuni contabile nepermise legal, așa cum rezultă din cele două rapoarte contabile, lăsând societatea fără resurse financiare. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâtului solicită respingerea cererii ca netemeinică. Arată că actualul lichidator judiciar, care a deținut anterior calitatea de lichidator al debitoarei, nu și-a îndeplinit niciunele din obligațiile pe care legea le impune cu titlu imperativ, respectiv cele ale art. 252 alin.
3 și 4, art. 259 și art. 267 din Legea nr. 31/1990. Menționează că simpla notificare trimisă societății dizolvate, trimisă la mai bine de 3 luni de la numire nu poate echivala cu o reală îndeplinire a atribuțiilor conferite de lege în acest sens, or ceea ce face lichidatorul judiciar echivalează cu invocarea propriei culpe cu privire la situația la care s-a ajuns. Arată că în situația în care lichidatorul întocmea actele contabile impuse de lege, pârâtul ar fi cunoscut care era situația exactă atât a activului, dar și a pasivului societății la momentul imediat ulterior dizolvării precum și la momentul deschiderii procedurii insolvenței, în aceste condiții ar fi lămurit și inadvertențele contabile expuse prin concluziile raportului de expertiză. Învederează de asemenea faptul că lichidatorul judiciar se face vinovat de mărirea pasivului societății, aspect reținut prin sentința civilă nr. 4268/2012, prin care s-a dispus înscrierea creanței SC BCR Leasing IFN SA în tabelul creanțelor în ceea ce privește suma de 17.958,25 lei, "creanță generată de refuzul lichidatorului debitoarei desemnat în baza Legii nr. 31/1990 de a încheia contractul de novație cu societatea de leasing";, deși toate sumele aferente contractului de leasing au fost achitate de către soția pârâtului, M. F., sume restituite ulterior acesteia, în lipsa unui temei legal de efectuate a plății. Mai arată că în cadrul prezentei proceduri, lichidatorul judiciar manifestă aceeași rea credință, în condițiile în care a fost notificat cu privire la modalitatea de predare primire a documentelor contabile. Solicită obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Judecătorul sindic rămâne în pronunțare asupra cererii.
JUDECĂTORUL SINDIC:
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat C. la 1 februarie 2013 sub nr._ /a3, lichidatorul judiciar al debitoarei SC C. S., C.I.I. F. L. L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. A. D., administratorul statutar al debitoarei SC C. S., obligarea pârâtului M. A. D. la plata pasivului rămas neacoperit al debitoarei SC C.
S., în cuantum de 50.316,25 lei.
În motivarea cererii, a arătat că prin încheierea civilă nr. 1206/CC/7 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._ s-a dispus deschiderea procedurii simplificată a falimentului debitoarei SC C. S., la cererea lichidatorului desemnat în baza Legii nr. 31/1990, C.I.I. F. L. L., care a fost desemnat în calitate de lichidator judiciar. Notificarea privind deschiderea procedurii a fost publicată în BPI nr. 4278/23 martie 2012, iar anunțul privind deschiderea procedurii a fost publicat în ziarul național "ROMÂNIA LIBERĂ"; din data de 26 martie 2012. A mai arătat că a notificat debitoarea la data de 26 martie 2012 prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, la sediul declarat la ORC de pe lângă Tribunalul Cluj, respectiv str. Pasteur, nr. 63, ap. 44, C. -N., notificarea fiind returnată de serviciile poștale, la data de 11 aprilie 2012, cu mențiunea: "nereclamat". A mai arătat că, la aceeași dată, 26 martie 2013, a fost notificat prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire și administratorul statutar al societății, d-l M. Călin. Notificarea a fost recepționată la data de 27 martie 2012, așa cum rezultă din confirmarea de primire a poștei, respectiv a fost notificat la data de 26 martie 2012, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire și administratorul pârât M. A. D., desemnat prin contractul de administrare nr. 01/_ (contract neînregistrat la ORC de pe lângă Tribunalul Cluj). Notificarea acestuia din urmă a fost returnată cu mențiunea poștei "nereclamat";.
A arătat că administratorul statutar al societății este d-l M. Călin, conform înregistrărilor din registrul comerțului. În fapt, activitatea societății a fost administrată de către d-l M. A. D., în baza contractului de administrare nr. 01/_ ; faptul că acesta din urmă a exercitat administrarea societății rezultă din actele contabile ale societății semnate de acesta, care au fost predate lichidatorului.
A mai arătat că, în vederea desemnării administratorului special a fost notificat d-l M. Călin, în calitate de asociat unic al SC C. S. . Acesta s-a prezentat la data fixată pentru desemnarea administratorului special, aducând la cunoștința lichidatorului judiciar că nu a administrat societatea și că nu are cunoștință despre activitatea societății și că îl va desemna în calitate de administrator special pe d-l M. A. D., care a administrat în fapt societatea. Ulterior, la data de 11 aprilie 2012, d-l M. Călin s-a prezentat împreună cu d-l M. A. D.
, predând lichidatorului judiciar hotărârea asociatului unic privind desemnarea administratorului special, în persoana d-lui M. A. D. . Cu această ocazie i-a fost înmânată d-lui M. A. D. notificarea privind deschiderea procedurii.
A menționat faptul că o parte din actele societății a fost predată înainte de deschiderea procedurii insolvenței, conform proceselor verbale din data de:_ ;_ ;_ ;_ . Ulterior deschiderii procedurii au fost predate și alte acte de către d-l M. A. D. conform proceselor verbale din_ și_ . I-au fost solicitate precizări și explicații cu privire la activitatea societății și a înregistrărilor din evidenta contabilă.
În urma analizării înregistrărilor din balanța contabila la_, aferentă bilanțului întocmit la_, lichidatorul a identificat suma de 63.306,81 lei înregistrată în soldul debitor al contului 461. Analizând fișa contului 461 - debitori diverși - în perioada_ -_ a constatat că în soldul debitor sunt înregistrate sume în corespondență cu contul 5311 - Casa. La sfârșitul anului 2011 contul 461 avea un sold debitor de 63.306,81, suma ce ar fi trebuit să figureze în debitul contului 5311 - Casa (numerar). Având în vedere aceasta, prin notificarea nr. 509/_, comunicata prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la data de_, recepționată de destinatar la data de_, conform confirmării de primire a poștei, a solicitat pârâtului M. A. D. să pună la dispoziție documentele justificative pentru înregistrările din fișele de cont 461 și 4551, pe baza cărora s-a efectuat aceasta contare. Având în vedere faptul că pârâtul nu a dat curs acestei solicitări, prin notificarea nr. 542/_, comunicată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la data de_, recepționată de destinatar la data de_, conform confirmării de primire a poștei, i-a solicitat pârâtului să predea de urgență suma de 63.306,81 lei, sumă ce aparține societății, sau să facă dovada cheltuirii acestei sume în folosul societății, având în vedere că această sumă ar fi trebuit să figureze în debitul contului 5311 - Casa (numerar) și nu înregistrată în soldul debitor al contului 461 - Debitori diverși, așa cum rezultă din balanța contabilă la_ .
A mai arătat că până la înregistrarea cererii pârâtul M. A. D. nu a predat lichidatorului judiciar suma de 63.306,81 lei, aparținând debitoarei și nici dovada cheltuirii acestei sume în folosul societății.
A mai arătat că lipsirea debitoarei de suma de 63.306,81 lei, raportat la pasivul debitoarei, a cauzat apariția stării de insolvență a acesteia, concluzie menționată în raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență a SC C. S., înregistrat și afișat la Tribunalul Specializat C. la data de_ și publicat în BPI nr. 16240/_ .
A considerat că administratorul de fapt al debitoarei, pârâtul M. A. D., a folosit suma de 63.306,81 lei în folos propriu, lipsind debitoarea de această suma, cauzând prin aceasta apariția stării de insolvență a societății.
A solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa la dezbateri.
În drept, a invocat art. 138, alin. 1, lit. a din Legea 85/2006, Legea nr. 31/1990, art. 242 alin. 2 C.proc.civ.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 77 fin Legea nr.
85/2006.
Prin întâmpinarea depusă la 16 aprilie 2013, pârâtul a solicitat respingerea cererii, ca netemeinică.
În motivarea apărărilor sale, a arătat că din întreaga argumentație a lichidatorului se poate retine că, de fapt, singura sa culpă ar consta că în cadrul contului contabil 461 - debitori diverși - din perioada_ -_ ar putea fi incluse și sumele din contul contabil 5311- Casa. Prin urmare, în opinia și interpretarea lichidatorului, toată suma de bani, soldul debitorul al contului 461 ar fi trebuit să figureze în debitul contului 5311 - casa (numerar).
A mai arătat că lichidatorul judiciar a «transferat» rapid suma de 63.306,81 lei în contul 5311 - casa (numerar), cu de la sine autoritate și deplină competență, și, ulterior, i-a transmis o notificare prin care a solicitat să i se pună la dispoziție fie banii, fie documentele justificative referitoare la utilizarea presupușilor bani din casieria unității. În condițiile în care toate actele și documentele justificative contabile erau deja în posesia lichidatorului, cu toată buna credință și
îngăduință față de un asemenea demers, o astfel de notificare nu a putut beneficia de un răspuns pozitiv din partea sa.
A arătat că pentru a se dispune antrenarea răspunderii administratorilor în temeiul art.
138 lit. a din Legea nr. 85/2006 trebuie totuși îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii delictuale, respectiv existența faptei ilicite, prejudiciul, raportul de cauzalitate și vinovăția. Coroborând întreg materialul probator administrat în cauză, în raport de dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, aceste condiții nu sunt îndeplinite. Răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere și/sau a altor persoane care au contribuit la ajungerea persoanei juridice în stare de insolvență nu poate fi angajată fără a exista o legătură de cauzalitate dintre fapta ilicită săvârșită de persoanele vizate și prejudiciul produs, respectiv ajungerea societății în stare de insolvență. Pentru a se antrena răspunderea administratorului este imperios necesară dovedirea vinovăției (sau măcar a culpei) în producerea prejudiciului, deoarece simpla existență a unor datorii ale societății nu poate duce automat la instituirea unei astfel de răspunderi. Sarcina probei incumbă celui care face o afirmație în fața judecății, iar invocarea prevederilor art. 138 nu atrage automat răspunderea administratorului, deoarece legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestuia, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, doar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
A mai arătat că antrenarea răspunderii personale nu poate fi angajată în lipsa unei fapte ilicite, dar în cazul de față lichidatorul judiciar nu a precizat și nu a dovedit existența ilicitului. Presupusa acuzația a lichidatorului judiciar că sumele din contul contabil 461- debitori diverși, ar putea să fie incluse și în (sub)contul 5311 - casa (numerar) nu reprezintă în sine decât opinia sa contabilă, dar nu un fapt ilicit.
A arătat că din cunoștințele sale contul 461 "Debitori diverși"; este un cont de activ. În debitul contului 461 "Debitori diverși"; se efectuează diverse înregistrări, cum ar fi: valoarea bunurilor și a producției în curs de execuție, constatate lipsă sau deteriorate, imputate terților (758, 4427); valoarea titlurilor de plasament cedate (764, 502 la 508); prețul de vânzare al imobilizărilor cedate (758, 4427); valoarea debitelor reactivate (754); suma împrumuturilor obținute la valoarea de rambursare a obligațiunilor emise (161); dividende de încasat aferente titlurilor de plasament sau a celor imobilizate (162,761); valoarea despăgubirilor si a penalităților datorate de terți (758); sumele datorate de terți pentru concesiuni, locații de gestiune, licențe, brevete și alte drepturi similare (706); diferențele favorabile de curs valutar rezultate în urma raportării creanțelor la cursul de la închiderea exercițiului financiar (765); dobânzile datorate de către debitorii diverși (766). În creditul contului 461 "Debitori diverși"; se înregistrează: valoarea sconturilor acordate debitorilor (667); valoarea debitelor încasate (512, 531); valoarea debitelor scăzute din evidență (654); diferențele nefavorabile de curs valutar, aferente debitelor încasate sau la sfârșitul exercițiului (665), diferențele nefavorabile aferente creanțelor cu decontare în funcție de cursul unei valute, înregistrate cu ocazia decontării acestora sau la finele lunii, respectiv la închiderea exercițiului financiar (668). Soldul contului 461 "Debitori diverși"; reprezintă sumele datorate unității, de către diverși debitori. Cu ajutorul acestui cont se ține evidența debitorilor proveniți din pagube materiale create de terți, alte creanțe provenind din existența unor titluri executorii și a altor creanțe, altele decât entitățile afiliate si entitățile legate prin interese de participare.
A mai arătat că s-ar putea ca, din punct de vedere contabil, afirmațiile lichidatorului judiciar să nu fie eronate, dar cu siguranță nu sunt complete. Nu se poate extrage din paleta de operațiuni contabile posibile aferente acestui cont doar nuanța care convine lichidatorului judiciar, în lipsa oricăror justificări factuale.
A subliniat în acest context că modul de efectuare al înregistrărilor în contabilitate nu era atributul său, ci a contabilului autorizat angajat al societății. În plus, a apreciat că trebuie reținut că societatea a fost dizolvată prin sentința 3311/7 septembrie 2010 a Tribunalului Comercial C. la solicitarea Oficiului Național al Registrului Comerțului, iar ulterior d-na F. L.
a fost desemnată în calitate de lichidator al SC C. S. . Așadar, chiar înainte de a se dispune deschiderea procedurii insolvenței în cursul anului 2012 în temeiul Legii nr. 85/2006, d-na F. L. L. avea calitatea de lichidator/ reprezentant al societății și avea posibilitatea de a dispune îndreptarea oricăror erori materiale pe care le-ar fi constatat. În această perioadă, administrarea societății și conducerea contabilității au constituit obligația și atributul lichidatorului judiciar, care însă nu s-a mai preocupat de întocmirea și eventuala corectare a situațiilor financiare aferente. A concluzionat în sensul că lichidatorul judiciar își justifică toate solicitările pe o opinie personala incompletă, fără însă sa apeleze la o expertizare de specialitate a conturilor contabile ale societății debitoare.
A mai arătat că, chiar dacă s-ar accepta opinia personală a lichidatorului, din punct de vedere contabil și juridic avansurile de trezorerie acordate asociaților sunt permise de lege și nu intră în sfera ilicitului. Natura lucrativă a oricărei societății comerciale presupune existența unui
drept al asociaților asupra beneficiului net rezultat, sub forma de dividende. A subliniat însă că, din punct de vedere contabil, avansurile spre decontare au fost evidențiate în mod corect și au fost efectuate în conformitate cu prevederile legale în vigoare în condițiile în care societatea a înregistrat profit, iar asociații au avut dreptul la dividende. Dreptul la dividende al asociaților nu presupune și obligativitatea acestora de a returna aceste sume de bani în condițiile în care profitul net a fost evidențiat în mod corect, astfel încât nu se poate justifica achitarea unor sume de bani de către asociați, în lipsa oricăror elemente incidente privind atragerea răspunderii persoanele în condițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
A arătat că, analizând situația economică a societății debitoare la finele anului 2010, lichidatorul reține un profit net în valoare de 22569 lei și rezultă, așadar, că după plata impozitelor aferente, societatea putea acorda asociaților dividende.
A mai arătat că nu există un prejudiciu cauzat de administrator/asociați în dauna societății debitoare. În susținerea afirmațiilor sale, lichidatorul judiciar a anexat fișa analitică a contului 4551- Asociați conturi curente - la finalul anului 2010, care cuprinde un sold final debitor de 44.084 lei. Contul 4551 este un cont de pasiv în care se înregistrează datoriile entității către acționari/asociați, sub forma unor sume puse la dispoziția entității de către aceștia. Există perioade în cursul derulării activității unei societăți comerciale în care asociații trebuie să finanțeze firma în vederea efectuării unor plăți necesare funcționării acesteia. Or, tocmai din această fișă analitică rezultă în mod evident că în anul premergător dizolvării societății și ulterior a deschiderii procedurii insolvenței asociații au creditat firma și nu s-au împrumutat. Separat față de aceste sume, a apreciat că trebuie reținut că potrivit tabelului definitiv de creanțe publicat de către lichidatorul judiciar la termenul din data de_, pe lângă creanța creditorului bugetar în cuantum de 32.358,00 lei a fost adăugat în rândul creditorilor chirografari și BCR LEASING IFN SA cu o creanță în cuantum de 17.958,25 lei. În ceea ce privește creanța BCR LEASING IFN SA a subliniat că aceasta a fost inclusă în tabel ca urmare a atitudinii extrem de neglijente și neprofesioniste tocmai a lichidatorului judiciar. Ulterior deschiderii procedurii insolvenței pârâtul a identificat, cu acordul creditoarei BCR LEASING IFN SA, o terță persoană pentru a prelua contractul de leasing în condițiile fondurilor insuficiente ale societății. Deși i-a prezentat în detaliu situația lichidatorului judiciar și avantajele unei asemenea operațiuni pentru masa credală a debitoarei, totuși acesta a refuzat să își exprime acordul în acest sens. În aceste condiții, societatea a pierdut atât folosința autovehiculului, dar au și fost activate clauzele contractului de leasing care au generat în mod artificial majorarea masei credale, deși ratele de leasing erau foarte aproape de finalizare. A apreciat că în acest caz culpa lichidatorului judiciar nu poate fi însă ignorată, fiind un exemplu clasic prin care lipsa de profesionalism se răsfrânge asupra unor persoane nevinovate.
A mai arătat că nu există raport de cauzalitate între faptele administratorilor/asociaților și starea de insolvență a societății. Odată cu dizolvarea societății în septembrie 2010, la solicitarea ONRC și desemnarea ulterioară a d-nei F. L. L. în calitate de lichidator al debitoarei, activitatea societății, practic, a încetat. Conturile bancare ale societății au fost blocate în favoarea AFP a mun. C. -N., societatea fiind pusă, practic, în imposibilitatea de a-și mai desfășura activitatea. Chiar și în această situație asociații au făcut eforturi pentru plata furnizorilor restanți. Desigur, lichidatorul judiciar cunoaște faptul că odată cu pronunțarea dizolvării, societatea nu a mai putut întreprinde noi operațiuni comerciale. Pentru aceste motive, niciuna dintre faptele reținute în sarcina administratorului de către lichidatorul judiciar, referitoare la incorectitudinea înregistrărilor în contabilitate nu au avut cum să cauzeze starea de insolvență a societății și nici măcar nu au constituit o condiție favorabilă pentru declanșarea ei, astfel încât a apreciat că antrenarea răspunderii sale ar fi netemeinică.
A apreciat că nu se poate reține în niciun fel vinovăția sa. A subliniat că modul de efectuare al înregistrărilor în contabilitate nu era atributul său ci al contabilului autorizat angajat al societății, pe de o parte, iar pe de altă parte niciun moment nu se poate reține utilizarea banilor debitoarei de către el în folos propriu sau în cel al unei alte persoane. Pe lângă faptul că nu există niciun fel de dovadă concreta în acest sens adusă / propusă de către lichidatorul judiciar, toată argumentația sa are la bază strict o opinie personală referitoare la modul de efectuare a înregistrărilor contabile.
În drept, a invocat art. 115 și urm. C.proc.civ.
La data de 6 iunie 2013, lichidatorul judiciar a depus o precizare a cererii de chemare în judecată.
În motivarea acestei precizări de acțiune, a reiterat starea de fapt expusă în cuprinsul cererii inițiale și a mai arătat că consideră că pârâtul a folosit suma de 63.306,81 lei în folos propriu, lipsind debitoarea de această sumă, cauzând prin aceasta apariția stării de insolvență a societății. În aceste condiții există prezumția că actele contabile ale societății, care reflecta aceste modificări ale soldurilor, nu există și că ne aflăm în prezența faptelor prevăzute și sancționate de art. 138 din Legea 85/2006.
A arătat că a solicitat lămuriri suplimentare cu privire la soldul debitor al contului 461 - debitori diverși -, dar pârâtul nu a dat curs acestor solicitări. La data deschiderii procedurii falimentului debitoarea avea obligații restante față de bugetul consolidat în valoare de 32.334,00 lei. Deși debitoarea dispunea la acea dată de resurse pentru a fi achitate aceste datorii fiscale, concretizate în soldul contului 461 - debitori diverși -, în sumă de 63.306,81 lei, administratorul debitoarei nu a efectuat niciun demers în vederea recuperării debitelor acumulate de diverși debitori, în acest fel acesta folosind fie în interes personal, fie în interesul altor persoane bunurile debitoarei, bunuri în sens larg fiind reprezentate și de creanțele debitoarei, astfel că nu a achitat la scadență aceste obligații fiscale, iar acestea au generat accesorii, astfel că la data definitivării tabelului creditorilor pasivul era în sumă de 32.334,00 lei, aceasta fiind cauza principală a insolvenței debitoarei.
Mai mult, în lipsa unei evidențe analitice a acestor debitori, care să fie predată lichidatorului judiciar, a actelor în baza cărora aceste debite s-au născut, lichidatorul judiciar a fost împiedicat și pus în imposibilitatea efectuării demersurilor legale de recuperare a acestor sume. Chiar în ipoteza în care aceste acte contabile ar fi fost pierdute, sustrase sau distruse acestea ar fi trebuit să fie reconstituite așa cum prevede art. 25 din Legea 82/1991 republicată, a contabilității.
Toate actele efectuate / săvârșite de către pârât prin intermediul cărora acesta "a contribuit"; la ajungerea persoanei juridice în stare de insolvență - indiferent dacă aceste reprezintă o cauză directă a prejudiciului sau doar o condiție prilej pentru săvârșirea faptei ilicite, conduc la aplicarea art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006, aceasta cu atât mai mult cu cât termenul prevăzut în textul legii este de "contribui"; și nu cel de a "cauza"; (starea de insolvență). A apreciat că faptele arătate demonstrează foarte clar că contabilitatea nu a fost ținută în conformitate cu legea, așa cum este definită în Legea 82/1991 a contabilității "Art. 2. - (1) Contabilitatea, ca activitate specializată în măsurarea, evaluarea, cunoașterea, gestiunea și controlul activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, precum și a rezultatelor obținute din activitatea persoanelor juridice și fizice prevăzute la art. 1 trebuie să asigure înregistrarea cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor cu privire la poziția financiară, performanța financiară și fluxurile de trezorerie, atât pentru cerințele interne ale acestora, cât și în relațiile cu investitorii prezenți și potențiali, creditorii financiari și comerciali, clienții, instituțiile publice și alți utilizatori. ... Art. 6. - (1) Orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ. (2) Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz... Art. 11. - (1) Răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute la art. 1 revine administratorului, ... Art. 12. - Deținerea, cu orice titlu, de bunuri materiale, titluri de valoare, numerar și alte drepturi și obligații, precum și efectuarea de operațiuni economice, fără să fie înregistrate în contabilitate, sunt interzise.";
În consecință, a considerat că pârâtul se impune a fi obligat la plata acestei sumei de 50.316,25 lei pentru faptele prevăzute de art. 138 alin. (1) lit. a și d din Legea 85/2006. A considerat că poate fi antrenată răspunderea organelor de conducere a societății, care pot fi obligate să suporte o parte din pasivul debitoarei, ajunsă în stare de insolvență, întrucât aceștia au contribuit la ajungerea debitoarei în această situație, prin faptele acestora care se încadrează în prevederile art. 138 alin. (1) lit. d din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței, respectiv a ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile și nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. A considerat că cererea este întemeiată, în cauză fiind întrunite cumulativ elementele răspunderii civile delictuale, respectiv: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția pârâtei. Prejudiciul constă, pentru creditori, în ajungerea societății în stare de insolvență, respectiv în lipsa sumelor disponibile pentru plata obligațiilor exigibile către creditori, imposibilitatea încasări creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art. 3 din Legea 85/2006 ca fiind "acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datorilor certe, lichide și exigibile."; Constatarea stării de insolvență constituie o condiție pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de creditori și implicit prejudicierea acestora.
A apreciat că fapta ilicită constă, conform art. 138 alin. (1) lit. a și d din Legea 85/2006, în folosirea bunurilor sau a creditelor persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; … d) ținerea unei contabilități fictive, cauzarea dispariției unor documente contabile sau neținerea contabilității în conformitate cu legea. Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii, în timp ce încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului,
încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului. În cazul în care administratorii încalcă dispozițiile Legii 31/1990 sau a Legii 82/1991, sau alte legi incidente ori săvârșesc în exercitarea mandatului fapte de natură a crea prejudicii, suntem în prezența unei răspunderi civile delictuale.
În ceea ce privește vinovăția pârâtului, a arătat că ne aflăm în fața unei culpe legal prezumate că contabilitatea nu a fost ținută în conformitate cu legea așa cum este definită în Legea 82/1991 a contabilității (fapta de nu ține contabilitatea fiind inclusă în acesta noțiune) întrucât nu s-a ținut evidența contabilă la zi, cât și datorită faptului că administratorul este răspunzător pentru corecta ținere a registrelor contabile conform art. 73 lit. c din Legea 31/1990 republicată și a prezumției că pârâtul a folosit bunurile persoanei juridice în interes personal sau al altei persoane, culpa care de altfel este si demonstrata cu actele depuse la dosar. În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea se prezumă existenta unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor, pasiv care, dată fiind natura creanțelor înscrise în tabelul definitiv și anume creanțe bugetare, în condițiile ținerii contabilității societății debitoare, puteau fi substanțial mai mici întrucât debitele principale nu ar fi atras penalități și majorări de întârziere.
În ceea ce privește folosirea bunurilor debitoarei și deturnarea unei părți a activului, a arătat că este dovedită foarte clar prin faptul că în ultima balanță de verificare apar solduri ale conturilor de activ, dar care nu au fost prezentate spre inventariere și nici nu au fost prezentate documente contabile care să justifice variația acestor solduri. Așa, de exemplu, este foarte clar că în ceea ce privește soldul contului 461 - debitori diverși - suma de 63.306,81 lei nu a fost justificată, putându-se continua și cu celelalte conturi prezentate mai sus. De asemenea, a apreciat că se demonstrează și legătura de cauzalitate dintre celelalte fapte incriminate și ajungerea societății în stare de încetare de plăți. Debitoarea nu are publicate situațiile financiare pe pagina de internet a ONRC sau a M. ului Finanțelor Publice, fapt ce demonstrează că nu a fost îndeplinită obligația legală în ceea ce privește publicitatea situațiilor financiare. Niciunul dintre active nu a fost prezentat lichidatorului judiciar pentru inventariere și evaluare. Pârâtul nu a predat lichidatorului judiciar niciun bun sau activ. Noțiunea de bun trebuie interpretată în sens larg, incluzându-se aici orice obiect cu valoare economică, inclusiv creanțe. În cazul în care acestea ar fi fost identificate și ar fi putut fi valorificate sau, după caz, încasate, din fondurile obținute s-ar fi putut achita pasivul debitoarei, concluzia fiind că pârâtul a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu. Utilizarea de către pârât a activelor aparținând debitoarei a constituit factorul determinant în ajungerea societății în stare de insolvență, putând să se tragă concluzia că activele societății au fost folosite în alt scop decât cel prevăzut de lege.
A mai arătat că, mai mult decât atât, prin fapta pârâtului M. A. D. de a nu declara starea de insolvență în maximum 30 de zile de la apariția ei sau a iminenței acestei stări s-a amplificat prejudiciul adus creditorilor, aceștia fiind puși în situația de a nu-și mai putea valorifica drepturile de creanțe deținute față de debitoare.
A invocat prevederile art. 19-25 și art. 138, alin. 1, lit. a și d din Legea nr. 85/2006, prevederile art. 132, prevederile art. 172-176, art. 186, art. 201-214, art. 218-225 precum și art.
274 C.proc.civ.
Pârâtul și-a exprimat poziția procesuală față de cererea precizată prin notele de ședință din 24 septembrie 2013, prin care, pe lângă argumentele expuse în întâmpinarea inițială, a arătat că cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în alin. 1 al art. 138 lit. a-g. Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civila, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determina natura răspunderii.
A arătat că încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - materializat prin contractul de administrare 01/_ - atrage răspunderea contractuala a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuala a administratorului.
Cu privire la existența faptelor imputate, a înțeles să învedereze că, dincolo de orice aserțiuni, în cauza i se impută, practic, un management defectuos, însă managementul defectuos al resurselor și al potențialului unei societăți comerciale nu se regăsește printre faptele enumerate expres și limitativ de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, pentru că nu orice deficiență managerială este de natură a duce la stabilirea răspunderii prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și a motiva suportarea pasivului de către administratorul statutar.
A arătat că în cauză nu s-a dovedit de către lichidatorul judiciar existența interesului personal. A arătat că, astfel cum s-a susținut doctrinar și jurisprudențial, interesul personal este o condiție esențială pentru angajarea răspunderii. Simpla continuare a unei activități nerentabile, care ducea vădit la insolvență, nu este suficientă pentru stabilirea răspunderii, dacă nu este făcută și dovada interesului personal. A apreciat că acest aspect nu numai că nu este probat în cauză, dar este eminamente omis (nefiind nici măcar menționat) atât de către
lichidatorul judiciar, interes materializat sub forma realizării vreunui venit în favoarea administratorului.
A mai arătat că din raportul întocmit în conformitate cu prevederile art. 59 din Legea insolvenței nu rezultă în mod explicit, indubitabil, când a apărut starea de insolvență, care sunt faptele acțiunile sau omisiunile care au condus la aceasta și care este responsabilitatea sau gradul de responsabilitate al fiecărei persoane cărora o atare stare le-ar fi imputabilă. Or, în condițiile în care nu sunt realizate toate condițiile existenței faptei ilicite, concluzia nu poate fi decât aceea că aceasta nu există.
În ceea ce privește incidența art. 138, alin. 1 lit. d, a apreciat că este absolut nelegală susținerea potrivit căreia simpla neținere a contabilității în conformitate cu legea creează prezumția unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs, prezumție care are un caracter juris et de jure. Dimpotrivă, era absolut necesar să se probeze existența oricăror fapte încadrabile în prezentul text normativ și stabilirea ulterioară a raportului de cauzalitate. Simpla omisiune a administratorului pârât de a preda înscrisurile contabile ori imposibilitatea depistării acestuia de către practicianul în insolvență nu reprezintă temeiuri suficiente pentru antrenarea răspunderii sale patrimoniale. Deși a trecut o perioadă relativ îndelungată de la intrarea în vigoare a Legii nr. 85/2006, la nivelul tribunalelor și curților de apel nu există încă o orientare jurisprudențială armonizată cu privire la modul de interpretare și aplicare a prevederilor art. 138 alin. 1 lit. d, în ipoteza în care se relevă omisiunea administratorului social de a depune arhiva contabilă, inclusiv situațiile financiare curente ale societății supuse procedurii insolvenței. Conform opiniei unei mari părți din doctrină și practică, s-a stabilit că înseși neregulile privind organizarea și ținerea contabilității nu sunt suficiente, fiind necesar a se proba de cel ce invocă că insolvența ar fi fost consecința acestei fapte ilicite.
În privința legăturii de cauzalitate, a arătat că între fapta ilicită și prejudiciu trebuie să existe o relație de la cauză la efect, răspunderea fiind angajată doar dacă persoana împotriva căreia se exercită acțiunea a "cauzat starea de insolvență a debitorului";. Or, în speța de față, modul de înregistrare în contabilitate nu a putut să conducă la falimentul societății, aceasta în condițiile în care societatea a fost dizolvată prin sentința civila nr. 3311/7 septembrie 2010 a Tribunalului Comercial C., reprezentarea societății fiind atribuită aceluiași lichidator, nemaipunându-se problema reprezentării societății de către vreun alt administrator, fie chiar si unul convențional, în temeiul art. 233 din Legea nr. 31/1990
A mai arătat că în tot acest lung interval de timp lichidatorul nu a semnalat nicio așa- zisă neregulă, neregulă care, acum, în opinia lichidatorului, conduce la falimentul societății debitoare. Aceasta cu atât mai mult cu cât masa credală a fost augmentată prin reaua sa credință, acesta refuzând să-și dea acordul cu privire la cesiunea contractului de leasing, fapt ce a dus la apariția unui nou creditor, BCR LEASING IFN SA, cu o creanță în cuantum de 17.958,25 lei.
În ceea ce privește existența culpei, a arătat că legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina administratorului, prin urmare lichidatorul este dator a face dovada tuturor aspectelor care să conducă la concluzia că s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Notele de ședință respective nu au fost motivate separat în drept.
În cauză au fost administrate probe scrise, proba cu interogatoriul pârâtului și proba cu un raport extrajudiciar de expertiză contabilă întocmit la cererea pârâtului, necontestat de lichidatorul judiciar.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului lichidatorului la acțiune în sens material, judecătorul sindic s-a pronunțat asupra acestei excepții în ședința publică din 18 decembrie 2013. Având în vedere faptul că motivele care au stat la baza soluționării excepției au fost consemnate în practicaua prezentei sentințe, ele nu vor fi reluate, însă soluția asupra excepției va fi consemnată și în dispozitiv, partea sentinței care reflectă toate soluțiile pronunțate în prezentul dosar în ședința publică din 18 decembrie 2013.
Analizând incidența dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 în prezenta cauză, judecătorul sindic reține că, potrivit acestor norme, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, dacă a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane … d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
În ceea ce privește calitatea pârâtului, judecătorul sindic reține că acesta este administratorul de fapt al debitoarei, astfel cum rezultă din contractul de administrare încheiat între administratorul statutar al societății debitoare, d-l M. Călin și pârât, neînregistrat în registrul comerțului (f.110-112), coroborat cu răspunsul pârâtului la întrebarea nr. 1 din interogatoriu (f.181).
Din coroborarea înscrisurilor de la f. 124-130, f. 183-189, judecătorul sindic reține că pârâtul și-a îndeplinit, cu întârziere, obligația prevăzută de art. 28 alin. 1 din Legea insolvenței de a preda lichidatorului judiciar o parte din documentele contabile ale societății comerciale debitoare, astfel încât în speță nu se poate reține incidența art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 în formele neținerii contabilității sau cauzării dispariției unor documente.
În schimb, astfel cum se va arăta mai jos, sunt pe deplin incidente art. 138 alin. 1 lit. d sub forma neținerii contabilității în conformitate cu legea și art. 138 alin. 1 lit. a sub forma însușirii de către pârât a bunurilor debitoarei.
Din expertiza extrajudiciară depusă la 18 decembrie 2013 (f.206-210) rezultă fără dubiu faptul că înregistrarea sumei de 63.306,81 lei în contul 461 - debitori diverși - prin folosirea acestui cont în corespondență cu contul 4551 - asociați conturi curente - și 5311 - casa în lei - nu este corectă și, mai mult, suma de 63.306,81 lei a fost înregistrată în contabilitate fără documente justificative, operațiunile respective reprezentând, practic, restituirea unor pretinse împrumuturi acordate de pârât debitoarei, în realitate inexistente.
Judecătorul sindic nu poate primi apărările pârâtului referitoare la neținerea de către el a contabilității, deoarece în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. 1 din Legea nr. 82/1991, actualizată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității … revine administratorului, iar potrivit art. 73 lit. c din Legea 31/1990, actualizată, administratorul este răspunzător pentru corecta ținere a registrelor contabile.
În același context, judecătorul sindic nu poate primi nici susținerea pârâtului potrivit căreia starea de fapt mai sus expuse ar fi o simplă opinie a lichidatorului judiciar, temeinicia afirmațiilor lichidatorului judiciar fiind confirmată de opinia expertului contabil.
În mod similar, judecătorul sindic nu poate primi nici apărările referitoare la o pretinsă culpă a lichidatorului judiciar, fost lichidator al debitoarei în baza Legii nr. 31/1990, deoarece chiar dacă societatea debitoare a fost dizolvată prin sentința civila nr. 3311/7 septembrie 2010 a Tribunalului Comercial C., înregistrările mai sus analizate nu au fost efectuate de lichidatorul desemnat în baza Legii nr. 31/1990, ci au fost efectuate din dispoziția pârâtului. În același sens, afirmația pârâtului în sensul că pasivul ar fi fost mărit prin refuzul nejustificat al lichidatorului judiciar de a-și da acordul pentru preluarea bunului deținut în leasing de debitoare de către un terț sunt nejustificate, pârâtul reluând trunchiat considerentele sentinței civile nr. 4862/21 noiembrie 2012 pronunțate în dosarul nr._, în care s-a reținut că contractul de leasing încheiat cu SC BCR LEASING IFN SA era deja reziliat la data deschiderii procedurii simplificate a insolvenței, iar anterior acestei date lichidatorul desemnat în baza Legii nr. 31/1990 putea face doar operațiuni în sensul lichidării averii debitoarei.
În calitatea sa de administrator statutar, până la predarea lor către lichidatorul desemnat în baza Legii nr. 31/1990 sau către lichidatorul judiciar, pârâtul era singura persoană care putea dispune în mod legal de activele debitoarei, dar nu a făcut nici dovada faptului că le-ar fi predat, nici dovada faptului că ar fi fost folosite în interesul debitoarei. În consecință, judecătorul sindic prezumă, în condițiile art. 1203 C.civ., că pârâtul și-a însușit sumele de bani restituite fără temei, în condițiile arătate mai sus, aspect care întrunește condițiile de incidență ale art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006.
Această faptă este una intenționată și depășește limitele unui simplu management defectuos, contrar susținerilor pârâtului, fiind o însușire fără drept a sumelor de bani din casieria debitoarei, mutate incorect într-un alt cont.
Judecătorul sindic nu poate primi nici apărările pârâtului referitoare la acordarea de dividende, deoarece o atare măsură nu a fost aprobată de adunarea generală a asociaților și nu putea fi efectuată înainte de plata tuturor datoriilor debitoarei.
În ceea ce privește prejudiciul cauzat prin aceste fapte, judecătorul sindic reține că existența și întinderea prejudiciului sunt dovedite prin tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei SC C. S., creanțele înregistrate împotriva averii debitoarei având valoarea globală de 50.316,25 lei. Cât privește culpa pârâtului și raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciu, judecătorul sindic are în vedere dispozițiile art. 73 lit. c și e din Legea nr. 31/1990 actualizată, potrivit cărora administratorii societății sunt răspunzători în mod solidar pentru ținerea registrelor prevăzute de lege (dispoziție care se aplică și actelor contabile) și pentru îndeplinirea obligațiilor care le revin în temeiul legii (inclusiv obligațiile care le revin în temeiul Legii nr. 82/1991 a contabilității). Fiind vorba despre obligații legale și despre faptele comisive ale pârâtului de a nu ține contabilitate conform legii și de a își însuși sumele aflate în casieria debitoarei, pârâtul este prezumat de lege a fi în culpă pentru neîndeplinirea acestor obligații legale, conform principiului nemo censetur ignorare legem. În fine, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu rezultă din modul cumulativ de constituire a debitului, aspect care dovedește faptul că pârâtul a ignorat voit întinderea reală a debitului, cu consecința incidenței dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006. În mod similar, folosirea în interes propriu a bunurilor debitoarei reprezintă o faptă ilicită, contrară obligației de a administra activitatea
comercială a debitoarei cu diligența unui mandatar comercial, stabilită prin art. 72 din Legea nr. 31/1990.
În consecință, judecătorul sindic apreciază pe deplin dovedită faptele ilicite ale pârâtului, vinovăția sa sub forma dolului și raportul de cauzalitate dintre faptele ilicite și prejudiciu, conform art. 998 C.civ.
În ceea ce privește întinderea răspunderii pârâtului, judecătorul sindic are în vedere faptul că debitul înregistrat în tabelul definitiv al creanțelor își are originea exclusiv în faptele ilicite ale pârâtului (dacă pârâtul nu și-ar fi însușit fără drept sumele mai sus arătate, acestea ar fi putut fi utilizate pentru acoperirea întregului pasiv), mai sus descrise, motiv pentru care răspunderea personală a pârâtului va fi antrenată pentru întregul pasiv rămas neacoperit.
Pentru considerentele mai sus expuse, judecătorul sindic va admite cererea formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei SC C. S., C.I.I. F. L. L., în contradictoriu cu pârâtul
A. D., administratorul statutar al debitoarei SC C. S. și, în consecință, îl va obliga pe pârâtul M. A. D. să plătească pasivul rămas neacoperit al debitoarei SC C. S., CUI 14679255, în cuantum de 50.316,25 lei.
În temeiul art. 164 C.proc.civ. va dispune conexarea prezentului dosar nr._ /a3 la dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului lichidatorului judiciar al debitoarei SC C. S., C.I.I. F. L. L., la acțiune în sens material în ceea ce privește exercitarea acțiunii prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 împotriva pârâtului M.
A. D., domiciliat în C. -N., str. O., nr. 19, ap. 2, jud. C. .
Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei SC C. S., C.I.I. F. L.
L., în contradictoriu cu pârâtul M. A. D., administratorul statutar al debitoarei SC C.
S. și, în consecință:
Obligă pârâta M. A. D. să plătească pasivul rămas neacoperit al debitoarei SC C. S., CUI 14679255, în cuantum de 50.316,25 lei.
Dispune conexarea prezentului dosar nr._ /a3 la dosarul nr._ . Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 18 decembrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
F. -Iancu M. F. B.
Thred./FIM/4 ex/04.02.14
| ← Sentința civilă nr. 2157/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 6096/2013. Răspundere organe de... → |
|---|
