Decizia civilă nr. 9124/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a1
DECIZIA CIVILĂ NR.9124/_
Ședința publică din data de 30 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. | M. | C. |
JUDECĂTOR: M. | S. | |
JUDECĂTOR: M. | B. |
GREFIER: D. B.
S-a luat spre examinare recursul promovat de recurenta D. | G. A F. | |
P. | A J. S. împotriva sentinței civile nr. 2390 din _ | pronunțată în |
dosarul nr._ /a1 al T. ui S. privind și pe intimații OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ, SC L. T.
C. S., SC L. T. C. S. PRIN LICHIDATOR J. C. D. L. D. ,
L. F., T. F. S., având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, ocazie cu care se învederează că prezentul recurs se află la primul termen de judecată, pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea cauzei și în lipsă în temeiul dispozițiilor art. 242 (2) C.pr.civ.
Curtea constată că pentru acest termen de judecată compunerea completului de judecată s-a realizat conform procesului verbal atașat la dosar la fila 11.
Verificând din oficiu competența, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.8 din Legea nr.85/2006 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina și apreciind că la dosar sunt suficiente acte pentru justa soluționare a cauzei, urmează a reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosarul cauzei.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.2390 din_ pronunțată în dosarul nr._
/a1 al T. ui S. a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată D.G.F.P. S.
, pentru obligarea pârâțilorui L. F., și T. F. S., la plata pasivului debitoarei, în valoare de 27.213 lei.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin încheierea civilă nr. 402/C/_, s-a admis cererea debitoarei SC L. T. C. S. și s-a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvență împotriva acesteia, fiind numit lichidatorul judiciar D. L. D. .
In procedură a depus declarație de creanță creditoarea: DGFP S. pentru suma de 27.213 lei și ITM S. pentru suma de 366 lei, sume cu care aceste creditoare care au fost înscrise în tabelul creanțelor debitoarei (f.25).
În ceea ce privește cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâților instanța reține că potrivit art. 138 alin. (3) din L 85/2006 ";Dacă administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul nu a indicat persoanele
culpabile de starea de insolvență a debitorului și/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), aceasta poate fi introdusă de președintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce această acțiune, în aceleași condiții, creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală.
Instanța a reținut că în prezenta cauză creditoarea DGFP S. are calitate procesuală activă conferită de dispozițiile textului de lege sus enunțat.
Cererea formulată a fost respinsă ca nefondată pentru următoarele considerente:
Creditoarea și-a întemeiat acțiune avizând atragerea răspunderii patrimoniale a pârâților pe prevederile art. 138 lit. d din Legea insolvenței, care sancționează ținerea unei contabilități fictive, cauzarea dispariției unor documente contabile sau neținerea contabilității în conformitate cu legea, fără a arăta cum a fost cauzată astfel starea de insolvență a debitoarei sau în ce măsură a contribuit la încetarea de plăți fapta pârâților de a nu se conforma obligațiilor legale de a depune la AFP Z. declarația 112 pe perioada mai-august 2011.
Nedepunerea documentelor cerute de lege la AFP nu poate angaja răspunderea pârâților în condițiile în care reclamanta nu a probat faptul că prin nedepunerea situațiilor financiare a fost cauzată insolvența debitoarei, astfel încât acțiunea reclamantei este neîntemeiată și sub acest aspect și a fost respinsă ca atare.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs D. G. a F. P.
S. prin care a solicitat
admiterea recursului, desființarea sentinței civile atacate si și obligarea pârâților să suporte pasivul social al debitoarei in suma de
27.213 lei reprezentând creanța DGFP S., in temeiul art. 138 alin. 1 lit, d) din Legea nr. 85/2006.
În motivare se arată că instanța de fond in mod nelegal a exonerat de răspundere materiala pe parații L. F. si T. F. S., motivând faptul ca nedepunerea documentelor cerute de lege la AFP nu poate angaja răspunderea paraților.
Apreciază existența unor fapte imputabile paraților și a existenței raportului de cauzalitate între faptele acestora si starea de insolventa a debitoarei.
Societatea nu a depus deloc situațiile financiare anuale de la înființare, in conformitate cu prevederile art. 5 din Legea contabilității nr. 82/1991 R, cu modificările si completările ulterioare. Dovada am efectuat-o cu listarea de pe site-ul ANAF a situației (ne)depunerii bilanțului contabil cu datele de identificare doua codul fiscal al debitoarei - CUI 25716340 din care rezulta faptul ca nu exista informații pentru acest contribuabil. O analizare mai atenta asupra documentelor depuse de instituția noastră la dosarul cauzei ar fi fost in măsura sa convingă instanța ca debitoarea nu a condus contabilitatea conform legii.
Asa cum a arătat si prin acțiunea introductiva, incepand cu trimestrul III 2010 administratorii societății nu au mai depus la AFP Z. nici situații financiare anuale ( bilanț contabil) si nici declarații fiscale.
Este nejudicioasa motivarea instanței de fond ca nedepunerea situațiilor financiare nu poate fi element de atragere a răspunderii administratorilor cata vreme bilanțul contabil este cel care reflecta toata activitatea debitoarei, trebuie corelat apoi cu declarațiile fiscale depuse de societate la AFP, ori la dosarul cauzei am dovedit împrejurarea ca debitoarea nu a depus nici un bilanț contabil, respectiv nu a condus contabilitatea conform Legii nr. 82/1991. Pentru o parte din faptele privind conducerea defectuoasa a contabilității firmei, AFP Z. a
aplicat debitoarei mai multe amenzi contravenționale in suma totala de 3.000 lei care au fost înscrise la masa credala.
Din evidentele AFP Z. rezulta ca administratorii debitoarei nu s-au preocupat sa respecte legislația fiscala iar amenzile au fost aplicate doar pentru o parte din faptele contravenționale comise, acesta in mod continuu, incepand cu trimestrul III 2010, nu a mai depus declarații fiscale in administrație si nici bilanț contabil, astfel ca evidenta contabila nu a fost condusa in conformitate cu legea iar documente contabile prezentate lichidatorului judiciar nu reflecta realitatea.
Tot cu titlul de exemplu mai arătăm câteva aspecte privind conducerea defectuoasă a evidenței contabile.
Din creanța DGFP S., suma de 6.754 lei reprezintă obligații cu reținere la sursa, respectiv impozite si contribuții reținute prin stopaj la sursa / din salariile angajaților) de către administratorul statutar si nevirate la bugetul general consolidat al statului, rezultând cu certitudine ca suma a fost insusita de către administratori si folosita in interes personal sau in intereslil altei persoane, evitând litera legii, respectiv plata impozitelor si a contribuțiilor in contul angajaților.
Nevirarea obligațiilor cu reținere la sursă în termenul de 30 de zile de la data scadenței sunt fapte penale prevăzute de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.
Rezulta așadar ca parații au utilizat suma de 6754 lei in folosul acestora si in detrimentul statului iar întrucât stopajul la sursa era deja evidențiat in declarațiile fiscale depuse de societate, acesta trebuia achitat la bugetul general consolidat al statului, fapta administratorilor putând întruni elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscala conform art. 6 din Legea nr. 241/2005. Ca atare instanța de fond a ignorat analizarea mai atenta a acestei fapte, contribuțiile sociale cu reținere la sursa comporta o responsabilitate mai mare atat in ceea ce-i privește angajații firmei în sensul ca aceste sume au fost reținute din salariilor lor dar in loc sa fie plătite fa bugetul general consolidat al statului au fost directictionate in alta parte, contrar legii.
Astfel nu se poate susține cu succes ca parații nu au nici o culpa in administrarea societății si prejudicierea creditorului DGFP S., sau ca nu ar fi nici o legătura de cauzalitate intre fapta comisa si starea de insolvanta a debitoarei.
Raportul de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu se prezuma atâta timp cat exista incetarea de plați si una din faptele enumerate de art. 138 din legea nr.85/2006.
Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii. încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului. Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art. 3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Simpla constatare a stării de insolvență constituie o condiție suficientă pentru angajarea
răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudiciul acestora.
Legiuitorul a creat în mod expres această formă de răspundere pentru repararea prejudiciului cauzat creditorilor societății de către membrii organelor de conducere ale persoanei juridice, care prin activitatea lor neloială au condus societatea în stare de insolvență și ca o consecință a acestei stări patimoniale s-a produs o reducere în valoarea reală a creanțelor pe care o aveau creditorii față de societate.
Faptul că administratorul statutar nu a dat curs obligației sale legale privind tinerea contabilității, calculul, înregistrarea si virarea, impozitelor, taxelor si a contribuțiilor la bugetul general consolidat Reprezentând o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii administratorului, în această situație legiuitorul a considerat suficientă aflarea administratorului în această situație pentru a fi atrasă răspunderea patrimonială.
Analizând recursul declarat Curtea reține următoarele
:
D. G. a F. P. S. prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de_ a solicitat obligarea administratorilor SC L. T. C.
S., pârâții L. F. și T. F. S. la plata creanței D.G.F.P. S. înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor, rămasă neacoperită în sumă de 27.213 lei.
În motivarea cererii arată că întrucât lichidatorul judiciar nu înțelege să promoveze acțiunea de atragere a răspunderii administratorului societății care a contribuit la apariția stării de insolvență, în calitate de creditor ce deține peste 50% din valoarea creanțelor înțelege să promoveze prezenta acțiune.
Apreciază că sunt întrunite prevederile art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006 întrucât începând cu data trimestrul III 2010 administratorii societății nu au mai depus la AFP Z. nici situații financiare anuale ( bilanț contabil) si nici declarații fiscale, după cum rezulta din situația transmisa de AFP Z. .
Pentru nerespectarea dispozițiilor legale privind conducerea contabilității firmei, AFP Z. a aplicat debitoarei mai multe amenzi contravenționale in suma totala de 3.000 lei si înscrise la masa credala.
Prin Procesul-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor nr. 0183956/_ s-a aplicat amenda contravenționala in cuantum de 1000 lei pentru nedepunerea declarației 112 pentru luna mai 2011 conform art. 219 alin.1 lit. b) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, R;
Prin Procesul-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor nr. 0059138/_ s-a aplicat amenda contravenționala in cuantum de 1000 lei pentru nedepunerea decontului de TVA, declarația 112 si declarația 100 pentru luna iunie 2011, conform art. 219 alin.1 lit. b) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, R;
Prin Procesul-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor nr. 0059283/_ s-a aplicat amenda contravenționala in cuantum de 1000 lei pentru nedepunerea declarației 112 pentru luna august 2011, conform art. 219 alin.1 lit. b) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, R;
S-a menționam faptul ca din evidentele AFP Z. rezulta ca administratorii debitoarei nu s-a preocupat sa respecte legislația fiscala iar amenzile au fost aplicate doar pentru o parte din faptele contravenționale comise, acesta in mod continuu, începând cu trimestrul III 2010, nu a mai depus declarații fiscale in administrație si nici bilanț contabil, astfel ca evidenta contabila nu a fost condusa in conformitate cu legea iar documente contabile prezentate lichidatorului judiciar nu reflecta realitatea.
Tot cu titlul de exemplu s-au mai arătat câteva aspecte privind conducerea defectuoasă a evidenței contabile:
- societatea a reținut de la angajați obligațiile fiscale cu reținere la sursă in suma de 6754 lei care nu au fost virate la bugetul general consolidat al statului, așa cum rezultă din declarația de creanță depusă de instituția noastră la dosarul cauzei.
Nevirarea obligațiilor cu reținere la sursă în termenul de 30 de zile de la data scadenței sunt fapte penale prevăzute de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.
Apreciază că lichidatorul judiciar avea obligația analizării corecte a cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția stării de insolventă și la crearea unui prejudiciu creditorilor societății in suma totală de 27.579 lei din care numai creanța datorată bugetului general consolidat al statului este în cuantum de
27.213 lei. Acesta nu a verificat cum s-a ajuns ca debitoarea să înregistreze aceste datorii și care sunt persoanele vinovate pentru acumularea acestor datorii
, conform art. 25 din legea insolventei.
Răspunderea administratorilor față de societate se circumscrie sferei răspunderii contractuale determinata de limitele mandatului conferit acestora, mandat care include și obligațiile legale instituite în Legea nr. 31/1990, iar răspunderea administratorilor față de terți apare că fiind întotdeauna o răspundere extracontractuală, o răspundere delictuală, așadar, acesta fiind și contextul în care judecătorul sindic a circumscris faptele sferei dispozițiilor art
138 din Legea nr 85/2006.
Obligația și răspunderea administratorilor sunt structurate pe doi piloni, unul care are drept temei prevederile art. 7, teza întâi, din Legea societăților comerciale respectiv obligațiile și răspunderea circumscrisă mandatului și cel de- al doilea pilon, constituit de dispozițiile legale, întemeiat pe prevederile art. 72, teza a doua, Legea nr 31/1990 care constituie, în fapt, o dispoziție de trimitere la dreptul societăților comerciale.
Răspunderea este fundamentată pe culpă, însă, în ipoteza răspunderii pentru neîndeplinirea obligațiilor ce decurg din funcție, elementul subiectiv este prezumat, întrucât este vorba despre obligațiile de rezultat, în timp ce regimul răspunderii pentru actele de gestiune propriu-zise presupune dovedirea culpei administratorului.
Legiuitorul a instituit doar cerința contribuției la ajungerea debitorului în insolvență fapt care relevă voința legiuitorului de a da valoare cauzală și acelor fapte care, deși nu au determinat direct starea de insolvență, au contribuit la producerea ei.
Instituirea acestui tip de răspundere specială agravată a membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvență a urmărit identificarea unei alternative subsidiare, la îndemâna creditorilor, pentru satisfacerea masei credale.
Legiuitorul a creat în mod expres această formă de răspundere pentru repararea prejudiciului cauzat creditorilor societății de către membrii organelor de conducere ale persoanei juridice, care prin activitatea lor neloială au adus societatea în stare de insolvență și că o consecință a acestei stări patrimoniale s-a produs o reducere în valoarea reală a creanțelor pe care o aveau creditorii față de societate.
Sensul dispozitiei legale, potrivit căreia judecatorul sindic poate dispune că o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere în ipoteza săvârșirii faptelor enumerate limitativ, trebuie coroborat cu dispozitiile art. 2 din Legea insolvenței, care statuează că scopul legii este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență.
Determinarea cuantumului prejudiciului trebuie să se realizeze în conditii identice celor dintr-o acțiune în răspundere civilă, prin administrarea tuturor probelor de natură a conduce la aflarea acestor limite iar în speță probatoriul administrat a confirmat cuantumul, prejudiciul fiind în raport de cauzalitate demonstrat cu fapta.
Răspunderea administratorului fiind una convențională, culpa administratorului se apreciază după tipul abstract, culpa levis in abstracto, din aceste motive aflându-se în fața unei culpe prezumate de unde derivă și obligativitatea administratorului de a răsturna prezumția de culpă, sarcina probei aparținându-i, așa cum corect a reținut și judecătorul sindic .
Înscrisurile prezentate așa cum s-a evidențiat anterior nu sunt de natură a răsturna această prezumție întrucât în fapt relevă că nu a fost respectate nici dispozițiile care reglementează corecta conducere a contabilității.
Raportul de cauzalitate se verifică în concret și nu pot fi reținute susținerile recurentei că starea de insolvență nu a fost determinată de lipsa stocurilor,atâta timp cât s-a demonstrat existența unui raport de cauzalitate suficient de caracterizat între fapta reținută și starea de insolvență cauzată.
Hotărârea pronunțată de judecătorul sindic a fost criticată de către recurentă susținându-se că aceasta a fost dată cu aplicarea greșită a legii aspecte corect evidențiate întrucât teza dedusă din interpretarea art 138 LPI nu poate fi validată .
În ceea ce privește faptele prevăzute la art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar a arătat că debitoarea nu și-a îndeplinit obligațiile privind întocmirea și depunerea bilanțurilor în conformitate cu legislația în vigoare.
Faptele cauzatoare de prejudiciu sunt contemporane cu calitatea pârâților de administrator al societății debitoare, calitate pe care de drept și-a păstrat-o.
Ultimele declarații fiscale privind activitatea societății au fost depuse pentru 2010 astfel că această împrejurare nu mai poate fi apreciată ca o simplă prezumție a omisiunii de a conduce contabilitate conform normelor legale .
Ulterior societatea nu a mai acumulat debite la bugetul de stat, ci doar accesorii născute în principal din majorări și penalități aferente acestora, reiese că societatea și-a încetat de la acel moment activitatea.
Lipsa documentelor contabile confirmă că s-a ținut o contabilitate fictivă, ceea ce duce la sancționarea persoanelor răspunzătoare conform art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr.85/2006.
Neconcordanțele dintre documentele publice și cele ale societății relevă că societatea a desfășurat activități comerciale fără a ține o evidență contabilă în conformitate cu legea, încercând să ascundă atât veniturile realizate, cât și natura acestora precum și activele înregistrate.
Raportul de cauzalitate este prezent în ipoteza în care există fapta generatoare, care a constituit condiția necesară ,adică fapta în lipsa căreia dauna nu s-ar fi produs .
Complexitatea vieții unei societăți comerciale implică succesiunea și împletirea unor fapte și împrejurări între care trebuie decelat care pot îndeplini condiția de a fi considerate cauza insolvenței.
Determinarea raportului cauzal specific implică identificarea acelor fapte care fie au declanșat punerea în mișcare a acestor cauze, fie că au favorizat desfășurarea lor nestingherită ,fie nu au împiedicat această desfășurare ,deși intervenția ar fi fost posibilă și eficientă împiedecând apariția consecințelor nedorite, între care insolvența debitoarei care a fost și cauza prejudiciului creditorilor .
Raportul cauzal nu trebuie să fie întotdeauna unul direct putând fi și unul mediat în sensul că fapta imputată a permis unor factori exteriori să acționeze și să producă prejudiciul.
Practica a reținut în mod constant premisa coexistenței dintre cauză și condiții ,cuprinzând în raportul de cauzalitate nu numai faptele ce constituie cauza necesară,dar și condițiile cauzale,adică faptele care au mediat acțiunea cauzală .
Trebuie reținut că în cazul raportului de cauzalitate ne aflăm în prezența a două fapte cunoscute și a unui mecanism logic de corelare a celor două fapte, care nu este cunoscut și care trebuie identificat și probat.
Curtea apreciază că în sarcina pârâțilorui poate fi reținută săvârșirea faptelor reglementate de art.138 lit. d din Legea nr.85/2006, respectiv neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, fapte care au condus la producerea stării de insolvență a debitoarei.
Considerentele enunțate au demonstrat că recursul promovat este fondat și în consecință în temeiul art 312 C pr civ, Curtea va admite recursul declarat de
D. G. A F. P. S. împotriva sentinței civile nr. 2390 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al T. ui S. pe care o modifică în sensul că admite acțiunea și în consecință: va obliga pârâții L. F. și T. F.
în solidar la suportarea pasivului debitoarei în sumă de 27.213 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite recursul declarat de D. G. A F. P. S. împotriva sentinței civile nr. 2390 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al T. ui S. pe care o modifică în sensul că admite acțiunea și în consecință:
Obligă pârâții L. F. și T. F. S. în solidar la suportarea pasivului debitoarei în sumă de 27.213 lei.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 30 septembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. C. M. S. M. B.
GREFIER
D. B.
Red.A.M.C./S.M.D.
2 ex./_ Jud.fond.L. M.
| ← Sentința civilă nr. 2631/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 4253/2013. Răspundere organe de... → |
|---|
