Decizia civilă nr. 2703/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
Dosar nr._ /a1
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2703/2013
Ședința publică de la 01 Martie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE G. -A. N.
Judecător S. Al H. Judecător M. B.
G. A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de lichidatorul judiciar P. I. I.P.U.R.L, desemnat să administreze insolvența debitoarei S.C. DS împotriva sentinței civile nr. 6505 din_ pronunțată în dosar nr._ /a1 al Tribunalul Maramureș, privind și pe intimat D. G. S., având ca obiect Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
P. cedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.
După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în limita probatoriului administrat.
CURTE
Prin sentința civilă nr.6505 din_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ /a1, a fost respinsă acțiunea promovată de lichidatorul judiciar P. I. I.P.U.R.L, în contradictoriu cu pârâta D. G.
S. .
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 3285 din_, pronunțată în Dosarul nr._ al T. ui Maramureș, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței, a fost numit administrator judiciar, iar prin încheierea nr. 4374 din_ s-a dispus intrarea în faliment împotriva debitoarei SC DS, a fost numit lichidator judiciar.
La masa credală s-au înscris creditorii: SCM MOGOȘA, Administrația Finanțelor P. e B. M., Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureș, Primăria municipiului B. M., Direcția Regională Vamală pentru Accize și Operațiuni Vamale C., creanțele acestora fiind în sumă de 193.674,28 lei.
Răspunderea reglementată de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 are natura juridică a unei răspunderi civile delictuale pentru fapta proprie, această răspundere intervine nu pentru săvârșirea oricărei fapte ilicite, ci numai dacă au fost săvârșite faptele ilicite expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a - g din lege. Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere/conducere a debitorului persoană juridică sau a oricărei alte persoane care a cauza starea de insolvență a debitorului prin faptele expre și
limitativ prevăzute, presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții, și anume: prejudiciul creditorilor, fapta ilicită a membrilor organelor de conducere/supraveghere sau a oricărei alte persoane vinovate de producerea stării de insolvență, faptă care să se încadreze în cel puțin unul dintre cazurile prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a-g, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata către debitorul insolvent a datoriilor exigibile și culpa persoanelor a căror răspundere se solicită.
Se poate dispune ca o parte din pasivul debitoarei să fie suportat de către membrii organelor de conducere dacă s-a dovedit în mod cumulativ că aceștia au săvârșit cel puțin una dintre faptele prevăzute expres de legiuitor, vinovăția acestora în ceea ce privește săvârșirea faptelor respective, precum și legătura de cauzalitate dintre fapta săvârșită și ajungerea debitorului în situația încetării de plăți.
Răspunderea reglementată de prevederile art. 138 din lege presupune existența unui prejudiciu în patrimoniul creditorilor debitorului insolvent. Prejudiciul creditorilor rezidă în imposibilitatea acestora de a-și realiza creanțele scadente din cauza faptului că membrii organelor de supraveghere/ conducere sau orice altă persoană a cauzat starea de insolvență, astfel că debitorul nu a mai putut achita datoriile exigibile cu fondurile bănești disponibile.
Raportul cauzal are în vedere legătura dintre faptele expres și limitativ prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a-g din Legea 85/2006 și ajungerea debitorului persoană juridică în stare de insolvență.
Așa cum s-a mai precizat, prejudiciul se produce direct în patrimoniul debitorului persoană juridică și indirect în patrimoniul creditorilor acestuia și constă în aceea că patrimoniul debitorului se caracterizează printr-o insuficiență a fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile.
Ca atare, este necesar să se dovedească în mod ferm raportul de cauzalitate dintre una sau mai multe dintre faptele ilicite prevăzute de art. 138 alin. 1 și prejudiciu care constă în aducerea în insolvență a patrimoniului debitorului și nu doar a unei simple împrejurări care ar fi putut favoriza apariția insolvenței, cum ar fi în situația de față înregistrarea unor active în ultimul bilanț publicat aferent anului 2009 sau existența în patrimoniul societății a unor bunuri specifice activității de croitorie. Această împrejurare invocată de lichidator nu conduce automat la concluzia că administratorul statutar ar fi dispus de bunurile persoanei juridice în interes personal nefăcându-se nici dovada existenței legăturii de cauzalitate dintre această faptă și starea de insolvență a debitoarei.
În situația de față, potrivit susținerilor lichidatorului judiciar la data de_ și respectiv la data de_ acestuia i-au fost înmânate actele contabile ale societății în urma examinării acestora lichidatorul neidentificând în concret vreo faptă de natură a atrage răspunderea administratorului statutar în baza art. 138 lit. d, fapte care ar putea consta în ținerea unei contabilități fictive, ascunderea unor documente contabile sau neținerea contabilității în conformitate cu legea.
În ceea ce privește invocarea și în cuprinsul concluziilor scrise a dispozițiilor art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006, respectiv fapta administratorului statutar de a nu fi făcut demersurile necesare în vederea recuperării unei creanțe de 47.290 lei pe care societatea insolventă o deținerea
față de un alt agent economic, s-a apreciat că această faptă singulară imputată administratorul statutar nu este de natură a justifica admiterea cererii de angajare a răspunderii acestuia în baza art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC DS solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate și obligarea pârâtei D.
G. S. la suportarea din averea personală a pasivului neacoperit al societății debitoare
.
În motivele de recurs se arată că la solicitarea creditoarei SC SCM MOGOȘA S. B. M., s-a dispus prin sentința civilă nr.3285 din_, deschiderea procedurii de insolvență împotriva debitoarei SC DS . Ulterior, prin încheierea nr.4374 din_ a T. ui Maramureș s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei. Prin sentința civilă nr.6505 din_ a T. ui Maramureș, a fost respinsă acțiunea în răspunderea administratorului statutar pentru pasivul neacoperit al debitoarei, formulate și precizate ulterior de către SC
DS, prin lichidator judiciar față de pârâta D. G. S. .
În considerentele sentinței s-a reținut în esență că răspunderea reglementată de prev.art.138 din Legea 85/2006 are natura juridică a unei răspunderi civile delictuale pentru fapta proprie, această răspundere intervine nu pentru săvârșirea oricărei fapte ilicite, ci numai dacă au fost săvârșite faptele ilicite expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art.138 alin.1 lit.a-g din lege.
Consideră că determinarea stării de insolvență este esențială, în vederea aplicării dispozițiilor legale care, în acest mod, apar ca devenind incidente, iar judecătorul, în temeiul dispozițiilor art.129 C.proc.civ., avea îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză pe baza stabilirii faptelor și aplicarea corectă a legii, fiind îndreptățit a ordona administrarea tuturor probelor pe care le consideră necesare. Neefectuarea demersurilor necesare pentru încasarea debitelor societății, cad sub incidența art.138 alin.1 lit.c și d din Legea nr.85/2006.
Conform balanței contabile aferente lunii decembrie 2004, cuantumul total al creanțelor societății este de 66.55,82 lei; celei din anul 2006, creanțele societății cresc cu 20.000 lei și se diminuează în luna iunie 2007 cu suma de 13.363,76 lei; conform balanței din luna decembrie 2007, debitoarea are de recuperat suma de 47.290 lei de la un client din Germania, sumă pentru care debitoarea nu a efectuat demersurile de recuperare; conform balanței din decembrie 2007, debitul societății este de 57.295,06 lei.
Menționează că administratorul debitoarei nu a făcut dovada că ar fi întreprins demersurile legale pentru încasarea sumelor de la clienții său platnici.
Consideră că acest fapt, creează în sarcina pârâtei D. G. S., atât o prezumție legală de vinovăție pentru ajungerea societății în stare de insolvență, cât și o prezumție legală că aceste fapte au condus la starea de insolvență.
Apreciază că lipsa demersului de recuperare a creanțelor este imputabilă administratorului statutar al societății care nu face altceva decât să denote neglijența acestuia, raportat la bunul mers al activității și implicit modul iresponsabil cu care a fost gestionată activitatea debitoarei.
Față de cele învederate, solicită a se dispune obligarea pârâtei D. G.
la suportarea din averea personală a pasivului neacoperit al societății debitoarei, în cuantum de 193.674,28 lei.
Deliberând asupra cererii de reformare instanța reține următoarele:
Condițiile de fond și formă instituite de legea insolvenței pentru angajarea răspunderii administratorului în caz de insuficiență a activului conferă acesteia un caracter special, trăsătură care este definită de următoarele coordonate:
dimensiunea și caracterul prejudiciului,
legătura de cauzalitate inedită dintre fapta ilicită imputată și starea de insolvență,
caracterul limitativ al faptelor ilicite care pot da naștere acestei răspunderi,
subiectele prin care se manifestă calitatea procesuală activă Răspunderea poate fi activată doar în peisajul clasic al insolvenței,
contemporaneitatea procedurii constituind punctul său de plecare, în timp ce insuficiența activului este singurul mediu în care acest tip de răspundere se poate obiectiva.
Totodată, faptele ilicite care pot da naștere acestei răspunderi sunt limitativ prevăzute de lege, fiind numai fapte intenționale.
Prejudiciul este un prejudiciu colectiv constând în imposibilitatea acoperirii întregului pasiv datorită insuficienței activelor debitorului . El este așadar conceput sub forma insuficienței activului ca risc colectiv de neîncasare a creanțelor .
Aceste particularități ale răspunderii administratorului pentru acoperirea pasivului dovedesc faptul că ea este o răspundere civilă delictuală specială, care doar împrumută unele caracteristici ale răspunderii civile delictuale de drept comun.
Acțiunea în răspunderea administratorului pentru acoperirea pasivului are caracter colectiv fiind o acțiune ce profită masei credale. Ea are la origine procedura insolvenței. Deși proba legăturii de cauzalitate dintre greșeala de
gestiune și valoarea datoriilor sociale nu este necesară legătura de cauzalitate dintre ilicitul imputat și ajungerea entității în stare de insolvență reprezintă o condiție de fond a acțiuni în acoperirea pasivului .
Nu orice act contrar interesului social care a generat starea de insolvență poate justifica răspunderea pentru acoperirea pasivului.
Frauda ce poate fi imputată administratorului unei societăți aflate în
insolvență este conturată doar de acțiuni cum sunt: ținerea unei contabilități fictive sau neconforme cu legea, distrugerea unor documente contabile; deturnarea, ascunderea unei parți din activul persoanei juridice ori mărirea în mod fictiv a pasivului acesteia; folosirea de mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; plata preferențială a unui creditor, în dauna celorlalți creditori, în luna precedentă
încetării plăților; folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice în folosul propriu, sau al altei persoane; continuarea, în interes personal, a unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăti; realizarea unor acte de comerț în interes personal sub acoperirea debitoarei.
Oricare alte acte contrare interesului social săvârșite de administrator cu intenție sau nu, în interes personal sau nu, care nu pot fi plasate în acest
"perimetru"; nu contează în mecanismul răspunderii pentru acoperirea pasivului.
Răspunderea pentru acoperirea pasivului poate opera și pentru ipoteza în care administratorul a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea plăților
. Interesul personal
, exploatarea deficitară
și relația de cauzalitate dintre încetarea plăților și activitatea deficitară
sunt indicatorii acestui caz de răspundere.
Strategia întreprinderii depinde nu numai de modul în care organul executiv stăpânește "tehnicile de administrare";, ci și de manipularea lor cu probitate.
Interesul personal al administratorului poate constitui fundalul care reliefează greșeala de gestiune aflată în legătură cu exercițiul anormal al funcției.
În raport de interesul personal și reaua-credință a administratorului - ca
elemente constitutive ale acestui delict
- se va face distincție între actele de
gestiune neinspirate și exploatarea deficitară care a condus la încetarea plăților.
Prin urmare, o exploatare deficitară care a prejudiciat societatea, dar nu a fost săvârșită în interesul personal al administratorului, devine lipsită de semnificație în procedura insolvenței.
Dovada interesului personal cade în sarcina reclamantului.
Dezinteresul manifestat de administrator pentru asigurarea unei activități normale a societății, altfel spus omisiunea de a îndeplini un act conform interesului societar nu întrunește caracteristicile faptei prevăzute de articolul 138 litera c, întrucât această faptă are caracter omisiv.
Acuzația de fraudă întemeiată pe dispozițiile art. 138 lit. d a fost în mod corect înlăturată de prima instanță întrucât evidențele contabile au fost predate de către pârâtă, lichidatorul nefăcând dovada împrejurării că acestea nu reflectă o imagine fidelă a patrimoniului .
Așa fiind, în baza prevederilor art. 312 C.proc. civ instanța va respinge recursul declarat de lichidatorul judiciar P. I. I.P.U.R.L, desemnat să administreze insolvența debitoarei S.C. DS împotriva sentinței civile nr. 6505 din_ pronunțată în dosar nr._ /a1 al Tribunalul Maramureș, pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge recursul declarat de lichidatorul judiciar P. I. I.P.U.R.L, desemnat să administreze insolvența debitoarei S.C. DS împotriva sentinței civile nr. 6505 din_ pronunțată în dosar nr._ /a1 al Tribunalul Maramureș, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
P. nunțată în ședința publică din 1 martie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | G. | |||||
G. | A. N. | S. | AL H. | M. | B. A. | B. |
Red.S.Al H./A.C 2 ex.-_ Jud.fond. P. M.
| ← Sentința civilă nr. 1370/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 4703/2013. Răspundere organe de... → |
|---|
