Decizia civilă nr. 8817/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

Dosar nr._ /a3

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 8817/2013

Ședința publică de la 20 Septembrie 2013

C. pletul compus din: PREȘEDINTE S. Al H.

Judecător M. B.

Judecător A. -I. A. Grefier A. B.

C. ponența completului de judecată 5Ri a fost modificată în acord cu prevederile art. 98 alin 6 și 7 din R.O.I., conform procesului verbal atașat la dosar.

S-a luat în examinare recursul declarat de M. D. împotriva sentinței civile nr. 684 din_ pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Specializat C., privind și pe creditor D. G. A F. P. A J. C., creditor M. C. -N., creditor SC F. DE F. A E. E. "E.

F. SA - PRIN A. C., creditor R. A., intimat O. C., creditor SC A.

C. S., intimat SC M. C. S., intimat SC M. C. S. PRIN LICHIDATOR J.

C. D. A., intimat SC M. C. S., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată repunere în termen.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta M. D. personal, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul este legal timbrat.

Recurenta depune la dosar titlul executoriu pe care se întemeiază declarația de creanță, însă instanța restituie recurentei înscrisul, întrucât acesta există la dosarul cauzei.

Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, C. ea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.

Recurenta solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de repunere în termenul de declarare a creanței și înscrierea sa în tabelul creanțelor debitoarei SC M. C. S., cu cheltuieli de judecată.

C. ea reține cauza în pronunțare.

C. EA

Prin sentința civilă nr. 684 din_ pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Specializat C. s-a respins ca neîntemeiată cererea de repunere în termenul de declarare a creanțelor formulată de creditoarea M. D. cu privire la creanța în cuantum de 18.117,48 lei deținută de aceasta împotriva debitoarei SC M. C. S. prin lichidator judiciar C. "DĂRĂBAN A. ";.

S-a prorogat pronunțarea asupra cererii de repunere în termen formulată de creditoarea SC A. NEGO C. S. pentru termenul următor.

S-a fixat termen pentru examinarea stadiului procedurii la 3 aprilie 2013, sala 249, ora 11.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

În conformitate cu prev. art.103 alin.2 C.pr.civ., neîndeplinirea unui act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voința ei.

Motivul invocat de creditoare pentru admiterea cererii de repunere în termen îl constituie faptul că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voința sa să formuleze declarația de creanță.

Legiuitorul a înțeles să permită repunerea în termen în situația în care partea interesată a fost decăzută din dreptul de a mai îndeplini un act de procedură doar în acele situații în care dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa să îndeplinească acel act.

În condițiile în care administratorul statutar al debitoarei nu a depus actele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006, notificarea reglementată de prev. art.61 alin.3 din același act normativ s-a făcut de către administratorul judiciar prin Buletinul procedurilor de insolvență și printr-un ziar de largă circulație.

Această publicare a notificării privind termenul limită pentru depunerea declarațiilor de creanță reprezintă, conform disp. art.7 alin.3 din Legea nr.85/2006, dovada îndeplinirii notificării prev. de art.61, începând cu data la care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut în cadrul Buletinului procedurilor de insolvență.

Altfel spus, de la data publicării în Buletinul procedurilor de insolvență, toți creditorii se consideră că au termenul în cunoștință în ceea ce privește termenele pentru care s-a făcut notificarea, având obligația să le respecte.

Nerespectarea acestor termene atrage decăderea din drepturile prevăzute de art.76 din Legea nr.85/2006.

Pe cale de consecință, publicitatea privind deschiderea procedurii fiind realizată, notificările prevăzute de art.61 fiind publicate prin Buletinul procedurilor de insolvență și printr-un ziar de largă circulație, există prezumția că toți creditorii debitoarei au luat cunoștință cu privire la termenele stabilite de judecătorul sindic în vederea depunerii declarațiilor de creanță și întocmirea tabelului definitiv și că orice declarație de creanță depusă după acest termen este tardivă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea M. D.,

solicitând modificarea în tot a acesteia și, pe cale de consecință, admiterea cererii creditoarei de repunere în termen și înscriere la masa credală a debitoarei S.

M.B.V. C. S. . cu suma de 18.117,48 Iei, conform dispozitivului sentinței civile nr. 8115/2010, pronunțată în dosar nr._ de Judecătoria Cluj- Napoca, definitivă, irevocabilă și investită cu formulă executorie.

În motivare s-a arătat că:

Instanța de judecată a arătat în mod corect condițiile și etapele înscrierii la masa credală, reglementate de art. 61 și urm. din Legea nr. 85/2006, respectiv obligația administratorului/lichidatorului judiciar de a notifica tuturor creditorilor debitoarei deschiderea procedurii asupra debitoarei, precum și declararea eventualelor creanțe împotriva averii acesteia din urmă. De asemenea, instanța arată că dispozițiile art. 61 se completează cu cele ale art. 7 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 și că în măsura în care administratorul/lichidatorul judiciar nu procedează la notificarea despre care am tăcut vorbire, atunci publicarea în

Buletinul procedurilor de insolvență și într-un ziar de largă circulație acoperă neregularitățile impuse de art. 61 din lege.

Creditoarea nu contestă felul în care instanța de judecată a înțeles să motiveze sentința prin care se respinge ca neîntemeiată cererea sa, însă solicită a se observa faptul că procedura mai sus amintită (suplinirea notificării din partea lichidatorului prin publicare în Buletinul procedurilor de insolvență și într-un ziar de largă circulație) instituie o simplă prezumție cum că absolut toți creditorii societății debitoare aflate în insolvență au fost notificați conform legii despre situația debitoarei și posibilitatea înscrierii creanțelor pe care le deține.

Creditoarea este exemplul clar al superficialității acestei proceduri de informare a tuturor creditorilor despre deschiderea procedurii insolvenței asupra debitorului lor, iar asupra faptului că ea nu a fost niciodată notificată despre existența prezentului dosar de faliment, arată următoarele:

Dispozițiile Legii nr. 85/2006 instituie obligația administratorului/lichidatorului judiciar de a notifica creditorii arătați de către debitoare despre deschiderea procedurii insolvenței. Creditoarea nu a fost înștiințată în niciun mod asupra acestui fapt, iar aceasta rezultă fără niciun dubiu din faptul că creanța sa nu figurează pe lista pe care debitoarea avea obligația de a o înainta lichidatorului judiciar, pentru ca acesta din urmă să procedeze în conformitate cu art. 61 din lege.

Aceeași lege instituie obligația debitoarei aflate în insolvență (iar încălcarea acestei obligații constituie infracțiune conform art. 147 din lege) de a pune la dispoziție judecatorului-sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului, în condițiile prevăzute la art. 35, documentele și informațiile prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. a)-f). Așadar, în termenul de 10 zile de la deschiderea procedurii, conform art. 35 din lege, debitoarea avea obligația să depună o listă a numelor și a adreselor creditorilor, oricum ar fi creanțele acestora: certe sau sub condiție, lichide ori nelichide, scadente sau nescadente, necontestate ori contestate, arătându-se suma, cauza și drepturile de preferință. După cum a arătat în cererea inițială, creanța creditoarei rezultă dintr-un titlu executoriu, o hotărâre judecătorească definitivă și devenită irevocabilă în luna februarie 2012 și prin urmare, debitoarea nu poate susține faptul că nu avea cunoștință de aceasta anterior deschiderii procedurii insolvenței. Ceea ce rezultă fără niciun dubiu este reaua credință a debitoarei și încălcarea flagrantă a drepturilor creditoarei.

Dispozițiile care acoperă insuficiența sau efectuarea deficitară a notificării impuse de art. 61 din lege și aici se referă la dispozițiile art. 7 alin. 3 din lege, constituie o prezumție simplă, iar această prezumție este înlăturată de simpla absență a creditoarei de pe lista creditorilor pe care societatea debitoare avea obligația să o depună lichidatorului, în temeiul art. 28 lit. c din legea nr. 85/2006.

Sub un alt aspect, prezumția că este îndeplinită condiția înștiințării creditorilor despre deschiderea procedurii prin publicarea în buletinul procedurilor de insolvență are un suport foarte firav, aceasta întrucât pentru a accesa informațiile oferite de buletin este necesară existența unui abonament. La fel de superfluu este și faptul verificării săptămânale a publicității în ziarele de largă circulație, în care există posibilitatea informării eventualilor creditori despre intrarea în insolvență a societății debitoarei lor.

Pentru toate aceste motive solicită modificarea în tot a sentinței comerciale recurate și pe cale de consecință admiterea cererii creditoarei de repunere în termen și înscriere la masa credală a debitoarei S. M.B.V. C. S. .

Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate, C. ea constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 5 martie 2013, creditoarea M. D. a solicitat repunerea în termenul de declarare a creanțelor și înscrierea sa în tabelul creanțelor declarate împotriva averii debitoarei SC M.

C. S. cu creanța în sumă de 18.117,48 lei.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că prin sentința civilă nr.8115/2010 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., debitoarea a fost obligată să-i achite suma de 15.123,48 lei, precum și dobânda legală aferentă sumei datorate, de la data de_ și până la data plății, prin aceeași hotărâre debitoarea fiind obligată și la plata sumei de 2.994 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

La data de_ creditoarea s-a adresat B.E.J.A. ADAM, OCZOCZKI, Ș. ȘI ASOCIAȚII pentru a pune în executare hotărârea judecătorească, fiind informată despre faptul că împotriva debitoarei s-a deschis procedura insolvenței în dosar nr._ al Tribunalului Specializat C. . Creditoarea a arătat că nu a fost notificată de lichidatorul judiciar cu privire la deschiderea procedurii

insolvenței împotriva debitoarei.

Prin sentința recurată, cererea de repunere în termen a fost respinsă, constatându-se că prin sentința civilă nr.1229/_ a fost respinsă contestația formulată de către debitoarea SC M. C. S. și a fost admisă cererea pentru deschiderea procedurii insolvenței formulată de creditoarea D. G. A F.

P. A J. C. în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI F. P. A M. UI

C. -N. și s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei, fiind numit în calitate de administrator judiciar provizoriu S.P. JURIS INSOLVENCY SPRL, termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor fiind stabilit pentru data de 11 aprilie 2012.

La dosarul cauzei, administratorul judiciar a depus dovada privind notificarea deschiderii procedurii și a termenelor stabilite de judecătorul sindic în conformitate cu prev. art.62 din Legea nr.85/2006 în Buletinul procedurilor de insolvență nr.3854/_ (f.202-204) și în ziarul "Adevărul"; din data de 19 martie 2012 (f.205), termenul limită stabilit nefiind respectat de către petentă.

Prin recursul declarat de creditoare, se critică această abordare, arătându- se, în esență, că instanțele trebuie să aprecieze de la caz la caz, atât comportamentul debitorului, cât și pe cel al creditorului, și numai în măsura în care nu se constată neglijența gravă sau reaua - credință a debitorului care este obligat potrivit art. 28 să menționeze lista tuturor creditorilor săi, ar putea fi obligată să suporte consecințele nerespectării termenului, în cauza de față, debitoarea neprocedând conform dispozițiilor imperative ale Legii nr. 85/2006, aspecte la care C. ea achiesează, având în vedere specificul prezentei cauze.

Pentru a dispune astfel, s-a luat act de faptul că art. 28 alin. 1 lit. c și art. 35 din Legea nr. 85/2006 prevăd obligativitatea depunerii unei liste a numelor și a adreselor creditorilor, oricum ar fi creanțele acestora: certe sau sub condiție, lichide ori nelichide, scadente sau nescadente, necontestate, ori contestate, arătându-se suma, cauza și drepturile de preferință.

Potrivit art. 7 (3) teza a II a din Legea nr. 85/2006, pentru creditorii care nu au putut fi identificați în lista prevăzută la art. 28 alin. 1 lit. c din aceeași lege, procedura notificării prevăzută la art. 61, va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin Buletinul procedurilor de insolvență.

Art. 61(1) din Legea nr. 85/2006 prevede obligația administratorului judiciar de a trimite o notificare tuturor creditorilor menționați în lista depusă de debitor în conformitate cu prevederile art. 28 alin. 1 lit. c.

Această notificare se realizează conform prevederilor Codului de procedură civilă și se va publica totodată într-un ziar de largă circulație și în Buletinul procedurilor de insolvență, conform alin. 3 al aceluiași articol.

Din actele dosarului rezultă că lista creditorilor nu a fost depusă, motiv pentru care notificarea deschiderii procedurii s-a realizat doar conform alin. 3 al art. 61.

Ramâne de discutat însă care ar fi modalitatea corectă de aplicare a textelor legale incidente și, în special a tezei a II-a a art. 7(3) din Legea nr. 85/2006 privind creditorii care nu pot fi identificați în lista prevăzută la art. 28(1) lit. c, în cazul în care, cu rea credință sau din neglijență, creditorul care a formulat cererea de repunere în termen nu au fost trecut în lista prevăzută de art. 28(1) lit. c) sau din aceleași motive nu a fost depusă nici o listă.

Deși este real că în practica Curții de Apel C. astfel de cereri de repunere în termen au fost respinse, nu este mai puțin adevărat că, de principiu, în luarea acestei măsuri, instanța s-a raportat la pasivitatea creditoarei, care nu a efectuat minime diligențe pentru a identifica care este situația reală a debitoarei, deși avea la dispoziție toate pârghiile în acest sens. Ca atare, s-a apreciat că această atitudine nu poate fi imputată organelor care administrează procedura insolvenței și, mai ales, nu poate fi invocată pentru a sprijini apărarea creditoarei, angajată în raporturi juridice, în calitate de profesionist.

Or, revenind la situația recurentei, C. ea constată că aceste aspecte nu îi pot fi imputate, petenta fiind persoană fizică, aflată în posesia unui titlu executoriu, pe care încearcă să-l pună în executare de peste doi ani. Ca atare, pârghiile care în mod obișnuit se află la îndemâna unui profesionist nu sunt la fel de ușor accesibile în cazul recurentei și, drept consecință, nu se justifică aplicarea aceleiași măsuri.

A interpreta altfel conținutul acestui text de lege ar însemna să se dea eficiență relei-credințe sau conduitei neglijente a debitorului, în detrimentul creditorilor neprofesioniști de bună-credință, fără cunoștințe juridice, cum este cazul în speță.

Ca atare, pornind de la premisa conform căreia creditoarea a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa să acționeze în cadrul procedural reglementat de Legea nr. 85/2006, cererea de repunere în termen și declarația de creanță apar ca fiind întemeiate, creditoarea fiind pusă în situația de a nu-și putea exercita drepturile, în contextul în care nu i se poate imputa nimic.

Față de considerentele de fapt și de drept reținute, în mod incorect a fost reținută incidența disp. art. 76 alin.1 coroborat cu art. 3 pct. 7 din Legea nr. 85/2006, art. 103 C.pr.civ., recursul impunându-se a fi admis, cu consecința modificării sentinței, în sensul admiterii cererii de repunere în termenul de declarare a creanțelor formulată de creditoarea M. D. . În baza prev. art. 66 alin. 1 din LPI, se va dispune înscrierea acesteia în tabelul creanțelor debitoarei SC M. C. S. cu suma de 18.117,48 lei, creanță chirografară precum și cu suma de 180,45 lei, cheltuieli ocazionate de declararea creanței.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Admite recursul declarat de M. D. împotriva sentinței civile nr. 684 din_ pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Specializat C., pe care o modifică în sensul că admite cererea de repunere în termenul de declarare a creanțelor formulată de creditoarea M. D. și dispune înscrierea acesteia în tabelul creanțelor debitoarei SC M. C. S. cu suma de 18.117,48 lei, creanță

chirografară precum și cu suma de 180,45 lei, cheltuieli ocazionate de declararea creanței.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte,

S. Al H.

Judecător,

M. B.

Judecător,

A. -I. A.

Grefier,

A. B.

Red.M.B./dact.L.C.C.

2 ex./_ Jud.fond: C. G.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 8817/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)