Decizia civilă nr. 3473/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3473/2013
Ședința publică de la 21 Martie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE R. -R. D.
Judecător L. U. Judecător M. D.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul formulat de pârâtul N. R. Z., împotriva sentinței comerciale nr. 2127/2011, pronunțată de Tribunalul Specializat C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu SC R.
G. S. PRIN LICHIDATOR J. CII D. A. și pe recurent, având ca obiect angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de_, pârâtul recurent a depus la dosar concluzii scrise.
Se constată totodată faptul că prin încheierea de ședință din data de_ s-au consemnat atât mersul dezbaterilor, cât și concluziile orale ale părților, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.
C. EA
Prin sentința comercială nr. 2127/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Comercial C. s-a admis cererea lichidatorului judiciar C. I. D.
A. în reprezentarea debitoarei SC R. G. S. în contradictoriu cu pârâtul N.
R. Z. și, în consecință:
A fost obligat pârâtul N. R. Z. să plătească întregul pasiv al debitoarei SC R. G. S.R.L. în cuantum de 80.931 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Conform art.138 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de conducere și/sau supraveghere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art.138 lit.a-g.
Potrivit art. 138 lit. a răspunderea este angajată pentru fapta de a folosi bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al altei persoane.
Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere presupune întrunirea cumulativă a unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență. Constatarea stării de insolvență constituie o condiție pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de creditori și implicit prejudicierea acestora.
La data deschiderii procedurii insolvenței debitoarei prin sentința comercială nr. 5047 din_ a Tribunalului Comercial C., pârâtul avea calitatea de asociat și de administrator al debitoarei.
În cazul în speță, în sarcina pârâtului a fost invocată de către lichidatorul judiciar săvârșirea unor fapte reglementate de art.138 lit.a(folosirea bunurilor și a creditelor persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al altei persoane) și lit. d din Legea nr.85/2006, respectiv ținerea unei contabilități fictive sau ținerea contabilității cu nerespectarea dispozițiilor legale în materie ori dispariția unor documente contabile produsă de administratorul statutar.
Raportat la datele bilanțului contabil întocmit la finele anului 2007, este evident că, deși notificat la adresa la care locuiește în mod efectiv, pârâtul nu a justificat sumele de bani cu care figura societatea pârâtă, atât activele imobilizate, cât și disponibilitățile bănești din casă și din conturi și nici modul în care a valorificat activele societății, în mod judicios urmează a aplica prezumția simplă a folosirii bunurilor în folosul său ori al altuia, societatea figurând cu un profit net de 7.009 lei. Față de acestea, s-a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006, întrucât între fapta ilicită de a folosi bunurile societății în scop propriu și prejudicierea creditorilor societari care nu și-au încasat creanțele există o legătură de cauzalitate directă, cu atât mai mult cu cât prin trecerea timpului penalitățile de întârziere devin tot mai oneroase.
Judecătorul sindic a apreciat că în sarcina pârâtului poate fi reținută în plus și fapta de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea, în condițiile în care acesta nu i-a predat lichidatorului judiciar documentele contabile astfel cum sunt ele prevăzute în art.28 din Legea nr.85/2006. Mai mult decât atât, din extrasul recom anexat la dosar rezultă că nu a fost depus la registrul comerțului nici bilanțul anual aferent anilor 2008-2009.
Judecătorul sindic a apreciat că pârâtului îi revenea, în calitate de administrator statutar, obligația de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce i-a fost încredințat, fiind direct răspunzător de modul în care este ținută evidența contabilă, potrivit art. 73 alin.1 lit. c și alin.2 ale Legii nr.31/1990, precum și din disp. art. 11 alin.4 din Legea nr.31/1990 republicată.
Totodată, conform prev. art. 10 alin.1 din Legea nr.82/1991 republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului care are obligația gestionării societății respective.
Din extrasul recom reiese că societatea nu a depus bilanțul contabil aferent anului 2008 și 2009.
În condițiile în care evidența contabilă nu a fost ținută sau nu a fost ținută în conformitate cu legea, există o prezumție de culpă, întrucât corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de Legea nr.31/1990, care în art.73 lit.c stabilește că administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art.11 din Legea nr.82/1991 a contabilității republicată prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului.
Neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații.
În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea, se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor, pasiv care, dată fiind natura creanțelor înscrise în tabelul definitiv și anume, creanțe bugetare, în condițiile
ținerii contabilității societății debitoare, putea fi substanțial mai mic întrucât debitele principale nu ar fi atras penalități și majorări de întârziere.
Astfel, faptul că administratorul statutar nu a depus la dosar actele contabile solicitate de lichidatorul judiciar, creează prezumția că pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile de ținere a contabilității conform legii.
Așa fiind, judecătorul sindic a apreciat că în sarcina pârâtului poate fi reținută și săvârșirea faptei reglementate de art.138 lit. d din Legea nr.85/2006, respectiv neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, faptă care a condus la producerea stării de insolvență a debitoarei, întrucât pârâtul nu a fost în măsură să sesizeze scadența obligațiilor de plată cu consecința directă a calculării pentru debitele neachitate a penalităților și majorărilor de întârziere.
Întrucât creditorii nu și-au recuperat nici măcar parțial creanțele astfel cum au fost înscrise în tabelul definitiv al creditorilor, creanțe care reprezintă prejudiciul cauzat acestora urmare a neachitării debitelor, judecătorul sindic a considerat că pârâtul se impune a fi obligat la plata întregului pasiv în cuantum de 80.931 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul N. R. Z.
solicitând admiterea prezentei cereri de recurs astfel cum aceasta este formulata și pe cale de consecință modificarea sentintei comerciale ce face obiectul prezentului recurs in sensul respingerii cererii de antrenare a raspunderii patrimoniale a pârâtului si obligare la suportarea pasivului debitoarei SC R. G. S. .
În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat recurentul că hotararea recurată a fost pronuntata cu incalcarea prevederilor legale aplicabile, fiind astfel incidente motivului de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 Cod Pr. Civ.
In primul rand arată ca cererea de deschidere a procedurii insolventei a fost formulata cu incalcarea prevederilor legale care reglementeaza obligativitatea intocmirii in conformitate cu art. 25 lit. a coroborat cu art. 59 din Legea nr. 85/2006 a unui raport cu privire la cauzele si imprejurarile care au determinat starea de insolventa a debitoarei, raport in cuprinsul caruia sa fie indicate si persoanele carora le poate fi imputata starea de insolventa a debitoarei.
In speta, lichidatorul judiciar nu a intocmit raportul prevazut in mod imperativ de art. 59 din Legea nr. 85/2006 si nu a indicat in conformitate cu prevederile legale anterior mentionate ca starea de insolventa ar fi imputabila pârâtului. La momentul identificarii imposibilitatii realizarii creantelor care creditorii s-au inscris la masa credala lichidatorul a formulat cererea introductiva din prezentul dosar, cu incalcarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 potrivit carora în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozitiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/ sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolventă a debitorului.
In plus, potrivit prevederilor exprese ale art. 138 alin. 1, antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtului se poate limita doar la o parte din pasivul debitoarei si in nici un caz la cuantumul integral al acestuia, astfel cum a dispus instanța de fond in prezentul dosar. Consideră ca limita stabilita de prevederile imperative ale art. 138 alin. 1 cu privire la angajarea raspunderii pârâtului nu poate fi inlaturata de catre instanta de judecata.
Cu privire la conditiile angajarii raspunderii patrimoniale, arată ca instanta a facut o aplicare gresita a prevederilor legale avand in vedere ca nu este dovedita îndeplinirea nici uneia din conditiile raspunderii civile delictuale, instanta
bazandu-se doar pe prezumtii simple si sustineri ale lichidatorului judiciar, necoroborate cu nici un mijloc de proba, pentru a retine ca exista o fapta ilicita, un prejudiciu si un raport de cauzalitate, raportat la pasivul debitoarei si presupusele actiuni prin care pârâtul a cauzat o stare de insolventa.
Dupa cum a aratat și prin întâmpinarea și concluziile scrise depuse în fața primei instanțe, actiunea prevazuta de art. 138 este de fapt o actiune in răspundere civila delictuala, care insa se poate promova numai in anumite conditii. Asadar, pentru ca administratorul statutar al unei societati sa poata fi obligat la plata unei parti a pasivului societatii, este necesar sa se probeze ca administratorii, prin savarsirea unei fapte prevazute expres si limitativ de art. 138 din legea insolventei, indeplinesc in acelasi timp si conditiile antrenarii raspunderii civile delictuale", respectiv pe langa fapta ilicita al carei continut este prevazut de art. 138, este necesara dovada prejudiciului, a culpei si desigur a raportului de cauzalitate. In concluzie, in aceasta formulare, este necesara dovedirea legaturii de cauzalitate dintre fapta prejudiciabila, care este una dintre actiunile prevăzute in art. 138, si starea de insolventa a debitorului. Cu toate acestea, in tot cuprinsul sentintei recurate, nu se evidentiaza nicaieri existenta acestui raport de cauzalitate. In ceea ce îl priveste, pârâtul susține in continuare faptul ca existența raportului de cauzalitate este exclusa.
Prin urmare, chiar dacă s-ar retine existenta uneia din faptele de la art. 138, ceea ce oricum nu e cazul în speța de față, trebuie în mod obligatoriu ca această faptă să fi cauzat starea de insolvență a debitorului, pentru a se atrage răspunderea unei persoane pentru plata pasivului.
Pârâtul nu este de acord cu concluziile primei instanțe, întrucât în cauză nu subzistă temeiul de la art. 148 lit. d din Legea 85/2006 Astfel, prin cererea de antrenare a răspunderii pârâtului, lichidatorul judiciar a solicitat obligarea la plata pasivului invocând, (pe lângă prevederile art. 138 lit. ) prevederile de la lit. d din Legea 85/2006. S-a susținut că nu a tinut contabilitatea in conformitate cu legea, având in vedere ca nu am predat documentele contabile ale societatii. Nu in ultimul rând, reiterează faptul ca practica judiciara in domeniu s-a pronuntat in mod clar in sensul ca fapta de a nu tine contabilitatea in conformitate cu legea este o fapta care, pentru a fi retinuta ca temei de aplicare a art. 138, trebuie comisa cu intentie, intentie care in mod evident trebuie probata in cadrul actiunii pentru angajarea raspunderii. In prezentul dosar insa, nu s-a administrat nici o proba in acest sens, instanța limitându-se la a lua in considerare simplele sustineri ale lichidatorului.
Ca o concluzie, consideră că în mod eronat prima instanță a reținut aplicabilitatea art. 138 din Legea 85/2006. După cum s-a statuat atat in doctrina cat si in practica judiciară, pentru ca administratorul statutar al unei societati sa poata fi obligat la plata unei părți a pasivului societatii, este necesar sa se probeze că acesta, prin săvârșirea uneia din faptele prevazute expres si limitativ de art. 138, (indeplinind in acelasi timp si conditiile antrenarii raspunderii civile delictuale, respectiv prejudiciul, culpa si desigur a raportului de cauzalitate) a cauzat starea de insolvență a debitorului. In concluzie, este necesara dovedirea legăturii de cauzalitate dintre fapta prejudiciabila, care este una dintre actiunile prevăzute in art. 138, si starea de insolventa a debitorului. In cauza de față rezulta fara indoiala ca aceste conditii nu sunt indeplinite, starea de insolventa fiind rezultatul direct si exclusiv al situatiei economice dificile.
Pentru toate aceste considerente, solicită ca prin hotărârea pe care se va pronunța in urma deliberării să se dispună admiterea recursului, modificarea sentinței primei instanțe și în consecință respingerea cererii de chemare în
judecată.
În drept, s-au invocat prevederile legale la care a facut anterior referire.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, C. ea reține următoarele:
În speță, recurentul a fost obligat să suporte cu averea proprie, pasivul debitoarei SC R. G. S., în cuantum de 80.931 lei, în temeiul dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. a și d din Legea nr. 85/2006.
Potrivit acestor dispoziții legale, în cazul în care, în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. 1 sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Rezultă din dispozițiile legale citate anterior, că, pentru a fi admisibilă o astfel de acțiune, nu este suficient să se demonstreze existența vreuneia dintre ipotezele enumerate la art. 138 alin. 1 lit. a-g, ci mai este necesar să se dovedească raportul de cauzalitate dintre faptele săvârșite și ajungerea societății în stare de insolvență. În plus, ar mai fi necesară, potrivit acestui text de lege, ca persoanele cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, să fi fost identificate în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Or, în speță C. ea constată că, în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, aflat la fila 18 din dosarul de recurs, lichidatorul judiciar al debitoarei SC R. G. S., D. A., a indicat drept cauze ale apariției stării de insolvență următoarele: lipsa de contracte ferme pentru continuarea activității; neîntocmirea, de către administratorii statutari, a unui plan de activitate pe perioadă scurtă și medie, pentru stabilirea unei proporții între activitatea productivă și sursele de finanțare; neplata la scadență a datoriilor către bugetul statului a generat majorarea accesoriilor; lipsa de preocupare a administratorilor statutari de a-și recupera propriile creanțe, care ar fi acoperit o parte din datoriile debitoarei; managementul defectuos.
Prin urmare, C. ea constată că, în raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 59 din LPI, împrejurările care au determinat apariția insolvenței au fost indicate de către lichidatorul judiciar ca fiind cu totul altele decât cele arătate prin cererea formulată în temeiul dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, fiind, practic, invocat managementul defectuos. Or, un management defectuos nu poate constitui temei pentru atragerea răspunderii administratorilor, în prezentul litigiu nefiind, practic, dovedit raportul de cauzalitate între faptele imputate recurentului și intrarea în insolvență a societății.
Mai mult decât atât, rezultă din actele dosarului că obiectul de activitate al debitoarei a fost "Construcții de clădiri și lucrări de geniu";, fiind de notorietate faptul că în acest domeniu piața a înregistrat un declin, fără nici o legătură cu managementul societăților care au acționat în domeniu. De altfel, printre posibilele cauze care au determinat starea de insolvență, însuși lichidatorul judiciar a reținut concurența de pe piața specifică, acesta fiind un argument în plus în a reține lipsa oricărui raport de cauzalitate între faptele prevăzute la art. 138 lit. a și d și imputate recurentului și apariția stării de insolvență.
Prin urmare, pentru toate considerentele expuse anterior, C. ea constată că recursul formulat este întemeiat, fiind incident motivul de modificare prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, motiv pentru care îl va admite și va dispune în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de N. R. Z., împotriva sentinței comerciale nr. 2127/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Comercial
, pe care o modifică în sensul că respinge cererea lichidatorului judiciar C. I.
A. în reprezentarea debitoarei SC R. G. S., în contradictoriu cu pârâtul N. R. Z. .
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, R. -R. D. | JUDECĂTOR, L. U. | JUDECĂTOR, M. D. |
GREFIER, M. T. |
Red.M.D./dact.L.C.C.
2 ex./_ Jud.fond: D. H.
| ← Sentința civilă nr. 814/2013. Răspundere organe de conducere.... | Sentința civilă nr. 2382/2013. Răspundere organe de... → |
|---|
