Decizia civilă nr. 2719/2013. Procedura insolvenței

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 2719/2013

Ședința publică din data de 04 martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. P.

JUDECĂTOR: A. M. C. JUDECĂTOR: M. S. GREFIER: V. D.

S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea D. G. A F.

P. A J. S., împotriva sentinței civile nr. 4841 din_ pronunțată în dosarul nr._ a1 al T. ui S., în contradictoriu cu intimata SC O.

C. SRL, SC O. C. SRL Z. PRIN LICHIDATOR J. S. I. I., având ca obiect procedura insolvenței - închiderea procedurii.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru lichidatorul judiciar al debitoarei, avocat Gavra Dragoș Răzvan.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în data de_ s-a înregistrat la dosar întâmpinare trimisă prin fax și depusă prin Serviciu registratură din partea lichidatorului judiciar al debitoarei, prin care s-a solicitat respingerea recursului, însoțită de înscrisuri în argumentarea poziției procesuale.

Curtea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că fundamentat pe dispozițiile art.6 și 8 din Legea nr. 85/2006 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs.

Reprezentantul lichidatorului judiciar arată că nu are de formulat alte cereri în probațiune.

Curtea, în urma deliberării, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul părții în dezbateri judiciare pe fondul cauzei.

Reprezentantul lichidatorului judiciar, avocat Gavra Dragoș Răzvan, solicită respingerea recursului, menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată, pentru motivele detaliate pe larg prin întâmpinare depusă la dosar și susținută oral cu prilejul acordării cuvântului în dezbateri judiciare pe fondul cauzei. Toate termenele au fost respectate, s-a comunicat raportul final și a existat timp suficient pentru formularea obiecțiunilor în termen legal, cu cel puțin 5 zile înainte de termenul de judecată fixat. Toate prevederile legale în materie au fost respectate.

C U R T E A

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4841 din_ pronunțată în dosarul nr._ a1 al T. ui S. în temeiul art. 132 alin.2 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, a fost admis raportul final.

S-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC O. C. SRL Z. .

S-a dispus radierea debitorului din registrul comerțului.

În temeiul art.136 din Legea 85/2006 a fost descărcat lichidatorul judiciar soc. prof. I. I. de orice îndatoriri și responsabilități.

În temeiul art.135 din Legea nr.85/2006, s-a dispus notificarea prezentei sentințe părților.

În considerente se reține că prin încheierea civilă 527/C din_ a T. ui S. s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de debitorul SC O.

C. SRL Z. fiind desemnat administrator judiciar soc. prof I. I. .

Prin sentința civilă 5359 din_ a T. ui S. s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de debitorul SC O. C. SRL Z. fiind desemnat lichidator judiciar soc. prof I. I.

Lichidatorul a identificat bunurile din averea debitorului, a întocmit lista creditorilor, a întocmit și comunicat notificările conform prevederilor art.61 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței.

S-a întocmit raportul final și bilanțul general, că toate bunurile din averea debitorului au fost lichidate, iar sumele au fost distribuite, conform Raportului asupra fondurilor obținute din vânzarea bunurilor și recuperarea de creanțe și a tabelului de distribuire, depuse la dosar.

În temeiul art.132 alin.2 din Legea 85/2006 instanța a dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea debitorului din registrul comerțului.

Împotriva sentinței a declarat recurs creditoarea D. G. a F. P.

S. ,

solicitând admiterea recursului, casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, cu consecința obligării lichidatorului să comunice creditorilor Raportul Final.

În motivarea recursului se arată că prin sentința civilă nr. 4841/_ instanța a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC O. C. SRL Z. .

Instanța de fond a constatat că s-a întocmit Raportul Final și bilanțul general, cu toate că bunurile din averea debitorului au fost lichidate, iar sumele au fost distribuite, conform Raportului asupra fondurilor obținute din vânzarea bunurilor.

Creditorii pot formula obiectii la raportul final cu cel putin 5 zile inainte de data convocarii.

In specta interesele creditorului D.G.F.P. S. au fost prejudiciate prin imposibilitatea de a epuiza toate modalitatile de satisfacere a creantelor in cadrul procedurii insolventei.

Raportul Final cu propunere de inchidere a procedurii debitoarei a fost comunicat cu creditorul DGFP S. in data de_, iar in Buletinul Procedurii Insolventei Raportul cu propunere de inchidere a procedurii si de radiere a S. C. O. C. SRL a fost publicat in data de_, dupa data inchiderii procedurii, se punde intrebarea retorica care a fost scopul lichidatorului de a inchide procedura fara a respecta termenele de comunicare si publicare a Rapotului Final, incalcand astfel textul de lege.

Judecatorul sindic nu a verificat termenele si modul de respectare a procedurii de comunicare/publicare, nu s-a respectat termenul de maximum 30 de zile, nu a existat o convocare a creditorilor, creditorul nu se putea incadra in cele 5 zile inainte de data convocarii pentru a putea formula obiectiuni avand in vedere faptul ca au existat 6 zile de la comunicare pana la sedinta de inchidere a procedurii.

In data de_, creditorul D. G. a F. P. S. a înregistrat o cerere cuprinzând creanțele născute după deschiderea procedurii insolvenței, iar această cerere nu a fost pusă în discuția părților, iar în data de_, după pronunțarea sentinței de închidere a procedurii, lichidatorul a comunicat faptul că suma de 393.500lei, creanță curentă nu a fost înscrisă în tabelul de creanță al debitoarei, deoarece în data de_ a înregistrat Raportul final la grefa T. ui.

Prin întâmpinarea formulată, intimata SC O. C. SRL

a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata.

În primul rând, considera ca recursul promovat este nefondat, datorita faptului ca recurenta nu interpreteaza corect norma legala care face referire in cuprinsul motivelor de recurs. Dupa cum arata chiar recurenta in motivele de recurs si dupa cum rezulta si din actele anexate prezentei, acest raport publicat în BPI la data de_ si i-a fost comunicat totodata acesteia in mod nemijlocit la data de_ sub nr. 19325. judecătorul sindic a convocat creditorii la termenul de judecata din data de_ . Prin urmare, acesta a respectat termenul de maxim 30 de zile pe care il impune norma legala, convocandu-i pe acestia cu 9 zile inainte de sedinta de judecata, cand urmau sa se discute eventualele obiectiuni la raportul final. Totodata, rezulta in mod indubitabil ca aceste obiectiuni, puteau fi astfel formulate in termenul legal de "cel putin 5 zile" inainte de termenul de judecata fixat.

In consecinta, rezulta in mod clar, ca toate prevederile legale in materie au fost respectate, iar sentinta atacata este perfect legala.

Mai mult, recurenta apreciaza ca nu ar fi avut timpul necesar pentru depunerea obiectiunilor, dar, in mod curios, a depus la dosar scriptul care cuprindea creantele nascute dupa data deschiderii procedurii, in opinia sa, la data de_ (dupa data comunicarii si afisarii raportului final), desi raportul de inspectie fiscala care a stat la baza intocmirii acestui script, a fost redactat la data de_ sub nr. 5569.

Intimata arată că recurenta avea suficient timp pentru inregistrarea obiectiunilor, dar acestea nu puteau fi facute dintr-un cu totul alt motiv, respectiv, pentru ca inca nici nu exista aceasta diferenta de creanta.

In al treilea rand, intimata arată că recurenta apreciaza ca aceasta completare a creantei sale cuprinde creante nascute dupa data deschiderii procedurii. Aceasta apreciere este una total eronata si rezulta chiar din decizia de reverificare nr. 880 din data de_ si din cuprinsul raportului de inspectie fiscala propriu-zis nr. 5569/_, care mentioneaza ca si perioada de verificare/ reverificare, perioada_ -_ .Raportat la aceasta perioada, rezulta in mod indubitabil ca orice creanta care vizeaza aceasta perioada nu are cum sa fie considerata ca si o creanta nascuta dupa data deschiderii procedurii (_ ). Sensul pe care norma legala si practica judiciara il atribuie unei creante nascute dupa data deschiderii procedurii este cu totul altul, fata de ceea ce considera recurenta. Faptul ca aceasta creanta a fost constatata de aceasta dupa data deschiderii procedurii, nu-i confera acestei creante caracterul de creanta nascuta dupa data deschiderii procedurii. Pe de alta parte, nu exista nici o certitudine ca aceasta creanta este certa, lichida si exigibila.

Prin urmare, recurenta trebuia sa depuna aceasta completare la cererea sa initiala de creanta din data de_, pana la data fixata de catre judecatorul sindic in acest sens, respectiv_ . Orice completare, modificare depusa dupa aceasta data, nu mai poate fi luata in considerare si trecuta in

tabelul definitiv al creantelor, atata timp cat judecatorul sindic nu a prorogat acest termen sau nu a admis o eventuala cerere de repunere in termen, motivata si dovedita corespunzator.

Tot din acelasi motiv nici prima completare la declaratia de creanta initiala depusa de recurenta la data de_, nu a fost trecuta in tabel.

Mai mult, chiar si in situatia in care aceasta completare de creanta ar fi considerata ca fiind nascuta dupa data deschiderii procedurii, nici termenul până la care acestea urmau a fi depuse, respectiv_, nu a fost respectat de catre recurenta. Totodata, aceasta nici nu a solicitat repunerea sa in termenul de depunere si nici nu a obtinut de la judecatorul sindic o prorogare sau o prelungire a acestui termen.

Prin urmare, in oricare din variantele prezentate, această completare solicitata de catre recurenta este tardivă, fiind depasite cu mult oricare din termenele fixate de catre judecătorul sindic.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele:

La data de_, lichidatorul judiciar al debitoarei SC O. C. SRL a întocmit Raportul final asupra activității desfășurate cu privire la această debitoare, care conține inclusiv propunerea de închidere a procedurii falimentului în temeiul art.132 alin.2 din Legea 85/2006, fiind valorificate toate bunurile debitoarei și încasate toate creanțele. Acest raport final a fost publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr.13571/_ și comunicat recurentei în data de_ .

Judecătorul sindic a aprobat acest raport final și a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei, în temeiul art.132 alin.2 din lege.

Potrivit art.129 alin.1 din Legea insolvenței, după ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecătorului sindic un raport final însoțit de situațiile financiare finale; copii de pe acestea vor fi comunicate tuturor creditorilor și debitorului și vor fi afișate la ușa tribunalului. Creditorii pot formula obiecții la raportul final cu cel puțin 5 zile înainte de data convocării.

Curtea constată că, în speță, comunicarea acestui raport final s-a făcut cu încălcarea art.129 alin.1 sub două aspecte.

În primul rând, deși raportul final a fost comunicat recurentei, nu s-a făcut dovada că acesta a fost însoțit și de situațiile financiare finale, astfel cum impune textul legal menționat.

Apoi, curtea apreciază că, în concret, termenul fixat pentru convocarea adunării creditorilor -_ - a fost nerezonabil, având în vedere că raportul a fost comunicat în data de_, iar termenul limită de depunere a eventualelor obiecțiuni ar fi fost chiar a doua zi,_, finalitatea urmărită de textul legal neputând fi atinsă în această modalitate.

Având în vedere considerentele expuse, întrucât judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii falimentului cu nerespectarea art.129 alin.1 din lege, în temeiul art.312 alin.2 C.proc.civ. din 1865, curtea va admite recursul creditoarei și va casa sentința judecătorului sindic, cauza fiind trimisă spre rejudecare în vederea îndeplinirii, față de recurentă, a cerințelor textului legal citat, astfel cum s-a reținut în cele ce preced.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L EGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de creditoarea D. G. a F. P. S. împotriva sentinței civile nr.4841 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui S. pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

C. P. A. M. C. M. S.

GREFIER

V. D.

Red. C.P. dact. GC 2 ex/_

Jud. primă instanță: DP

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2719/2013. Procedura insolvenței