Decizia civilă nr. 3855/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a1
DECIZIE CIVILĂ Nr. 3855/2013
Ședința publică de la 02 Aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE A. -I. A.
Judecător C. I.
Judecător DP Grefier M. N. Țâr
Pe rol, | judecarea | recursului declarat | de creditoarea A. | F. | ||
P. | A M. | C. N. | prin D. G. | A F. P. | A J. | C. |
împotriva sentinței civilă nr.248 din_ pronunțată în dosarul nr. _
/a1 al Tribunalului Specializat C. în contradictoriu cu intimații SC R.
S. PRIN LICHIDATOR J. C. B. D. C., B. E., G. S. V.
, având ca obiect Angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006_ /A1antr.rasp.dep.de D. .
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
C. ea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar.
C U R T E A ,
Prin sentința civilă nr. 248 din_ pronunțată în dosarul nr. _
/a1 al Tribunalului Specializat C. a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de către reclamanta A. F. P. A M. C. -N., având sediul în C. -N., P-ța A. I., nr. 19, reprezentată prin D. G. A F. P. A M. C. -N., formulată împotriva pârâților B. E.
, și G. S. V. .
În motivare se reține că prin cererea înregistrată în data de 20 iunie 2012 la Tribunalul Specializat C., reclamanta A. F. P. A M.
C. -N. reprezentata prin D. G. A F. P. A J. C., în calitate de creditor bugetar al debitoarei SC R. S., a solicitat angajarea răspunderii personale a pârâților B. E. și G. S. V., în calitate de administratori statutari ai debitoarei și obligarea acestora la plata, în
solidar, a pasivului societății în sumă de 5.182.998 lei, în temeiul prevederilor art. 138, lit. a și d din Legea nr. 85/2006.
Reclamanta a arătat că prin sentința comercială nr. 349/_ pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Comercial Cluj a dispus deschiderea procedurii insolvenței în forma simplificată împotriva debitoarei, la cererea lichidatorului judiciar B. D. C. . Sumele a căror neplată a determinat deschiderea procedurii de insolvență sunt în cuantum total de 5.182.998 lei, din care 4.984.808 lei au fost stabiliți prin decizia de impunere nr.585/_ și decizia de calcul accesorii nr. 1709/_ . Potrivit constatărilor inspecției fiscale finalizate cu emiterea deciziei de impunere menționate, diferențele de impozit stabilite suplimentar se datorează neînregistrării în contabilitate a unor facturi de achiziții intracomunitare și de revânzare a bunurilor achiziționate. Pârâții sunt persoanele responsabile de conducerea contabilității în calitate de administratori ai debitoarei, reclamanta considerând că în sarcina acestora trebuie reținută săvârșirea faptelor prevăzute la art. 138, lit. a și d din Legea nr. 85/2006, împotriva lor fiind formulată și o plângere penală. Lipsa documentelor sau/și neînregistrarea sau înregistrarea necorespunzătoare a documentelor contabile de către debitoare poate fi încadrată în temeiul legii
insolvenței la art. 138, lit. d, angajarea răspunderii făcându-se în condițiile în care membrii organelor de conducere sau supraveghere sau orice altă persoană au contribuit la starea de insolvență a debitoarei. Expresia "au contribuit la starea de insolvență a debitoarei"; reflectă în mod explicit existența raportului de cauzalitate între faptele personale și prejudiciul suferit de averea debitoarei, în fapt de către creditori. În speță, contabilitatea se apreciază că nu a fost ținută corespunzător, mai precis nu s-au înregistrat documente contabile care au determinat plăți către bugetul de stat. Din această perspectivă, cei doi administratori statutari sunt cercetați pentru infracțiunea de evaziune fiscală. Neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale atestă încălcarea dispozițiilor art. 138, lit. d din Legea nr. 85/2006, în condițiile în care corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de Legea nr. 31/1990, care la art. 73 stabilește că administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art. 10 din Legea nr. 82/1991, a contabilității, prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorilor statutari. În ceea ce privește incidența art. 138, lit. a din Legea nr. 85/2006, reclamanta a apreciat că este dovedită atâta timp cât sumele reprezentând TVA nu au fost înregistrate în contabilitatea debitoarei. Mai mult, aceste sume neînregistrate corespunzător au fost însușite de către administratorii statutari ai societății.
Analizând acțiunea formulată, judecătorul sindic a respins-o ca neîntemeiată. Deși este evidentă crearea prejudiciului prin aceea că în acest dosar există creditori care nu și-au putut recupera creanțele față de societate și fapta pârâților care nu au înregistrat în contabilitate creanța stabilită și calculată în urma controlului fiscal, lipsește a treia condiție pentru ca o astfel de acțiune a antrenării răspunderii personale să poată fi admisă și anume, vinovăția. Simpla continuare a unei activități economice în pierdere, nu este prin ea însăși de natură să atragă antrenarea răspunderii personale, din moment ce nu s-a reușit să se dovedească faptul că acestă activitate a continuat în dauna creditorilor și în avantajul pârâtului. Pârâții nu și-au însușit sume de bani din conturile societății, bani cu care s-ar fi
putut achita o parte din datorii și nici nu au făcut alte manopere care să le profite lor sau altora sau să dăuneze creditorilor. Între neplata unei datorii și intenția de fraudare a intereselor credtioarei nu se poate pune semnul egalității. Activitatea a continuat, până la un moment dat, când a fost oprită, tocmai în perspectiva unei redresări a societății, redresare care fie și din nepriceperea pârâțilornu a mai avut însă loc. Proasta conducere a unei societăți nu este însă un motiv pentru admiterea acțiunii creditoarei, nu toți comercianții având priceperea și cunoștințele necesare pentru a putea conduce o activitate comercială spre profit.
Înregistrată sau nu creanța creditoarei în actele societății, nu are nicio relevanță sub aspectul plății datoriei. Dacă nu au fost fonduri pentru plata niciunei datorii, indiferent cui ar fi fost datorată, nu are nicio importanță dacă acele datorii ar fi fost evidențiate corect în contabilitatea societății. Plata creanței nu s-a făcut pentru că au intenționat pârâții să se sustragă de la acest fapt ci pentru că nu au fost bani pentru așa ceva. Nici între neînregistrarea datoriei și însușirea sumelor de bani de către pârâți nu se poate pune semn de egalitate, însușirea neputând avea ca obiect decât active, bunuri sau sume de bani concrete și nu o lipsă, ceva ce nu există din punct de vedere material.
Împotriva sentinței a declarat recurs A. F. P. C. -
N.,
solicitând admiterea recursului si modificarea hotararii atacate in sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată și obligarea administratorilor statutari la suportarea pasivului debitoarei pana la concurenta sumei de 5.182.998,00 lei.
În motivarea recursului recurenta arată că prin sentinta atacata, a fost respinsa cererea recurentei pentru antrenarea raspunderii administratorilor societatii debitoare in temeiul art. art. 138 lit a, d, din Legea nr. 85/2006., apreciindu-se ca in speta nu s-a facut dovada vinovatiei acestora.
Considera ca instanta a apreciat gresit situatia din speta.
Prin sentinta comerciala nr. 349 din_ a Tribunalului Comercial
C., în dosarul nr. 1. s-a constatat că debitoarea S.C. R. S.R.L. se afla în stare de insolvență si, ca urmare, s-a admis cererea debitoarei S.C.
R. S.R.L formulata prin lichidator judiciar B. D. C. pentru deschiderea procedurii insolventei.
Sumele a caror neplata a determinat deschiderea procedurii de insolventa sunt in cuantum total de 5.182.998,00 lei, din care 4.984.808 lei au fost stabiliți prin decizia de impunere 585/_ (atacata in contencios fiscal) si decizia de calcul accesoriu 1709/_ .
Potrivit constatarilor inspecției fiscale finalizate cu emiterea deciziei de impunere mentionate, diferentele de impozit stabilite suplimentar se datoreaza neinregistrarii in contabilitate a unor facturi de achizitii intracomunitare si de revanzare a bunurilor achizitionate.
Paratii chemati in judecata sunt persoanele responsabile de conducerea contabilitatii, in calitate de administratori ai debitoarei, in sarcina carora considera ca trebuie retinuta savarsirea faptelor mentionate la art. 138 lit. a) si d) din Legea nr. 85/2006, impotriva acestora fiind formulata si o plangere penala.
Lipsa documentelor sau/si neinregistrarea sau inregistrarea necorespunzatoare a documentelor contabile de catre debitoare poate fi incadrata in temeiul legii insolventei la art. 138 lit d, angajarea raspunderii facandu-se in conditiile in care membrii organelor de conducere sau
supraveghere sau orice alta persoana "au contribuit la starea de insolventa a debitoarei". Expresia "au contribuit la starea de insolventa a debitoarei" reflecta in mod explicit existenta raportului de cauzalitate intre faptele personale si prejudiciul suferit de averea debitoarei, in fapt de catre creditori. În cazul de fata contabilitarea se apreciaza ca nu a fost tinuta corespunzator, mai precis nu s-au inregistrat documente contabile care au determinat plati catre bugetul de stat. Din aceasta perspectiva cei doi administratori statutari sunt cercetati penrtu infractiunea de evaziune fiscala.
Netinerea contabilitatii in conformitate cu dispozitiile legale atesta incalcarea dispozitiilor art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, in conditiile in care corecta tinere a registrelor contabile este o obligatie stabilita in sarcina administratorilor societatii de Legea nr. 31/ 1990, republicata, care la art. 73 stabileste ca "administratorii sunt solidar raspunzatori fata de societate pentru existenta registrelor cerute de lege si corecta lor tinere", iar art. 10 din Legea nr. 82/1991 a contabillitatii, prevede ca raspunderea pentru organizarea si conducerea contabilitatii revine administratorului/lor statutari.
Examinând recursul, instanța reține următoarele:
Pârâții au avut calitatea de administratori statutari al debitoarei.
Conform dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art.138 lit.a-g. Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii, în timp ce încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului.
În cazul în care administratorii încalcă dispozițiile prevăzute de Legea nr.31/1990 sau alte legi incidente ori săvârșesc în exercitarea mandatului fapte de natură a crea prejudicii, suntem în prezența unei răspunderi civile delictuale. În situația în care administratorii nu-și îndeplinesc sau își îndeplinesc în mod necorespunzător mandatul încredințat de acționari prin actul constitutiv sau prin hotărârile adunărilor generale se va putea angaja răspunderea acestora pe tărâm contractual.
Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere, presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art.3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Constatarea stării de insolvență constituie o condiție pentru angajarea
răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi.
Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților.
Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni.
Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006. Răspunderea poate fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.
Răspunderea administratorului este angajată în orice situație în care contractul de mandat este încălcat printr-o faptă culpabilă.
Culpa administratorului se apreciază după tipul abstract - culpa levis in abstracto, din aceste motive aflându-se în fața unei culpe prezumate de unde derivă și obligativitatea administratorului de a răsturna prezumția de culpă, sarcina probei aparținându-i.
Creditoarea recurentă și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 138 lit. a și d din Legea nr. 85/2006, respectiv au folosit bunurile și creditele societății în interes propriu sau al altei persoane, au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Dispozițiile art.35 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței prevăd obligația debitoarei de a preda actele contabile și celelalte acte prevăzute de art.28 din lege, obligație care trebuie îndeplinită prin administratorul statutar, în conformitate cu dispozițiile art.73 alin.1 lit. e din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
Legea privind procedura insolvenței prevede astfel o obligație de cooperare cu administratorul/lichidatorul judiciar, a cărui neîndeplinire are consecințe deosebit de grave în planul procedurii, participanții la procedura insolvenței fiind în imposibilitate de a efectua actele necesare atingerii scopului procedurii: acoperirea pasivului debitoarei aflate în stare de insolvență.
Apoi, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 2 din legea nr.82/1991
"documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz˝. Deci administratorul statutar are răspunderea conducerii contabilității în conformitate cu legea.
Având în vedere faptul că potrivit art.71 din legea nr. 31/1990, obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, instanța are în vedere și dispozițiile art.2009 și 2017 Cod civil, potrivit căruia mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului.
Fapta ilicită nu trebuie neapărat să constea într-o acțiune, dar poate consta și în omisiunea, inacțiunea ilicită, în neîndeplinirea unei activități ori
neluarea unei măsuri când această activitate trebuia, potrivit legii să fie întreprinsă.
O societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorii statutari manifestă un dezinteres total în ceea ce privește condițiile minime pentru funcționare societății.
Acesta este raportul de cauzalitate între fapta culpabilă a administratorului statutar, constând în nerespectarea și neaplicarea legii, și prejudiciul creat creditorilor prin intrarea în faliment a societății.
Răspunderea reglementată de prevederile art.138 din Lege presupune existența unui prejudiciu în patrimoniul creditorilor debitorului insolvent.
Prejudiciul creditorilor rezidă în imposibilitatea acesteia de a-și realiza creanțele scadente din cauza faptului că administratorul statutar sau altă persoană au cauzat starea de insolvență, astfel că debitorul nu a mai putut achita datoriile exigibile cu fondurile bănești disponibile.
Prejudiciul este cauzat direct debitorului persoană juridică și numai indirect creditorilor.
Prin urmare, dovada legăturii dintre fapta ilicită, culpabilă a administratorilor societății debitoare și insolvența debitoarei este dovedită, astfel că cererea formulată în condițiile art.138 alin.1 lit. a și d Legea nr. 85/2006, trebuia admisă.
In ceea ce priveste incidenta art. 138 lit a din Legea nr. 85/2006 in cauză aceasta este dovedita, atat timp cat sumele reprezentand TVA nu au fost inregistrate in contabilitatea debitoarei, creându-se prezumția că sumele neinregistrate corespunzator au fost insusite de administratorii statutari al societatii.
Asadar, contrar celor retinute de prima instanta, neinregistrarea in contabilitate a unor facturi de achizitii intracomunitare si de revanzare a bunurilor achizitionate, nu reprezinta o proasta conducere a societatii, ci este o fapta savarsita cu vinovatie, o incalcare cu buna stiinta a obligatiilor stabilite imperativ de lege in sarcina administratorilor si nu are nici o legatura cu "priceperea si cunostintele comerciantilor de a conduce o activitate comerciala spre profit.
Pentru toate considerentele mai sus expuse în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 C. proc. civ. și art. 198 din Legea nr. 85/2006, urmează a se admite recursul declarat de A. F. P. C. N. prin D. G. a F. P. C. împotriva sentinței civile nr. 248 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului Specializat C. pe care o va modifica în sensul că va admite acțiunea formulată de reclamanta A.
P. C. N. prin D. G. a F. P. C. împotriva pârâților B. E. și G. S. V. și în consecință va obliga pârâții, în solidar, la plata sumei de 5.182.998 lei reprezentând pasivul debitoarei SC R. S. .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E :
Admite recursul declarat de A. F. P. C. N. prin D.
a F. P. C. împotriva sentinței civile nr. 248 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului Specializat C. pe care o modifică în sensul că admite acțiunea formulată de A. F.
P. | C. N. prin D. | G. a F. P. C. împotriva pârâților B. |
E. | și G. S. V. | și în consecință obligă pârâții, în solidar, la plata |
sumei de 5.182.998 lei reprezentând pasivul debitoarei SC R. S. .
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | REFIER | |||||
A. I. A. | C. | I. | D. | P. | M. N. | ȚÂR |
Red. D.P. dact. GC 3 ex/_
Jud.primă instanță: I. Păcurar
| ← Sentința civilă nr. 2533/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 680/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
|---|
