Decizia civilă nr. 5758/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a2
DECIZIE CIVILĂ Nr. 5758/2013
Ședința publică de la 17 Mai 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE S. Al H.
Judecător M. B.
Judecător G. -A. N.
G. M. N. Țâr
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta C. E. împotriva sentinței civile nr. 7836 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a2 al T. ui în contradictoriu cu intimata SC I. S. PRIN LICHIDATOR J. E. I. având ca obiect Angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 .
La apelul nominal, făcut în cauză, la prima și la a doua strigare se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este legal timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 60 de lei și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de_ se înregistrează din partea recurentei - cerere de amânare.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ., art. 8 din LPI.
Totodată, față de cererea de amânare formulată de recurentă întemeiată pe dispozițiile art.160 C.pr. civilă, în urma deliberării, în conformitate cu prevederile art.156 C.pr. civilă o va respinge reținând în motivare că din adresa depusă la data de_ și din înscrisurile existente la dosar, se atestă faptul că recurenta de la data comunicării citației și până la termenul de judecată fixat în data de_, avea timp suficient să-și asigure apărarea.
Reține cauza în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 7836 din_, pronunțată în dosarul nr. _
/a2 al T. ui M. s-a admis cererea formulată de către reclamantul Exev
I. în calitate de lichidator al debitoarei SC I. S. în contradictoriu cu pârâta
C. E. .
A fost obligată pârâta să suporte cu patrimoniul propriu pasivul societății debitoare SC I. S., până la concurența sumei de 14.144,85 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr.3766/_ pronunțată în dosarul nr. 1353100/2009 înregistrat pe rolul T. ui M., judecătorul - sindic a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de SC I. S. iar prin sentința civilă nr.602/_ s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei, fiind desemnat administrator judiciar, respectiv lichidator reclamantul E. I. .
Pârâta a avut calitatea de administrator statutar al societății debitoare, calitate necontestată în cauză, recunoscută de către pârâtă la interogatoriu și care este înscrisă pe bilanțurile contabile din perioada 2007-2011 înregistrate la Administrația finanțelor publice Sighetu-Marmației, înscrisuri depuse la filele 30- 73 din dosar.
În tabelul definitiv al creanțelor înregistrat de către reclamant în dosarul de insolvență(fila 8) s-au înscris creanțe în valoare totală de 14.144,85 lei .
În conformitate cu dispozițiile art. 35, 44 raportat la art. 28 din Legea nr. 85/2006 debitoarea a fost notificată la sediul societății specificat în istoricul de la ORC de pe lângă Tribunalul Maramureș pentru a depune la dosarul de insolvență actele și informațiile apreciate de lichidator ca necesare cu privire la activitatea și averea sa, precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale făcute în perioada suspectă.
În Raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, depus în dosarul de insolvență la data de_ -fila 5, reclamantul precizează că nu s-a pronunțat asupra acestora în lipsa actelor și documentelor contabile,urmând ca în cazul depunerii documentelor contabile să completeze acest raport.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de către pârâtă, judecătorul sindic a constatat că potrivit art.139 din Legea nr.85/2006
"Acțiunea prevăzută la art. 138 se prescrie în termen de 3 ani. Prescripția începe să curgă de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență, dar nu mai târziu de 2 ani de la data pronunțării deschiderii procedurii.";
Procedura de insolvență s-a deschis la data de_ și întrucât prin raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență nu s-au identificat persoanele culpabile datorită nedepunerii documentelor contabile, împrejurare pentru care pârâta este în culpă, obligația de a le depune fiind stabilită de lege în sarcina sa și reluată prin hotărârea de deschidere a procedurii.
Termenul de prescripție de trei ani a început să curgă potrivit art.139 din Legea nr.85/2006 la doi ani de la deschiderea procedurii, adică începând cu data de_ . Cererea s-a introdus la data de_, deci înăuntrul termenului de prescripție care s-ar fi împlinit la_, ceea ce justifică respingerea excepției și soluționarea cererii pe fond.
Judecătorul sindic a respins ca neavenite, întrucât exced cadrului procesual, apărările pe care pârâta le invocă în legătură cu legitimitatea înscrierii unor creanțe în tabelul definitiv și compensare acestora cu creanțele proprii ale pârâtei, putând fi invocate pe calea contestațiilor la tabelul definitiv sau preliminar în conformitate cu art.73,76 din Legea nr.85/2006 .
Pârâta nu făcut dovada că a pus la dispoziția lichidatorului judiciar documentele contabile și că i-ar fi predat bunurilor ce constituie patrimoniul debitoarei în vederea valorificării lor în procedură, pentru acoperirea creanțelor. În privința bunurilor pârâta a confirmat în răspunsul la interogatoriu refuzul de a le preda și s-a prevalat de continuarea activității pentru a putea acoperi creanțele.
Această apărarea este lipsită de temei legal în condițiile în care procedura de insolvență a intrat în faza falimentului de esența căreia este lichidarea prin ridicarea dreptului de administrare a averii debitorului de la administratorul statutar care potrivit art.107 alin.2 din Legea nr.85/2006 are obligația de a preda lichidatorului întreaga gestiune, adică toate bunurile și documentele societății, urmată de sigilarea ,inventarierea și demararea efectivă a procedurii de lichidare
prin vânzarea bunurilor din averea debitorului în vederea obținerii sumelor necesare pentru plata creanțelor.
Continuarea activității debitoarei și după intrarea în faliment este confirmată de bilanțurile contabile pe anii 2009-2011 înregistrate la Administrația finanțelor publice Sighetu-Marmației, înscrisuri depuse la filele 30- 73 din dosar.
Totodată, judecătorul sindic a mai constatat că potrivit ultimului bilanț contabil pe anul 2008, extras de pe site-ul M. ui Finanțelor publice, societatea deținea active imobilizate de 4.815 lei, active circulante de 84.581 lei din care stocuri de 82.200 lei, respectiv disponibilități bănești de 12 lei și datorii de 164.779 lei. Pentru anul 2007 bilanț contabil extras de pe site-ul ministerului Finanțelor publice se prezintă astfel:active imobilizate de 4.815 lei, active circulante de 327.681lei din care stocuri 279.490 lei, creanțe de 48.143 lei și 48 lei disponibilități bănești, respectiv datorii de 98.525 lei(filele 58-73).
Pârâta nu a făcut dovada stingerii unor creanțe fiscale de un miliard lei prin plăți făcute în același interval de timp către Administrației finanțelor publice Sighetu-Marmației și care să justifice diminuarea considerabilă a stocurilor și disponibilităților bănești . Dimpotrivă aceleași bilanțuri contabile confirmă că în anul 2008 societatea figura cu datorii de 164.779 lei, considerabil mai mari decât suma de 98.525 lei înregistrată ca datorii în bilanțul contabil din anul 2007 .
Existența bunurilor în patrimoniul societății debitoare, cel puțin la nivelul anului 2008 coroborată cu dispariția activelor imobilizate care nu mai figurează în bilanțurile contabile pe anii 2011-2010(filele 32-57), dar și menținerea activelor circulante la un nivel apropiat celui din anul 2008 confirmă că bunurile au fost ascunse anterior intrării în încetare de plăți. Pârâta a confirmat la interogatoriu că deține în continuare parte din bunuri și că acestea sunt destinate continuării activității societății. În condițiile în care dreptul de
administrare i-a fost ridicat la data de_ când s-a dispus intrarea în faliment concluzia care se impune din punct de vedere legal este aceea că folosința bunurilor nu s-a făcut în numele și beneficiul societății.
Acceptarea bilanțurilor contabile pentru anii 2010,2011 de către Administrația finanțelor publice Sighetu-Marmației și a plății în continuare a creanțelor datorate bugetului de stat pentru această perioadă, aferente continuării activității de către societatea debitoare, nu poate legitima refuzul predării gestiunii. Mai mult, lichidatorul a formulat denunț penal împotriva pârâtei sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.143 și 147 din Legea 85/2006, înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș sub 13/P/2012,aflat în stadiul actelor premergătoare (fila29).
Prejudiciu cauzat se materializează în imposibilitatea creditorului bugetar și a creditorului chirografar de a-și realiza creanțele.
Este astfel confirmată prin aceste acte materiale fapta prevăzută de art.138 alin.1 lit. e) din Legea 85/2006.
Pârâta nu a făcut dovada că s-au predat documentele contabile iar prezumția ținerii unei contabilități neconforme care a creat condiții pentru ajungerea societății în imposibilitatea de a plăti datoriile proprii nu a fost înlăturată de către acesta. În acest context judecătorul sindic a reținut că textul de lege are în vedere toate documentele contabile pe care Legea nr.82/1991 le prevede ca fiind obligatorii și care nu se rezumă la bilanțurile contabile anuale la care lichidatorul a avut acces însă nu prin îndeplinirea obligației de a le ține și preda lichidatorului,care îi revine pârâtei în calitate de fost administrator statutar conform . Această faptă poate fi pusă în relație cauzală cu imposibilitatea debitoarei de a-și acoperi pasivul, ceea ce a determinat intrarea în insolvență și
fundamentează angajarea răspunderii acesteia pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006.
În consecință, judecătorul sindic a constatat că sunt incidente cazurile de atragere a răspunderii prevăzute de art. 138 al.1 lit. d) și e) din Legea 85/2006, fapte care au generat starea de insolvență, fără ca din probele administrate să rezulte incidența faptei prevăzute la lit.a) .
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 138 al. 1 lit.d) și e)din Legea nr. 85/2006 judecătorul - sindic a admis cererea, cu consecința obligării pârâtului să suporte cu patrimoniul propriu pasivul societății debitoare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. E.
solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat.
În motivare s-a arătat că:
Referitor la acuzația ca pârâta nu a predat actele prevăzute la art.28, alin 1 din Legea 85/2006, recunoaște ca nu a făcut acest lucru datorita necunoașterii legii si in speranța ca va reuși sa achite toate datoriile pe care le avea fata de Finanțele P. e, lucru reușit de altfel, desi nu in termenul dispus de judecătorul sindic si adeverit de adresa nr.23842/_ a finanțelor publice Sighetu Marmatiei ca nu mai sunt datorii decât 2000 de Iei proveniți dintr-o amenda. De asemenea, pârâta fiind o femeie in vârsta, de naționalitate ucraineana si care nu stăpânește la perfecție limba romana, l-a rugat pe fiul său sa se prezinte la sediul
E. I. unde acesta i-a spus ca a fost obligat sa scrie un angajament ca va prezenta actele cerute desi acesta nu avea si nici nu avea voie sa aiba vreo calitate in societatea administrata de pârâtă, fiind in conflict de interese in acest caz, având funcția de viceprimar al comunei Rona de Sus. Acestuia i s-a spus ca lichidatorul nu are nici un interes ca firma administrata de pârâtă sa-si continue activitatea ci ca sa-si ia comisionul de administrare. Asa cum este, in vârsta si mai mult taranca, nu înțelege pentru ce trebuie toate astea, pârâta dovedindu-și buna credinta(conform bunului simt si nu neapărat, conform Legii 85/2006) prin faptul ca a achitat toate datoriile stabilite( de un control politic al Gărzii Financiare) de Finanțele publice.
Acuzele administratorului judiciar care fac referire la bilanțurile contabile a anilor 2007 si 2008, toate diferentele pot fi deduse din Procesul verbal de control al Finanțelor P. e din anul 2007 sau 2008 care au stabilit sume de plata in valoare de aproximativ 100000 de lei, sume plătite din activitatea societății administrate de pârâtă. In plus, diferentele mai pot proveni si din restrângerea activității si a unui profit mic sau a pierderilor. In perioada lunii decembrie 2012 a fost efectuata o inspecție fiscala la societate dar inca nu a primit un proces verbal pe care sa-l poată anexa prezentei. Nu înțelege cum a fost posibil ca finanțele publice sa nu cunoască starea SC I. S. ca fiind in insolventa sau faliment. Menționează ca toata activitatea a fost înregistrata in contabilitate si depusa la finanțe, lucru acceptat de aceasta instituție.
Referitor la suma de 14144,85 lei care, conform sentinței de mai sus, i-ar fi imputabila, aceasta rezulta din cauza unui incendiu din anul 2002 cand a ars singurul punct de lucru al societății administrate de pârâtă, cu pierderi de aproximativ doua miliarde de lei vechi din care stocuri de marfa de peste 700 milioane lei, printre bunurile care au ars a fost si un terminal inteligent aparținând Loteriei R. e, care de peste 10 ani o poarta prin instanța ca si cum ar fi cea mai săraca companie din R. ia(cu un profit de peste 80 de milioane pe anul 2012),pentru celelalte bunuri care au ars cu acea ocazie(vitrine frigorifice, frigidere, congelatoare, presou de cafea, etc) si au aparținut firmelor cu care a colaborat nu au fost solicitate despăgubiri.
In legătura cu acest aspect, solicită a avea in vedere ca CNLR nu s-a conformat Sentinței nr.3766/_ conform căreia, data limita pentru
depunerea creanțelor a fosta stabilita pentru_ ci o depune mult mai târziu, dupa modificarea Legii 85/2006, lucru care necesita pentru înscrierea la masa credala valori datorate acesteia mai mari ori sa ceara in numele sau insolventa deoarece fata de finanțe, sumele datorate erau mai mici decât sumele pe care trebuia sa le datoreze pentru deschiderea procedurii de insolventa. In mod normal, CNLR trebuia sa stie ca s-a dispus insolventa, caci conform Sentinței 3766/_: "In temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolventei: Dispune notificarea de către administratorul judiciar a deschiderii procedurii debitorului, creditorilor si O. ui registrului comerțului prin Buletinul procedurilor de insolventa in vederea efectaurii mențiunilor prevăzute de lege" lucru care confirma faptul ca starea de insolventa a fost publicata.
Solicită a se avea in vedere prevederile art.139 din Legea nr.85/2006 "Acțiunea prevăzuta Ia art.138 se prescrie in termen de 3 ani.Prescriptia incepe sa curgă de la data la care a fost cunoscuta sau trebuia cunoscuta persoana care a cauzat apariția stării de insolventa..." insolventa fiind declarata in data de _
.
In cazul in care se va considera ca ar fi relevant Procesul Verbal de I. Fiscala din decembrie 2012, solicită a-l solicita de la Administrația Finanțelor P. e M. .
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3766/_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._ s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC I.
S., iar prin sentința civilă nr.602/_ s-a dispus intrarea în faliment a acesteia, fiind desemnat administratorul judiciar E. I. .
Prin cererea înregistrată la data de_ sub nr. de mai sus, lichidatorul
E. I. a chemat-o în judecată pe pârâta C. E., administratorul statutar al debitoarei, solicitând obligarea acesteia la suportarea întregului pasiv al debitoarei, în cuantum de 14.144,85 lei, așa cum rezultă el din tabelul definitiv consolidat.
În motivare s-a relevat că nu au fost predate actele contabile, că activele înregistrate în bilanțurile contabile aferente anilor 2007-2008 au o valoare mai mare decât pasivul și, de asemenea, nu i-au fost predate în vederea valorificării în procedură, pârâta refuzând colaborarea pentru a se stinge pasivul și continuând activitatea și după intrarea debitoarei în insolvență. În drept, au fost invocate prev. art. 138 alin. 1 lit. a, d și e din LPI.
Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă, constatându-se că faptele imputate pârâtei se încadrează în ipotezele reglementate de disp. art. 138 alin. 1 lit. d și e din LPI.
Pârâta a declarat recurs, solicitând modificarea sentinței, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, printre motivele de nelegalitate invocate figurând și critica referitoare la greșita soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune, invocată și la fond.
Cu privire la această chestiune, Curtea constată că soluția pronunțată de tribunal este în acord cu prevederile art. 139 din LPI.
Astfel, potrivit acestui text legal: "Acțiunea prevăzută la art. 138 se prescrie în termen de 3 ani. Prescripția începe să curgă de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență, dar nu mai târziu de 2 ani de la data pronunțării deschiderii procedurii.";
În acest context, tribunalul a reținut corect că procedura de insolvență s-a deschis la data de_, iar întrucât prin raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență nu s-au identificat persoanele culpabile datorită nedepunerii documentelor contabile, împrejurare
pentru care pârâta este în culpă, termenul de prescripție de trei ani a început să curgă la doi ani de la deschiderea procedurii, adică începând cu data de_ . Cererea s-a introdus la data de_, deci înăuntrul termenului de prescripție care s-ar fi împlinit abia la_ .
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea constată că acuzația de fraudă se referă, în primul rând, la neconformitatea ținerii contabilității
Pârâta susține că nu există raport de cauzalitate între ilicitul imputat și ajungerea entității în stare de insolvență .
Această apărare nu poate fi însă reținută, deoarece evidențele contabile trebuie să reflecte o imagine fidelă a patrimoniului. Numai astfel creditorii, direct interesați în reconstrucția promptă și completă a patrimoniului debitoarei, sunt protejați față de datornicii care nu respectă regulile de afaceri privitoare la conducerea evidențelor contabile în mod corect.
Noțiunea de evidențe ale debitorului include orice înscrisuri sau documente, care au destinația să asigure informarea despre starea economică și deciziile persoanei morale.
În consecință, răspunderea administratorului pentru acoperirea pasivului intervine și atunci când se poate stabili o legătură de cauzalitate între starea de insolvență și acțiunea de falsificare ori dispariția evidențelor contabile, neavând relevanță dacă este vorba de partea de contabilitate generală, financiară sau de contabilitatea de gestiune-primară.
În mod firesc, se bucură de protecție legală toate înscrisurile care au menirea de a asigura informarea permanentă despre situația patrimonială a entității.
Legea insolvenței are în vedere trei modalități alternative de săvârșire ale acestei faptei.
Într-o primă variantă, răspunderea pe acest temei operează, dacă se constată existența unui raport de cauzalitate între ajungerea debitoarei în stare de insolvență și faptul tinerii contabilității în mod fictiv.
În al doilea rând, pronunțarea unei decizii de condamnare este posibilă, dacă se constată existența unui raport de cauzalitate între intrarea debitoarei în incapacitate de plată și dispariția unor documente contabile.
În cea de a treia modalitate intervine conceptul, aparent mai generos, al evidențelor contabile întocmite cu nerespectarea prescripțiilor legale, răspunderea putând fi antrenată dacă se dovedește că starea de insolvență a fost determinată de neconducerea evidențelor societății conform legii.
Falsurile, sustragerile sau distrugerile evidențelor societății pot avea drept consecință diminuarea aparentă sau reală a activelor societății prin disimularea unor bunuri, valori ori alte elemente ale activului patrimonial, neavând relevanță dacă este vorba de un singur act sau mai multe, ori dacă acestea au fost afectate în tot sau numai parțial. Este, însă, esențial ca starea de insolvență să fie generată de aceste acțiuni.
Ținerea unei evidențe fictive, dispariția unor documente contabile sau neținerea evidenței contabile în conformitate cu legea nu reprezintă activități producătoare de prejudiciu, însă ele pot favoriza starea de insolvență prin ascunderea unor active sau părți din acestea, prin plata cu întârziere a unor creanțe, în măsura în care întârzierea este generatoare de dobânzi sau penalități . Răspunderea pentru acoperirea pasivului este o răspundere subiectivă fundamentă doar pe culpa intențională dovedită .Utilizarea prezumțiilor simple în
mecanismul probațiunii este însă compatibilă cu specificul acestei proceduri.
Doctrina s-a pronunțat în sensul că "refuzul părții de a remite instanței documentele de comerț sau corespondența comercială poate fi încadrat în categoria indiciilor obiective de natură să întemeieze prezumții judiciare.";
Refuzul predării evidenței contabile poate constitui un indiciu semnificativ pe care judecătorul să-și întemeieze prezumții determinante în acest sens, dacă motivarea sub aspectul prezumțiilor judiciare este pertinentă, completă, întemeiată, omogenă și convingătoare.
Jurisprudența a considerat că nepredarea documentelor contabile, chiar după repetate somații, nefurnizarea de către administratorul statutar a datelor referitoare la situația patrimoniului debitoarei sunt semne în raport de care se poate deduce că evidența contabilă nu a fost deloc întocmită ori a fost distrusă(
C.A. C., secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, decizia comercială nr. 5104 din 30 noiembrie 2004, Buletinul jurisprudenței 2004, culegere de practică judiciară 2004 Ed. Lumina Lex, București 2005 p. 650, C.A.
C., secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, decizia comercială nr. 1956 din 4 noiembrie 2003, Buletinul jurisprudenței 2004, culegere de practică judiciară 2003 Ed. Lumina Lex, București 2004 p. 447,C.A. C., secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, decizia comercială nr. 1317 din 2 septembrie 2003, Buletinul jurisprudenței 2004, culegere de practică judiciară 2003 Ed. Lumina Lex, București 2004 p. 503
).
În acest context, se constată că indicatorii financiari cuprinși în bilanțul contabil al debitoarei, aferent anului 2008, extras de pe site-ul M. ui Finanțelor P. e, atestă că societatea deținea active imobilizate de 4.815 lei, active circulante de 84.581 lei din care stocuri de 82.200 lei, respectiv disponibilități bănești de 12 lei și datorii de 164.779 lei. Pentru anul 2007, bilanțul contabil extras de pe site-ul M. ui Finanțelor P. e se prezintă astfel: active imobilizate de 4.815 lei, active circulante de 327.681lei din care stocuri de 279.490 lei, disponibilități bănești de 48.143 lei și creanțe de 48 lei, respectiv datorii de 58.925 lei.
În acest context, susținerea conform căreia nefurnizarea datelor cu privire la activul patrimonial nu intră sub incidența prev. art. 138 lit. d și e din Legea nr. 85/2006, faptele imputate pârâtei neavând caracter intențional, nu poate fi validată de Curte.
Nepredarea documentelor contabile după repetate somații, nefurnizarea de către administratorul statutar a datelor referitoare la situația patrimoniului debitoarei sunt în speță indicii semnificative pe care Curtea să-și poată întemeia prezumțiile judiciare că evidența contabilă nu a fost deloc întocmită ori a fost distrusă în scopul ascunderii unor active și că între această faptă și ajungerea debitoarei în stare de insolvență există un raport clar de cauzalitate.
Prin neconformitatea "lato sensu"; a ținerii contabilități a avut loc o disimulare a unor bunuri, valori și elemente ale activului patrimonial, cu atât mai mult cu cât folosirea elementelor de activ în interesul societății ar fi permis stingerea pasivului, având o valoare superioară acestuia.
Prin urmare, creditorii, direct interesați în reconstrucția promptă și completă a patrimoniului debitoarei, au fost prejudiciați neavând acces la înscrisurile sau documentele care aveau destinația să asigure informarea despre starea economică și deciziile persoanei morale și care le-ar fi permis să acționeze în vederea acoperii pasivului sau a limitării acestuia.
Mai mult, pârâta nu a predat aceste bunuri și nici nu a dovedit modalitatea de ieșire din patrimoniul debitoarei a activelor evidențiate în ultimul bilanț, nejustificând nici destinația pe care a dat-o disponibilităților bănești. Așa fiind, există suficiente indicii care pot fundamenta și prezumția că pârâta a deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice, determinând societatea să ajungă în stare de insolvență.
Fiind întrunite condițiile de fond și formă pentru antrenarea răspunderii executivului prima instanță în mod corect a admis acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Aceste considerente nu pot fi contrazise nici de susținerile conform cărora pârâta ar fi depus eforturi susținute pentru stingerea datoriilor față de bugetul de stat, în acest fiind achitată suma de aproximativ 100.000 lei. Aceasta întrucât judecătorul sindic a sesizat corect că existența bunurilor în patrimoniul societății debitoare, cel puțin la nivelul anului 2008, coroborată cu dispariția activelor imobilizate care nu mai figurează în bilanțurile contabile pe anii 2011-2010(filele 32-57, dosar fond), dar și menținerea activelor circulante la un nivel apropiat celui din anul 2008 confirmă că pârâta s-a sustras obligației de predare a acestora, și aceasta independent de eforturile financiare care au fost depuse anterior perioadei de referință. Mai mult, pârâta a confirmat la interogatoriu că deține în continuare parte din bunuri și că acestea sunt destinate continuării activității societății. Or, în condițiile în care dreptul de administrare i-a fost ridicat la data de_ când s-a dispus intrarea în faliment concluzia care se impune din punct de vedere legal este aceea că folosința bunurilor nu s-a făcut în numele și beneficiul societății.
Curtea constată și că în acest cadru procesual, configurat de prev. art. 138 din LPI, nu pot fi validate apărări care țin de cuantumul pasivului, acesta fiind stabilit anterior în procedură, debitoarea având la îndemână mijloacele legale instituite în acest scop, respectiv posibilitatea de a contesta tabelul de creanțe. Ca atare, orice susținere legată de caracterul nedatorat al sumelor cu care s-a înscris în tabel Loteria Română sau de depunerea tardivă a declarației de creanță înregistrată de această creditoare, este neavenită în acest stadiu al procedurii, aceste considerente fiind valabile și în privința apărărilor conform cărora nu sunt
întrunite elementele constitutive ale faptelor prev. de art. 143 și 147 din LPI, aceste aspecte excedând limitelor învestirii judecătorului sindic.
Pentru aceste motive în baza art. 312 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul declarat de pârâtă, cu consecința menținerii sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul declarat de C. E. împotriva sentinței civile nr. 7836 din_, pronunțată în dosarul nr._ /a2 al T. ui M. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, | |||
S. Al H. | M. | B. G. | -A. | N. |
G. ,
M. N. Țâr
Red.M.B./dact.L.C.C.
2 ex./_ Jud.fond: M. H.
| ← Sentința civilă nr. 4703/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 5339/2013. Răspundere organe de... → |
|---|
