Decizia civilă nr. 177/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR._ /a1
DECIZIA CIVILĂ NR. 177/2013
Ședința publică din data de 11 Noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. C. JUDECĂTOR: M. S.
GREFIER: M. N.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelanta SC ANA&BJ S., împotriva Sentinței civile nr. 2001 pronunțate in data de_, în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C., având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta apelantei, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este timbrat cu taxă judiciară de timbru de 100 lei (f.8).
Apelanta depune la dosar un set de înscrisuri în probațiune și arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.
C. ea, în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 131 C.pr.civ., coroborat cu dispozițiile art. 8, alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și art. 96 C.pr.civ., constată este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentului recurs și, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul recurentului în susținerea apelului declarat.
Apelanta solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza in pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2001 pronunțate in data de_, în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. s-a respins cererea formulată de debitoarea SC ANA&BJ S. reprezentată prin lichidator M. M. ela, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin sentința comercială nr. 6509/_ pronunțată în dosarul nr._ s-a dispus dizolvarea SC ANA&BJ
S., în temeiul dispozițiilor art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990, iar prin rezoluția nr. 12943/_ a ORC C. a fost desemnat lichidator al societății CII M.
M. ela.
Conform fișei sintetice emisă de AFP C. -N. (f.7), debitoarea SC ANA&BJ S. figurează cu datorii la bugetul general consolidat, însă acest înscris nu este un titlu constatator al creanței bugetare emis conform OG nr. 92/2003.
În conformitate cu dispozițiile art. 27 din Legea nr. 85/2006, debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor legii, în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență. Starea de insolvență este definită de legiuitor prin art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 ca fiind acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile.
Judecătorul sindic a reținut că debitoarea nu a depus la dosar acte din care să rezulte starea de insolvență. Faptul că debitoarea are o datorie fiscală nu duce la concluzia că aceasta se află în stare de insolvență, respectiv că nu deține fonduri bănești disponibile pentru plata datoriilor, motiv pentru care s-a respins cererea debitoarei ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel SC ANA & BJ S. prin lichidator CII M.
M. solicitând admiterea acestuia, anularea sentinței atacate și a se dispune deschiderea procedurii simplificate a insolvenței privind debitoarea, în temeiul prevederilor art.1 alin.2 lit.e din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței
.
În motivele de apel se arată că instanța a reținut faptul că SC ANA & BJ S. este o societate dizolvată conform dispozițiilor art.237 din Legea nr.31/1990. Ori, dizolvarea de drept este suficientă pentru a fi îndeplinita condiția deschiderii procedurii insolvenței în forma simplificată, astfel cum s-a și cerut prin cererea introductivă, temeiul de drept fiind prevederile art. 1 alin.2 lit.e din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.
Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței este clară în acest sens la art.l ( 2 ) lit. e unde prevede: " (2) Procedura simplificată prevăzută de prezenta lege se aplică debitorilor aflați în stare de insolvență., care se încadrează în una dintre următoarele categorii: e) societăți comerciale dizolvate anterior formulării cererii introductive;"
Dupa cum se observă din prevederea legală citată, condiția existenței stării de dizolvare anterior formulării cererii este unică și suficientă pentru deschiderea procedurii simplificate a insolvenței. Instanța, deși a reținut aceast aspect în considerente, a pronunțat o hotărâre de respingere a cererii reținând doar aspectul prevăzut de prevederile art.3 pct 1 și art. 27 din Legea privind procedura insolvenței privitor la starea de insolvență. Raportat la acest aspect, instanța a reținut faptul că debitoarea nu a depus la dosar acte din care să rezulte starea de insolvență, și pentru acest motiv a respins cererea.
Faptul că în cererea introductivă au fost arătate toate demersurile efectuate de către lichidator, și s-a precizat și faptul că societatea este dizolvată de drept și are și datorii la AFP C. N. și la ITM C., sunt aspecte conjuncturale ale speței, dar motivul în drept al cererii de deschidere a procedurii insolvenței în forma simplificata a fost doar prevederea legală prevăzută la art.1 alin.2 lit.e din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței. deci existența stării de dizolvare a debitoarei SC ANA & BJ S. anterior formulării cererii.
In altă ordine de idei, în anexa nr.2 la cererea introductivă, s-a prezentat xerocopia Rezoluției din data de_ din dosarul nr.l 18150/_ ONRC-Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, în care se menționează faptul că în registrul comerțului s-a efectuat mențiunea privind depunerea raportului referitor
la situația economică a SC ANA & BJ S., raport depus în temeiul dispozițiilor art.260 alin.4 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale.
Pe de altă parte chiar prevederile Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale legiferează la art.270/2 " Constatând îndeplinirea condițiilor prevăzute de legea insolvenței, judecătorul-sindic va dispune deschiderea procedurii simplificate a insolvenței. "
Raportat la prevederile legale anterior amintite, SC ANA&BJ S. reprezentată de lichidator C.I.I.M. M. se consideră lezată in drepturile sale prin încheierea pronunțată, deoarece prevederile Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenței, respectiv ale art.l alin.2 lit.e, nu dau posibilitatea niciunei fel de alte interpretări la acest articol.
În concluzie, apelanta SC ANA & BJ S. reprezentată de lichidator C.I.I.M.
M. solicită admiterea apelului, anularea încheierii civile nr.2001/_ pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului Specializat C., și pronunțarea unei hotărâri de admitere a deschiderii procedurii simplificate a insolvenței astfel cum s-a și solicitat prin cererea introductivă, în temeiul prevederilor art. 1 (2 ) lit.e din Legea privind procedura insolvenței, cu toate consecințele ei juridice.
Analizând apelul declarat de către debitoarea SC ANA & BJ SS prin lichidator CII M. M. prin prisma motivelor de apel, C. ea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente
:
Potrivit art.3 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006, insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienta fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, iar insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori.
Potrivit art. 379 alin. 3 și 4 C.pr.civ., creanța certă este creanța a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul și este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță (…).
C. ea observă că în speță recurenta nu a făcut dovada existenței unei creanțe certe și exigibile a cărei neplată să justifice susținerea unei insolvențe prezumate sau iminente a debitoarei. După cum corect a reținut judecătorul sindic, lichidatorul debitoarei nu a depus înscrisuri care să confirme existența unor creanțe ce să îndeplinească cerințele art.379 C.pr.civ. astfel că în mod corect a respins cererea formulată.
Mai mult, afirmarea unor creanțe ale debitoarei al cărui cuantum nu depășesc suma de 5.233 lei nu pot justifica starea de insolvență a debitoarei astfel cum este ea definită prin art.3 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006, ca acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienta fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile.
Pentru toate aceste considerente, C. ea va aprecia apelul declarat ca fiind nefondat iar în temeiul art.480 CPC raportat la art.8 din Legea nr.85/2006 îl va respinge și va menține în întregime hotărârea apelată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII D E C I D E
Respinge apelul declarat de debitoarea SC ANA & BJ S. prin lichidator CII M.
cu sediul în C. -N., str. F., nr.46, ap.11, jud. C. împotriva sentinței civile nr. 2001 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C., pe care menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
C. M. S. M. N.
red.M.S./A.C.
3 ex. - _
jud.fond.Ivănescu S.
← Sentința civilă nr. 1636/2013. Procedura insolvenței | Sentința civilă nr. 903/2013. Procedura insolvenței → |
---|