Decizia civilă nr. 8689/2013. Procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A C., DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA C. NR. 8689/2013
Ședința publică din data de 17 septembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. I.
JUDECĂTOR: A. A. I. JUDECĂTOR: DP GREFIER: M. N.
S-a luat spre examinare recursul promovat de recurentul M. B. M., PRIN PRIMAR, împotriva sentinței civile nr. 1113 din_, pronunțate în dosarul nr._ al T. ui Specializat C. privind și pe intimata SC C. F. SA, PRIN LICHIDATOR J. C. DE I. T. S., având ca obiect procedura insolvenței
- închiderea procedurii.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, ocazie cu care acesta învederează instanței că prezentul recurs se află la primul termen de judecată, a fost declarat în termen, motivat, comunicat, precum și faptul că procedura de citare este legal îndeplinită. La data de_, intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
C., din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.8 din Legea nr.85/2006 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Față de actele existente la dosar, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, curtea apreciază cauza in stare de judecată și o reține in pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 1.113 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Specializat C., s-au respins obiecțiunile formulate de către creditorii M. B. M. și S.C. T. CFR S.A. împotriva raportului final de activitate, ca fiind neîntemeiate. S-au admis cererile lichidatorului judiciar C. DE I. T.
S.P.R.L. desemnat în procedura privind-o pe debitoarea S.C. C. F. S.A. C. -
N. și s-a dispus închiderea procedurii deschisă față de debitoarea S.C. C. F.
S.A. C. -N. și radierea debitoarei din evidențele O. ui R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că motivele invocate în susținerea ambelor contestații nu privesc raportul final, ci unele măsuri luate de către lichidatorul judiciar înainte de întocmirea acestuia, legate de distribuirile de bani propuse. În această fază a procedurii, nu pot fi contestate astfel de măsuri luate, cunoscut fiind faptul că orice hotărâre luată de către lichidatorul judiciar și orice distribuire de bani propusă are un termen în care poate fi contestată, procedura insolvenței fiind una care se realizează în etape, odată terminată o astfel de fază, nemaiputându-se reveni asupra ei. Acceptată fiind opinia contrară ar însemna să poată fi analizate, de către judecătorul sindic, măsuri luate de către lichidatorul judiciar într-o perioadă de timp anterioară stadiului actual al procedurii, ca urmare a contestării acelor măsuri, pe calea unei contestații la un raport recent al lichidatorului judiciar care nu se referă însă la acele aspecte, fapt evident inadmisibil. Altfel spus, o măsură luată
și necontestată în termen, nu mai poate fi atacată ulterior, de către creditorul interesat, prin contestarea unei alte măsuri luate de către lichidatorul judiciar, printr-un alt raport, trebuind să fie considerată acea măsură necontestată inițial, ca fiind acceptată.
Singurul lucru, acceptat fiind, ce ar putea duce la respingerea raportului final, este acela invocat de către creditorul municipiul B. M., că nu a avut posibilitatea contestării planului de distribuire a sumelor încasate în cadrul procedurii, pe motiv că nu i s-a comunicat acel plan de distribuire, în mod direct, așa cum prevede art. 122, al. 2 din Legea nr. 85/2006. Însă, acest text de lege trebuie coroborat cu prevederile art. 7 al. 1 din Legea nr. 85/2006, ce prevede că orice notificare făcută în procedură se realizează prin Buletinul procedurilor de insolvență. Prin urmare, notificarea făcută fiecărui creditor, prin Buletinul procedurilor de insolvență, publicație ce trebuie urmărită de către creditorii interesați de modul cum se desfășoară procedura, este suficientă pentru ca aceștia să cunoască faptul că a fost întocmit un plan de distibuire a sumelor încasate în cadrul procedurii, plan ce a fost înregistrat la grefa tribunalului, unde poate fi consultat. Analizând cererea de închidere a procedurii formulată de către lichidatorul judiciar, aceasta a fost admisă de către judecătorul sindic, în baza prevederilor art. 129 coroborate cu prevederile art. 132, al. 2 din Legea nr. 85/2006, fiind aprobat raportul final al lichidatorului judiciar, dispunându-se închiderea procedurii și radierea debitoarei din O. R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj, constatându-se că în patrimoniul debitoarei nu mai există bunuri de valorificat sau sume de distribuit, nemaijustificându-se continuarea procedurii și grevarea, în continuare, a fondului de lichidare. În plus, opozițiile formulate s-a dovedit că nu sunt întemeiate.
Împotriva acestei sentințe, creditorul M. B. M. prin PRIMAR a declarat recurs
, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul respingerii propunerii lichidatorului judiciar de închidere a procedurii falimentului debitoarei S.C. C. F. S.A. C. -N. și modificarea raportului final, în sensul de a-i fi distribuite cheltuielile cu administrarea bunurilor în conformitate cu art. 123, pct. 1 din Legea nr. 85/2006, în cuantum de 88.658,70 lei. În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., recurentul a arătat că s-a înscris la masa credală cu suma de 24.543,25 lei reprezentând impozitele și taxele locale datorate de către debitoare către bugetul local până la data deschiderii procedurii insolvenței, creanță din care nu i s-a distribuit nicio sumă, deoarece având prioritatea prevăzută la art. 123 pct. 4 din Legea nr. 85/2006, nu s-a ajuns cu distribuirea până la acest punct. Pentru creanțele născute în perioada de observație, recurentul arată că a fost înscris în tabelul suplimentar cu suma de 5.533,88 lei, creanță care a fost achitată în întregime în temeiul art. 123 pct. 3 din Legea nr. 85/2006.
Ceea ce contestă recurentul este neplata către bugetul local al municipiului B.
M. a cheltuielilor cu administrarea bunurilor, care ar fi trebuit achitate, în temeiul art. 123,pct. 1 din Legea nr. 85/2006, coroborat cu art. 64,al. 6 din același act normativ. Este vorba despre impozitele și taxele locale datorate pentru bunurile pe care societatea falită le-a deținut în proprietate, impozite datorate pentru perioada cuprinsă între data deschiderii procedurii de faliment și până la data vânzării acestor bunuri de către lichidator. Având în vedere faptul că procedura de faliment a debitoarei a fost deschisă în data de_ și luând în considerare faptul că bunurile debitoarei situate pe raza municipiului B. M., au fost înstrăinate în data de_, pentru perioada cuprinsă între_ și_, lichidatorul judiciar ar fi trebuit să achite impozitele aferente acestor bunuri, cu titlu de cheltuieli cu administrarea bunurilor, în conformitate cu art. 123 pct. 1 din Legea nr. 85/2006. În data de_, lichidatorul a înstrăinat clădirile din B. M., aflate în proprietatea debitoarei. Deși lichidatorul avea obligația, în temeiul art. 254 al. 5 din Legea nr. 571/2003, privind Codul Fiscal, să declare la organul fiscal al autorității administrației publice locale de la locul situării imobilului înstrăinarea efectuată, această dispoziție legală nu a fost respectată. Recurentul arată
că a luat cunoștință despre această înstrăinare în momentul declarării spre impunere a clădirii de către cumpărător, în data de_ . În aceste condiții, a întocmit, în temeiul art. 123 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, declarația de impozite și taxe locale aferente perioadei de faliment, cu numărul de înregistrare 8219/_, pe care a comunicat-o atât la dosarul cauzei, cât și lichidatorului. Așa cum reiese din declarația menționată, cuantumul impozitelor și taxelor locale datorate pentru perioada ulterioară deschiderii procedurii de faliment este de 88.658,70 lei. Din vânzarea clădirilor situate în B. M., Strada Depozitelor, nr. 2, s-a obținut prețul de 59.842 euro + TVA. Din banii obținuți din vânzarea acestei clădiri, lichidatorul ar fi trebuit să achite, în temeiul art. 123 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, alături de alte cheltuieli cu procedura (taxe, timbre, onorariul și comisionul lichidatorului) și cheltuielile cu administrarea clădirii respective. În practica judiciară, dar și în practica lichidărilor, s-a instituit faptul că în categoria cheltuielilor cu administrarea bunurilor se include plata impozitului pentru bunul respectiv. În acest sens, recurentul a invocat sentința civilă nr. 602/_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului.
Așadar, din cei 59.842 euro obținuți din vânzarea clădirii, lichidatorul ar fi trebuit să achite în primul rând cheltuielile cu procedura, printre care și impozitele și taxele locale aferente perioadei de faliment, conform art. 123 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, iar diferența ar fi trebuit distribuită conform art. 123 pct. 2-9 din actul normativ menționat.
Recurentul a invocat reaua-credință sau eroare în care s-a aflat lichidatorul în momentul distribuirii sumelor încasate. Așa cum reiese din raportul final, lichidatorul a distribuit sume cu titlu de impozite și taxe locale (probabil către alte primării), iar creditorului nu i-a plătit nici o sumă, cu toate că acele construcții situate în B. M. au fost vândute la cel mai mare preț. Așa cum reiese din raportul final contestat, lichidatorul, cu încălcarea prev. art. 123 pct. 1 și art. 125 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 a distribuit sume cu titlu de impozite către alte instituții și a plătit tot felul de cheltuieli cu procedura, iar recurentul nu a primit nicio sumă. Mai mult, după distribuirea din aprilie 2012, din banii obținuți din vânzarea construcțiilor din B. M., rămân 11.874,67 lei, sumă ce a fost cheltuită pentru achitarea altor cheltuieli cu procedura, recurentului nedistribuindu-i-se nicio sumă.
De altfel, după ce i-a comunicat lichidatorului declarația de impozite și taxe locale aferente perioadei de faliment, cu numărul de înregistrare 8219/_, recurentul arată că a fost asigurat de către acesta că-i va plăti creanța curentă. Mai mult, deși a luat legătura direct cu lichidatorul în mai 2012, creditorul nu a fost informat de către acesta asupra faptului că planul de distribuire a fost întocmit în aprilie 2012, ci dimpotrivă a fost asigurat că i se va achita creanța curentă. În acest sens, recurentul a mai arătat că așa cum reiese din raportul final contestat, toate creanțele înscrise în tabelul suplimentar, născute în perioada de observație, având ordinea de prioritate prevăzută la art. 123, pct. 3 din Legea nr. 85/2006 au fost achitate. Or, nu este posibil, ca o creanță cu ordine de prioritate inferioară să fie achitată în întregime, în timp ce creanța cu ordine de prioritate superioară să nu fie deloc achitată.
A mai susținut recurentul că prin raportul final, lichidatorul propune distribuirea sumei de 70.724,32 lei către DGFP C., în temeiul art. 121, din Legea nr. 85/2006, invocând faptul că acesta este creditor garantat. Conform acestor dispoziții legale, din fondurile obținute din vânzarea bunurilor, grevate, în favoarea creditorului de ipoteci se distribuie, în primul rând, cheltuielile cu administrarea bunurilor, în speță impozitele curente, născute în perioada de faliment, iar în al doilea rând se distribuie creanța creditorului garantat. De altfel, un creditor garantat are dreptul să fie plătit cu prioritate doar din prețul obținut din vânzarea bunului asupra căruia a constituit garanția. Or, clădirea din B. M. nu a fost ipotecată în favoarea DGFP C. .
În consecință, se impune ca suma de 70.724,32 lei, propusă de lichidator spre a fi distribuită către DGFP C., să fie redistribuită către municipiul B. M., cu titlu de impozite curente.
În final, recurentul susține că din prezentarea acestor aspecte de fapt și de drept reiese faptul că lichidatorul are obligația legală, dar și resursele financiare necesare, pentru a plăti impozitele și taxele locale născute în perioada de faliment, datorate pentru perioada cuprinsă între data deschiderii procedurii de faliment și până la data înstrăinării bunurilor, în temeiul art. 123, pct. 1 din Legea nr. 85/2006, coroborat cu art. 64, al. 6 din același act normativ.
Intimata C. DE I. T. S., în calitate de fost lichidator judiciar al S.C.
C. F. S.A, a depus întâmpinare
în cauză prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii recurate, reiterând cele menționate în cuprinsul poziției scrise depusă la instanța de fond referitoare la faptul că distribuirea s-a efectuat cu respectarea ordinii de prioritate stabilite de art. 123 din Legea nr. 85/2006 și cu respectarea prevederilor art. 125 din Legea privind procedura insolvenței.
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, C. l-a apreciat ca fiind fondat din următoarele considerente
:
Recurenta creditoare contestă neplata către bugetul local al municipiului B. M. a cheltuielilor cu administrarea bunurilor, care ar fi trebuit achitate cu prioritate în temeiul art. 123 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, coroborat cu art. 64 alin. 6 din același act normativ. Este vorba despre impozitele și taxele locale datorate pentru bunurile pe care societatea falită le-a deținut în proprietate, impozite datorate pentru perioada cuprinsă între data deschiderii procedurii de faliment și până la data vânzării acestor bunuri de către lichidator.
Având în vedere că potrivit datelor dosarului procedura de faliment a debitoarei a fost deschisă în data de_ și luând în considerare faptul că bunurile debitoarei situate pe raza municipiului B. M. pentru care creditoarea a calculat potrivit dispozițiilor incidente taxe și impozite locale au fost înstrăinate în data de_, rezultă faptul că pentru perioada cuprinsă între_ și_ lichidatorul judiciar ar fi trebuit să achite impozitele aferente acestor bunuri, cu titlu de cheltuieli cu administrarea bunurilor, în conformitate cu art. 123 pct. 1 din Legea nr. 85/2006.
În data de_, lichidatorul a înstrăinat clădirile din B. M., aflate în proprietatea debitoarei. În aceste condiții, recurenta creditoare a întocmit, în temeiul art. 123 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, declarația de impozite și taxe locale aferente perioadei de faliment, cu numărul de înregistrare 8219/_, pe care a comunicat-o atât la dosarul cauzei, cât și lichidatorului. Din declarația menționată și care nu a fost contestată reiese un cuantum al impozitelor și taxelor locale datorate pentru perioada ulterioară deschiderii procedurii de faliment de 88.658, 70 lei, sumă care se încadrează în rangul de prioritate reglementat de art. 123 alin. 1 punctul 1 din Legea 85/2006 cu titlul de cheltuială pentru administrarea bunurilor.
Așadar, din cei 59.842 euro obținuți din vânzarea clădirii situate pe raza M.
B. M., lichidatorul ar fi trebuit să achite în primul rând cheltuielile cu procedura, printre care și impozitele și taxele locale aferente perioadei de faliment, conform art. 123 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, iar diferența ar fi trebuit distribuită conform art. 123 pct. 2-9 din actul normativ menționat. Lichidatorul judiciar a susținut argumentat faptul că din suma de 242.006, 47 lei obținută din valorificarea bunurilor imobile situate în B.
M., strada Depozitelor, nr. 2, jud. Maramureș nu au mai rămas fonduri pentru plata taxelor și impozitelor deoarece întreaga sumă a fost distribuită pentru alte cheltuieli de procedură.
Chiar dacă argumentul enunțat este pertinent și creanța recurentei nu a putut să fie acoperită nici măcar parțial la distribuirea din aprilie 2012, nu înseamnă că suma datorată creditoarei recurente cu titlul de taxe și impozite locale poate fi ignorată cu desăvârșire la distribuirile ulterioare. Nu se poate reține cu argumente temeinice faptul că o sumă datorată cu titlul de taxe și impozite aferente unui imobil trebuie achitată exclusiv cu prilejul distribuirii sumei obținute din valorificarea respectivului imobil. Nu
există vreun argument legal pentru o astfel de interpretare restrictivă. Dimpotrivă, chiar și după distribuirea sumelor obținute din valorificarea bunului debitoarei pentru care au fost calculate taxe și impozite locale, în ipoteza în care creanța autorității publice locale nu a fost achitată nici măcar parțial, așa cum s-a întâmplat în cazul concret analizat, creanța își păstrează rangul de preferință și trebuie avută în vedere la distribuirile subsecvente din cadrul procedurii, chiar dacă distribuirile ulterioare vor avea ca obiect sume de bani obținute din valorificarea altor bunuri decât cele pentru care au fost calculate taxe și impozite.
Prin raportul final lichidatorul judiciar a realizat o nouă distribuire prin care recurenta a fost nepermis ignorată deși creanța sa are un rang prioritar față de creanța
D.G.F.P. C. . Astfel, prin planul inițial de distribuire din_ (f. 35-40 dosar recurs) suma de 73.060 lei a fost propusă în principal ca provizion cu titlul de cheltuieli de procedură ulterioare și doar subsecvent, în măsura în care nu va fi nevoie de aceste cheltuieli de procedură a fost propusă spre distribuire către creditorul D.G.F.P. C., a cărui creanță a fost considerată garantată.
Contrar celor susținute de către lichidatorul judiciar atât prin întâmpinarea depusă în fața primei instanțe cât și prin întimpinarea la recurs, creditoarea recurentă nu contestă distribuirea din aprilie 2012 ci așa cum rezultă în mod expres, ultima distribuire propusă efectiv de către lichidator prin raportul final (f. 21 dosar fond). Prin această distribuire suma de 70.724, 32 lei este propusă spre distribuire unui creditor garantat - D.G.F.P. C. în detrimentul creditorului recurent care are o creanță prioritară în rang cu titlul de cheltuieli având ca obiect administrare a bunurilor, rang pe care lichidatorul judiciar nu îl contestă.
Este real faptul că suma anterior enunțată a făcut inițial obiectul unui plan de distribuire din ianuarie 2013, plan anterior descris (f. 37 dosar recurs), Prin acest plan însă suma de 73. 060 lei din care a rezultat în final suma de 70.724, 32 lei propusă prin raportul final în vederea distribuirii către D.G.F.P. C., a făcut obiectul previzionării cu titlul de cheltuieli de procedură. Or, creditoarea recurentă putea să conteste doar distribuirea sumei către un alt creditor în conformitate cu dispozițiile art. 122 alin. 3 din Legea 85/2006, nu și măsura de previzionare a sumei pentru cheltuieli de procedură ulteriore, deoarece constituirea unor astfel de previzioane nu se propune printr-un plan de distribuire, singurul care atrage incidența art. 122 alin. 3 din Legea 85/2006. Distribuirea a fost propusă doar cu titlu subsidiar, or era imposibil de prevăzut în ianuarie 2013 dacă cheltuielile ulterioare de procedură ar fi justificat cheltuirea sumei total sau parțial. Rezultă în mod lipsit de echivoc că distribuirea a fost propusă cu titlul definitiv doar prin raportul final, și doar la acest moment o contestație având acest obiect putea să fie dedus în mod legitim judecății.
În opinia instanței de recurs, propunerea de distribuire a sumei rămase după acoperirea cheltuielilor de procedură către creditorul D.G.F.P. C. încalcă atât dispozițiile art. 121 cât și ale art. 123 din Legea 85/2006 deoarece ambele texte impun achitarea cu prioritate a creanțelor având ca obiect administrarea bunurilor. Or, creditoarea recurentă deține o astfel de creanță născută în cursul procedurii.
Pentru toate aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 304 alin. 1 punctul 9 C.p.c., instanța va admite recursul declarat de creditorul M. B. M. prin PRIMAR împotriva sentinței civile nr. 1.113 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Specializat C., pe care o va modifica in sensul că va admite în parte contestația creditoarei recurente la raportul final și va dispune distribuirea către recurentă a sumei de 70.724,32 lei, din suma totală de 88.658, 7 lei care reprezenta creanța acestei creditoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de către creditorul M. B. M. prin PRIMAR împotriva sentinței civile nr. 1.113 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Specializat C., pe care o modifică in sensul că admite în parte contestația creditoarei M. B. M. prin Primar și dispune distribuirea către recurentă a sumei de 70.724,32 lei.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 17 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
C. I. A. A. I. DP
GREFIER,
M. N.
Red.A.A.I./_ .
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: I.Păcurar.
| ← Sentința civilă nr. 528/2013. Procedura insolvenței | Sentința civilă nr. 2964/2013. Procedura insolvenței → |
|---|
