Sentința civilă nr. 1770/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ 4204
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1770
Ședința publică din 18 martie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. O.
- judecător sindic
G. ier: R. J.
Pe rol fiind soluționarea cererii de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditoarea B. SA, cu sediul în B., b-dul DP, nr. 6A, sector 2, împotriva debitoarei SC A. A. S., cu sediul în B. M., str. Gh. Ș., nr. 33/13, județul M. având J_, CUI 19000915, având a obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.
La apelul nominal făcut în ședința publică pentru creditoarea BANC POST SA se prezintă avocat Flaviu A., lipsă fiind debitoarea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că la data de_ s-a depus la dosar, prin serviciul registratură al acestei instanțe, ofertă de servicii din partea C.I.I. Kiss M. .
Apărătorul creditoarei, avocat Flaviu A. învederează judecătorului- sindic că potrivit dispozițiilor date de instanță, s-a procedat la citarea debitoarei prin publicitate. Depune la dosar dovada citării debitoarei printr-un ziar de largă circulație și arată că nu are alte cereri.
Judecătorul-sindic constatând că nu mai sunt cereri de formulat, închide faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul creditoarei, avocat Flaviu A., solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, a se dispune deschierea procedurii generale a insolvenței și desemnarea în calitate de administrator judiciar C. I. de I. B.
.
Judecătorul sindic având în vedere actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC
Asupra cererii de față,
Prin cererea înregistrată la data de_, creditoarea B. SA, cu sediul în B., b-dul DP, nr. 6A, sector 2, a solicitat declanșarea procedurii de insolvență pentru debitoarea SC A. A. S., cu sediul în B. M., str. Gh. Ș., nr. 33/13, județul M. având J_, CUI 19000915,
pentru neplata sumei de 40.889,58 euro rezultând din credite acordate și neachitate.
Deși legal citată, debitoarea nu a contestat creanța și nici nu a formulat întâmpinare în cauză.
În acest sens, judecătorul sindic va da o sentință de deschidere a procedurii generale întemeiat pe dispozițiile art. 33(6) din lege.
În temeiul art. 11 alin.1(1) lit.c din Legea nr.85/2006 - urmează a fi desemnat în calitate de administrator judiciar, C. I. de I. B. L., la propunerea creditoarei.
Constatând că sunt îndeplinite condițiile legii, va fi admisă cererea creditoarei, potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de către creditoarea B. SA, cu sediul în B.
, b-dul DP, nr. 6A, sector 2, și în consecință :
În temeiul art. 33 al. 6 din Legea nr. 85/2006-modificată,
Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenței și intrarea în faliment a debitoarei SC A. A. S. , cu sediul în B. M., str. Gh. Ș., nr. 33/13, județul M. având J_, CUI 19000915.
În temeiul art. 35 din Legea nr. 85/2006 în termen de 10 zile de la
deschiderea procedurii, debitorul va depune actele și informațiile prevăzute de
art. 28, alin. 1 din lege.
În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenței:
Numește administrator judiciar C. I. de I. B. L., cu sediul în B. M., Bd.B. nr.5/1, jud.M. care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege cu un onorariu ce va fi stabilit ulterior.
În temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței:
Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitoarei, creditorilor și Oficiului registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș pentru efectuarea mențiunii, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Fixează termenul limită pentru înregistrarea creanțelor la _ .
Fixează termenul pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la _ .
Contestațiile se vor înregistra în termen de 5 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență a tabelului preliminar.
Fixează termenul pentru întocmirea tabelului definitiv al creanțelor la
_ .
Stabilește data ședinței adunării creditorilor la _ ora 15,00, la sediul administratorului judiciar și dispune convocarea creditorilor de către acesta.
Raportul prevăzut de art. 54 alin. 1 urmează a fi depus pentru data de _ iar cel prevăzut de art. 59 din Legea nr. 86/2006 urmează a fi depus pentru data de _ .
Dispune trimiterea notificărilor către toți creditorii de către administratorul judiciar.
În temeiul art. 4 din Legea privind procedura insolvenței dispune deschiderea de către debitoare a unui cont bancar ce se va indica de administratorul judiciar, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii.
Fixează termen pentru continuarea procedurii la data de_ complet specializat nr. 2 falimente, sala 76, ora 08,30.
Definitivă și executorie.
Cu recurs în 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi_ .
PREȘEDINTE,
G.
IER,
S. O.
R.
J.
Red. S.O. / Tred. J.R.
_ - 6 ex
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ 4204
COMUNICARE
Sentința civilă nr.1770
emisă la: ziua 18 luna 03, anul 2013
C ă t r e ,
- B. SA, cu sediul în B., b-dul DP, nr. 6A, sector 2;
- SC A. A. S., cu sediul în B. M., str. Gh. Ș., nr. 33/13, județul
;
- C. I. de I. B. L., cu sediul în B. M., Bd.B. nr.5/1, jud.M. ;
Se comunică, alăturat, copia sentinței civile nr.1770 din data de_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. - Secția a II-a Civilă de Contencios Administrativ și Fiscal, privind pe debitoarea SC A. A. S., cu sediul în B. M., str. Gh. Ș., nr. 33/13, județul M. având J_, CUI 19000915
Parafa președintelui instanței G. ier, (semnătura și ștampila) R. J.
← Decizia civilă nr. 6401/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 5916/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|