Sentința civilă nr. 611/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. UNIC_ /A1
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR.611/2013
Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC - C. C. GREFIER - T. B.
S-a luat în examinare cererea de antrenare a răspunderii materiale personale formulată de către reclamanta C.I.I Ț. M. R. în calitate de lichidator judiciar desemnat în procedura insolvenței debitoarei SC D. E. S. - dosar nr._, împotriva pârâtului
V. I. .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar C.I.I. ȚÂRLEA M. R., d-na practician în insolvență Târlea M. R., lipsind pârâtul.
Procedura de citare a pârâtului V. I. este legal îndeplinită, atât conform Codului de procedură civilă, cât și prin publicarea citației în Buletinul procedurilor de insolvență.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra cererii de antrenare a răspunderii formulată.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea cererii de antrenare astfel cum a fost formulată, arătând că pârâtul V. I. nu s-a conformat obligațiilor care îi reveneau, respectiv nu a mai condus evidența contabilă din anul 2006, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 138 alin.1 lit. d din Legea nr.85/2006.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii formulate de către reclamantă.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin cererea înregistrată la data de 24 octombrie 2012 în dosarul cu nr. de mai sus, reclamantul C.I.I. Ț. M. R. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC D. E.
S., a solicitat angajarea răspunderii pârâtului V. I. și obligarea acestuia să suporte pasivul debitoarei rămas nerecuperat în cuantum de 47.874,33 lei.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că în urma desemnării sale ca și lichidator judiciar al debitoarei, analizând cauzele și împrejurările care au condus debitoarea la apariția stării de insolvență, l-a identificat pe pârât ca fiind persoana vinovată în condițiile prev. de art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006.
În concret, s-a susținut că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile și nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Aceasta în condițiile în care se impută pârâtului faptul că în calitate de administrator statutar al debitoarei nu i-a comunicat practicianului în insolvență actele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006, în condițiile în care răspunderea pentru organizarea contabilității îi revenea potrivit art.10 alin.1 din Lege anr.82/1991.
Reclamantul consideră că faptele administratorului debitoarei întrunesc cerințele răspunderii civile delictuale, că există o pagubă determinată care se ridică la cuantumul creanței înscrise în tabelul definitiv al creanțelor și că există o legătură de cauzalitate între faptele ilicite ale administratorului și paguba pe care creditorii au suferit-o prin nerecuperarea pasivului.
Pârâtul, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus întâmpinare la
dosar.
Analizând cererea de angajare a răspunderii formulată de lichidatorul judiciar în
contradictoriu cu pârâtul V. I., cu luarea în considerare a disp. art.138 lit. d din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic constată următoarele:
Conform dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art.138 lit. a-g. Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii, în timp ce încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv -
atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului.
În cazul în care administratorii încalcă dispozițiile prevăzute de Legea nr. 31/1990 sau alte legi incidente ori săvârșesc în exercitarea mandatului încredințat infracțiuni suntem în prezența unei răspunderi civile delictuale. În situația în care administratorii nu-și îndeplinesc sau își îndeplinesc în mod necorespunzător mandatul încredințat de acționari prin actul constitutiv sau prin hotărârile adunărilor generale se va putea angaja răspunderea acestora pe tărâm contractual.
Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere precum și a oricărei alte persoane vinovată de producerea stării de insolvență a debitoarei presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, fapta ilicită, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile, vinovăția putând să îmbrace și forma culpei.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art. 3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Constatarea stării de insolvență constituie o condiție pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi.
Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților.
Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni.
Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006, având un caracter colectiv. Răspunderea poate fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.
În cazul în speță, în sarcina pârâtului a fost invocată de către lichidatorul judiciar și săvârșirea unor fapte reglementate de art.138 lit. d din Legea nr. 85/2006, respectiv ținerea unei contabilități fictive sau ținerea contabilității cu nerespectarea dispozițiilor legale în materie ori dispariția unor documente contabile produsă de administratorul statutar.
Judecătorul sindic apreciază că în sarcina pârâtului poate fi reținută fapta de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea, în condițiile în care acesta nu i-a predat lichidatorul judiciar documentele contabile astfel cum sunt ele prevăzute în art. 28 alin. 1 lit. a-k din Legea nr. 85/2006, deși în conformitate cu disp. art.35 avea obligația să depună toate actele prevăzute de norma legală enunțată în termen de 10 zile de la data deschiderii procedurii insolvenței împotriva debitoarei.
Nedepunerea documentelor prevăzute de art.28 creează prezumția că pârâtul nu a ținut contabilitatea debitoarei în conformitate cu legea sau că acesta a făcut să dispară unele documente contabile pentru a nu face posibilă identificarea unor fapte care-I sunt direct imputabile și care au condus debitoarea la starea de insolvență.
Administratorul judiciar l-a notificat pe pârât, care deține și calitatea de administrator statutar al debitoarei, după data deschiderii procedurii la adresa ce figura menționată la registrul comerțului, solicitându-i să-i predea toate documentele contabile necesare în vederea îndeplinirii atribuțiilor ce-i reveneau conform dispozițiilor legale.
Judecătorul sindic reține faptul că obligația de predare a documentelor contabile ale debitoarei nu a fost respectată de către pârât, nefiindu-i predate lichidatorului judiciar documentele solicitate pentru a se întocmi raportul asupra cauzelor și împrejurărilor ce au condus debitoarea la starea de insolvență.
Pe de altă parte, judecătorul sindic apreciază că pârâtului îi revenea, în calitate de administrator statutar al debitoarei, obligația de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce i-a fost încredințat în conformitate cu dispozițiile legale în materie, administratorii fiind direct răspunzători de modul în care este ținută evidența contabilă, obligațiile lor reieșind cu claritate din disp. art.73 alin.1 lit.c și e ale Legii nr.31/1990 republicată și actualizată.
Astfel, administratorii sunt răspunzători față de societate, pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, precum și pentru îndeplinirea acelor obligații stabilite în sarcina lor prin actul constitutiv acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparținând și creditorilor societății care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementată de legea insolvenței.
Totodată, conform prev. art. 10 alin.1 din Legea nr.82/1991 republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, care are obligația gestionării persoanei juridice.
În condițiile în care evidența contabilă nu a fost ținută sau nu a fost ținută în conformitate cu legea există o prezumție de culpă, întrucât corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de Legea nr.31/1990, care în art.73 lit. c prevede că administratorii sunt solidari răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art. 11 din Legea nr. 82/1991 a contabilității republicată prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului.
Nedepunerea documentelor contabile creează prezumția inexistenței acestor documente iar, neținerea contabilității nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități conduse în conformitate cu dispozițiile legale, care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații.
Documentele contabile reflectă întreaga activitate desfășurată de persoana juridică, analizarea acestora permițând atât creditorilor, cât și practicianului în insolvență să stabilească cauzele care au condus debitoarea la starea de încetare de plăți, în condițiile nedepunerii acestor documente existând prezumția că pârâtul a omis îndeplinirea obligației prevăzute de art. 35 pentru a ascunde situații care i-ar fi defavorabile.
Bilanțurile contabile și balanțele de verificare reprezintă documente contabile a căror întocmire este obligatorie, disp. art. 73 din Legea nr. 31/1990 statuând în sarcina administratorului statutar obligația de a asigura o ținere corectă a registrelor contabile, Legea nr. 82/1991 statuând în sarcina aceleiași persoane obligația de a asigura conducerea evidenței contabile, întocmirea bilanțurilor și depunerea acestora la organele teritoriale ale M. ului Economiei și Finanțelor.
Bilanțul este o imagine statistică a situației patrimoniului și a datoriilor persoanei juridice la data întocmirii acestuia, deoarece valorile prezente ale elementelor de activ și de pasiv se pot modifica, valorile istorice cuprinse în situațiile financiare ale debitoarei nu reflectă valoarea economică a acestora.
Balanța de verificare este documentul contabil utilizat pentru verificarea exactității înregistrărilor contabile și controlul concordanței dintre contabilitatea sintetică și cea analitică, precum și principalul instrument pe baza căruia se întocmesc situațiile financiare ce reflectă poziția financiară a societății.
Nepredarea documentelor contabile generează prezumția că acestea nu au fost întocmite, o situație de fapt contrară nefiind dovedită de către pârât. De altfel, pârâtul nu a mai condus evidența contabilă din anul 2006.
În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor. Raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu se prezumă atâta timp cât există starea de încetare de plăți și una din faptele enumerate de art.138 din Legea nr.85/2006, prezumția având un caracter juris et de jure, nefiind răsturnată prin probă contrară de către pârât.
Fapta săvârșită de administratorul statutar este o faptă omisivă, constând în neîndeplinirea unei obligații legale și are un caracter ilicit, fiind sancționată atât de Legea nr.31/1990, cât și de legea contabilității.
Prejudiciul creditorilor există și constă în imposibilitatea recuperării creanțelor înscrise la masa pasivă din averea debitoarei.
Prejudiciul creditorilor reprezintă masa pasivă ce rezultă din tabelul definitiv al creanțelor, tabel definitiv care nu a fost contestat și care nu a fost acoperit din averea debitoarei, acest prejudiciu având un caracter cert, real și efectiv.
Legătura de cauzalitate între neținerea contabilității conform legii și prejudiciul creditorilor este evidentă, deoarece atâta timp cât administratorul nu cunoaște care este activul nu poate cunoaște care este gradul de îndatorare pe care societatea îl poate suporta. Pe de altă parte, este evident că neținerea contabilității în conformitate cu legea a cauzat starea de insolvență, deoarece nu poți știi cât să te îndatorezi câtă vreme nu știi ce venituri deții și în ce modalitate poți să plătești datoriile. Doar ținerea unei evidențe corecte poate asigura funcționarea normală a unei afaceri.
Vinovăția administratorului există deoarece acestuia îi incumbă obligația legală a ținerii contabilității, administratorii statutari fiind răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, potrivit art.73 din Legea nr.31/1990, iar neținerea contabilității le este direct imputabilă.
Concluzionând, judecătorul sindic apreciază că în sarcina pârâtului poate fi reținută fapta de a nu fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea, impunându-se obligarea acestuia la plata sumei în cuantum de 47.874,33 lei reprezentând întregul pasiv nerecuperat, în conformitate cu disp. art.138 lit. d din Legea nr.85/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite cererea formulată de reclamantul C.I.I. Ț. M. R. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC D. E. S., împotriva pârâtului V. I., dom. în S. M., str.M. nr. 9, ap. 12, jud. S. M. și în consecință:
Obligă pârâtul să suporte pasivul debitoarei nerecuperat în cuantum de 47.874,33 lei. Executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 28 februarie 2013..
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
C. C. T. B.
Red.CC/MM 4 ex./_
| ← Sentința civilă nr. 3568/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 2632/2013. Răspundere organe de... → |
|---|
