Decizia civilă nr. 7962/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
Dosar nr._ /a1
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 7962/2013
Ședința publică de la 10 Iulie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE S. Al H.
Judecător M. B. Judecător L. U. Grefier A. B.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de recurentul D. V. împotriva Sentinței civile nr. 4173/2012 pronunțată de Tribunalul Specializat C., în contradictoriu cu intimat SC DP S. PRIN LICHIDATOR J. CII D. A., intimat R. A. V., având ca obiect Angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006_ /a1 antr.rasp.dep.de CII D. A. .
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 28 iunie 2013, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea fiind amânată, succesiv, pentru termenul de azi.
C. EA
Prin sentința civilă nr. 4173 din_ pronunțată de Tribunalul Specializat C. în dosar nr._ /a1 s-a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar C.I.I. D. A. în contradictoriu cu pârâții D. V. și
R. A. V. .
Au fost obligați pârâții în solidar la plata sumei de 62.529 lei reprezentând pasivul debitoarei SC DP S. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2607/_ pronunțată de Tribunalul Specializat
C. în dosarul nr._ s-a admis cererea formulată de creditoarea DGFP C. și s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei SC DP S., administrator judiciar fiind desemnat CII D. A. . Prin sentința civilă nr. 3152/_ s-a dispus intrarea debitoarei în faliment în procedură simplificată, iar la termenul de judecată din data de_ a fost definitivat tabelul creanțelor împotriva averii debitoarei, la masa credală fiind înscrise creanțe în valoare totală de 62.529 lei.
Pârâții D. V. și R. A. V. au deținut calitatea de administratori ai debitoarei începând cu data de_ și până la momentul deschiderii procedurii insolvenței debitoarei.
Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006. Răspunderea poate fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.
Răspunderea administratorului este angajată în orice situație în care contractul de mandat este încălcat printr-o faptă culpabilă.
Culpa administratorului se apreciază după tipul abstract - culpa levis in abstracto, din aceste motive aflându-se în fața unei culpe prezumate de unde
derivă și obligativitatea administratorului de a răsturna prezumția de culpă, sarcina probei aparținându-i.
Judecătorul sindic a apreciat că fapta pârâților poate fi încadrată în prev. art.138 lit.a din Legea nr.85/2006, respectiv că aceștia au folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu sau a unei alte persoane.
La baza formării acestei convingeri, judecătorul sindic a avut în vedere faptul că noțiunea de bun trebuie interpretată în sens larg, incluzându-se aici orice obiect cu valoare economică, inclusiv creanțele.
În bilanțul contabil încheiat la_ sunt reflectate active imobilizate în sumă de 1.574 lei, active circulante în sumă de 111.873 lei constând din stocuri în sumă de 38.031 lei, creanțe în sumă de 66.215 lei și sume în casierie și cont în bancă în cuantum de 7.627 lei.
Utilizarea de către administratorii statutari a bunurilor și sumelor de bani aparținând debitoarei în interes personal a constituit factorul determinant în ajungerea societății în stare de insolvență, putându-se trage astfel concluzia că bunurile societății au fost folosite în alt scop decât cel prevăzut de lege.
Pârâții nu au predat lichidatorului judiciar nici un bun aparținând debitoarei și nu au pus la dispoziția acestuia nici un document din care să rezulte că sumele evidențiate în bilanțul contabil depus la dosar au fost folosite în interesul debitoarei.
Așadar, față de situația relevată de actul contabil depus la dosarul cauzei de către lichidatorul judiciar, judecătorul sindic a apreciat că atâta timp cât au existat bunuri și sume de bani, iar la momentul deschiderii procedurii acestea nu mai existau în fapt, prezumția că acestea au fost folosite în folosul personal sau al altei persoane este pe deplin justificată, iar fapta se circumscrie disp. art.138 lit.a din Legea nr.85/2006.
În ceea ce privește întrunirea în speță a disp. art. 138 alin.1 lit. d din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a reținut următoarele:
În cazul în speță, în sarcina pârâților au fost invocate de către lichidatorul judiciar săvârșirea unor fapte reglementate de art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, respectiv ținerea unei contabilități fictive sau ținerea contabilității cu nerespectarea dispozițiilor legale în materie ori dispariția unor documente contabile produsă de administratorii statutari.
Judecătorul sindic a apreciat că în sarcina pârâților poate fi reținută fapta de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea, în condițiile în care aceștia nu i-au predat lichidatorului judiciar documentele contabile astfel cum sunt ele prevăzute în art.28 din Legea nr.85/2006. Mai mult decât atât, instanța a apreciat că atâta timp cât, legiuitorul a înțeles să sancționeze neținerea contabilității în conformitate cu legea, cu atât mai mult sancționează neținerea contabilității. Or, în cauză pârâții se fac vinovați de neținerea contabilității anterior deschiderii procedurii, lista bunurilor debitoarei, lista creditorilor și contul de profit și pierdere sunt determinate de lipsa acestora, întrucât nu s-a ținut evidența contabilă la zi.
Judecătorul sindic a apreciat că pârâților le revenea, în calitate de administratori statutari, obligația de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce le-a fost încredințat, administratorul fiind direct răspunzător de modul în care este ținută evidența contabilă, obligațiile sale reieșind cu claritate din disp. art.73 alin.1 lit.c și alin.2 ale Legii nr.31/1990, precum și din disp. art.11 alin.4 din Legea nr.31/1990 republicată.
Totodată, conform prev. art. 10 alin.1 din Legea nr.82/1991 republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, care are obligația gestionării societății respective.
În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea, se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor, pasiv care, dată fiind natura creanțelor înscrise în tabelul definitiv și anume, creanțe bugetare, în condițiile ținerii contabilității societății debitoare, putea fi substanțial mai mic întrucât debitele principale nu ar fi atras penalități și majorări de întârziere.
Astfel, faptul că administratorii statutari nu au depus la dosar actele contabile solicitate de lichidatorul judiciar, creează prezumția că pârâții nu și-au îndeplinit obligațiile de ținere a contabilității conform legii.
Așa fiind, judecătorul sindic a apreciat că în sarcina pârâților poate fi reținută și săvârșirea faptei reglementate de art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, respectiv neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, faptă care a condus la producerea stării de insolvență a debitoarei.
Întrucât creditorii nu și-au recuperat nici măcar parțial creanțele astfel cum au fost înscrise în tabelul definitiv al creditorilor, creanțe care reprezintă prejudiciul cauzat acestora urmare a neachitării debitelor, judecătorul sindic a considerat că pârâții se impune a fi obligați la plata, în solidar, a pasivului debitoarei în cuantum de 62.529 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul D. V.
solicitând admiterea lui, in sensul de a se anula in totalitate hotărârea recurata, sa se rejudece cauza pe fond sau sa fie trimisă spre rejudecare si sa se respingă acțiunea lichidatorului judiciar desemnat in cauza de antrenare a răspunderii patrimoniale, cu toate capetele de cerere formulate.
Menționează ca pârâtul s-a aflat in imposibilitatea de a lua la cunoștința de existenta acestui litigiu, aflat pe rolul instanțelor de judecata, respectiv s- a aflat in imposibilitatea de a formula apărări in prezenta cauză.
De asemenea, nici despre deschiderea procedurii insolventei societății nu a cunoscut prea multe, nici despre comunicarea adreselor la care face referire lichidatorul judiciar desemnat in cauza(582,583, 584/_ ).
Menționează ca pârâtul, din cauza problemelor de natura financiara a trebuit sa se angajeze pe postul de conducător auto, in Curse internaționale la
S.C. LOGISTIC E VAN WIJK S.R.L., cu c.ind de munca, incepand cu data de _
.
Aflandu-se in curse internaționale, in perioada septembrie-decembrie 2012, nu a cunoscut de existenta acestui litigiu, si implicit, s-a aflat in imposibilitatea de a se apară. Anexează la prezenta Adeverința eliberata de angajator.
Mai mult, pârâtul a fost plecat din tara, in curse internaționale, săptămâni si luni intregi, si dupa data deschiderii procedurii insolventei, cu scurte reveniri in tara de câteva zile, neluand la cunoștința de ce se intampla in acest dosar.
De asemenea, imposibilitatea luării ia cunoștința a actelor comunicate in procedura insolvenței s-a datorat si faptului ca imobilul in care a fost stabilit sediul social al societății a fost vândut la terți inca din anul 2009.
II. Având in vedere ca recursul declarat vizează o hotărâre care nu este supusa apelului, solicită a se examina cauza sub toate aspectele
Motivele principale de nelegalitate a hotărârii recurate vizează următoarele:
Menționează ca, in speța nu sunt intrunite cumulativ toate condițiile impuse de legiuitor pentru antrenarea răspunderii personale a administratorilor statutari, pentru următoarele argumente:
a)starea de insolventa nu a fost cauzata de fapta membrilor organelor de conducere sau supraveghere din cadrul societății, insolventa având
cauze de natura economica, in special pe fundalul crizei economice din vara- toamna anului 2009, care a afectat foarte mult domeniul imobiliar si implicit domeniul construcțiilor.
Menționează ca, principala activitate desfășurata de societate a fost intermedierea in vânzarea cu materiale de construcții (intermedierea in vânzarea de tamplarie, prin achiziționarea directa de la producător si vânzarea mai departe către persoanele interesate), iar odată cu criza economica din vara-toamna anului 2009 a intervenit si declinul societății care a diminuat mult comenzile, a incetat perfectarea de noi contracte, creantele nu au mai putut fi recuperate si astfel societatea a ajuns in incetare de plați.
in raportul intocmit de lichidatorul judiciar nu sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabila apariția stării de insolvabilitate. Din analiza acestui raport, in special la pag 2, in mențiunile "concluzii"se subliniază ca societatea debitoare a ajuns in stare de insolventa pentru cauze de natura economica, in special "contextul economic care a dus la diminuarea semnificativa a activității societății"
starea de insolventa nu a fost cauzata de faptele prevăzute de lit. a) respectiv folosirea bunurilor persoanei juridice in folosul propriu, dar nici pentru faptele prevăzute de lit. d) alin 1, art. 138 din Legea 85/2006, respectiv ca, s-a ținut o contabilitate fictiva, sau nu s-a ținut contabilitatea in conformitate cu legea.
Asa cum reiese si din raportul lichidatorului judiciar, dificultățile economice ale societății existau inca din anii 2008, 2009, iar pe fundalul crizei economice declinul societății s-a accentuat.
Intr-adevar culpa pârâtului consta in neputința de a-si plați contabilul, dupa încetarea oricărei plați din partea societății debitoare si astfel nu s-au mai putut prelucra operațiunile contabile ulterioare, aferente anilor 2010, 2011, insa aceasta neprelucrare in actele contabile a documentelor justificativ contabile a intervenit ulterior stării -de incetare de plați- a societății debitoare si nu anterior acestei stări, raportul lichidatorului relevând acest fapt
Mai mult, bunurile la care se face referire, au fost folosite in interesul societății debitoare, si nu in interesul administratorilor, fapt care il probează cu documentele jusitificative in acest sens. Neprelucrarea documentelor contabile, in perioada următoare incetarii oricăror plați(anii 2010,2011), este singura culpa a administratorilor societății, insa aceasta nu a constituit cauza încetarii de plați a societății debitoare din anul 2009.
Si in măsura in care ar fi avut loc o prelucrare in contabilitate a documentelor justificative (pentru anii următori incetarii de plați) starea de insolventa-incetarea plaților din anul 2009 nu ar fi fost impiedicata si nu ar fi oprit curgerea de penalități si majorări de intarziere pentru datoriile bugetare si nu ar fi prevenit alte situații similare.
art. 138 alin din Legea insolventei prevede ca răspunderea poate fi antrenata doar pentru o parte din pasivul societății si nu pentru intreg pasivul societății, asa cum s-a dispus in cauza. Neexistand un temei in drept, judecătorul nu poate extinde răspunderea pentru intreg pasivul societății, indiferent de motive, in speța, retinundu-se ca, creditorii nu si-au recuperat nici măcar parțial creanțele.
Pentru aceste considerente, nefiind indeplinite cumulativ toate condițiile impuse de legiuitor ,consideră ca, nu poate fi antrenata răspunderea personala a administratorilor statutari pentru pasivul societății.
De asemenea, motivele de nelegalitate a hotărârii recurate vizează si următoarele:
Instanța de fond retine in esența ca, fapta paraților se incadreaza in prev art. 138 lit. a din Legea 85/2006, respectiv ca aceștia au folosit bunurile societății in interes personal, argumentând ca, "atâta timp cat bunurile si sumele de bani au existat, conform bilanțului din 2009 si in momentul deschiderii procedurii acestea nu mai existau, prezumția ca acestea au fost folosite in interes personal sau in interesul altei persoane, este pe deplin justificata". In contradictoriu cu aceste considerente, asa cum menționa si mai sus, pârâtul s-a aflat în imposibilitatea de a se apară si implicit de a demonstra ca aceste bunuri nu au fost folosite in interes personal ci in interesul societății debitoare. Pentru aceste considerente urmează a pune la dispoziția lichidatorului judiciar si a instanței documente justificative.
De asemenea, instanța retine ca, in speța sunt indeplinite si condițiile disp art. 138 lit. d) din Legea insoiventei, reținând în esența ca, fapta de a nu tine contabilitatea in conformitate cu legea este prezumata in condițiile in care aceștia nu au predat lichidatorului documentele contabile astfel cum sunt prevăzute în art. 28 din Legea 85/2006. Asa cum menționa si mai sus, singura culpa a pârâtului este ca, dupa incetarea de plați a societății, pârâtul s-a aflat in imposibilitatea de a plăti contabilul si a prelucra in contabilitate documentele justificative contabile, insa cu toate acestea si in măsura in care ar fi avut loc o prelucrare in contabilitate a documentelor justificative, (pentru anii următori incetarii de plați) starea de insolventa-incetarea plaților din anul 2009,2010 nu ar fi fost impiedicata si nu ar fi oprit curgerea de penalități si majorări de intarziere pentru datoriile bugetare.
Raportul lichidatorului judiciar sesizează cauzele stării de insolventa, respectiv aspectele economice si dificultățile financiare ale societății, inca din anii 2008, 2009, aspecte ignorate in totalitate de judecătorul sindic, si care asa cum menționa si mai sus, odată cu criza economica din vara-toamna anului 2009, s-a ajuns la declinul societății, la diminuarea comenzilor, la încetarea perfectării de noi contracte, creantele nu au mai putut fi recuperate si astfel societatea a ajuns in incetare de plați. Concluzionând, nici pe departe nu se poate retine ca incetarea de plați, respectiv starea de insolventa ar fi fost cauzata de neprelucrea actelor contabile, atâta timp, cat insasi raportul lichidatorului judiciar sesizează cauzele insolventei, de natura economica, ce nu au legătura cu prelucrarea actelor contabile
Mai mult, vinovăția trebuie sa fi existat la data săvârșirii faptei, or, in speța incetarea de plați, starea de insolventa a intervenit anterior, oricărei forme de vinovăție in prelucrarea actelor contabile, in tinerea evidentei contabile
In lipsa unei vinovații sau culpe personale, nu poate fi antrenata răspunderea personala a administratorilor statutari.
În cauză a formulat întâmpinare C.I.I. D. A. în calitate de administrator judiciar al SC DP SA
solicitând respingerea recursului formulat de administratorul statutar D. V. .
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, C. ea constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2607/_ pronunțată de Tribunalul Specializat
C. în dosarul nr._ s-a admis cererea formulată de creditoarea DGFP C. și s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei SC DP S., administrator judiciar fiind desemnat CII D. A. . Prin sentința civilă nr. 3152/_ s-a dispus intrarea debitoarei în faliment în procedură simplificată, iar la termenul de judecată din data de_ a fost definitivat tabelul creanțelor împotriva averii debitoarei, la masa credală fiind înscrise creanțe în valoare totală de 62.529 lei.
Pârâții D. V. și R. A. V. au deținut calitatea de administratori ai debitoarei începând cu data de_ și până la momentul deschiderii procedurii insolvenței debitoarei.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 2 octombrie 2012, lichidatorul judiciar C.I.I. D. A. a solicitat judecătorului sindic angajarea răspunderii pârâților D. V. și R. A. V. și obligarea acestora la plata sumei de 62.529 lei reprezentând pasivul debitoarei rămas neacoperit, motivat de faptul că în sarcina acestora se pot reține fapte ce se încadrează în dispozițiile art.138 lit.a și d din Legea nr.85/2006.
Lichidatorul judiciar a menționat în cuprinsul cererii de chemare în judecată faptul că a solicitat administratorilor statutari, prin adresele nr. 582, 583 și 584/_ depunerea actelor contabile la dosar în vederea verificării în mod concret a gestiunii patrimoniului, pentru a constata relațiile comerciale în care a fost angajată societatea, aceste acte nefiind puse la dispoziția lichidatorului judiciar.
S-a arătat că ultimele informații economice sunt cele existente în bilanțul contabil și contul de profit și pierdere afișate pe site-ul MEF încheiat la_, în care sunt reflectate active imobilizate în valoare de 1.574 lei,. active circulante în valoare de 111.873 lei, constând din creanțe în sumă de 66.215 lei, stocuri în valoare de 38.031 lei și în casă și cont la bancă suma de 7.627 lei.
Administratorii statutari nu au predat nici un bun al debitoarei și nici numerarul din casierie, iar în situația existenței unor avansuri de trezorerie nedecontate, nu s-a făcut dovada că sumele de bani ridicate din casierie au fost folosite în interesul debitoarei.
Prin sentința recurata, instanța de fond a admis acțiunea lichidatorului judiciar desemnat in cauza, pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâților, considerând incidente in speța disp. art. 138 alin 1 lit. a si d din Legea insolventei.
Pârâtul D. a declarat recurs, solicitând a se constata că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se apela la prev. art. 138 din LPI, insolvența debitoarei fiind cauzată de criza financiară care a imposibilitatea continuării activității și a achitării debitelor.
Cu titlu preliminar, C. ea constată că deși pârâtul înțelege să invoce prin recurs împrejurarea că nu a fost încunoștințat despre proces, în contextul în care a fost plecat din țară pe parcursul desfășurării lui, în cauză nu pot fi apreciate incidente prev. art. 312 alin. 5 teza a II-a C.pr.civ., întrucât procedura de citare la fond a fost legal îndeplinită. Pe de altă parte, recurentului i s-a dat posibilitatea de a administra în recurs probe în susținerea apărărilor sale, așa încât orice eventuală vătămare ce ar putea fi invocată a fost acoperită în această manieră.
Astfel, în cursul soluționării recursului, au fost acordate la cererea pârâtului, 3 termene de judecată, acesta înțelegând să completeze probațiunea prin depunerea unor documente contabile, în susținerea afirmațiilor conform cărora nu se face vinovat de faptele imputate. Aceste înscrisuri au fost comunicate reclamantului, care, în urma analizei efectuate, și-a exprimat poziția procesuală (f. 108-111), susținerile intimatului nefiind combătute ulterior de către pârât, prin depunerea altor documente.
Astfel, lichidatorul învederează că deși este real că pârâtul a efectuat demersuri pentru prelucrarea actelor contabile la zi și depunerea la organul fiscal a declarațiilor fiscale, trebuie amintit că aceste operațiuni au fost efectuate după radierea debitoarei din registrul comerțului, la_ .
În plus, se arată că lichidatorul judiciar a comunicat actele de procedură conform Codului de procedură civilă și a publicat în Buletinul procedurii de insolventa nr. 8731/_, notificarea privind deschiderea procedurii de
insolventa a debitoarei. Corespondența purtată cu debitoarea s-a returnat, însă corespondența purtată cu administratorul statutar D. V. a fost semnată de primire de către soția acestuia, fără a da curs solicitării lichidatorului judiciar, referitoare la depunerea actelor contabile și predarea bunurilor, și din această perspectivă neputând fi primite susținerile conform cărora recurentul s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a aduce la îndeplinire, anterior închiderii procedurii, obligațiile care îi reveneau, aceste aspecte atestând că pârâtul de prevalează, în fapt, de propria culpă pentru modul în care s-a raportat la obligațiile ce-i reveneau în calitate de fost administrator statutar.
Ca atare, este discutabil în ce măsură ar putea fi primite datele care rezultă din înscrisuri depuse ulterior radierii debitoarei, iar în acest context, intimatul arată cu temei că a fost nevoit să întocmească raportul privind cauzele în baza bilanțurilor afișate pe site-ul MFP, respectiv aferent exercițiilor financiare 2008 și 2009, iar prin acest raport a constatat că faptele administratorului statutar se circumscriu prevederilor art. 138, al. 1, lit. a) și d) din Legea nr. 85/2006.
Chiar dacă s-ar aprecia în sens contrar, C. ea achiesează susținerilor intimatului conform cărora înscrisurile depuse în recurs nu sunt de antură să ateste netemeinicia și nelegalitatea sentinței recurate, pentru următoarele considerente:
Referitor la postul bilanțier "active imobilizate", se arată că activele imobilizate sunt în sumă de 1.574 lei la_, reprezentând mobilier și birotică la valoarea rămasă, valoare care la data deschiderii procedurii este amortizată în întregime, având o durată de amortizare cuprinsă între 3-5 ani, conform prevederilor HG nr. 2139/2004.
Referitor la postul bilanțier "stocuri", intimatul precizează că acestea sunt reflectate în bilanțul afișat pe site-ul MFP la valoarea de 38.031 lei la finele anului 2009, acest stoc fiind compus din soldul contului 371 "Mărfuri" în sumă de 30.439,35 lei și soldul contului 409.01 "Furnizori-Debitori" în sumă de 7.591,47 lei (30.439,35 +7.591,47=38.030,82, rotunjire = 38.031, așa cum este trecut în bilanț și cum a fost prezentat în tabelul indicatorilor din raportul cauzelor).
Din analiza Balanței de verificare aferentă lunii iunie 2010, depusă în recurs, se observă foarte clar faptul că "Soldul inițial" din balanță prezintă, în partea de debit a contului 371 "Mărfuri", suma de 30.439,35 lei"(ceea ce înseamnă stocul existent la începutul anului financiar 2010, care corespunde cu stocul existent la finele anului precedent - 2009), iar contul 409.01 "Furnizori- Debitori", prezintă un sold de 7.591,47 lei, ambele solduri fiind cumulate la postul bilanțier "Stocuri", conform OMF nr. 3055 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, publicat în M.O. 766/_, cu aplicare din_ .
Mai mult, în cursul lunii iunie 2010 se observă, de asemenea, că în rubrica "Rulaj precedent", contul 371 "Mărfuri" cuprinde în debit suma de 4.182,32 lei, iar contul 409.01 "Furnizori-Debitori" prezintă în debit suma de 3.688,65, în credit 3.597,18, deci o creștere a soldului de 91,47, ceea ce reprezintă faptul că ulterior anului 2009, respectiv în cursul anului 2010, societatea debitoare a mai aprovizionat stocuri (fie marfă, fie materii prime, fie materiale, ș.a. încadrabile la postul bilanțier "Stocuri") în valoare de 4.273,79 lei (4.182,32+91,47), crescând în acest fel postul bilanțier "Stocuri" de la 38.030,82 la 42.304,61, compus din soldul contului 371 în sumă de 34.621,67 și soldul contului 409.01 în sumă de 7682,94.
In următoarea lună, respectiv în luna iulie 2010, analiza balanței de verificare aferentă acestei luni relevă că societatea debitoare înregistrează
trecerea stocului de marfă din contul 371 "Mărfuri" în sumă de 34.402,86 la stocul de materii prime, respectiv în contul 302.01 "Materii prime" (a se vedea înregistrarea contabilă cf notei contabile nr. 1/_ anexată: 302.01 = 371.01), precum și consumul de materii prime de 34.402,86, cf aceleași note contabile anexată: 602.01 "Cheltuieli cu materii prime" = 302.01 "Materii prime".
După înregistrarea acestor operațiuni contabile, postul bilanțier "Stocuri" prezintă un sold de 7.901,75 lei la_, compus din soldul contului 302.01
"Materii prime" în sumă de 218,81 lei și soldul contului 409.01 "Furnizori- Debitori" în sumă de 7.682,94 lei.
Așa fiind, se concluzionează corect în sensul în care societatea debitoarea nu prezintă acte doveditoare privind consumul sau modul de ieșire din gestiune pentru un stoc în valoare de 7.901,75 lei.
Apoi, de amintit este că recurentul arată că stocul în valoare de 38.031 lei nu există fizic, fiind folosit în procesul de producție a tâmplăriei PVC, însă prezintă acte doveditoare doar pentru valoarea de 34.402,86 lei (facturi de intrare, ieșire, bon de consum, notă contabilă privind consumul), fără a face referire la diferența de 3.627,96 lei și a prezenta acte privind modul de ieșire a acestui stoc și nici a stocului intrat ulterior anului 2009, respectiv până la _
, pentru suma de 4.273,79 lei (4.182,32+91,47).
Apoi, referitor la postul bilanțier "creanțe", se constată că recurentul arată în cadrul notelor de ședință că suma de 66.215 lei reprezentând creanțe este trecută în tabelul creditorilor, or, în speță, creanțele reprezintă sumele de recuperat de societatea debitoare de la proprii clienți și nicidecum nu este vorba de datorii ale debitoarei față de furnizori, bugetul de stat și alți terți, recurentul fiind într-o confuzie totală.
Intimatul precizează că postul bilanțier "Creanțe" în sumă de 66.215 lei reprezintă o componentă importantă a activelor circulante, care, prin natura lor, pot însemna calea cea mai scurtă spre obținerea unor lichidități pe termen scurt, prin efectuarea demersurilor necesare pentru încasarea acestora.
De asemenea, arată că în Balanța de verificare aferentă lunii iunie 2010, la rubrica "Sold inițial", postul bilanțier "Creanțe" în sumă totală de 66.215 lei, se compune din soldul contului 411.01 "Clienți" în sumă de 31.214,81 lei și soldul contului 461 "Debitori" în sumă de 35.000 lei (31.214,81 + 35.000 = 66.214,81, rotunjit la 66.215, așa cum este trecut în bilanț). Acest post bilanțier prezintă la
31 iulie 2010, conform balanței de verificare încheiată la_, un sold de 58.445,81, prin rotunjire 58.446 lei.
Recurentul a prezentat facturi ieșire în valoare totală de 52.066 lei, toate fiind emise în anul financiar 2009, reprezentând tâmplărie PVC, facturi despre care nu face vorbire dacă s-au încasat sau nu și nici nu prezintă dovada încasării acestora. Aceste facturi au fost prezentate pentru a justifica producția realizată din materiile prime consumate și aflate în stoc la_ .
Datorita faptului că administratorul statutar nu a prezentat actele contabile, respectiv balanța de verificare analitică a clienților, nu se poate concluziona dacă aceste creanțe au fost recuperate sau nu
, ceea ce determină prezumția că, în situația recuperării sumelor, acestea au fost însușite în interes personal.
Așadar, se observă atitudinea pasivă a administratorului statutar de a face demersuri pentru încasarea propriilor creanțe ale debitoarei în sumă de
66.215 lei la_, precum și pe tot parcursul derulării procedurii de insolvență. În ipoteza în care susținerile recurentului ar fi fost reale și acesta s-ar fi raportat cu bună credință la obligațiile ce îi reveneau în procedură, având în vedere faptul că soția acestuia a semnat pentru primirea notificării în vederea depunerii actelor prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, ar fi prezentat lista cu clienții, pentru ca lichidatorul să procedeze la recuperarea sumelor, creanțele
deținute de debitoare nefiind prescrise la data deschiderii procedurii de insolvență.
Trecând mai departe, intimatul arată, referitor la postul bilanțier
"disponibilități bănești", că în bilanțul afișat pe site-ul MFP la_ și analizat de lichidatorul judiciar în raportul cauzelor, disponibilitățile bănești sunt în sumă de 7.627 lei (7626,64 lei în registrul de casă, prin rotunjire 7.627), recurentul depunând acte justificative privind modul de utilizare a acestora.
În consecință, se reține că din actele prezentate de recurenta nu rezultă modul de ieșire a stocului în valoare de 7.901,75 lei și nici dacă creanțele în valoare de 66.215 lei au fost încasate, sume care ar fi acoperit în întregime pasivul debitoarei înscris în tabelul de creanțe în sumă de 62.529 lei.
Având în vedere toate aceste aspecte, C. ea constată, contrar susținerilor din recurs, că în cauză sunt incidente dispozițiile prevăzute de art.138 alin.(1) lit.a) și d) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.
Apărările referitoare la inexistența faptelor imputate, precum și a raportului de cauzalitate cu starea de insolvență nu pot fi reținute, deoarece evidențele contabile trebuie să reflecte o imagine fidelă a patrimoniului. Numai astfel creditorii sunt protejați față de datornicii care nu respectă regulile de afaceri privitoare la conducerea evidențelor contabile în mod corect.
Noțiunea de evidențe ale debitorului include orice înscrisuri sau documente, care au destinația să asigure informarea despre starea economică și deciziile persoanei morale.
În consecință, răspunderea administratorului pentru acoperirea pasivului intervine și atunci când se poate stabili o legătură de cauzalitate între starea de insolvență și acțiunea de falsificare ori dispariția evidențelor contabile, neavând relevanță dacă este vorba de partea de contabilitate generală, financiară sau de contabilitatea de gestiune-primară.
În mod firesc, se bucură de protecție legală toate înscrisurile care au menirea de a asigura informarea permanentă despre situația patrimonială a entității.
Legea insolvenței are în vedere trei modalități alternative de săvârșire ale acestei faptei.
Într-o primă variantă, răspunderea pe acest temei operează, dacă se constată existența unui raport de cauzalitate între ajungerea debitoarei în stare de insolvență și faptul tinerii contabilității în mod fictiv.
În al doilea rând, pronunțarea unei decizii de condamnare este posibilă, dacă se constată existența unui raport de cauzalitate între intrarea debitoarei în incapacitate de plată și dispariția unor documente contabile.
În cea de a treia modalitate intervine conceptul, aparent mai generos, al evidențelor contabile întocmite cu nerespectarea prescripțiilor legale, răspunderea putând fi antrenată dacă se dovedește că starea de insolvență a fost determinată de neconducerea evidențelor societății conform legii.
Falsurile, sustragerile sau distrugerile evidențelor societății pot avea drept consecință diminuarea aparentă sau reală a activelor societății prin disimularea unor bunuri, valori ori alte elemente ale activului patrimonial, neavând relevanță dacă este vorba de un singur act sau mai multe, ori dacă acestea au fost afectate în tot sau numai parțial.
Răspunderea pentru acoperirea pasivului este o răspundere subiectivă fundamentă doar pe culpa intențională dovedită .Utilizarea prezumțiilor simple în mecanismul probațiunii este însă compatibilă cu specificul acestei proceduri.
Doctrina s-a pronunțat în sensul că refuzul părții de a remite instanței, integral sau parțial, documentele de comerț sau corespondența comercială poate fi încadrat în categoria indiciilor obiective de natură să întemeieze prezumții judiciare.
Refuzul predării evidenței contabile, în integralitate, poate constitui un indiciu semnificativ pe care judecătorul să-și întemeieze prezumții determinante în acest sens, dacă motivarea sub aspectul prezumțiilor judiciare este pertinentă, completă, întemeiată, omogenă și convingătoare.
Jurisprudența a considerat că nepredarea documentelor contabile, chiar după repetate somații, ori nepredarea acestor documente după aproape un an de la deschiderea procedurii, nereconstituirea lor completă, deși au fost acordate termene succesive în acest scop și nefurnizarea de către administratorul statutar a datelor referitoare la situația patrimoniului debitoarei sunt semne în raport de care se poate deduce incidența prev. art. 138 alin. 1 lit. d din lege (C.A. C., secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, decizia comercială nr. 5104 din 30 noiembrie 2004, C.A. C., secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, decizia comercială nr. 1956 din 4 noiembrie 2003, C.A. C., secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, decizia comercială nr. 1317 din 2 septembrie 2003).
Văzând și cele reținute anterior, susținerea conform căreia nefurnizarea datelor cu privire la activul patrimonial nu intră sub incidența prev. art. 138 lit. a, d din Legea nr. 85/2006, faptele imputate pârâților neavând caracter intențional, nu poate fi validată de C. e.
În cazul pârâților, nefurnizarea unor date pertinente referitoare la situația patrimoniului debitoarei sunt în speță indicii semnificative pe care C. ea să-și poată întemeia prezumțiile judiciare că evidența contabilă nu a fost întocmită corect ori a fost distrusă parțial în scopul ascunderii unor active și că între această faptă și ajungerea debitoarei în stare de insolvență există un raport clar de cauzalitate.
Prin neconformitatea "lato sensu"; a ținerii contabilități a avut loc o disimulare a unor bunuri, valori și elemente ale activului patrimonial, cu atât mai mult cu cât folosirea elementelor de activ în interesul societății ar fi permis stingerea integrală a pasivului. În plus, nu trebuie ignorat faptul că în tabelul definitiv sunt înscrise exclusiv creanțe bugetare, iar achitarea acestora ar fi determinat stoparea curgerii penalităților și majorărilor.
Mai mult, pârâții nu au predat aceste bunuri și nici nu au dovedit împrejurarea că sumele ce au fost încasate de la clienți au fost folosite în interesul debitoarei. Așa fiind, există suficiente indicii care pot fundamenta și prezumția că ei au folosit bunurile societății în folosul propriu sau au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice, determinând societatea să ajungă în stare de insolvență.
Nefurnizarea de către administratorii statutari a datelor corecte și clare referitoare la patrimoniul debitoarei este un indiciu semnificativ în raport de care se poate prezuma că au existat manopere frauduloase cu privire la activ - bunuri, valori și elemente de patrimoniu- fiind utilizate în detrimentul interesului social, starea de insolvență fiind consecința directă a acestui ilicit.
Neapelarea la mecanismul prezumțiilor judiciare ar face imposibilă, în cazul dat, identificarea legăturii dintre diferitele acte privitoare la gestiune socială și consecințele economice financiare care au condus la încetarea plăților. Soluția se întemeiază pe principiul protecției creditorilor și adagiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans, nimănui nefiindu-i îngăduit să se prevaleze de propria incorectitudine pentru a obține protecția judiciară a unui drept.
Nu au fost contestate în mod pertinent concluziile lichidatorului conform cărora deturnarea sau ascunderea singurelor elemente componente ale activului debitoarei este cauza principală ce a determinat ajungerea societății în insolvență, dat fiind faptul că, în momentul în care patrimoniul persoanei juridice a fost vidat de elementele de activ care reprezentau în fapt singurele posibile
surse de acoperire a pasivului, aceasta a intrat în incapacitate de plată a datoriilor acumulate pe perioada anterioară.
În ceea ce privește vinovăția pârâților, corect s-a apreciat că starea de fapt anterior expusă este de natură să ducă la concluzia conform căreia aceasta se circumscrie unei acțiuni deliberate, intenționate, de golire de conținut a patrimoniului societății debitoare.
Drept consecință, fiind întrunite condițiile de fond și formă pentru antrenarea răspunderii executivului, prima instanță în mod corect a admis acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, neputând fi reținute nici alegațiile privitoare la imposibilitatea obligării pârâților la plata întregului pasiv, prev. art. 138 alin. 1 trebuind interpretate în sensul în care răspunderea membrilor organelor de conducere poate fi antrenată pentru acea parte a pasivului care a fost cauzat de faptele ilicite săvârșite, iar în cazul de față, raportat la cele expuse anterior, întreg pasivul se află în legătură de cauzalitate cu acestea.
În raport de aceste considerente întemeiat pe dispozițiile art. 312 C.proc.civ., C. ea va respinge recursul declarat, menținând sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul D. V. împotriva sentinței civile nr. 4173 din_ pronunțată în dosar nr._ /a1 al Tribunalului Specializat C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, S. Al H. | Judecător, M. B. | Judecător, L. U. |
Grefier, A. B. |
Red.M.B./dact.L.C.C./2 ex./_ /Jud.fond: S. Ivănescu
| ← Sentința civilă nr. 2024/2013. Răspundere organe de... | Decizia civilă nr. 7251/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
|---|
