Decizia civilă nr. 9389/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
Dosar nr._ /a1
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 9389/2013
Ședința publică de la 04 Octombrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE S. Al H.
Judecător M. B.
Judecător M. -I. I. Grefier A. B.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de recurent K. I. J., recurent K. E. împotriva Sentinței civile nr. 1209/2013 pronunțată de Tribunalul Sălaj, în contradictoriu cu intimat SC J. -K. SRL B., intimat SC J. -K. SRL B. PRIN LICHIDATOR J. S. P. I. 2. I. ,
intimat L. A. Ș., având ca obiect Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 27 septembrie 2013, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea fiind amânată pentru termenul de azi.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1209 din_ pronunțată în dosar nr._ /a1 al Tribunalului Sălaj în baza art.138 alin.1 lit. a și d din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, s-a admis cererea lichidatorului judiciar soc. prof.
I. 2. I. și au fost obligați pârâții K. J.J., K. E. și L. A. Ș., în solidar să suporte pasivul social al debitoarei SC J. K. SRL în sumă totală de 181.117,21 lei ce se va plăti creditorilor menționați în tabelul definitiv consolidat întocmit de lichidatorul judiciar și predat executorului judecătoresc.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Administratorul statutar, potrivit dispozițiilor Legii nr.31/1990 privind societății comerciale are obligația privind îndeplinirea operațiunilor de gestiune și reprezentare pe care le reclamă realizarea obiectului de activitate în condițiile și limitele legii și al actului constitutiv.
Utilizarea bunurilor mobile sau imobile, corporale sau incorporale sau al creditelor acordate debitorului în interesul propriu sau al altei persoane constituie faptă ilicită prevăzută de art. 138 lit. a cu consecința micșorării masei credale și fraudarea creditorilor.
În cauză, s-a reținut că din înregistrările contabile evidențiate de societate în bilanțul contabil de la sfârșitul exercițiului financiar din anului 2010 în soldul debitoarei exista la titlul imobilizări corporale bunuri în sumă de 15.000 lei, iar la titlul imobilizări circulante stocuri în valoare de 101.814 lei și disponibilități bănești în sumă de 2.737 lei.
În actele contabile nu au fost evidențiate vânzări de bunuri sau alt mod de ieșire a acestora din patrimoniul societății.
Deși i s-a solicitat în repetate rânduri, administratorul statutar nu a predat aceste bunuri în vederea valorificării lor în procedura insolvenței fapt ce
prezumă că acestea fie au fost înstrăinate, fie au fost folosite în interesul său sau al altei persoane.
Bunurile ar fi putut acoperi pasivul debitoarei dacă s-ar fi depus diligențele necesare în vederea valorificării sau depozitării corespunzătoare.
Folosirea acestor bunuri cu rea-credință și în scop contrar intereselor societății constituie fapta ilicită prevăzută de art.138 alin.1 lit.a care a cauzat ajungerea societății în insolvență și a determinat angajarea răspunderii administratorului statutar.
Ținerea unei contabilități fictive, dispariția unor documente contabile sau neținerea evidenței contabile în conformitate cu legea, pot favoriza starea de insolvență prin ascunderea unor active, prin plata cu întârziere a unor creanțe.
Pe de altă parte, înregistrarea corectă în contabilitate a operațiunilor efectuate - deci, ținerea contabilității -, reprezintă pentru creditori o garanție că operațiunile au fost legale, că acestea pot fi verificate și că aceștia își vor putea recupera creanțele din bunurile înregistrate în contabilitate.
Apoi, deși a fost somat în mod repetat administratorul nu a predat documentele contabile, nu a dat explicații privind evidența contabilă a societății, ceea ce prezumă că nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea, a folosit bunurile societății în folosul său sau al altei persoane, sau că a ascuns bunurile societății, faptă ilicită ce se încadrează în disp. art. 138 lit.d din legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.
Administratorul statutar nu a depus situațiile financiare anuale și declarațiile fiscale trimestriale, nu a contabilizat obligațiile fiscale și celelalte creanțe.
Starea de insolvență a debitoarei este imputabilă pârâtului întrucât, prin omisiune, nu a condus contabilitatea în condițiile legii și nu au depus la organele fiscale bilanțul contabil, așa cum prevede art. 27 alin 1, art.30 alin.1 din legea nr.82/1991 raportat la art.73 lit.e din Legea nr.31/1990, obligație ce revine administratorului societății debitoare.
În lipsa evidenței contabile nu s-au putut identifica obligațiile fiscale ale debitoarei.
Răspunderea reglementată de prevederile art.138 din Lege presupune existența unui prejudiciu în patrimoniul creditorilor debitorului insolvent.
Prejudiciul creditorilor rezidă în imposibilitatea acesteia de a-și realiza creanțele scadente din cauza faptului că administratorul statutar sau altă persoană au cauzat starea de insolvență, astfel că debitorul nu a mai putut achita datoriile exigibile cu fondurile bănești disponibile. O parte din pasivul societății va fi suportat de administratorii statuari pentru că datorită faptelor săvârșite de către ei, debitorul a ajuns în stare de insolvență.
Prejudiciul este cauzat direct debitorului persoană juridică și numai indirect creditorilor.
Prin urmare, dovada legăturii dintre fapta ilicit, culpabilă a administratorului societății debitoare este dovedită, astfel că cererea formulată în condițiile art.138 alin.1 lit.a și d din Legea nr.85/2006 a fost admisă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții K. J. și K.
E.
solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat. În motivarea recursului pârâții au arătat următoarele:
Prin sentința civila nr.1209 pronunțata in ședința publica din 4 martie 2013 instanța a reținut greșit mai multe stări de fapt.
Învederează faptul ca SC J. -K. SRL in urma Hotărârii Adunării Generale prin care asociații K. I. J. si K. J. J. se retrag; iar asociați raman lonita
M. si L. A. -S., actele contabile au fost predate asociaților ramași, prin proces varbal încheiat ia data de_ legalizata pentru data certa de către
Hrisovescu Roxana-lonela consilier juridic. Prin acel proces verbal de predare primire se poate observa faptul ca asociații ramași in societate au preluat toate actele contabile existente in firma din_ pana in data de_ .
Arată faptul ca instanța de fond a reținut greșit faptul pârâții au refuzat sa colaboreze, si au refuzat sa predea documentele contabile. Se întreabă de loc retoric, ca de unde sa predea documentele contabile Lichidatorului J. daca actele respective au fost predate asociaților ramași in societate, mai mult ca atat, prin Hotărârea Adunării Generale al asociaților prin care s-au retras din societate s-a hotărât ca sediul social al societății sa se schimbe, iar noul sediul sa fie in Mun.Bacău, Calea Romanului nr.32 Jud. Bacău, urmând ca toate documentele sa fie păstrate la sediul social, așa cum normele legale le solicita.
In alta ordine de idei învederează ca inclusiv lichidatorul judiciar se afla in eroare totala având in vedere faptul ca in_ societatea Sc.J. -K. Srl, avea ca asociați pe K. I.J. si K. J.J., L. A. -S., lonita M., iar pârâta K.
E. nu apărea in nici o forma in aceasta societate. Intradevar numita K. E. figura in calitate de asociata in societatea respectiva dar cu ani in urma acesta s- a retras si a predat partea s-a numitului K. J. J. .
In privința faptului ca administratorul a fost somat in mod repetat sa predea documentele contabile dar acesta nu a răspuns, fapt care a condus la atragerea răspunderii administratorului, dar care pentru pârâți este o enigma in ce calitate sunt ei obligați la suportatrea pasivului cosietatii debitoare, având in vedere faptul ca pârâții nu sunt nici asociați nici administratori al societății debitoare SC J. K. SRL.
Menționează un lucru extrem de important in momentul in care asociații K.
I. J. si K. J. J. s-au retras asociații ramași L. A. -S. si lonita M. au declarat ca "cunosc situația juridica si financiara-contabila a societății susmenționate si au preluat întregul activ si pasiv al societății declarând ca au luat la cunoștința de situația financiara contabila si juridica a societății", observând aceasta declarație consideră ca asociații ramași dupa retragere sunt obligați sa suporte toate consecințele nedepunerii actelor contabile, necolaborarea cu lichidatorul judiciar pârâții nu au nici o răspundere cu privire la faptele acestora.
In aceasta privința solicită admiterea recursului in sensul respingerii cererii lichidatorului judiciar soc.prof I. 2. I. de a atrage răspunderea pârâților cu privire la debitele societății SC J. K. SRL motivat de faptul ca in momentul in care s-a cerut atragerea răspunderii administratorului pârâții nu aveau nici o calitate in aceasta societate.
În apărare, Societatea Profesionala I. 2. I., in calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC J. -K. SRL a formulat întâmpinare
prin care solicită respingerea recursului ca nefondat si menținerea ca legala si temeinica a Sentinței Civile atacate.
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea constată următoarele:
Lichidatorul judiciar soc. prof. I. 2. I. a solicitat angajarea răspunderii administratorilor statutari ai debitorului SC J. K. SRL, K. I. J.
, K. E. și L. A. Ș. în temeiul art. 138 lit. a și d din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.
În motivarea cererii sale s-a arătat că aceștia au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau al altei persoane, faptă ilicită prevăzută de dispozițiile art.138 alin.1 lit.a din Legea insolvenței nr.85/2006, constând în nepredarea bunurilor evidențiate în documentele contabile lichidatorului judiciar în vederea valorificării în procedura de lichidare a bunurilor din patrimoniul debitoarei.
De asemenea, au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea, faptă ilicită prevăzută de dispozițiile art. 138 lit.d din lege, constând în nedepunerea la organele financiare a raporturilor contabile, a declarațiilor fiscale. S-a mai arătat că administratorii statutari au refuzat să coopereze și nu au predat documentele contabile.
Prin hotărârea recurată, instanța de fond a dispus ca întregul pasiv al debitoarei in suma de 181.117,21 lei sa fie suportat de către foștii reprezentanți (asociați si administratori ) ai debitoarei K. J. si K. E. si de către actualul administrator statutar L. A. Ș. .
Pârâții K. J. si K. E. au declarat recurs, solicitând modificarea parțială a sentinței, în sensul respingerii formulate față de recurenți, cu motivarea că, pe de o parte, numita K. E. nu mai avea nicio calitate în societate, cu mult anterior deschiderii procedurii, iar numitul K. J. și-a cesionat părțile sociale deținute și a predat cesionarilor bunurile existente în patrimoniu, precum documentele contabile, astfel încât faptele alegate nu îi sunt imputabile.
Cu privire la aceste aspect, Curtea apreciază că se impune tratarea diferențiată a celor doi recurenți, în condițiile în care elementele pe care se întemeiază cererea de chemare în judecată sunt, în principal, cele care rezultă din bilanțul contabil aferent anului 2010.
Or, așa cum rezultă din informațiile ce au fost solicitate de către instanță, pârâta K. E. a avut calitatea de reprezentant legal al debitoarei, de la înființarea acesteia, la_, până la_, când și-a pierdut orice calitate în societate.
Că este așa rezultă chiar din actul de cesiune, întocmit la_, de către asociații K. I. J. și K. J. J., recurenta nefiind menționată ca având nici măcar calitatea de asociat.
Așa fiind, în condițiile în care mandatul recurentei a încetat cu circa 1 an de zile înaintea momentului la care se raportează reclamantul, sunt pe deplin incidente statuările doctrinare în sensul în care administratorii ale căror funcții au încetat în momentul deschiderii procedurii colective, nu răspund decât dacă evenimentele care au cauzat insolvența erau prezente la data încetării prerogativelor, în caz contrar lipsind raportul de cauzalitate cerut de disp. art. 138 din LPI. Or, prin cererea de chemare în judecată nu au fost relevate elemente care să ducă la o soluție contrară, astfel încât recursul declarat de această pârâtă se impune a fi admis, cu consecința modificării parțiale a sentinței, în sensul respingerii acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâta-recurentă K. E. .
În ceea ce-l privește pe pârâtul K. J., Curtea reține că reclamantul nu a contestat împrejurarea că, în luna august 2011, numiții K. J. J. si K. I.
J. au cesionat părțile sociale ale debitoarei către paratul L. A. si lonita M.
, ambii cu domiciliul in județul C., fiind numit administrator statutar paratul
L. A. .
Ceea ce s-a subliniat însă este faptul că, odată cu transmiterea părtilor sociale, la ORC Sălaj nu s-a operat si schimbarea sediului social al societății, reclamantul-intimat opinând în sensul în care noii asociați au preluat doar in mod fictiv societatea debitoare.
Curtea, analizând probațiunea existentă la dosar, constată că aceste susțineri se impun a fi validate, argumente în acest sens fiind împrejurarea că, din informațiile aflate la dispoziția lichidatorului, de la data transferului părtilor sociale nu s-a mai desfășurat nici o activitate in cadrul societății si nu s-au mai depus nici un fel de declarații fiscale.
Totodată, nu este de ignorat nici faptul că, deși recurenții afirmă că au predat noilor asociați toate bunurile aflate în patrimoniul societății, precum și evidențele contabile, cesiunea s-a făcut la valoarea nominală. Or, este greu de crezut că au fost predate bunuri în valoare de peste 100.000 lei, fără un contraechivalent care să reflecte valoarea activelor cedate (f. 22), aspecte ce relevă fie caracterul fictiv al cesiunii, fie conivența frauduloasă dintre cedenți și cesionari.
Mai mult, intimatul arată corect că sediul social al debitoarei rămânând neschimbat, actele contabile ale societății ar fi trebuit sa se regăsească la acest sediu, in conformitate cu prevederile Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale, insa deși sediul social al debitoarei se afla la o locație aparținând cedenților, aceștia nu au colaborat în nici un fel cu lichidatorul.
In acest sens, Curtea consideră ca procesul verbal de predare primire a documentelor contabile către noii asociați si administratori nu ii absolvă pe foștii reprezentanți ai debitoarei de răspundere, in condițiile in care datoriile societății au fost acumulate in perioada in care recurentul administra societatea debitoare, iar pe de alta parte, în condițiile in care actele contabile trebuiau sa se regăsească la sediul social conform prevederilor legale.
În concluzie, în cauză există elemente suficiente pentru a se concluziona în sensul în care cesionarea părților sociale si schimbarea administratorului s-au făcut doar in scopul sustragerii de la răspundere de către cedenți, insa aceasta schimbare a asociaților nu poate absolvi de răspundere persoana care se face vinovata de ajungerea societății in stare de insolvență.
Din această perspectivă, corect a reținut judecătorul sindic că, conform ultimului bilanț contabil întocmit de către debitoare si anume cel aferent anului 2010, aceasta figurează cu imobilizări corporale in suma de 15.000 lei, cu stocuri in suma de 101.814 lei si sold de casa in suma de 2.737 lei, deci, la data cesiunii părtilor sociale, aceasta deținea scriptic active din care s-ar fi putut acoperi datoriile societății. Important de subliniat este și faptul că tot din aceasta perioada provin si datoriile societății in condițiile în care, ulterior cesiunii părtilor sociale, nu s-a mai desfășurat activitate si nu s-a mai depus nici un bilanț contabil.
Or, având in vedere faptul ca atat datoriile societății cat si bunurile evidențiate in contabilitate existau la data Ia care recurentul administra societatea, in mod justificat s-a considerat ca acesta se face vinovat de ajungerea societății in stare de insolvență.
Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut și că noțiunea de evidențe ale debitorului include orice înscrisuri sau documente, care au destinația să asigure informarea despre starea economică și deciziile persoanei morale.
În consecință, răspunderea administratorului pentru acoperirea pasivului intervine și atunci când se poate stabili o legătură de cauzalitate între starea de insolvență și acțiunea de falsificare ori dispariția evidențelor contabile, neavând relevanță dacă este vorba de partea de contabilitate generală, financiară sau de contabilitatea de gestiune-primară.
În mod firesc, se bucură de protecție legală toate înscrisurile care au menirea de a asigura informarea permanentă despre situația patrimonială a entității.
Falsurile, sustragerile sau distrugerile evidențelor societății pot avea drept consecință diminuarea aparentă sau reală a activelor societății prin disimularea unor bunuri, valori ori alte elemente ale activului patrimonial, neavând relevanță dacă este vorba de un singur act sau mai multe, ori dacă acestea au fost afectate în tot sau numai parțial.
Răspunderea pentru acoperirea pasivului este o răspundere subiectivă fundamentă doar pe culpa intențională dovedită .Utilizarea prezumțiilor simple în mecanismul probațiunii este însă compatibilă cu specificul acestei proceduri.
Doctrina s-a pronunțat în sensul că refuzul părții de a remite instanței documentele de comerț sau corespondența comercială poate fi încadrat în categoria indiciilor obiective de natură să întemeieze prezumții judiciare.
Refuzul predării evidenței contabile poate constitui un indiciu semnificativ pe care judecătorul să-și întemeieze prezumții determinante în acest sens, dacă motivarea sub aspectul prezumțiilor judiciare este pertinentă, completă, întemeiată, omogenă și convingătoare.
Văzând și cele reținute anterior, susținerea conform căreia nefurnizarea datelor cu privire la activul patrimonial nu intră sub incidența prev. art. 138 lit. a și d din Legea nr. 85/2006, faptele imputate pârâtului neavând caracter intențional, nu poate fi validată de Curte.
În cazul recurentului, nefurnizarea unor date pertinente referitoare la situația patrimoniului debitoarei sunt în speță indicii semnificative pe care Curtea să-și poată întemeia prezumțiile judiciare că evidența contabilă nu a fost deloc întocmită ori a fost distrusă în scopul ascunderii unor active și că între această faptă și ajungerea debitoarei în stare de insolvență există un raport clar de cauzalitate.
Prin neconformitatea "lato sensu"; a ținerii contabilități a avut loc o disimulare a unor bunuri, valori și elemente ale activului patrimonial, cu atât mai mult cu cât folosirea elementelor de activ în interesul societății ar fi permis stingerea, în mare măsură, a pasivului.
Prin urmare, creditorii, direct interesați în reconstrucția promptă și completă a patrimoniului debitoarei, au fost prejudiciați neavând acces la înscrisurile sau documentele care aveau destinația să asigure informarea despre starea economică și deciziile persoanei morale și care le-ar fi permis să acționeze în vederea acoperii pasivului sau a limitării acestuia.
Mai mult, pârâtul nu a predat aceste bunuri și nici nu a dovedit modalitatea de ieșire din patrimoniul debitoarei a activelor evidențiate în ultimul bilanț, nejustificând nici destinația pe care a dat-o disponibilităților bănești. Așa fiind, există suficiente indicii care pot fundamenta și prezumția că pârâtul a deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice, determinând societatea să ajungă în stare de insolvență.
Pe cale jurisprudențială s-a statuat că în lipsa totală a evidentelor contabile care să permită o determinare concretă a împrejurărilor în care s-a intrat în încetare de plăti, nu se poate pretinde reclamantului să facă dovada unei legături de la cauză la efect între săvârșirea faptei imputate și ajungerea debitoarei în stare de insolvență, atâta timp cât, din culpa pârâtului, aceste cauze concrete nu au putut fi determinate.
Pârâtul, în calitate de administrator statutar al societății debitoare, în temeiul art. 72 și art. 73 alin. 1 lit. e din Legea nr. 31/1990, nu a dovedit pertinent modalitatea de ieșire din patrimoniul debitoarei a activelor evidențiate în bilanț și nici nu a justificat ce destinație a dat disponibilităților bănești.
Nefurnizarea de către administratorii statutari a datelor corecte și clare referitoare la patrimoniul debitoarei este un indiciu semnificativ în raport de care se poate prezuma că au existat manopere frauduloase cu privire la activ - bunuri, valori și elemente de patrimoniu fiind utilizate în detrimentul interesului social -, starea de insolvență fiind consecința directă a acestui ilicit.
A nu admite că există un raport de cauzalitate caracterizat între fapta imputată în speță pârâtului și insuficiența activului ar însemna să se permită celui căruia i se "reproșează"; conduita frauduloasă să se apere de răspundere
prevalându-se de propria sa culpă. Creditorii/lichidatorul ar fi puși astfel în imposibilitatea dovedirii originilor insuficienței activului, misiunea stabilirii situației patrimoniale a societății la diferite etape devenind practic imposibilă pentru titularii acțiunii.
Drept consecință, fiind întrunite condițiile de fond și formă pentru antrenarea răspunderii executivului, prima instanță în mod corect a admis acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, în ceea ce-l privește pe recurentul K. J. și pe pârâtul L. A. Ș., soluția dată cu privire la acesta din urmă nefăcând, de altfel, obiectul criticilor din recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursul declarat de pârâții K. J. și K. E. împotriva sentinței civile nr. 1209 din_ pronunțată în dosar nr._ /a1 al Tribunalului Sălaj, pe care o modifică în parte, în sensul că admite în parte acțiunea și obligă pârâții K. J. și L. A. Ș. la plata sumei de 181.117,21 lei, pasiv al debitoarei.
Respinge cererea formulată în contradictoriu cu pârâta K. E. . Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte Judecători Grefier
S. Al H. M. B. M. -I. I. A. B.
CM, semnează Prim-grefier
M. lena T.
Red.M.B./dact.L.C.C.
2 ex./1_
Jud.fond: DP
| ← Sentința civilă nr. 2301/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 2572/2013. Răspundere organe de... → |
|---|
