Decizia civilă nr. 8210/2013. Procedura insolvenței

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 8210/2013

Ședința publică de la 06 Septembrie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE S. Al H.

Judecător M. B.

Judecător M. -I. I. Grefier A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de către recurent B. G. împotriva sentinței civile nr. 603 din_ pronunțată în dosar nr._ al T.

ui Comercial C., privind și pe creditor D. G. A F. P. A J. C. ÎN

C. DE R. AL A. F. P. A M. T., parte civilă JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA, parte civilă TRIBUNALUL CLUJ, parte civilă CURTEA DE APEL CLUJ, parte civilă O. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ, creditor P.

M. T., creditor M. T. -S. P. A. A P. I. T., intimat SC S. I. SRL, intimat SC S. I. SRL PRIN LICHIDATOR J. C.

R. A. D., având ca obiect procedura insolvenței închiderea procedurii.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul este legal timbrat.

C., efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.

După deliberare C., din oficiu, invocă excepția nulității recursului conform art. 303 alin. 1 și 2, raportat la art. 306 C. Pr. Civ., având în vedere lipsa motivelor de recurs și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

C.

Prin sentința civilă nr. 603 din_ pronunțată în dosar nr._ al T. ui Comercial C. s-a admis cererea lichidatorului judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ "R. A. D. ";, formulată în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC S. I. SRL și, în consecință:

S-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC S. I. SRL în condițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006.

S-a dispus radierea debitoarei SC S. I. SRL din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

S-a dispus notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a F. P. a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

A fost încuviințat onorariul lichidatorului judiciar, CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ "R. A. D. ";, în cuantum de 3.000 lei care urmează a fi achitat din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006.

1

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, B. G., C. constatându-se că el nu a fost motivat până la data prezentului termen de judecată.

Raportat la această împrejurare, C. a invocat, întemeiat pe dispozițiile art.

306 C.pr.civ., excepția nulității recursului.

Analizând excepția invocată prin prisma dispozițiilor legale incidente,

C. a apreciat-o ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art.303 alin.1 C.pr.civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art.306 din același act normativ, recursul este nul daca nu a fost motivat in termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. 2 care statuează că motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părților.

În speță, se constată că recursul declarat este nul întrucât nu a fost motivat. Astfel deși există formal o declarație de recurs, aceasta nu indică nici explicit, dar nici implicit, care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanței de fond fiind astfel imposibil de realizat.

Exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de netemeinicie sau nelegalitate care să poată fi analizate fie si prin prisma dispozitiilor art. 304 indice 1 C.pr.civ., nu poate echivala cu motivarea recursului.

În consecință, întrucât nu este prezent nici un motiv de recurs de ordine publică, iar recursul promovat este nemotivat, C., în temeiul dispozițiilor art. 306 alin. 1 C. pr. Civ., art. 8 din LPI, va constata nul recursul declarat B. G. împotriva sentinței civile nr. 603 din_ pronunțată în dosar nr._ al T. ui Comercial C., pe care o va menține în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Constată nul recursul declarat de B. G. împotriva sentinței civile nr. 603 din_ pronunțată în dosar nr._ al T. ui Comercial C., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte,

S. Al H.

Judecător,

M. B.

Judecător,

M. -I. I.

Grefier,

A. B.

Red.M.B./dact.L.C.C./2 ex./_ /Jud.fond: C. G.

2

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 8210/2013. Procedura insolvenței