Decizia civilă nr. 3478/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FIS. L
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3478/2013
Ședința publică de la 22 Martie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE G. -A. N.
Judecător S. Al H. Judecător M. B. Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul C. O. C. împotriva sentinței civile nr.6382 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C., privind și pe intimat SC B IT C. S. PRIN LICHIDATOR J. H & B I. S., petent SC O. P. M. S. LA SS
ȘI A., având ca obiect Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006_ dos.antr.rasp. - depus de H B I. in dos._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de 18 martie 2013 s-a înregistrat răspuns la întâmpinare, iar la 21 martie 2013 s-a înregistrat o poziție procesuală din partea lichidatorului judiciar.
C. ea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr.6382 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. s-a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar Societatea H & B I. S., având ca obiect antrenarea răspunderii pârâtului C. O. C. și a fost obligat pârâtul la suportarea pasivului debitoarei SC B IT C. S. în cuantum 68.535,02 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în conformitate cu dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art.138 lit.a-g. Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor
dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii, în timp ce
încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului.
În cazul în care administratorii încalcă dispozițiile prevăzute de Legea nr.31/1990 sau alte legi incidente ori săvârșesc în exercitarea mandatului fapte de natură a crea prejudicii, suntem în prezența unei răspunderi civile delictuale. În situația în care administratorii nu-și îndeplinesc sau își îndeplinesc în mod necorespunzător mandatul încredințat de acționari prin actul constitutiv sau prin hotărârile adunărilor generale se va putea angaja răspunderea acestora pe tărâm contractual.
Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere, presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art.3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Constatarea stării de insolvență constituie o condiție pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi.
Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților.
Judecătorul sindic a apreciat că fapta pârâtului poate fi încadrată în prev. art.138 lit.a din Legea nr.85/2006, respectiv că acesta a folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu.
La baza formării acestei convingeri, judecătorul sindic a avut în vedere faptul că în balanța de verificare întocmită la data de_ figurează înscrise active imobilizate în valoare de 266.684 lei, creanțe în valoare de
136.017 lei și în casă și conturi la bănci suma de 907 lei. Activele imobilizate sunt compuse din echipamente tehnologice în valoare de 37.753 lei, un autoturism Chevrolet Aveo în valoare de 25.849 lei și un autoturism Audi A4 în valoare de 203.082 lei. Sumele de bani și activele debitoarei nu au fost predate și nu au fost prezentate documente justificative referitor la acestea. Contrar evidențelor scriptice ale debitoarei, pârâtul a arătat că aceste bunuri nu există, fiind consumabile, însă nu a înțeles să-și probeze susținerile.
Mai mult decât atât, nu pot fi luate în considerare alegațiile acestuia, potrivit cărora nu ar exista un raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu,
întrucât folosirea bunurilor evidențiate în situațiile contabile ale debitoarei în scopul pentru care aceasta a fost înființată, alături de recuperarea creanțelor pe care societatea le deținea față de terți, ar fi condus la acoperirea datoriilor acestora. Pe de altă parte, este de reținut faptul că însăși pârâtul în întâmpinarea depusă arată că s-a omis scăderea sumelor din contabilitate,
cu toate acestea însă nu a prezentat documente care să justifice susținerile sale.
Astfel, față de situația relevată, judecătorul sindic a apreciat că atâta timp cât au existat active, iar la momentul deschiderii procedurii acestea nu mai existau în fapt, prezumția că acestea au fost folosite în folosul personal sau al altei persoane este pe deplin justificată, iar fapta se circumscrie disp. art.138 lit.a din Legea nr.85/2006.
În ceea ce privește întrunirea în speță a disp. art. 138 alin.1 lit. d din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a reținut următoarele:
În cazul în speță, în sarcina pârâtului a fost invocată de către lichidatorul judiciar săvârșirea unor fapte reglementate de art.138 lit.d din
Legea nr.85/2006, respectiv ținerea contabilității cu nerespectarea dispozițiilor legale în materie.
Judecătorul sindic a apreciat că în sarcina pârâtului poate fi reținută fapta de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea, în condițiile în care acesta nu i-a predat lichidatorului judiciar documentele contabile astfel cum sunt ele prevăzute în art.28 din Legea nr.85/2006. Mai mult decât atât,
instanța apreciază că atâta timp cât, legiuitorul a înțeles să sancționeze neținerea contabilității în conformitate cu legea, cu atât mai mult sancționează neținerea contabilității. Or, în cauză pârâtul se face vinovat de neținerea contabilității anterior deschiderii procedurii, lista bunurilor debitoarei, lista creditorilor și contul de profit și pierdere sunt determinate de lipsa acestora, întrucât nu s-a ținut evidența contabilă la zi.
În acest context, judecătorul sindic a considerat că pârâtului îi revenea, în calitate de administrator statutar, obligația de a-și îndeplini atribuțiile derivate din calitatea sa, administratorul fiind direct răspunzător de modul în care este ținută evidența contabilă, obligațiile sale reieșind cu claritate din disp. art.73 alin.1 lit.c și alin.2 ale Legii nr.31/1990, precum și din disp. art.11 alin.4 din Legea nr.31/1990 republicată.
Totodată, conform prev. art. 10 alin.1 din Legea nr.82/1991 republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, care are obligația gestionării societății respective.
Neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi
înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații.
Astfel, faptul că administratorul statutar nu a depus la dosar toate actele contabile solicitate de lichidatorul judiciar, creează prezumția că pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile de ținere a contabilității conform legii.
Așadar, judecătorul sindic a apreciat că în cauză sunt incidente și disp. art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, respectiv neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, faptă care a condus la producerea stării de insolvență a debitoarei, motiv pentru care, reținând și disp. art. 138 alin.1 lit. a, a obligat pârâtul la suportarea pasivului debitoarei SC B IT C. S. în cuantum de 68.535,02 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul C. O. C. solicitând admiterea acestuia și respingerea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului ca neîntemeiată și nedovedită.
În motivarea cererii de recurs recurenta a relevant că prima instanță a realizat o greșită aplicare a prevederilor legale incidente în materia analizată
Elementele de fapt invocate în sprijinul aplicării acestui text legal se referă la o presupusă existență în casieria debitoarei a unor sume de bani respectiv suma de 335 lei înregistrată în contul "casa în lei" respectiv suma de 548 lei înregistrați în contul avansuri de trezorerie. Lichidatorul judiciar a invocat aplicabilitatea art. 138 lit. a) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței având în vedere faptul că aceste sume nu au fost predate și nici justificate.
Referitor la aceste argumente, administratorul statutar arată faptul că respectiva sumă de 335 lei nu a existat în casieria societății aceasta fiind probabil greșit înregistrată iar suma de 548 lei reprezentând avansuri de trezorerie pot fi justificate de către administratorul statutar, mai ales dat fiind faptul că acesta a creditat de multe ori societatea SC B IT C. S. .
În cazul de față, este evident faptul că dat fiind cuantumul redus al sumelor ce se invocă că au fost folosite în interes propriu nu este îndeplinită legătura de cauzalitate între sumele respective invocate și starea de insolvență a societății debitoare. Astfel, este evident că fapta prevăzută limitativ la art 138 lit. a) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței nu a cauzat efectiv starea de insolvență a debitoarei deoarece prejudiciul prezumat a fi produs este unul insignifiant față de datoriile acumulate de societate datorită cauzelor obiective care au dus la intrarea societății în insolvență.
Cu privire la inaplicabilitatea răspunderii speciale instituite de art.
138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, este evident că legiuitorul a dorit să instituție o răspundere civilă delictuală specială, cu reglementarea faptelor concrete care pot constitui latura obiectivă a acestei răspunderi. În toate situațiile, pe lângă existența uneia dintre faptele expres și limitativ prevăzute de lege prin art. 138, trebuie să fie îndeplinite și celelalte condiții ale răspunderii civile delictuale, respectiv existența unui prejudiciu, care in cazul de față nu este dovedit, existența culpei sub forma intenției de a folosi bunurile in interes propriu, ceea ce iarăși nu este dovedit in cazul de față deoarece respectivele sume au fost justificate la momentul respectiv, dar s-a omis scăderea lor din contabilitate și ceea ce este cel mai important, existența unui raport de cauzalitate intre starea de insolvență a SC B IT C. S. și așa zisa folosire in interes propriu a sumelor invocate in cuantum total de 883 lei.
Este evident faptul că in acest caz raportul de cauzalitate intre lipsa respectivelor sume sau nejustificarea lor și cauzarea stării de insolvență a societății nu poate fi invocată deoarece cuantumul acestora este infim, iar adevărata cauză a intrării in insolvență au fost debitele de recuperat de la debitorii societății in cuantum de 136.017,00 lei, debite pentru recuperarea cărora lichidatorul judiciar nu a efectuat niciun demers legal, deși au fost predate către acestea facturiere și avize care putea sta la baza unor acțiuni in pretenții care să ducă la recuperarea debitelor societății. Aceste susțineri sunt probate de procesele verbale de predare-primire documente care au fost depuse la dosarul cauzei și din care reiese foarte clar faptul că documentele contabile ale societății au fost predate către lichidatorul judiciar.
Față de aceste considerente, solicită instanței respingerea cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale in conformitate cu prevederile art. 138 alin. 1 lit a) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Consideră că instanța de fond a reținut in mod greșit faptul că intre aceste sume înregistrate in contabilitate, in cuantum de 907 lei și starea de insolvență a debitoarei există un raport de cauzalitate și că nejustificarea acestora ar fi cauzat starea de insolvență a debitoarei.
Este evidentă eroarea in care s-a aflat instanța de fond referitor la susținerea acestor argumente deoarece este evident faptul că, imposibilitatea justificării unei sume in cuantum total de aproximativ 900 de lei nu a cauzat starea de insolvență a debitoarei. Față de prevederile art. 138 alin. 1 din lege este evident că o condiție a admisibilității cererii nu este îndeplinită, mai exact condiția esențială a cauzării de către organele de conducere a stării de
insolvență a societății debitoare.
Prima instanță a reținut faptul că fapta pârâtului poate fi încadrată la prevederile art. 138 alin. 1 lit a) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței deoarece din balanța de verificare întocmită în data de_ figurează înscrise active imobilizate în valoare de 266.684 lei, creanțe în valoare de 136.017 lei și în casă și conturi la bănci figurează suma de 907 lei. Judecătorul sindic a invocat în motivarea sentinței faptul că aceste bunuri, respectiv echipamentele tehnologice în valoare de 37.753 lei, autoturismul Chevrolet Aveo în valoare de 25.849 lei și autoturismul în valoare de 203.082 lei, nu au fost predate de către administratorul social deși figurau în evidențele contabile ale societății.
Tribunalul a înlăturat în mod eronat apărările evocate de recurent Astfel, cele două bunuri ce apăreau înregistrate în evidențele contabile și anume autoturismul Chevrolet Aveo în valoare de 25.849 lei și autoturismul Audi A4 în valoare de 203.082 lei (care în fapt era un autotractor M. și o semiremorca) au fost bunuri ce au făcut obiectul unor contracte de leasing și nu au fost niciodată în prorietatea SC B IT C. S., societatea având calitatea de utilizator conform respectivelor contracte.
Autoturismul Chevrolet Aveo a facut obiectul unui contract de leasing financiar. La data cesionării acestui contract SC B IT C. S. avea de rambursat către societatea de leasing 6 rate restante, fiind îndeplinită condiția rezilierii contractului și obligării societății la plata daunelor interese conform contractului. SC B IT C. S. a negociat cu o persoană fizică preluarea contractului de leasing și continuarea acestuia pentru a nu fi obligată la plata daunelor interese. Astfel, în luna august 2009 SC B IT C.
S. a cesionat contractul de leasing deoarece activitatea curentă nu-I mai permitea susținerea acestuia.
Față de aceste considerente arată faptul că, deși respectivul bun apare ca fiind un activ al societății, înregistrare care e conformă cu prevederile legale, autoturismul Chevrolet Aveo, nu a intrat niciodată în patrimoniul societății, iar administratorul social nu avea ce să predea lichidatorului judiciar.
Autotractorul M. și o semiremorca au făcut obiectul unui contract de leasing financiar încheiat între SC B IT C. S. si OTP Leasing IFN SA. Datorită dificultăților financiare contractul de leasing a fost reziliat anterior deschiderii procedurii insolvenței și bunurile au fost returnate către societatea de leasing.
În legătură cu echipamentele tehnologice ce apar înregistrate în evidențele contabile ale societății arătăm că acestea nu au fost scăzute din contabilitate. Bunurile respective reprezintă în fapt echipamente care au fost date în folosință utilizatorilor rețelei de internet încă din anul 2007
Față de aceste considerente, consideră că instanța de fond a apreciat în mod greșit faptul că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 138 alin. 1 lit
din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței .
Omisiunea scăderii din evidențele contabile a celor două autovehicule achiziționate în sistem leasing considerăm nu a condus la inducerea în
eroare a creditorilor .Eroarea contabilă nu a fost făcută cu intenție de către administratorul statutar .
Intimatul s-a opus admiterii recursului.
Deliberând curtea reține următoarele:
Condițiile de fond și formă instituite de legea insolvenței pentru angajarea răspunderii administratorului în caz de insuficiență a activului conferă acesteia un caracter special, trăsătură care este definită de următoarele coordonate:
dimensiunea și caracterul prejudiciului,
legătura de cauzalitate inedită dintre fapta ilicită imputată și starea de insolvență,
caracterul limitativ al faptelor ilicite care pot da naștere acestei răspunderi,
subiectele prin care se manifestă calitatea procesuală activă
Răspunderea poate fi activată doar în peisajul clasic al insolvenței, contemporaneitatea procedurii constituind punctul său de plecare, în timp ce insuficiența activului este singurul mediu în care acest tip de răspundere se poate obiectiva.
Totodată, faptele ilicite care pot da naștere acestei răspunderi sunt limitativ prevăzute de lege, fiind numai fapte intenționale.
Prejudiciul este un prejudiciu colectiv constând în imposibilitatea acoperirii întregului pasiv datorită insuficienței activelor debitorului . El este așadar conceput sub forma insuficienței activului ca risc colectiv de neîncasare a creanțelor .
Aceste particularități ale răspunderii administratorului pentru acoperirea pasivului dovedesc faptul că ea este o răspundere civilă
delictuală specială, care doar împrumută unele caracteristici ale răspunderii civile delictuale de drept comun.
Acțiunea în răspunderea administratorului pentru acoperirea
pasivului are caracter colectiv fiind o acțiune ce profită masei credale. Ea are la origine procedura insolvenței. Deși proba legăturii de cauzalitate dintre
greșeala de gestiune și valoarea datoriilor sociale nu este necesară legătura de cauzalitate dintre ilicitul imputat și ajungerea entității în stare de
insolvență reprezintă o condiție de fond a acțiuni în acoperirea pasivului .
Frauda ce poate fi imputată administratorului unei societăți aflate în insolvență este conturată doar de acțiuni cum sunt: ținerea unei contabilități fictive sau neconforme cu legea, distrugerea unor documente
contabile; deturnarea, ascunderea unei parți din activul persoanei juridice ori mărirea în mod fictiv a pasivului acesteia; folosirea de mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii
încetării de plăți; plata preferențială a unui creditor, în dauna celorlalți creditori, în luna precedentă încetării plăților; folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice în folosul propriu, sau al altei persoane; continuarea, în interes personal, a unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăti; realizarea unor acte de comerț în interes personal sub acoperirea debitoarei.
Oricare alte acte contrare interesului social săvârșite de administrator cu intenție sau nu, în interes personal sau nu, care nu pot fi plasate în perimetrul determinat de art.138 nu contează în mecanismul răspunderii pentru acoperirea pasivului.
Până la urmă, chiar identificarea unor acte contrare interesului social care pot fi plasate în perimetrul determinat de art.138, dar care nu se află în raport de cauzalitate cu starea de insolvență, este lipsită de urmări în planul răspunderii pentru acoperirea pasivului.
1.C. ea este tributară opiniei potrivit căreia
abuzul de bunurile sau creditul societății se poate realiza numai prin acte pozitive ce îmbracă forma unor acte de dispoziție materială sau juridică. Norma care incriminează această faptă nu sancționează și omisiunea voluntară de a îndeplini un act conform interesului societar. Abuzul de bunuri sociale nu poate fi săvârșit prin inacțiune, în timp ce abuzul de putere nu poate fundamenta răspunderea civilă a administratorului în procedura insolvenței, întrucât articolul 138 al Legii nr.85/ 2006 limitează lista faptelor ilicite pentru care poate fi antrenată răspunderea în procedură. Caracterul limitativ al enumerării exclude posibilitatea răspunderii pentru alte fapte neprevăzute de art. 138 alin (1) ,pe baza argumentului de analogie.
Ca atare, omisiunea de a cere executarea unei creanțe și cea de a cere deschiderea procedurii nu pot fi asimilate noțiunii de abuz de bunuri sociale. Prin urmare, acuzația de fraudă întemeiată pe dispozițiile art. 138 lit.
a nu subzistă în cauză .
2.Chiar dacă lichidatorul judiciar afirmă in cererea sa că autoturismele în val. de 228.931 lei s-au aflat în proprietatea societății, deoarece figurau în evidenta contabilă primară, nu a fost produse dovezi pertinente în sprijinul acestei apărări ,după cum nu a fost probat nici faptul că bunurile în discuție ar fi fost folosit de pârât în detrimentul interesului social. Dimpotrivă,
contractele de leasing atestă o stare de fapt și de drept contrară, și anume că aceste active nu au intrat în proprietatea debitoarei falite ( f. 132-141 dos. recurs) fiind returnate societății de leasing.
3.Răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 este o răspundere personală care intervine numai atunci când prin săvârșirea vreuneia dintre faptele enumerate de textul de lege, administratorul a contribuit la ajungerea societății debitoare în stare de insolvență
.
Ajungerea societății în stare de insolvență justifică o răspundere patrimonială a administratorilor, potrivit teoriei riscului profit.
Când societatea a ajuns în stare de insolvență, este firesc ca administratorului să i se atribuie povara datoriilor, fiindcă acolo unde a existat cândva un avantaj, trebuie să fie recunoscută și o obligație.
Numai administratorii statutari sau de fapt care au contribuit la greșeala de gestiune pot fi obligați să acopere, în totalitate sau parțial, insuficiența pasivului.
Așadar, răspunderea administratorilor de drept sau de fapt va putea fi reținută nu numai atunci când între fapta ilicită, care se circumscrie strict domeniului evocat de art. 138 și prejudiciul social există un raport de cauzalitate. Or, nici una dintre aceste cerințe nu este îndeplinită în speță.
Prima instanță a realizat o greșită aplicare a prevederilor legale incidente în materia analizată întrucât pârâtul
a dovedit modalitatea de ieșire din patrimoniul debitoarei a activelor evidențiate în ultimul bilanț și a justificat ce destinație a dat disponibilităților bănești.
Prin urmare, nu existau indicii care să poată fundamenta prezumția că bunurile sau creditele persoanei juridice au fost utilizate în folosul propriu al recurentului, nefiind dovedită în cauză nici legătura de cauzalitate dintre fapta imputată și prejudiciul suportat de victimă.
Nu pot fi sancționate actele care prin natura sau caracterul lor exclud în tot ideea aproprierii în detrimentul societății și nu afectează activul social.
Or, nu s-a dovedit de către reclamant că bunurile au fost folosite de pârât in interes propriu.
C. ea a reținut că există indicii obiective ce pot fundamenta prezumția că echipamantele tehnologice( în val. de 37753 lei ) achizitionate si consumate efectiv in activitatea de creare și menținere a rețelei de internet s-au regăsit in mod denaturat in evidențele contabile, fiind parte din serviciile prestate de debitoare, fără ca ulterior să fie operată scăderea lor din gestiune
( f.10-104 dos. recurs).
Existența unei contabilități neconforme cu legea este semnul unei administrări frauduloase a averii debitoarei și constituie o premisă necesară pentru aplicarea prevederilor legii insolvenței în sensul obligării administratorului la suportarea unei părți din pasiv. Titularul cererii de antrenare a răspunderii nu a produs însă dovezi pertinente în sprijinul acuzației de fraudă întemeiată pe art. 138 lit. d din Legea insolvenței.
Așa fiind, reținând că au fost depuse înscrisuri noi, în baza art. 312 C.proc.civ, instanța va a
dmite recursul declarat de pârâtul C. O.
C. împotriva sentinței civile nr.6382 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C., pe care o va modifica în sensul că va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul C. O. C. împotriva sentinței civile nr.6382 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C., pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 martie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||||
G. | A. N. S. | AL H. | M. | B. | A. B. |
red.S.Al H./A.C.
2 ex. - _
jud.fond.K. N.
| ← Încheierea civilă nr. 2031/2013. Răspundere organe de... | Decizia civilă nr. 555/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
|---|
