Sentința civilă nr. 1396/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. UNIC _
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR.1396/2013
Ședința publică din data de 14 mai 2013 Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC: D. M. D. GREFIER: A. VLAIC
Pe rol fiind soluționarea cererii de antrenare a răspunderii personale formulate de lichidatorul judiciar C.
F. V. F., în calitate de lichidator judiciar al SS G. S. în contradictoriu cu pârâta M. E. .
La apelul nominal efectuat în cauză, se prezintă reprezentantul lichidatorului judiciar, C. . F. V. F.
, d-nul practician în insolvență F. V. F., lipsind pârâta M. E. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că s-a înregistrat la dosar, la data de 12 aprilie 2013, din partea lichidatorului judiciar, adresa emisă de către Direcția de Evidență Informatizată a Persoanei, conform căreia, domiciliul actual al pârâtei coincide cu cel indicat în cererea de chemare în judecată.
Reprezentantul lichidatorului judiciar arată că susține cererea formulată și nu are alte probe de administrat, împrejurare față de care, judecătorul sindic, apreciind cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fond părții prezente.Reprezentantul lichidatorului judiciar solicită admiterea cererii și obligarea pârâtei la plata pasivului debitoarei, în cuantum de 127.082,09 lei, în temeiul art.138 lit.a și d din Legea nr.85/2006.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare asupra cererii.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 16 august 2011, lichidatorul judiciar C. . F. V. F. M. a solicitat judecătorului sindic angajarea răspunderii pârâtei M. E. și obligarea acesteia la plata sumei de 233.830,09 lei reprezentând pasivul debitoarei SC S. G. SRL rămas neacoperit, motivat de faptul că în sarcina acesteia se pot reține fapte ce se încadrează în dispozițiile art.138 lit. a și d din Legea nr.85/2006.
Lichidatorul judiciar a menționat în cuprinsul cererii de chemare în judecată faptul că in dosarul nr._ aflat pe rolul Tribunalului Comercial C. s-a dispus prin Sentinta Comerciala nr. 1850/2008, din data de_, deschiderea procedurii generale a insolventei impotriva SS G. S. .Aceasta sentinta comerciala a fost publicata in BPI nr. 3838 din data de_, acesta fiind modul in care in conformitate cu dispozitiile art. 7 al Legii 85/2006, privind procedura insolventei, se realizeaza comunicarea tuturor actelor de procedura. In exercitarea atributiilor care revin administratorului judiciar, in conformitate cu dispozitiile cuprinse in art. 20 din Legea 85/2006, privind procedura insolventei, au fost efectuate urmatoarele demersuri: s-a procedat la intocmirea si publicarea notificarii prevazute de art. 61 in BPI, institutie care a fost sesizata cu cererea de publicare a notificarii la data de_, notificarea fiind publicata in BPI nr. 3806 din data de_, a fost publicat un anunt privind deschiderea procedurii insolventei in ziarul national "Romania Libera";, notificarea privind deschiderea procedurii a fost comunicata, prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire la data de_, debitoarei pe adresa mentionta la ONRC, respectiv in loc. C. T., str. 1 Decembrie 1918 nr. 12, ap. 1, județul C., cat si administratorului statutar al acesteia atat pe adresa debitoarei, cat si pe adresa de domiciliu mentionata la ONRC, in loc. Targu Mures, str. Armoniei nr. 45, ap. 9. Notificarile au fost returnate de catre posta. Notificarea catre debitoare si notificarea catre administratorul statutar facuta la sediul debitoarei s-au intors cu mentiunea postei: "avizat- reavizat-expirat termenul de pastrare’’. Notificarea facuta catre administratorul debitoarei d-na M. E. la domiciliul acesteia a fost returnata de posta cu mentiunea "lipseste de la domiciliu";.Administratorul statutar al debitoarei d-na M. E. a fost notificata, la data de 23.02.09, la domiciliul actual din loc. C. T., str. F. nr. 2A. Aceasta notificare a fost returnata cu mentiunea "avizat-reavizat";.
Prin Sentinta Comerciala nr. 3819/2009, din data de_ pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, în dosarul_, s-a dispus deschiderea procedurii falimentului in forma generala împotriva debitorului SS G.
S. .S-a publicat notificarea de deschidere a procedurii falimentului in BPI nr. 5580 din data de_ . A fost notificata debitoarea, prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire la data de_, pe adresa mentionta la ONRC: C. T., str. 1 Decembrie 1918 nr. 12, ap. 1, județul C. . Notificarea a fost returnata de posta cu mentiunea "avizat-reavizat";. A fost notificat, prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, administratorul statutar al debitoarei d-na M. E., in data de_, la domiciliul actual din loc. C. T., str. F. nr. 2A. Aceasta notificare a fost returnata de posta cu mentiunea "avizat-reavizat";.
In luna iunie 2010 lichidatorul judiciar a fost contactat telefonic de catre d-na M. E., administratorul statutar al debitoarei. La data de_ lichidatorul judiciar s-a intalnit cu aceasta la sediul UNPIR Filiala C. . Cu aceasta ocazia a dat o declaratie prin care sustine ca nu a avut cunostinta despre deschiderea procedurii insolventei impotriva debitoarei, afland de la o cunostinta. In cuprinsul declaratiei mentioneaza faptul ca din iulie 2007 a fost plecata in alta localitate si in strainatate la munca, intorcandu-se in martie 2010. A declarat de asemenea ca va pune la dispozitia lichidatorului judiciar toate actele si orice informatie solicitata in cadrul procedurii de faliment. De
1
asemenea a declarat ca va permite accesul in imobilul apartinand debitoarei, situat in str. F. nr. 2A din C. T. si va preda toate bunurile societatii.
Cu ocazia intalnirii din data de_ pârâta a predat urmatoarele acte asa cum rezulta din procesul verbal de predare-primire: Certificat de inmatriculare Seria B Nr. 0056559; Statutul SS G. S. .; Incheiere Nr. 1040/_ data de Tribunalul Cluj; Autorizatie Mediu Nr. 100/_, Anexa Certificat de Inmatriculare Nr. dosar 3429//Lot 25; Bilant Prescurtat la data de_ ; Act de identitate (copie); Stampila societatii 1 buc. Dupa aceasta data nu a mai putut fi contactata decat telefonic, de fiecare data gasind o scuza si amanand sa procedeze la predarea imobilului si la predarea actelor contabile ale debitoarei.
S-a arătat că până la data formulării cererii de antrenare a răspunderii pârâta nu a predat actele contabile solicitate si nici nu a permis accesul in imobilul debitoarei.Datorita faptului ca practicianului în insolvență nu i-au fost prezentate actele debitoarei prevazute de lege de catre administratorul statutar al debitoarei d-na M. E., acesta s-a aflat in imposibilitatea de a-și exercita atributiile legale, creditorii debitoarei admisi in tabelul definitiv consolidat de creante fiind cei prejudiciati..Avand in vedere ca administratorul statutar nu a predat lichidatorului judiciar actele contabile ale debitoarei prevazute de Legea 85/2006, lichidatorul judiciar consideram ca debitoarea nu a tinut evidenta contabila in conformitate cu legea, fiind incidente prevederile art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea 85/2006.
În cuprinsul cererii s-a arătat că desi prin sentinta de deschidere a procedurii judecatorul sindic a dispus ridicarea dreptului de administrare al debitoarei, administratorul statutar a efectuat vanzarea unor bunuri din averea debitoarei dupa deschiderea procedurii catre S. CRIALEX S. . Lichidatorul judiciar a formulat la data de_ o cerere de anulare a acestor transferuri de bunuri din averea debitoarei catre S. CRIALEX S.RL. Prin Sentinta Comerciala 1448/2010 din data de_, pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, în dosarul nr._, instanta a admis actiunea formulata in contradictoriu cu parata SC CRIALEX SRL, si in consecinta a constatat nulitatea absoluta a contractelor de vanzare-cumparare incheiate intre SS G. S. . in calitate de vanzator si parata in calitate de cumparator cu privire la bunurile pentru care s-au emis facturile fiscale nr.01580634/_, 01580631/_, 01580668/_, 01580669/_, 01580599/_, 01580666/_, 01580596/_ ,
01580632/_, 01580633/_, 01580667/_, 01580598/_, a caror valoare totala este in suma de 245.943,25 lei. Parata a fost obligata sa restituie averii debitoarei bunurile indicate in facturile de mai sus sau daca acestea nu mai exista, valoarea acestora la data transferurilor si a dispus inscrierea S. CRIALEX S. . in tabelul creantelor debitoarei cu o creanta de valoare corespunzatoare doar sumelor achitate cu titlu de pret respectiv sumei de 133.448,25 lei.
Prin precizarea depusă la dosar lichidatorul judiciar a arătat că pasivul rămas neacoperit al debitoarei este în sumă de 127.945,09 lei, solicitând obligarea pârâtei la plata acestei sume.
Analizând cererea formulată de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic o va admite în temeiul art.138 lit.a și d din Legea nr.85/2006 și în baza considerentelor expuse în continuare.
La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridică, ajuns în stare de insolventa, sa fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre următoarele faptele expres enumerate de art.138 din Legea nr.85/2006, printre care și aceea constând în aceea că a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane (lit.a) și a ținut o contabilitate fictiva, au făcut sa dispara unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea (lit.d).
Temeiul juridic al cererii formulate de lichidatorul judiciar se fundamentează pe dispozițiile legale anterior
citate.
Responsabilitatea civilă a administratorilor este o responsabilitate subsidiară și indiferent dacă este
individuală sau solidară, este una integrală atât pentru damnun emergens cât și pentru lucrum cessans.
Sfera persoanelor chemate să răspundă patrimonial pentru falimentul societății când activele sociale sunt insuficiente este circumscrisă categoriei administratorilor în funcțiune la data încetării plăților, directorilor tehnici executivi, când se comportă ca și când ar fi administratori propriu-ziși, iar când consiliul de administrație este organizat ca un consiliu de supraveghere răspunderea revine administratorilor operativi.
Obligația subzistă dacă situația care a dus la insuficiența activului a luat naștere în timpul exercitării mandatelor.
În speță, administrator statutar în fapt al debitoarei a fost pârâta M. E., care în calitate de administrator avea obligația de a gestiona cu atenție patrimoniul și activitatea societății, iar încălcarea culpabilă a acestei obligații a determinat prejudicierea creditorilor și atrage răspunderea acesteia.
Judecătorul sindic apreciază că fapta pârâtei poate fi încadrată în prev. art.138 lit.a din Legea nr.85/2006, respectiv că aceasta a folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu.
La baza formării acestei convingeri, judecătorul sindic a avut în vedere faptul că, din procedura de insolventa (f. 34-48 ) a rezultat ca debitoarea, prin parata, a incasat suma de 133.448,25 lei, cu titlu de pret pentru bunurile facturate si instrainate, dar nu a predat acesti bani si nici nu a justificat lipsa lor, din punct de vedere contabil, cu documente primare.
Așadar, judecătorul sindic apreciază că atâta timp cât au existat sume de bani în casierie, iar la momentul deschiderii procedurii aceste active nu mai existau în fapt, prezumția că acestea au fost folosite în folosul personal sau al altei persoane este pe deplin justificată, iar fapta se circumscrie disp. art.138 lit.a din Legea nr.85/2006.
De asemenea, în sarcina pârâtei a fost invocată de către lichidatorul judiciar săvârșirea unor fapte reglementate de art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, respectiv ținerea unei contabilități fictive sau ținerea
2
contabilității cu nerespectarea dispozițiilor legale în materie ori dispariția unor documente contabile produsă de administratorii statutari.
Judecătorul sindic apreciază că în sarcina pârâtei poate fi reținută fapta de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea, în condițiile în care aceasta nu i-a predat lichidatorului judiciar documentele contabile primare, astfel cum sunt ele prevăzute în art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Judecătorul sindic apreciază că pârâtei îi revenea în calitate de administrator statutar obligația de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce i-a fost încredințat în conformitate cu dispozițiile legale în materie, administratorul fiind direct răspunzător de modul în care este ținută evidența contabilă, obligațiile sale reieșind cu claritate din disp. art.73 alin.1 lit.c și alin.2 ale Legii nr.31/1990, precum și din disp. art.11 alin.4 din Legea nr.31/1990 republicată.
Astfel, administratorii sunt răspunzători pentru societate, pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparținând și creditorilor societății care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementată de legea insolvenței.
Totodată, conform prev. art. 10 alin.1 din Legea nr.82/1991 republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, care are obligația gestionării societății respective.
În condițiile în care evidența contabilă nu a fost ținută sau nu a fost ținută în conformitate cu legea există o prezumție de culpă, întrucât corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de Legea nr.31/1990, care în art.73 lit.c stabilește că administratorii sunt solidari răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art.11 din Legea nr.82/1991 a contabilității republicată prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului.
Neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații.
În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor. Raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu se prezumă atâta timp cât există încetarea de plăți și una din faptele enumerate de art.138 din Legea nr.85/2006, prezumția având un caracter juris et de jure nefiind posibil a fi răsturnată prin proba contrară.
Faptul că administratorul statutar nu a depus la dosar actele contabile solicitate de lichidatorul judiciar, creează prezumția că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile de ținere a contabilității conform legii.
Așa fiind, judecătorul sindic apreciază că în sarcina pârâtei poate fi reținută săvârșirea faptei reglementate de art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, respectiv neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, faptă care a condus la producerea stării de insolvență a debitoarei.
În consecință, se reține că faptele pârâtei prin care aceasta a contribuit la aducerea societății în stare de încetare de plăți și la insuficiența activului se circumscriu prevederilor art.138 lit.a și d din Legea nr. 85/2006.
Considerentele de fapt expuse conduc indubitabil la concluzia că pârâta în calitatea ei de administrator statutar, prin modul de gestionare a patrimoniului societății, a contribuit nemijlocit la crearea prejudiciului ce constă în insuficiența activului patrimoniului debitoarei falite.
Pentru aceste motive și fundamentat pe dispozițiile legale anterior arătate, cererea formulată de către lichidatorul judiciar în contradictoriu cu pârâta M. E. va fi apreciată drept întemeiată, urmând a fi admisă.
În baza prev. art.138 lit.a, d din Legea nr.85/2006, pârâta va fi obligată să plătească suma de 127.082,09 lei reprezentând o parte din pasivul debitoarei SC S. G. SRL, respectiv pasivul care a ramas neacoperit in urma valorificarilor din procedura de insolventa.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar C. . F. V. F. M. și în consecință:
Obligă pârâta M. E., cu domiciliul ÎN C. T., str.F. nr.2A, jud.C., să plătească suma de 127.082,09 reprezentând o parte din pasivul debitoarei SC S. G. SRL.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 14 mai 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
D. M. D. A. VLAIC
3
← Decizia civilă nr. 10568/2013. Răspundere organe de conducere.... | Sentința civilă nr. 2886/2013. Răspundere organe de... → |
---|